Mitul lui Faust isi are originile in folclorul popular german, inradacinat fiind intr-o istorisire care are drept protagonist un personaj controversat, cunoscut sub numele de Doctor Faust, alchimist in cautare de formule ancorate in lumea imateriala.

Orbit de pasiunea sa pentru descoperirea unor retete unice in domeniul alchimiei, Faust incheie un pact cu diavolul, acceptand serviciile necuratului pentru 24 de ani, in schimbul sclaviei sufletului sau pentru eternitate – tema care a servit de-a lungul timpului drept suport pentru nenumarate opere fanteziste – muzicale, teatrale, literare, cinematografice, litografice si chiar de benzi desenate.

 

Mitul lui Faust – un pact cu diavolul pentru eternitate?

Fie ca acest personaj a fascinat lumea prin nazuintele sale cu neputinta de atins, fie ca pur si simplu chiar necuratul si-a varat coada, popularitatea de care s-a bucurat mitul lui Faust de-a lungul timpului, depaseste orice imaginatie.

E putin probabil ca pactul cu diavolul sa fi constituit elementul care a generat un interes atat de extins, cat mai degraba infinitele drumuri care devin accesibile atunci cand omul reuseste sa depaseasca propriile sale limite fizice si intelectuale.

E un lucru bun sau un lucru rau cand omul cere de la viata mai mult decat i-a acordat deja natura? E justificata dorinta acestuia de a subjuga Pamantul si de a domina totul, chiar si secretele cele mai ascunse ale vietii si ale mortii?

Povestea lui Faust, asa cum apare ea in traditia populara germana, constituie asadar un punct de plecare pentru toti cei ce cu temeritate incearca sa-si puna intrebari menite sa inspectioneze tot ceea ce e de nepatruns pentru om.

Marturii sporadice, atesta existenta unui personaj real, numit Johannes Faustus, care ar fi trait in secolul al XVI-lea in Germania, practicand magia, alchimia si necromantia, despre care se zvonea ca ar fi dobandit cunostinte iesite din comun gratie unei intelegeri pecetluite cu diavolul.

Faustus, fie ca era cu adevarat un pasionat de alchimie, fie ca se reducea la un simplu sarlatan, asa cum sustineau anumite voci, reusi sa dea amploare unui mit in masura sa inflameze canoanele bisericesti ale vremii sale, declarand fatis unui franciscan care se oferi sa-l converteasca la adevarata credinta, ca deja a incheiat un pact inviolabil cu necuratul, astfel incat nu mai are cale de intoarcere.

Potrivit constroversatelor documente care ar atesta existenta lui Johannes Faustus, in noaptea unei Vineri Sfinte, in jurul anului 1540, doctorul-astrolog si matematician autodeclarat avu parte de o moarte violenta in vecinatatea orasului Staufen, ceea ce alimenta convingerile localnicilor cu privire la misterioasa sa viata.

 

„A sti sau a nu sti?” – asta-i intrebarea!

Modificand cu buna stiinta celebrul punct interogativ ridicat de Shakespeare in monologul lui Hamlet, am putea asocia mitului lui Faust, esenta eternei nesigurante umane cu privire la aprofundarea anumitor lucruri, al caror inteles nu poate fi patruns cu usurinta de neinitiati: „a sti sau a nu sti?” – asta-i intrebarea!

Uneori adevarul si justa decizie se afla la indemana noastra, chiar daca nu reusim sa le vedem clar de la bun inceput, alteori omul bajbaie in intuneric, in cautare de raspunsuri la intrebari nerostite si de solutii la probleme neformulate.

Faust intruchipeaza personajul horatat sa incalce toate regulile scrise si nescrise, cunoscute vreodata de om, apeland la forte obscure si invoindu-se sa plateasca un pret usturator pentru dobandirea unei vieti de-a lungul careia nu i se poate refuza nimic, detinand cheia obtinerii oricarui lucru dorit, sub semnul protectiei totale a Diavolului.

La data scadentei insa, dupa 24 de ani de calatorii prin intreaga Europa, petreceri, opulenta si aventuri, intr-o teribila noapte furtunoasa, diavolul isi incaseaza nota de plata, luandu-i sufletul si abandonandu-i trupul contorsionat intr-un intunecat ungher de la periferia orasului.

Faust este asadar macinat de o nevoie arzatoare de a cunoaste mecanismele secrete care pun in miscare angrenajele vietii, parasind cu buna stiinta viziunea restrictiva teologico-ptolemeica, dar tocmai pentru aceasta indrazneala a sa nebuneasca, este pedepsit crunt.

Autorul anonim al istorisirii publicate la Frankfurt in 1587, demonstreaza impartasirea ideologiei acelor forte reactionare specifice culturii renascentiste, care se opun omului ce doreste sa inteleaga secretele naturii si sa-i patrunda cele mai ascunse legi, cu mintea sa de simplu muritor.

Mesajul consta in atentionarea moralizatoare a tuturor celor tentati sa cada in pacatul trufiei, imaginandu-si ca pot conta pe propriile lor forte si pe ceea ce le dicteaza propria vointa, ignorand cu desavarsire limitele impuse de regulile divine, asa cum erau ele interpretate odinoara de Biserica.

 

Focul de artificii aprins de o poveste

Chestiunea a avut darul sa aprinda un veritabil foc de artificii in imaginatia efervescenta a contemporanilor sai, inspirand numerosi alti autori, printre care si britanicul Christopher Marlowe: in 1598 acesta pune la punct scenariul unei drame spectaculoase, ce face inconjurul Europei in interpretarea a diferite companii teatrale engleze, cu un succes enorm, patrunzand pana si la nivelul teatrelor de marionete.

Aceasta din urma este forma sub care Goethe vine in contact cu mitul lui Faust, dar mai inainte de el, iluministul Gotthold Ephraim Lessing, dedica in 1760, o analiza originala protagonistului acestei legende, fiind cel dintai dispus sa nu judece aspru setea de cunoastere a personajului si neobosita sa aplecare asupra cautarii adevarului absolut.

Aceasta noua si revolutionara interpretare influenteaza in mod negresit lucrarea lui Goethe, care dobandeste astfel un final pozitiv, incheindu-se cu salvarea protagonistului si nu cu condamnarea sa la blestemul etern al infernului.

Fasust facu tovarasie cu Goethe pentru intreg arcul vietii sale, cu multe pauze si momente de criza sau renuntare: Goethe a lucrat la „Faust”-ul sau timp de 60 de ani – din 1772 in 1831, elaborand si re-elaborand versiuni care-l purtara la formatul final, influentat considerabil si de calatoria autorului in Italia.

Dorinta arzatoare a lui Goethe fu aceea de a i se publica opera abia dupa ce va muri, lucru ce se intampla chiar in 1831, simbolizand tocmai ceea ce Faust concluzioneaza in actul final, sub forma artei care supravietuieste creatorului sau:

Nu e adevar ceea ce omul are sau crede ca are, ci perseverentul sau efort depus pentru a cunoaste acel adevar – iata ce da valoare omului. Daca Dumnezeu ar tine in mana sa dreapta adevarul si in stanga simpla nazuinta catre adevar (…) si mi-ar cere sa aleg, eu m-as azvarli cu umilinta catre stanga Sa zicand: Tata Ceresc, iata! Adevarul este numai pentru tine!”…

 

Lupta dintre bine si rau in „Faust”, de Goethe

Opera lui Goethe debuteaza cu un prolog care se desfasoara in Ceruri: Diavolul in persoana, sub denumirea de Mefisto, face prinsoare cu Creatorul, ca va izbuti sa-l abata pe Faust de la calea cea drepta, conducandu-l spre pierzanie. 

Dumnezeu se invoieste sa puna zalog sufletul lui Faust, plin de admiratie pentru straduintele iesite din comun pe care le demonstreaza omul pentru a depasi limitele propriei sale capacitati de intelegere, promitand sa i-l incredinteze Diavolului, daca acesta din urma reuseste sa devieze traseul pe care Faust si-l croieste instinctiv catre lumina binelui.

Lupta care se da in sufletul lui Faust nu apare zugravita insa ca o confruntare dintre bine si rau, ci imbraca straie mult mai sofisticate, dezvaluindu-ne o fiinta umana care, disperata de neputinta sa de a patrunde tainele lumii, se pregateste sa-si puna capat zilelor, socotind ca sinuciderea ar fi unica solutie ce-i sta la dispozitie.

Mefisto se ofera insa sa-l serveasca timp de 24 de ani, promitadu-i o viata spectaculoasa, privilegii fara numar si asistenta deplina in tot ceea ce-si propune sa realizeze, cu conditia ca pe lumea cealalta rolurile sa se schimbe si Faust sa incredinteze in mainile sale sufletul sau dupa moarte.

Faust accepta, adaugand insa o clauza la aceasta intelegere inainte de a fi pecetluita, cu ajutorul careia transforma pactul intr-o provocare de proportii uriase, mai mult pentru sine insusi decat pentru Diavol: „daca ma vei face sa exclam, plin de incantare, „o, clipa, ramai, esti atat de frumoasa!”, atunci ingaduit sa-ti fie a-mi incatusa sufletul in lanturile tale pe veci…

Mefisto intruchipeaza asadar spiritul materialist care stie sa ofere omului vulgare placeri pamantesti: daca Faust va gasi satisfactie in acestea, atunci nu-l va mai interesa catusi de putin destinul sau din lumea de apoi, chiar daca acest lucru presupune acceptarea unui blestem pentru vesnicie.

Goethe focalizeaza insa intreaga intriga asupra unui concept diferit fata de legenda originala: Faust nu accepta pactul pentru a dobandi satisfactii efemere, ci din dorinta de a avea acces la intelesurile depline ale Universului, ale vietii si mortii, intr-un cuvant de a i se dezvalui absolut toate secretele la care omul nu avut vreodata acces. Asadar se invoieste sa-si puna ramasag sufletul daca se va lasa coplesit de lene, desfrau si opulenta si va uita de adevaratul sau obiectiv.

Iata de ce, dupa ce a cunoscut toate placerile pamantesti pe care Diavolul era in masura sa i le ofere, Faust se dedica maretelor opere de binefacere la nivel planetar, visand la o lume populata de persoane libere, care duc o viata caracterizata de deplina armonie – nazuinta care-si pune pecetea pe clipele batranetii sale, sub semnul unei sublime impliniri, indemnandu-l sa sopteasca plin de incantare exclamatia fatidica ce-l arunca in lumea de apoi: „o, clipa, ramai, esti atat de frumoasa!

Dar in aceste conditii, Diavolului nu-i este ingaduit sa rapeasca sufletul lui Faust, in ciuda straduintelor sale de a-l tara in profunzimile intunecatului sau salas, intrucat ingerii il salveaza, inaltandu-l la cer, considerandu-l un muritor care in ciuda faptului ca a pacatuit grav, a luptat cu inversunare pentru a progresa, pentru a se autodepasi.

Faust, asa cum apare zugravit de Goethe, este personificarea dorintei omului de a depasi limitele propriilor posibilitati si a razbi prin desisul provocarilor vietii, catre lumina intelepciunii, tentativele sale de a dobora obstacolele ce-i ies in cale incriindu-se printre cele mai nobile aspiratii ale sale.

In lumina acestui deziderat, cea mai cumplita vina ar fi tocmai inertia si automultumirea reductiva, restul erorilor pe care omul le savarseste in cursul vietii putand fi ignorate, atata vreme cat existenta sa este marcata de vointa pozitiv-constrctiva si dorinta de a aduce bine, pace si armonie in vietile semenilor sai.

 

Bibliografie:

  1. Barnett, Sylvan – „Doctor Faustus by Christopher Marlowe”, 1969;
  2. Schino, Mirella – „Faust”, 2005;
  3. Paola, Del Zoppo – „Faust in Italia. Ricezione, adattamento, traduzione del capolavoro di Goethe”, 2009;
  4. Polidoro, Maria Caterina – „Faust tra mito e leggenda”, 2015.

 

(Visited 13 times, 1 visits today)