Pastele – mituri si traditii

Pastele – mituri si traditii

Pastele la romani

Pentru romani, pregatirea Pastelui inseamna mai intai curatenia si bucatele care se fac in casa. Ca si in celelalte scenarii de innoire sezoniera sau anuala a timpului calendaristic, de Pasti se fac sacrificii violente (taiatul mielului si, in unele zone, a purcelului sau vitelului, spartul oualor), se prepara alimente rituale (colaci, pasca), se aprind luminile, se crede ca se deschid mormintele si cerurile, ca vorbesc animalele, ard comorile etc. In traditia populara de la noi, oul rosu de Pasti ar avea puteri miraculoase, de vindecare, de indepartare a raului, fiind purtator de sanatate, frumusete, vigoare si spor

Si pentru ca romanilor Pastele li s-a parut foarte important, au mai imaginat si alte “feluri” de Pasti: Pastele Blajinilor, sarbatoare populara cu data mobila, sinonima cu Pastele Mortilor, sau Lunea Mortilor, care este dedicata spiritelor mosilor si stramosilor capabile sa se ospateze si se se bucure de sarbatoare, la fel ca cei vii.

Si tot asa a fost “inventat” Pastele Cailor, sarbatoare cu data mobila (ziua de joi din a sasea saptamana care urmeaza dupa Paste), cand se crede ca, pentru un ceas, o singura data pe an, se satura caii de pascut iarba. Importanta sarbatorii s-a diminuat treptat, capatand un inteles peiorativ: a nu inapoia ceea ce ai imprumutat, a amana pana la “Sfantul asteapta”, a nu te tine de cuvant. In legendele nativitatii si in unele colinde, sensul nou al sarbatorii este pus pe seama blestemului aruncat asupra cailor, animale nerumegatoare, in permanenta nesatule, de catre Maica Domnului, care a fost incomodata de tropotul, nechezatul, mancatul si rontaitul nutretului in timpul nasterii lui Iisus, in ieslea din grajdul lui Craciun. Cu variante si credinte locale, sarbatoarea a fost atestata pretutindeni in Romania.

Ouale rosii si mitologia

Oul de Pasti – legende si simboluri

Inca de la inceputurile omenirii, oul a fost considerat, datorita formei sale un simbol al pamantului.Gratie asocierii lui evidente cu inceputurile vietii , oul a stat la baza multor mituri legate de creatia lumii.Simbol al fertilitatii, renasterii si ciclului vietii , el s-a impus de la sine drept o componenta importanta a sarbatorilor primaverii , inca din vremurile precrestine.

Babilonienii vedeau in ou un simbol sacru.Potrivit mitologiei lor , zeita Astarte isi facuse aparitia in lume dintr-un ou urias cazut din ceruri in fluviul Eufrat .Unii istorici fac o legatura intre numele zeitei babiloniene , Estera , o zeita saxona sau nord-europeana celebrata in perioada primaverii si “Easter” , denumirea pastelui in limba engleza. Conceptul oului sacru din Babilon s-a raspandit in numeroase regiuni ale lumii.In cosmogonia stravechilor persi , soarele , luna si pamantul s-au ivit in noaptea haosului dintr-un ou primordial.In Egiptul antic , intr-un mit asemanator, soarele a venit pe lume dintr-un ou. In Roma antica , oul sfant preceda procesiunile desfasurate in onoarea zeitei mama.De asemeni , oul era o componenta esentiala a misterelor lui Bacchus.

Druizii si-au insusit imaginea oului drept emblema lor sacra.In mitologia hindusa , Brahma a creat bolta cereasca din coaja unui ou, si pamantul din continutul acestuia.In intreaga Europa , dar si in Asia , ouale erau colorate in vederea unor festivitati religioase importante.In nordul Europei, ouale, potente simboluri ale fertilitatii, erau utilizate in ritualuri de intarire a unei femei in scopul purtarii cu succes a sarcinii.Oul joaca un rol important in Pastele evreiesc , ocazie cu care este amplasat pe o tava speciala , semnificand pierderea si sacrificiul.In China , ouale rosii sunt daruite la o luna dupa nasterea unui copil , cu prilejul unei “petreceri a oului sau ghimberului” ; inca o exemplificare a simbolismului oului , legat de fertilitate si ivirea unei noi vieti.

Ouale colorate , in general , cele rosii , in particular , isi au originea in vremurile stravechi din Europa si Asia , cand anul nou era celebrat cu ocazia echinoxului de primavara. Daca, odata cu trecerea timpului, europenii au ajuns sa sarbatoreasca noul an in preajma solstitiului de iarna , multe popoare asiatice au pastrat traditia de a-l marca in perioada solstitiului solar, ocazie cu care exista obiceiul de a se darui oua multicolore. De altfel, in unele zone din Rusia, exista inca traditia de a se face cadou oua colorate chiar si cu ocazia anului nou din perioada iernii

Echinoxul de primavara si anul nou

In multe traditii , acest echinoctiu constituia inceputul unui nou an.Anul nou al romanilor debuta odata cu Idele lui Marte (15 martie), iar noul an astrologic incepe in ziua echinoxului, cand Luna se muta in cel dintai semn al Zodiacului, Aries sau Berbec. Zeul grec Ares este echivalentul zeului roman Marte, din al carui nume provine denumirea lunii martie.

Sarbatoarea Nawruz , de celebrare a noului an persan , are loc odata cu echinoxul de primavara .Cu aceasta ocazie , se obisnuieste sa se manance 7 feluri de mancare , toate purtand un nume care incepe cu litera “S”. Potrivit obiceiului arab , masa este decorata cu o oglinda , un bol cu apa in care pluteste o proaspat culeasa frunza , un candelabru continand cate o lumanare pentru fiecare copil din casa , o carte a Coranului , apa de trandafiri , dulciuri , fructe, peste si oua colorate.

Sosirea primaverii

Cu prilejul echinoxului de primavara , noul anotimp isi intra cu adevarat in drepturi .Zeita Demeter (Demetra) ajunge din nou alaturi de fiica ei Kore (Cora , sau esenta primaverii) , care a fost plecata vreme de sase luni in lumea subpamanteana .Luna martie cuprinde sarbatori dedicate tuturor maretelor zeite-mama : Isis, Astarte, Aphrodite, Cybele si Fecioara Maria.

Zeitele se lasa intrevazute in muguri si flori, in frunzele fragede ale arborilor si in plantele incoltind pe campii, in imperecherea pasarilor si nasterea animalelor. In ciclul agricol, primavara este perioada insamantarilor.O asigurare ca viata isi continua menirea.

Invierea din morti

In miturile majore ale omenirii, zeii anului , precum Attis, Adonis, Osiris si Dionysus, mor, asemeni lui Christos, pentru a reinvia odata cu sosirea noului an. Acesti zei sunt intotdeuna fii ai unui atotputernic Zeu si al unei femei muritoare, ei aducand binecuvantare si salvare umanitatii, uneori prin intermediul unui sacrificiu.Aceste zeitati simbolizeaza vegetatia, moarta in fiecare an (odata cu recolta) si renascuta in primavara.

In Roma antica, ritul de 10 zile dedicat zeului Attis, fiul zeitei Cybele, debuta pe data de 15 martie. Cu acest prilej, un pin , reprezentandu-l pe Attis , era imbracat cu panza de in , decorat cu flori de violeta si amplasat in camera mortuara a templului.In “ziua sangelui” sau “vinerea neagra”, preotii cultului isi taiau ritual corpurile cu un cutit , in timp ce dansau extatic , intrupand durerea lui Cybele si ajutand, in acest fel , la readucerea la viata a lui Attis. Doua zile mai tarziu, un preot deschidea , in zori, camera mortuara , anuntand ca este goala si ca zeul Attis a reinviat.Aceasta zi era cunoscuta sub numele de Hilaria sau “ziua bucuriei”.

Toate aceste mituri/scenarii initiatice sunt premergatoare interpretarii crestine. Fie imprumutand de la ele, fie asimiland, crestinismul a transformat Pastele intr-un “eveniment global”.

Christos este asemeni luceafarului diminetii, intrucat el coboara in moarte si se ridica in lumina din nou, precum Attis, Kore, Inanna si Ishtar.

Cititi in continuare:

Pastele simbolic, traditii si superstitii

(Visited 148 times, 1 visits today)
One comment on “Pastele – mituri si traditii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *