Minotaurul labirintului si taurul ceresc

Minotaurul labirintului si taurul ceresc

Taurul sugereaza ideea de putere si de pornire irezistibila. El il evoca si pe masculul navalnic, ca si pe infricosatorul Minotaur, paznic al labirintului. Sau pe crudul si tunatorul Rudra din Rig Veda, a carui samanta bogata fertilizeaza pamantul. Asa se prezinta majoritatea taurilor ceresti si mai cu seama babilonianul Enlil. Vom descoperi in cele ce urmeaza cum simbolul taurului a ajuns din legatura cu cerul si fertilitatea sa reprezinte pamantul si fortele htoniene de sub acesta.

Minotaurul labirintului si taurul cerescSimbol al fortei creatoare, taurul l-a reprezentat si pe Zeus, sub forma unei statuete de bronz ce se prindea in varful unui baston sau al unei lanci – un insemn asemanator celui al Vitelului de Aur. Prototipuri ale acestor insemne religioase aflam incepand din mileniul al III-lea i.Hr. Cultul lui El, practicat de patriarhii evrei imigrati in Palestina, a fost interzis de Moise. El a dainuit insa pana in timpul domniei lui David, marturie stand statuile taurului sacru, influentate de arta egipteana, ce dateaza din acea perioada. Asemenea statui apar pe paleta faraonului Narmer (Muzeul din Cairo), pe insemnul militar de la Mari din Siria mesopotamiana sau printre descoperirile facute in podisurile din Anatolia centrala.

In traditia greaca, taurii neimblanziti simbolizau dezlantuirea violentei. Ei ii erau consacrati lui Poseidon, zeul marii si al furtunilor, lui Dionysos, zeul virilitatii fecunde. Animal mandru, spune Hesiod, avantat si neimblanzit. Ca sa o seduca pe Europa, Zeus ia infatisarea unui taur alb ca neaua, se apropie incet de fecioara si i se culca la picioare. Ea il mangaie si se suie pe spinarea lui si este de indata rapita – taurul se inalta in vazduh, strabate marea, ajunge in Creta si, aici, se impreuneaza cu ea. Legenda adauga ca au avut trei copii.

Taurul, bovinele in general, ii reprezinta in religiile indo-mediteraneene pe zeii ceresti, vadind o fecunditate inepuizabila si anarhica, asemanatoare celei a lui Uranos, zeul cerului. Zeul vedic Indra este si el comparat cu un taur. Zeii analogi din Iran, Siria si din Orientul apropiat mai sunt comparati si cu niste berbeci ori cu niste tapi. Avem de-a face cu simboluri ale spiritului masculin si combativ, ale puterilor elementare ale sangelui. Imnurile vedice glorifica vaca, in intelesul mai larg de animal bovin, ca pe o zeitate: “‘….Vaca a dantuit deasupra oceanului ceresc daruindu-ne stihuri si cantece/ Vaca are jertfa drept arma si din jerfta a izvorat inteligenta/ Vaca inseamna toate cele ce sunt, Zei si Oameni, Asuras, Manas si Profeti/ in ea stau ordinea divina, Sfintenia, Focul cosmic/ Da, Vaca ii face pe zei sa traiasca,/ Vaca ii face sa traiasca pe Oameni” ne arata Rig Veda.

Comparata cu focul cosmic, vaca este caldura ce insufleteste orice fiinta vie. Taurul Indra este forta dogoritoare si fertilizatoare. El se leaga de complexul simbolic al fecunditatii: corn, cer, apa, trasnet, ploaie etc. Autran constata ca, in limba accadiana, a rupe cornul inseamna a frange puterea. Dar, fara a fi franta, aceasta putere se poate sublima. Taurul este emblema lui Indra, dar si a lui Shiva. El este atunci alb, nobil, iar spinarea lui evoca muntele inzapezit. El intruchipeaza energia sexuala: a calari pe un taur, in felul lui Shiva, inseamna a domina si a transforma aceasta energie pentru a-i da o intrebuintarea spiritualizanta de tip yoga. Nandi, taurul lui Shiva simbolizeaza dreptatea si forta. El simbolizeaza si Dharma, ordinea cosmica, spunandu-se despre acesta ca este de nepatruns.

Taurul vedic Vrishabha este si temelia lumii manifestate, din centrul fix al lumii el pune in miscare roata cosmica. In virtutea acesti analogii, legenda lui Buddha va revendica, pentru acesta din urma, locul taurului vedic. Taurul, se spune, isi scoate cate o copita din pamant la capatul fiecareia dintre cele patru varste – cand si le va fi scos pe toate, temeliile lumii se vor narui. Acelasi rol il joaca, la indienii sioux, bizonul primordial. La popoarele altaice si in traditiile islamice, taurul apartine ciclului de simboluri ale temeliei creatiei, printre care se numara si broasca testoasa. El sta uneori printre alte temelii suprapuse – de jos in sus broasca testoasa sprijina o stanca, stanca sprijina un taur, iar taurul sprijina pamantul. Intre aceste trepte pot aparea si altele intermediare. In alte civilizatii, rolul acesta il joaca alt animal – bunaoara elefantul. In templul lui Solomon, marea de arama in care se turna apa era sprijinita pe doisprezece boi de arama, cate trei indreptati spre fiecare punct cardinal.

Intruchipare a fortelor htoniene, taurul, la multe popoare turco-tatare, tine povara pamantului in spinare sau intre coarne.

Simbolismul taurului se mai leaga si de cel al furtunii, al ploii si al lunii. 

Taurul si trasnetul au fost, din timpuri stravechi (circa 2400 i. Hr.) simbolurile conjugate ale divinitatilor atmosferice. Mugetul taurului a fost asimilat, in culturile arhaice, cu uraganul si cu tunetul (la australieni) si ambele elemente reprezentau o epifanie a fortei de fecundare.

Ansamblul trasnet-furtuna-ploaie a fost uneori considerat – la eschimosi spre exemplu, la bosimani si in Peru – drept o hierofanie a lunii. Menghin a stabilit un raport intre cornul lunii si figurile feminine care tin in mana un corn. Idolii de tip bovin care se leaga intotdeauna de cultul Marii Mume (Luna) sunt frecventi in neolitic. Din studuiul comparat al artei din paleolitic reiese ca dispunerea figurilor animale urmeaza o randuiala invariabila atat la Altamira sau Lascaux, cat si in grotele zugravite din Rusia si Caucaz; si ca locul central in aceasta configuratie il ocupa intotdeauna binarul cal-taur sau cal-bizon. Ne inchipuim amploarea acestor studii si noile cai pe care le deschide aceasta observatie asupra gandirii simbolistice si asupra rolului ei in geneza omenirii.

Divinitatile lunare mediteraneene si orientale erau reprezentate sub forma unui taur si investite cu astfel de atribute. Astfel, zeul lunii era calificat, la Ur, drept puternicul, tanaraul taur ceresc. In Egipt, divinitatea lunii era taurul stelelor. Osiris, zeu lunar, a fost si el reprezentat printr-un taur. Sin, zeul lunar mesopotamian, avea si el forma de taur. Venus isi are salasul in timpul noptii in zodia Taurului, iar Luna ajunge aici la puterea ei maxima. In Persia, dupa un mit stravechi, taurul isi lasase samanta in astrul noptii.

In Asia centrala si in Siberia, la mongoli si iakuti, intalnim credinta intr-un taur acvatic, ascuns pe fundul lacurilor, si care muge inaintea furtunii.

Taurul este deci in general considerat ca un animal lunar, legat de noapte. Cornul desavarsit al lui Shiva este cornul lunii. Aceasta asimilare straveche este atestata in Egipt si la Babilon. Taurul ii este totusi atribuit si lui Mithra, divinitate solara, simbolizand de aceasta data moartea si invierea zeului; el isi pastreaza aici aspectul lunar, mortuar.

In ebraica, prima litera a alfabetului, alet, care inseamna taur, este simbolul lunii din primul patrar, ca si numele semnului zodiacal in care incepe seria caselor lunare. Multe litere, hieroglife si semne sunt puse in legatura cu fazele lunii si cu coarnele taurului.

Un cult din Asia Mica, introdus in Italia in secolul al II-lea e.n., imbogateste cultul Cibelei (in ipostaza ei de mama a zeilor) cu o practica necunoscuta pana atunci la Roma: taurobolul – initierea printr-un botez cu sange. Credinciosul care voa sa beneficieze de aceasta intiere, arata Jean Beaujeu, cobora intr-o groapa anume sapata si acoperita cu un soi de grilaj, iar deasupra lui era omorat, cu un par sacru, un taur al carui sange il scalda pe cel din groapa. Acesta devenea renatus in aeternum, renascut la viata vesnica. Energia vitala a animalului, socotit, alaturi de leu, cel mai viguros dintre toate, regenera corpul si poate sufletul.

Cultul lui Mithra, de origine iraniana, cuprindea si el un sacrificiu, analog ca semnificatie, dar intr-un decor ritual oarecum diferit. Armatele romane raspandisera in intregul imperiu cultul lui Mithra, zeul Mantuitor. Invingator, nebiruit, nascut dintr-o stanca, la 25 decembrie, dupa solstitiul de iarna, cand ziua incepe iarasi sa creasca si cand se sarbatorea renasterea Soarelui – Natalis Solis. Actul esential al vietii lui Mithra fusese jertfirea taurului primordial, cea dintai vietuitoare zamislita de Ahura-Mazda; dupa ce il imblanzeste si il aduce in salasul sau, Mithra il sacrifica din porunca Soarelui. Din sangele, maduva si samanta lui s-au nascut plantele si animalele, in ciuda impotrivirii sarpelui si scorpionului, supusii lui Ahriman. Ascensiunea lui Mithra si sacrificarea taurului apar pe o sumedenie de monumente mithraice, aceste doua scene simbolizand lupta puterilor binelui impotriva duhurilor raului – lupta la care trebuia sa ia constant parte, cu toata energia, orice credincios – ca si intrarea in lacasul luminii vesnice, garantata sufletelor celor drepti prin mijlocirea atotputernica a zeului Mithra.

Moartea si viata sunt inseparabila, iar taurul prezinta si o fateta funebra. La egipteni, taurul care poarta intre coarne un disc solar este deopotriva un simbol al fecunditatii si o divinitate funerara legata de Osiris si de renasterile acestuia: la Memphis, inmormantarea lui se desfasura cu mare fast si din intregul Egipt veneau ofrande pentru boul Apis, alb cu pata neagra in frunte.

La tatarii din Altai, stapanul infernului este reprezentat fie intr-o luntre neagra, fara vasle, calarind invers pe un taur negru. El tine in mana un sarpe sau o secure in forma de luna. I se aduc jertfe tauri negri sau vaci negre.

In aproape intreaga Asie, taurul negru este legat de moarte. In India si Indonezia exista obiceiul de a incinera trupurile printilor in consciuge inchipuind un taur. O seama de picturi din Egipt reprezinta un taur negru ce duce in spinare corpul neinsufletit al lui Osiris.

Pentru celti, taurul, pe cat se poate, nu avea o valorea simbolica exclusiva de virilitate si poate ca semnificatia lui dintai nu tine de dualiattea sau de opozitia lui sexuala cu vaca. In Irlanda, taurul face obiectul unor metafore mai cu seama razboinice. Unui erou sau unui rege deosebit de viteaz i se spune taurul luptator. Pe de alta parte, in Irlanda, taurul este victima ospatului taurului, primul moment al ritualului alegerii unui rege. Animalul este sacrificat, un bard bea si mananca din carnea lui, adoarme si in vis ii apare candidatul la domnie pe care urmeaza sa-l aleaga adunarea nobililor. In cea de-a doua parte a ritualului, victima este calul, deci perechea din neolitic ramane nedespartita in aceste datini. Taurul formeaza asadar un cuplu antitetic cu calul, dar este la fel de razboinic ca si acesta, iar sacrificiul de tauri albi (relatat de Plinius) este un stravechi ritual regal care si-a pierdut ratiunea de a fi ca urmare a ocuparii romane. Pentru ca taurul este, ca si calul, un animal regal – Deiotarus, taurul zeiesc.

Taurul este un animal primordial. In Gallia iconografia cuprinde si un taur cu trei coarne – probabil un simbol razboinici stravechi neinteles in epoca galo-romana. Cel de-al treilea corn se numeste in Irlanda lon laith sau luna eroului, un soi de aura de sange care tasneste din crestetul capului eroului cuprins de furia razboiului.

Toate ambivalentele, toate ambiguitatile se regasesc in simbolistica taurului. Apa si focul: taurul este lunar, asociindu-se riturilor fecunditatii; solar, prin focul din sangele lui si stralucirea samantei sale. Pe mormantul regesc de la Ur se inalta un taur cu cap de aur (soarele si focul) si cu falca de lapislazuli (luna si apa). El este uranian si htonian. El poate aparea, ca si cainele, in ambele forme. 

In China, capul incoronat al lui Zhennong, nascocitorul agriculturii, poate aminti de bou sau de taur, iar capul lui Chiyou de asemenea. Hunagdi se lupta cu amandoi. Taurul este un geniu al vantului, care seamana dezordine in univers. Aici, boul domesticit este asociat cultelor agrare.

In simbolistica analitica a lui Jung, sacrificarea taurului reprezinta dorinta de viata spirituala care i-ar permite omului sa-si biruie pornirile animalice primitive si care, dupa o ceremonie de initiere, i-ar aduce pacea. Taurul este forta necontrolata asupra careia fiecare persoana evoluata tinde sa-si exercite stapanirea. Faima coridelor cu tauri s-ar exlica prin dorinta tainica si nemarturisita de a ucide fiara dinauntru, dar s-ar produce astfel o substitutie, iar fiara sacrificata afara, l-ar scuti pe om de sacrificiul interios, sau i-ar da, prin intermediul toreadorului, iluzia unei izbanzi personale. O alta metafora psihologica superba se poate ascunde si in imblanzirea taurilor cu copite de bronz ai lui Hefaistos. Iason trebuie sa-i puna in jug pe acesti uriasi violenti ca sa ia in stapanirea lana de aur. Dar aceasta conditie arata ca eroul trebuie mai intai sa-si infraneze patimile navalnice si apoi sa cucereasca simbolul desavarsitii spirituale.

(Visited 373 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *