Mitologia

Mitologia

Aceasta miniatura indiana evoca una dintre luptele descrise in Mahabharata, care se refera la razboiul dus de Krishna impotriva Raului. Aceasta povestire este si astazi foarte prezenta in cultura hindusa.
Dovezile arata ca miturile exista peste tot in lume si se pare ca ele raspund unei necesitati de baza a oamenilor.
Multe dintre ele sunt povestiri minunate si, cu toate ca nu mai sunt crezute ca atare, ele continua sa starneasca imaginatia oamenilor.
O tablita cu relatarea potopului din secolul al VII -lea i.e.n. Relatarea babiloniana referitoare la potop este inscrisa in tablita a unsprezecea a epopeii lui Ghilgames si evoca modul in care zeii au trimis potopul pentru a distruge pamantul.

Mitologia reprezinta acea stiinta care se ocupa cu studierea miturilor. Miturile sunt povestiri traditionale pe care un popor sau o anumita cultura le considera a fi adevarate si care reproduc evenimente dintr-un trecut indepartat, nedatat. De obicei, ele sunt strans legate de credintele religioase si de traditiile sau obiceiurile incetatenite in zona respectiva. Miturile descriu modul in care se presupune ca ar fi inceput viata, originile raului sau ale mortii, dar si binefacerile pe care le aduc zeii, sau faptele de vitejie ale diferititor eroi.

Fauritorii de mituri

Fiecare societate si-a creat propriile mituri, atrasa irezistibil de gasirea si conceperea unor explicatii, dar si creatoare de povestiri in fata marilor mistere existentiale. Miturile au acelasi mare potential creator, atat in marile civilizatii si in traditia “marilor” religii, cat si in culturile considerate primitive.

Miturile egiptene, iudaice, grecesti sau indiene sunt foarte colorate si diversificate; la fel sunt si cele care apartin culturii germanice, celei australiene aborigene, sau celei indiene nord-americane. Chiar si triburile mici, cum ar fi de exemplu tribul Zuni, din New Mexico, si-au creat propriile mituri, foarte detaliate si atent elaborate.

Chiar daca sunt considerate adevarate, intamplarile mitologice au loc intr-un timp trecut, dar nedefmit, si presupun implicarea unor forte supranaturale ale caror actiuni nu pot fi investigate sau dovedite a fi avut loc cu adevarat. Toate aceste fapte fac ca miturile sa fie foarte diferite de istoria reala. Mitul babilonian relateaza despre marele potop ca un fenomen ce a aparut ca urmare a multelor pacate pe care le-au savarsit oamenii si in urma caruia a supravietuit un singur credincios, impreuna cu familia lui. Povestirea, relatata si in Biblie, este, privita in general ca un dezastru real care a lovit Mesopotamia.

Faimoasa povestire greceasca despre razboiul troian pare sa se bazeze si ea pe anumite fundamente istorice. S-ar putea ca grecii sa fi asediat sau nu Troia vreme de zece ani, reusind pana la urma prin capcana pe care le-au intins-o troienilor cu un cal imens de lemn care era intesat in interior cu soldati greci. Sapaturile arheologice efectuate in zona istorica a orasului Troia au scos insa la iveala dovezi care arata ca orasul a ars cam in anul1250 i.e.n, atunci cand grecii micenieni reprezentau o adevarata putere.

Din punct de vedere tehnic, diferenta dintre mit si legenda este aceea ca miturile nu apartin unui timp sau loc specific, in vrerne ce legendele iau nastere in jurul unor evenimente istorice sau a unor personaje reale. Limita dintre cele doua este insa uneori foarte greu de stabilit.

     Explicatii pline de culoare

Istoricii, arheologii, sociologii, oamenii de litere si chiar psihologii au studiat, cu totii, miturile, fara a ajunge insa la o concluzie comuna, acceptata de toti, asupra scopului aparitiei acestora. De exemplu, la inceputul secolului al XX-lea, s-au facut numeroase incercari prin care sa se explice miturile in termenii generali ai tendintelor umane, comune tuturor societatilor.
Unii savanti, printre care si Carl Jung, au facut mai multe incercari de a descifra ceea ce ei descriu a fi simbolurile arhetipice ale miturilor care pot fi aplicate intregii omeniri. Unele mituri reprezinta, cu siguranta, incercarile oamenilor de a explica existenta si modul in care s-au petrecut anumite evenimente importante din istoria societatii umane. De exemplu, grecii antici explicau descoperirea focului prin mitul lui Ptolemeu care l-ar fi furat de la zei pentru a-l aduce oamenilor. Mult mai tarziu, indienii Navajo au creat un mit foarte curios, dar si foarte elaborat, prin care incercau sa explice modul in care au ajuns caii in comunitatea lor. Acest mit relata despre un jucator de noroc ruinat care a fost strapuns de o sageata care l-a purtat la Creator, care l-a trimis inapoi in Mexic, sub intruparea imparatului Montezuma. Sub aceasta noua infatisare el i-a condus pe mexicani spre nord, ca sa-i invete pe indienii Navajo cu modul de folosire a cailor si a altor animale de povara.


Multe mituri sunt inrudite cu traditiile si cu ritualurile civilizatiilor in care apar. Povestirile mitologice intaresc autoritatea institutiilor sociale, pe care le descriu ca fiind de origine divina. In societatile traditionale, o presupusa descendenta divina, dintr-un zeu sau erou, este  adesea foarte importanta pentru a da legitimitate unui rege, sau pentru a ajuta la rezolvarea unui conflict legat de proprietate. Numeroase ipoteze au incercat sa explice si sa identifice elementele comune ale miturilor, in ideea ca ele ar putea reflecta o tendinta comuna sau un model comun al mintii umane. Dar, in vreme ce numarul mare de mituri existente face posibila o selectare facila a unor exemple frapante care ar putea sustine aceasta idee, este la fel de usor a gasi alte mituri alternative, sau chiar antagonice. Cu toate acestea, exista similaritati izbitoare. De exemplu, in mitologia nord-europeana, Baldur, fiul zeului Odin, era atat de venerat incit toate creaturile si lucrurile de pe pamant au jurat sa nu-i faca niciun rau, cu exceptia vascului. Diabolicul Loki reuseste sa-l pacaleasca pe zeul cel orb, Hodur, care-l ucide pe Baldur cu o ramurica de vasc, in aparenta inofensiva. Fratele lui Baldur a coborat apoi pe celalalt taram, unde a incercat sa faca un targ pentru a-l elibera, insa o femeie batrana (probabil Loki deghizat)zadarniceste intreaga operatiune de salvare.

Intr-un mit similar, de asta data grecesc, Ahile, un razboinic viteaz, devine invulnerabil dupa ce, copil fiind, este scufundat  intr-un rau fermecat. Singurul loc vulnerabil este calcaiul de care a fost tinut si care nu a fost scufundat in apa fermecata, in aparenta o foarte mica slabiciune dar care, fatalmente, ii va cauza moartea. Un alt mit grecesc relateaza despre felul in care marele fauritor de muzica, Orfeu, a incercat s-o salveze si s-o a readuca pe sotia lui moarta, Euridice, de pe taramul celalalt. Din nou se incheie un targ – lui Orfeu nu i se permite sa o priveasca pe sotie pe drumul de intoarcere insa, din pacate, moartea nu poate fi inselata

Miturile in literatura

La inceput anonime si nescrise, miturile nu reprezinta literatura propriu-zisa. Cu timpul ele au devenit insa teme ale unor opere literare. Uneori opera literara capata propria ei personalitate, devenind astfel “versiunea autorizata” a mitului. Alteori, miturile sunt exprirnate intr-o forma literara doar atunci cand inceteaza sa mai aiba veridicitate. Alte mituri, care se refera la experientele cruciale ale omenirii, par sa nu-si piarda deloc din puterea de convingere din moment ce, de-a lungul secolelor, au inspirat multi scriitori. 

(Visited 179 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *