Motto:

Lumea era atat de noua, incat multe lucruri nici nu aveau nume si, pentru a le pomeni, trebuia sa le arati cu degetul

    „Un veac de singuratate” – de Gabriel Garcia Marquez

Studiile referitoare la indepartata epoca de piatra conduc adesea la rezultate contradictorii, generatoare de polemici nesfarsite in randurile specialistilor, dar si de mituri construite pe esafodajul unor presupuneri efemere, discutabile.

Teoria potrivit careia omul preistoric a inceput sa-si mestereasca unelte si arme de vanatoare din piatra pentru a le utiliza timp de sute de mii de ani inainte de a descoperi metalul, prezinta suficiente crapaturi pentru a stimula lansarea de ipoteze noi, bazate pe dovezi stiintifice care demonstreaza complexitatea evolutiei omului in perioada respectiva.

 

Miturile epocii de piatra: ce credem despre omul preistoric?

Initial se presupunea ca cele dintai unelte din piatra ar fi fost realizate in Africa, de unde tehnica cioplirii specifice s-ar fi raspandit treptat pe celelalte meridiane ale lumii, dar studii recente au demonstrat ca in diferite puncte ale globului, in mod independent, oamenii utilizau aceeasi tehnica si acelasi tip de material pentru confectionarea uneltelor si armelor lor, chiar daca rezultatul final prezenta anumite caracteristici derivate din particularitatile geografice si geologice ale zonelor respective.

Descoperirea unui numar urias de vestigii datand din epoca preistorica, din cadrul sitului arheologic din Armenia, aduce in prim-plan maniera in care uneltele specifice epocii de piatra au cunoscut transformari pe durata unei perioade marcate de profunde schimbari biologice si de comportament ale oamenilor”, afirma autorul unui studiu dedicat omului preistoric, profesorul Simon Blockley din cadrul Departamentului de Geografie al „Centre for Quaternary Research” de la Universitatea din Londra.

Gratie acestui studiu, mitul tehnicii cunoscute sub denumirea de „Levallois”, care definea modalitatile de de transformare a unor fragmente de piatra, taioase sau ascutite, in arme de vanatoare paleolitice, migrand din teritoriile africane spre restul globului, a fost demontat.

Situl din Armenia demonstreaza ca pe aceste meleaguri, populatiile locale prelucrau silexul cu ajutorul tehnicii de bifatetare, cioplind bucatile de roca dura pe doua laturi, in scopul obtinerii marginilor taioase.

 

In epoca de “piatra” chiar se foloseau unelte de piatra?

Un alt mit numai bun de demontat este legat de convingerea ca rocile ar fi constituit in exclusivitate materia prima a omului preistoric pentru realizarea de unelte si arme in timpuri stravechi – un stereotip care exclude in mod nejustificat alte variante, la fel de bine reprezentate in epoca de piatra.

Descoperirile oamenilor de stiinta au adus la lumina faptul ca in China, uneltele din os, lemn si fibre prezinta o vechime similara, dar din pricina perisabilitatii lor nu s-au conservat de-a lungul vremurilor la fel de bine ca cele din piatra, ceea ce a afectat in mod considerabil aprecierile stiintifice cu privire la indepartata epoca preistorica, rezervand pietrei rolul de protagonista in categoria materiilor prime specifice acestei perioade.

In anul 1930, arheologul danez Christian Jurgensen Thomsen stabilea sistemul celor trei varste ale preistoriei in functie de materiile prime – epoca de piatra, epoca bronzului si epoca fierului – bazandu-se pe o ipoteza oarecum nastrusnica, dar care nu a fost niciodata contestata cu vehementa.

Neavand la dispozitie tehnologiile moderne de azi care sa-i permita de pilda sa apeleze la testul cunoscut sub denumirea de „Carbon 14 dating” si nici la metoda inelelor prezente la nivelul sectiunii trunchiurilor arborilor, a utilizat teoria potrivit careia cele mai vechi repere se regasesc in straturile cele mai profunde.

Ideea ar corespunde, metaforic vorbind, unui cos de gunoi, in care regasim resturile de luni pe fundul recipientului, deasupra acestora pe cele de marti, apoi de mircuri, pana ce se ajunge la stratul cel mai recent de resturi, aflat la nivelul superior al cosului.

Thomsen a asociat asadar piatra, bronzul si fierul unei anumite perioade, in functie de profunzimea la vare a regasit vestigiile respective in cadrul siturilor arheologice nord-europene.

Treizeci de ani mai tarziu, Sir John Lubbock redefinea categoriile sugerate de Thomsen, atribuindu-le trei denumiri noi, recunoscute oficial pana si in ziua de azi: paleolitic, mezolitic si neolitic.

Acest concept s-a aflat timp de mai bine de 150 de ani la baza conferintelor si studiilor de cercetare dedicate domeniului de specialitate, influentand intr-o maniera covarsitoare interpretarile scolastice si imaginarul colectiv, deopotriva.

 

Cat de inteligent si indemanatic era omul preistoric?

Pe de alta parte, din motive dificil de inteles, s-a omis faptul ca atata timp cat omul preistoric demonstra abilitati care-i permiteau sa-si ciopleasca unelte din piatra, acel individ era in masura sa-si mestereasca astfel de obiecte utile din orice alt material pe care-l avea la dispozitie la vremea respectiva si care prezenta calitatikle necesare pentru a-i satisface nevoile: lemn, os, fibra sau orice altceva ar mai fi avut la indemana in acea perioada.

Fara prea mult efort se poate observa chiar si la nivelul regnului animal, modul in care anumite specii de maimute sau de pasari, utilizeaza betisoare, crengute, bucatele de piatra sau coji de copac sau de nuci, pe post de instrumente pentru a-si procura hrana, astfel incat ideea ca omul preistoric n-ar fi fost suficient de ingenios pentru asta este cu adevarat neverosimila.

Unicul motiv pentru care „epoca de piatra” isi justifica numele este acela ca uneltele din piatra, gratie rezistentei materialului lor, s-au pastrat in timp nedegradate, putand constitui azi marturii ale unor vremuri apuse, in care omul isi punea mintea si bratele la treaba pentru a-si duce viata de pe o zi pe alta cu ajutorul lor.

Aptitudinile importante se raportau de fapt la identificarea sarcinilor ce necesitau cooperare de grup si modelarea anumitor materiale pentru a satisface determinate necesitati.

 

Femeile si copiii faceau treaba in epoca de piatra!

In imaginarul colectiv, cea mai frecventa reprezentare a epocii de piatra recurge la imaginea barbatului preistoric inarmat cu o ghioaga la capatul careia a legat o piatra cioplita – instrument de vanatoare ale carui lovituri strasnice erau menite sa provoace instantaneu efecte letale.

Acest stereotip simbolistic este insa restrictiv intrucat inca din cele mai vechi timpuri, uneltele si armele primitive erau utilizate deopotriva de catre toti membrii colectivitatii respective, fie ei barbati, femei sau copii.

In opinia lui Stephen N. Nash, autorul materialului dedicat, intitulat „Stone Age Myths We’ve Made Up” (2019), acest mit se datoreaza indeosebi faptului ca majoritatea arheologilor care si-au dedicat studiile acestei perioade indepartate din istoria omenirii au fost ei insisi barbati, manifestand in mod mai mult sau mai putin constient, tendinta de a asocia principalele activitati preistorice persoanelor de acelasi sex cu ei.

In realitate, toata lumea confectiona unelte din piatra la vremea respectiva – era o indeletnicire fireasca; ar fi absurd sa se pretinda ca o astfel de activitate le-ar fi fost interzisa in vreun mod anume femeilor si copiilor, sau, si mai rau, ca n-ar fi fost capabili s-o faca”, subliniaza si arheologa Margaret Conkey in volumul sau „Engendering Archaeology: Women and Prehistory” (1991).

Autoarea sugereaza de altfel ca nu se poate vorbi nici macar de o forma oarecare de diviziune a sarcinilor, in sensul ca unii ar fi cioplit piatra, iar altii ar fi folosit-o, intrucat omul preistoric detinea in mod paradoxal, un pretios avantaj fata de omul modern din ziua de azi: acela de a face ce vroia cand vroia si dupa cum il ducea capul, fara sa fie constrans sa dea explicatii cuiva si fara sa pretinda de la semenii sai un comportament diferit.

Barbati, femei, copii – cu totii faceau ceea ce aveau nevoie pentru a supravietui si pentru a-si procura hrana si a-si asigura un adapost, pentru a se apara sau pentru a -si usura existenta, fara sa stea prea mult pe ganduri – intr- astfel de conjunctura, ezitarea sau amanarea-i putea costa viata”, remarca Margaret Conkey.

 

Reprezentari ale epocii de piatra in desenele animate

Intr-un mod ceva mai hazliu, William Hanna si Joseph Barbera s-au apropiat intrucatva de acea indepartata perioada din zorii civilizatiei, atunci cand au creat celebrul serial de desene animate Aventuri in epoca de piatra (1961), Familia Flinstone, imaginandu-si viata de zi cu zi a unei familii „preistorice” stilizate, cu intentia de a satiriza si/sau a parodia anumite structuri, idei sau comportamente ale omului modern, seria lor bucurandu-se de un enorm succes pe mai toate meridianele lumii.

Indragitii Fred si Barney, in ambientul lor pseudo-preistoric, nu aveau insa absolut nici un motiv pentru a invidia societatea americana a anilor ’60-’70, ba chiar reuseau, intr-o maniera pe cat de nevinovata pe atat de dezarmanta, sa ridiculizeze snobismul, ipocrizia si avaritia, cu o acuratete remarcabila, lasand sa se inteleaga ca omul din vremurile moderne nu se deosebeste totusi prea mult de cel din epoca preistorica…

Dar epoca de piatra a constituit izvor de inspiratie pentru multe alte desene animate care au incantat milioane de spectatori in intreaga lume, in categoria acestora inscriindu-se si „Stone Age Cartoons”, „The Croods” sau „Ice Age”, pentru a enumera doar cateva din cele mai vizionate.

La toate acestea am putea adauga un alt mit numai bun de destramat, legat de formele de arta preistorice – argument ce continua sa suscite interesul specialistilor in domeniu, alimentand teorii din cele mai bizare referitoare la picturile rupestre descoperite in diferite colturi ale lumii, datand din perioada in care omul utiliza piatra ciolita pentru a-si fauri arme de vanatoare.

O serie intreaga de antropologi si arheologi nu contenesc in a-si exprima admiratia fata de creativitatea acelor oameni primitivi care au reusit sa reproduca intr- maniera atat de acurata scene de vanatoare pe peretii pesterilor lor, in culori din cele mai variate si cu un talent care poate starni invidia multor artisti din zilele noastre.

La polul opus se afla insa cei care sustin ca imaginile respective ar fi fost realizate de extraterestrii si nu de oamenii preistorici, iar o a treia categorie de interpretari corelate este constituita de cele ce sustin teoria potrivit careia oamenii preistorici ar fi vietuit in paralel cu o alta civilizatie, mult mai avansata decat a lor, dar care tinea cu orice pret sa-si pastreze anonimatul si sa contribuie astfel cat mai discret cu putinta la procesul gratie caruia omenirea s-a lansat in cursa evolutiei sale ulterioare.

Insasi aceste idei iesite din comun demonstreaza ca omul detine o imaginatie extrem de bogata, astfel incat ar fi de-a dreptul ridicol sa negam inaintasilor nostrii, fie ei chiar si nascuti intr-o perioada atat de indepartata, capacitatea artistica si spiritul creativ, in masura sa-i inspire la realizarea unor opere cu adevarat surprinzatoare, pe unicul sevalet de care dispuneau la vremea respectiva – peretele pesterii.

 

 

Bibliografie:

  1. Mircea Eliade – „Istoria credintelor si ideilor religioase: De la epoca de piatra la misterele din Eleusis”, 1981;
  2. Ragno, Fabio – „Iniziazione ai miti della storia: frammenti di una storia perduta”, 1999;
  3. Bianchi, Roberto – „Le fiabe dell’eta della pietra”, 2011;
  4. Nash, Stephen E. – „Stone Age Myths We’ve Made Up”, 2019.

 

 

Author Details

Fire optimista si tenace, sensibila si puternica, osciland intre lumini si umbre, calatoresc pe drumuri nebatute de altii, cu indrazneala, dar si cu sovaiala copilareasca, ratacindu-ma si regasind drumul bun prin hatisurile vietii, nazuind mereu la mai bine si mai frumos, asemenea oricarui perfectionist constient ca perfectiunea nu se poate atinge vreodata

(Visited 109 times, 1 visits today)