Ghicitoarea menita sa ne dezvaluie care sunt elementele din dieta noastra in masura sa ne dauneze si care sunt cele benefice devine din ce in ce mai dificila pe zi ce trece, chiar si pentru oamenii de stiinta sau specialistii in materie.

Motivul care se afla in spatele acestei intreprinderi curajoase este pe de o parte alimentat la randul sau de transformarile pe care le inregistreaza modul nostru de viata in epoca moderna si de graba cu care ne alegem hrana, iar pe de alta parte, de insasi „materia prima”.

 

Dieta si miturile sale – cat de sanatoase sunt sfaturile nutritionistilor

Anumiti „guru” ai dietologiei moderne (da, exista deja un termen special pentru asta) ne sfatuiesc sa mancam putin si des, in timp ce altii sustin ca e mai intelept si mai sanatos sa „sarim” una din mesele principale; exista si cei ce ce afirma ca organismul are nevoie de tot felul de alimente, asadar ca e bine sa mancam tot ce vrem si doar atunci cand ne e foame, dar nu lipsesc din peisaj dietologii ce condamna aspru grasimile, zaharul, excesul de sare, cafeaua, alcoolul, carbohidratii, ba chiar si lactatele dupa o anumita varsta…

O formula in masura sa ne asigure atat mentinerea sanatatii cat si o talie de invidiat fara sa inregistram efecte metabolice negative pare sa constituie insa un soi de cimilitura complicata, ce-si regaseste reteta personalizata pentru fiecare din noi, in functie de temperament, trasaturi genetice, gen, varsta, anamneza si multe alte caracteristici personale.

 

Nestiinta, nepasarea si uitarea – formula unei bombe cu efect intarziat

Cele mai vechi si mai eficiente recomandari referitoare la modul in care omul ar trebui sa se hraneasca se regasesc in catile sfinte ale tuturor popoarelor lumii – nu exista religie in care sa nu se precizeze ce si cum trebuie sa manance credinciosii.

Dar poate ca avertizarea cea mai plina de talc pe care un sfant a adresat-o vreodata muritorilor de rand este cea rostita de Sfantul Marcu Ascetul, cand se referea la „nestiinta, nepasare si uitare”, desi aceste trei naravuri erau descrise la modul general drept „cei trei colosi ai pacatului”.

Corelandu-ne la argumentul dietelor si la recomandarile nutritionistilor moderni, am putea spune ca azi avem de-a face cu o veritabila bomba cu efect intarziat: in 2014, peste 20 de milioane de adolescenti americani erau obezi – chiar si micutii cu varste intre 3 si 7 ani, care nu puteau fi acuzati de alegeri proaste in materie de hrana se ingrasau intr-un ritm infricosator.

Fenomenul a capatat treptat conotatii ingrijoratoare, desi masurile adoptate oficial sunt departe de a rezolva situatia – din punct de vedere legal, obezitatea e socotita un factor invalidant, dar nu e vazuta precum o boala, desi nu rareori are efecte letale.

Interesant este faptul ca obezitatea tinde sa urmeze o curba ascendenta chiar si in tarile in curs de dezvoltare, precum Botswana sau Africa de Sud, spre exemplu, unde aproape jumatate din populatia feminina e clinic obeza, in timp ce cu numai 30 de ani in urma aveam de-a face cu milioane de persoane moarte de foame…

 

Medici, dogme si diete: reversul ignorantei

Profesionistii dietologi nu fac altceva decat sa se contrazica si sa critice unii pe altii cand vine vorba despre eficienta retetelor pe care le recomanda, asadar nu ne surpinde ca putine sunt acele studii si proiecte colaborative de larg spectru, in masura sa obtina fonduri serioase pentru a inregistra rezultate pozitiv-constructive.

Lucrarile de specialitate sunt mai mult de natura observationala, impestritate cu erori si aberatii, motiv pentru care putini sunt cei dispusi sa le urmeze recomandarile – multe diete se bazeaza pe o viziune traditionala sau restransa, sau chiar pe sfaturile unor veritabili sarlatani, ceea ce poate face mai mult rau decat bine.

Piesa care lipseste din puzzle este tocmai aceea in masura sa explice de ce anumite persoane pot manca orice si oricat fara sa se ingrase, in timp ce altii par sa puna pe ei chiar si dupa ce dau pe gat o cana cu apa.

Este vorba despre o noua abordare a subiectului ce trateaza hrana omului modern, privind-o nu ca pe un agregat de componente macronutriente care furnizeaza energie (proteine, grasimi, carbohidrati etc), ci ca un element in masura sa ne transforme viata.

 

Hrana noastra de zi cu zi – Sisteme de interactiune si cai de acces

Pe durata procesului nutritiv, corpul omenesc prezinta o anatomie neurala a asimilarii, bazata pe structurile nervoase care intervin in materie de senzatii: pofta, cautare, alegere, inghitire si metabolism.

In realitate exista trei sub-sisteme care interactioneaza pentru regularizarea consumului de hrana solida si lichida:

 

  • Sistemul echilibrului energetic;
  • Sistemul placerii;
  • Sistemul emotiilor si stressului.

 

Toate trei, aflate in stransa legatura, guverneaza actul mancatului si bautului (sau retinerea de la acesta), fara ca sa ne dam seama prea bine in ce mod se petrec lucrurile.

Primele noastre reactii in fata alimentelor sosesc de pe urma simturilor – vazul, mirosul, gustul, pipaitul si chiar auzul in anumite cazuri – cai de acces pentru stimuli in masura sa ne produca pofta de mancare.

Omul este dotat din nastere cu o abilitate aparte, in masura sa-i semnaleze care sunt componentele lumii alimentare fata de care trebuie sa manifeste precautie, dar „vocea interioara” devine tot mai rar ascultata pe masura ce inaintam in varsta.

Partea plina a paharului consta insa in faptul ca omul invata rapid din greselile proprii, dar si din cele ale semenilor sai, astfel incat e in masura sa-si reorganizeze preferintele alimentare in functie de ceea ce-i face bine cu adevarat – chestiune de vointa.

 

Un slalom intre adevar si aberatie – mituri de destramat

Conceptul potrivit caruia cea mai buna dieta este cea ce tine de bun simt elementar e menit sa castige tot mai mult teren in taramul oamenilor de stiinta care se dedica proiectelor nutritioniste personalizate.

Regimurile alimentare restrictive care promit rezultate incredibile in timp scurt – regasite in numar impresionant in Universul Web si nu numai –  nu au un fundament stiintific si nu se concretizeaza in nimic satisfacator, ba dimpotriva – nu putine sunt cazurile in care kilogramele in plus tind sa se inmulteasca in loc sa se reduca.

Diete miraculoase nu exista nici impotriva celulitei si nici pentru grasimile localizate, desi multi asa-zisi specialisti sustin contrariul. E ca si cum am pretinde ca am descoperit „reteta fericirii”, „reteta succesului”, „reteta iubirii” sau „reteta nemuririi”.

Modelul recomandat de catre comunitatea stiintifica si de catre Organizatia Mondiala a sanatatii este cel al Dietei Mediteraneene, care propune o alimentatie variata si echilibrata fara sa promita miracole, ci rezultate pozitive in timp: o viata mai buna si mai lunga, cresterea fertilitatii, imbunatatirea starii de spirit si numeroase alte beneficii pentru organism (reducerea bolilor cardiovasculare, a diabetului si anumitor forme de cancer de pilda).

Nu este nevoie sa ne indopam cu integratori alimentari pentru a arde grasimile si a drena lichidele – astfel de „scurtaturi” produc neajunsuri pe termen lung, dependenta si nu in ultimul rand, subtiaza considerabil portofelul.

Nu intotdeuna ceea ce „natural” e si „inofensiv” – dietele care se bazeaza pe produse de slabit rapid nu permit individului sa-si mentina silueta dobandita intr-un interval relativ scurt, ci il impinge intr-o extrema din care va ricosa ulterior spre polul opus.

In alta ordine de idei, se poate afirma ca „nimic nu e toxic, dar orice poate fi toxic” – depinde doar de doza. Dietele care ne sugereaza sa eliminam unul sau mai multe alimente nu reprezinta justa strada pentru a slabi fara probleme intrucat determina o serie intreaga de carente nutritionale ale caror consecinte sunt dificil de prevazut.

Nu este catusi de putin adevarat ca painea ingrasa daca e consumata in catitati rezonabile si nici ca grasimile dauneaza grav sanatatii daca le utilizam cu intelepciune.

Fructele contin zahar dar asta nu inseamna ca nu putem sa le consumam, desi multi sustin ca ne fac rau, mai ales dupa mesele principale – o idee pe cat de nastrusnica pe atat de riscanta, avand in vedere ca poate atrage dupa sine grave constipatii, balonari si alte efecte negative pentru organism.

 

Intoleranta alimentara – e cazul sa ne ingrijoram?

Singurele intolerante alimentare care se bucura de o validitate stiintifica sunt cele la lactoziu si glutine – ambele diagnosticabile cu ajutorul examenelor hematochimice si instrumentale prevazute de medic.

Toate celelalte pretinse teste de intoleranta alimentara sunt absurde si lipsite de juste argumente stiintifice – de pe urma acestora pot rezulta variate „alergii” la alimente din cele mai inofensive, recomandandu-se aliminarea unor surse energetice si nutritionale importante pentru organism.

In aceste cazuri nu slabim pentru ca ne „dezintoxicam”, ci pentru ca se urmeaza o cale incoerenta, restrictiva si dezechilibrata de hranire – aceeasi care determina cu timpul asa-numitul efect „yo-yo” (ciclicitate in greutate).

Desi in teorie e simplu de obtinut cea mai rapida cale de a slabi, socotind faptul ca unica schema de urmat este cea a reducerii caloriilor, insusi corpul nostru este cel ce ne avertizeaza atunci cand exageram.

Nu exista „greutate ideala”, ci doar una „sanatoasa”, specifica fiecaruia din noi – pe care avem datoria de a ne stradui sa o mentinem cat mai mult timp cu putinta, pentru a ne bucura de o batranete senina, chiar daca acest lucru nu se afla intotdeauna in directa corespondenta cu factorul estetic.

Potrivit studiilor de specialitate, in termeni matematici, obiectivul realistic asociat unui proces de slabire „sanatos” trebuie sa se incadreze in limita a 10% din „valoarea initiala”, pentru a putea fi corelat unor notabile beneficii din punct de vedere al starii de sanatate.

Si nu in ultimul rand, ramane sa invatam cum se realizeaza un slalom eficient printre uriasele interese economice ale producatorilor si distribuitorilor de alimente, frecvent dispusi sa promoveze calitati imaginare ale anumitor produse comercializate, in detrimentul sanatatii consumatorilor.   

 

 

Bibliografie:

  1. Kats, Monica – „No dieta. Ritrovare un equilibrio tra benessere e piacede di mangiare”, 2010;
  2. Spina, Claudio – „I miti della dieta”, 2016;
  3. Teti, Vito – „Il colore del cibo. Geografia, mito e realtà dell’alimentazione”, 2017;
  4. Boringhieri, Bollati – „Il mito della dieta. La vera scienza dietro a cio che mangiamo”, 2015.

 

 

 

 

(Visited 30 times, 2 visits today)