Orice popor si orice cultura care au existat vreodata pe Terra isi au propria lor zestre de istorii, traditii, mituri si credinte legate de monstri si creaturi legendare, cu aspecte din cele mai iesite din comun si inzestrate cu puteri la fel de neobisnuite.

 

Monstri mitologici si creaturi legendare – un catalog cu porti vesnic larg deschise

medusa

Nu putine sunt scrierile antice care sustin ca o parte din aceste fiinte bizare ar fi existat cu adevarat in timpuri stravechi, pentru a nu mai vorbi de categoria impatimitilor fani SF, care nutresc si azi convingerea ca la nivelul planetei noastre se afla inca vietuitoare stranii, de existenta carora oamenii, in general, nu cunosc prea multe detalii.

Lista e extrem de lunga si tinde sa se imbogateasca pe zi ce trece – o caracteristica deosebita a argumentului, avand in vedere ca fantezia creatoare a omului adauga mereu protagonisti surprinzatori in catalogul fiintelor monstruoase, demonstrand un zel deosebit in ceea ce priveste imbogatirea acestui patrimoniu aparte.

 

Monstri mai vechi sau mai noi, de pe toate meridianele lumii

Portile vesnic larg deschise ale lumii monstrilor au permis dezvoltarea a nenumarate credinte specifice fiecarui ungher al Pamantului, inca din cele mai vechi timpuri: cei mai „apropiati” noua ar putea fi socotiti cei apartinand mitologiei grecesti, romane si nordice, dar o incursiune in mitologia americana, africana, indiana sau in mitologia japoneza, dezvaluie o veritabila pepiniera de astfel de creaturi.

In vremurile moderne insa, se poate afirma fara drept de apel, ca matricea culturii universale, la dezvoltarea careia si-au adus o contributie considerabila filmele, jocurile, benzile desenate si nu in ultimul rand, universul virtual, cuprinde un nesfarsit sir de creaturi monstruoase, cu infatisari si puteri formidabile, inscrise intr-o competitie cu caracter perpetuu, in masura sa satisfaca pana si gusturile celor mai pretentiosi fani ai sectorului.

Tot astfel dupa cum Francisco de Goya socotea ca „somnul ratiunii naste monstri”, se poate afirma asadar ca si o activitate deosebit de efervescenta a acesteia ar conduce cam la acelasi rezultat, altminteri cum se poate explica faptul ca omul mai are nevoie pana si in zilele noastre de creaturi fantastice pentru a-si condimenta viata de zi cu zi?!?

 

De la imaginatie la realitate – monstri din analele istoriei. Ce este un “monstru”?

Termenul de „monstru” defineste de regula o creatura careia i se atribuie valente negative, dar documentele istorice cuprind si descrieri ale unor vietuitoare cu aspect monstruos – fie din natura, fie create de om – care ar putea constitui altceva decat simplul fruct al imaginatiei si care au devenit, in vremurile moderne, protagonisti a numeroase carti si filme menite sa tina cititorul cu sefletul la gura.

Astfel, in opera lui Plinius cel Batran (23-79 e.n.) – Istoria Naturala – o nepretuita enciclopedie care cuprinde 37 de volume, apar descrise in detaliu o serie de fiinte rezultate din incrucisarea unor animale apartinand unor specii diferite, cu aspect hidos si caracteristici bizare.

E dificil de precizat daca aceste vietuitoare au fost create cu buna stiinta de catre vracii de odinioara, manati de dorinta de a copia pe cat posibil puterea divina sau ar fi constituit rezultatul unei incrucisari pur si simplu accidentale, de pe urma unui capriciu al naturii.

Una din aceste fiinte cu infatisare monstruoasa, descris in amanuntime de catre istoricul grec este „Baziliscul” – o creatura bizara, pe jumatate cocos, pe jumatate sarpe, care emana un miros oribil si detinea, asemenea multor specii de reptile, un venin ucigator la nivelul limbii protejate de un cioc cornos, cu care sfasia prada, stropind-o apoi cu saliva otravita.

Desi azi descrirea ar putea fi socotita pur si simplu absurda, documentele istorice continua sa mentioneze existenta acestei creaturi pana in Evul Mediu.

Dovada acestei credinte se afla inscriptionata pe o lespede vieneza datata din anul 1202, care sustine ca Frederic al II-lea ar fi urcat pe tron sub semnul unei puteri divine, in timpul domniei sale nascandu-se un „basilisc” dintr-un cocos, cu „trup solzos de sarpe, cu cap de cocos, coroana pe creasta si cu patru picioare”.

 

Monstri cu chip de om – consemnari din vechime

Omul – acesta creatura miraculoasa care domina Pamantul – poate fi socotit si cea mai splendida si cea mai cumplita vietuitoare de pe Terra, fiind capabil de ispravi din cele mai nastrusnice, de la cele ce demonstreaza vitejie, dragoste si generozitate si pana la cele care-l pot transforma intr-o veritabila creatura de cosmar, dezgustatoare si plina de cruzime.

In numele stiintei si a dorintei nestavilite de a contribui la progresul acesteia, istoria omenirii a cunoscut la nivelul fiecarei epoci in parte, monstri sai umani, care si-au pus intr-un fel sau altul amprenta pe societatea in care au trait.

La capitolul monstrilor creati de om insa, campionul absolut al competitiei ar putea fi socotit celebrul alchimist elvetian Philippus Theophrastus Bombastus Von Hohenheim (1493-1541), supranumit Paracelsus, ale carui experiente de laborator ar fi condus la rezultate din cele mai uimitoare, cuprinzand printre altele si teribilul „Homunculus”.

Este vorba despre o fiinta umana obtinuta pe cale artificiala, de dimensiuni miniaturale, descrise in lucrarea intitulata „De natura rerum (1537), ca forma de viata plamadita cu ajutorul unei sofisticate proceduri  de alchimie, dar lipsite de suflet, ceea ce o facea cu atat mai stranie.

Desi scrierile cu pricina sunt strasnic puse la indoiala in mediul academic, nu putini sunt cei ce sustin ca „homunculus” ar fi fost cu adevarat fructul experientelor lui Paracelsus, de la sfarsitul secolului al XV-lea – inceputul secolului al XVI-lea, un motiv in plus penstru ca universul cinematografic al anilor ’40 sa imbratiseze argumentul cu entuziasm.

Sub bagheta regizorala a lui Georg Wilhelm Pabst este realizata in anul 1943, pelicula cinematografica intitulata „Paracelsus”, avand drept protagonist celebrul alchimist, acuzat de sarlatanie si judecat aspru de catre contemporanii sai pentru experientele stranii efectuate in laborator.

 

Monstri din mitologia clasica (greaca si romana), ca sursa de inspiratie

Mitologia clasica, greaca si romana, abunda in creaturi teribile – fruct al imaginatiei civilizatiilor antice si optima hrana pentru fantezia creativa a scriitorilor si scenaristilor de ieri si de azi, care nu au ezitat sa apeleze la acest cufar plin de surprize pentru a realiza creatii din cele mai apreciate de catre publicul larg de pe mai toate meridianele lumii.

Poate ca cea mai faimoasa productie ancorata in acest taram, indragita de generatii intregi de copii si adulti deopotriva, este cea a „Legendei lui Hercule”, in care grandiosul erou se confrunta cu monstri din cei mai teribili, invingandu-i unul dupa altul, cu forta trupului dar si cu iscusinta mintii.

Leul din Nemeea, Hidra din Lerna, mistretul de pe muntele Erimant, Pasarile Stimfaliene, taurul din Creta, iepele lui Diomede sau Cerberul din Infern sunt numai cateva exemple elocvente in acest sens.

Confruntarea dintre eroii mitologici si creaturile infricosatoare ce bantuiau lumea lor a fost imprumutata si in „Ulysses” – ecranizarea romanului cu acelasi nume al lui James Joyce, in „Jason and the Argonauts” (1963), „The Spirit” (2008) sau, mai nou, in „Percy Jackson & the Olympians”, cu ambele sale variante – „The Lightning Thief” (2010) si „The Sea of Monsters” (2013).

Lupta lui Perseu cu Meduza este la fel de celebra, fiind imortalizata in „Perseo l’invincinbile” (1963), iar cea dintre Tezeu si Minotaur, in „Minotaur, the Wild Beast of Crete” (1960) sau in „Immortals” (2011).

 

„Legendele Olimpului” – cea mai frumoasa lucrare dedicata personajelor mitologiei grecesti

Alexandru Mitru (1914-1989), unul din cei mai talentati autori romani de literatura pentru copii si tineret, a semnat doua volume ale unei opere considerate cu adevarat spectaculoase in contextul lucrarilor dedicate personajelor mitologice elene: „Legendele Olimpului”.

Lucrarea, premiata de Academia Romana in 1972, a fost ulterior tradusa in numeroase limbi si s-a aflat la baza scenariilor a numeroase filme sau seriale, gratie unei armonizari si unei coerente unice a relatarilor, structurate pe doua nivele:

  • Zeii” – volum ce trateaza geneza si conditia zeitatilor Greciei Antice;
  • Eroii” – volum care surprinde figurile celebre ale protagonistilor umani care s-au remarcat prin faptele lor marete, castigandu-si fara drept de apel, o faima perena: Perseu, Heracle, Tezeu, Dedal, Belerofon, Asclepios, Ulise si Ahile.

Toti acesti eroi izbutesc sa infranga creaturi infricosatoare, nu numai Heracle sau Perseu – Belerofon imblanzeste Pegasul si infrange Himera iar Ulise doboara Ciclopul Polifen, de pilda.

Numerosi alti autori celebri au abordat astfel de argumente in lucrarile lor, printre acestia numarandu-se de pilda Jules Verne, Robert Graves, Walter Burkert, Giorgio Ierano sau Walter Otto, dar nu atat de amanuntit si de elaborat precum prozatorul roman.

Mai mult decat atat: „Legendele Olimpului” ramane lucrarea cea mai stufoasa a timpurilor noastre moderne, in care se descriu in detaliu atat originile cat si caracteristicile si evenimentele in care sunt implicate creaturile fabuloase ale mitologiei grecesti.

Ca un supliment de aur la aceast nepretuit arggument, autorul izbuteste sa incadreze intr-o categorie aparte o serie de personaje faimoase ale acelor magnifice vremuri, portretizand fapturile umane rebele, care refuza sa se supuna regulilor impuse de zei, desprinzandu-se astfel din canoanele maselor, fara sa devina insa nici eroi nici monstri:

  • Prometeu – simbol al neascultatorului care doreste progresul, furand focul din ograda lui Zeus pentru a-l darui pamantenilor;
  • Orfeu – cel ce infrunta zeii in numele dragostei, nadajduind sa-si salveze iubita din bratele mortii cu ajutorul lirei sale fermecate;
  • Iason – intruchiparea celui ce tradeaza legile iubirii, parasindu-si sotia-maga Medeea si copiii pentru o alta femeie;
  • Tantal – cel ce fura nectarul de la ospatul zeilor;
  • Casandra – frumoasa preoteasa care respinse avansurile lui Apollo.

Interesant este modul in care acestia din urma sunt pedepsiti de zei mai aspru decat creaturile monstruoase care, intr-un fel sau altul isi regasesc moartea violenta de pe urma unei lupte cumplite cu eroii mitologici, in timp ce rebelilor li se rezerva o soarta chiar mai cumplita, fiind siliti sa indeplineasca pe vecie anumite sarcini, devenite la fel de celebre in istorie.

 

Bibliografie:

  1. Olivieri, Jacopo – „Il formidabile mondo dei mostri mitologici”, 2019;
  2. Dal Lago, Alessandro – „Eroi e mostri: il fantasy come macchina mitologica”, 2017;
  3. Curlee, Lynn – „Mythological Creatures. A Classical Bestiary”, 2008;
  4. Kubesh, Katie, McNeil, Niki & Bellotto, Kimm – „Mythical Creatures Around the World”, 2007.

 

 

 

(Visited 424 times, 1 visits today)