Martisorul, legenda Martisorului, traditii si datini de Martisor. Care este originea Martisorului si istoria lui? Ce obiceiuri intalnim la daci si romani legate de aceasta sarbatoare? Cat de veche este si ce legende sunt legate de ea?

 

Ce este Martisorul?

Martisorul era un dar ce-si trimiteau românii unul altuia în ziua de 1 martie. El consta într-un banut de aur spânzurat de un gaitan (Fir de metal – aur si argint – sau siret (împletit ori rasucit ca o sfoara) de lâna, matase etc., cusut ca ornament la unele obiecte de îmbracaminte) de matasa împletit cu fire albe si rosii, pe care persoana ce-l primea în dar îl purta la gât pâna când întâlnea cea întâi roza înflorita, pe crengile careia depunea apoi darul primit.

Banutul însemna îmbelsugarea, firele albe si rosii ale gaitanului însemnau fata alba ca crinul si rumena ca roza, iar ofranda facuta reginei florilor era o salutare poetica adresata primaverii.

Asa aveau vechii români obiceiul de a se ura în ziua de 1 martie!

 

Martisoare de Martisor

Cartile despre cultura populara care povestesc si explica datinile, credintele, obiceiurile si sarbatorile românilor au în cuprinsul lor si capitole dedicate martisorului, vestitorul „capului de primavara”, modestelor fire de matase, lâna sau bumbac rosii si albe împletite sau a pretioaselor fire de argint si de aur care se mai numesc martigus sau mart.

Semnificatiile purtarii la mâna, la gât ori pe piept s-au pierdut cu timpul, iar acest fapt este semnalat cu multa vreme înainte si de Simion Florea Marian. El observa – în lucrarea Sarbatorile la români ca aceasta datina stramoseasca a daruirii de catre parinti copiilor lor a unei monede de argint sau de aur legate cu un gaitan compus din doua fire rasucite de matase rosie si alba la gât sau la mâna pentru ca acestia sa aiba noroc în tot anul, „a început în cele mai multe parti si cu deosebire în Moldova, a se pierde. Iata ce ne spune în privinta aceasta domnul N. Gane:

«Astazi când societatea noastra, din româna ce era, s-a streinizat în toate obiceiurile ei, încât a ajuns a nu mai scrie, nici vorbi, nici gândi româneste, când însisi copiii din fasa nu mai învata a zice tata si mama, ci papa, maman, când si chiar slugile de prin case se monsuiesc si madamesc în despretul vechii fratii românesti, în aceasta grozava babilonie de limbi si moravuri, am uitat toate traditiunile vechi care împodobesc trecutul nostru. Asa, daca am întreba astazi pe oricine ce este un martisor, desigur ar da din umere, zicându-ne: nu stiu!, caci nu numai obiceiul, daca însasi amintirea lui, însusi întelesul cuvântului s-a sters din memoria noastra.

Româncele din vremea trecuta nu stiau sa-si faca parul din negru alb si din alb negru, spre derâderea vârstelor, nu cunosteau crinolinele si turnurele, puful si cocul, spre derâderea formelor omenesti; ele se îmbracau cu altite, îsi spalau fata cu apa de izvor si urmau datinilor si obiceiurilor stramosesti; ele ciocneau oua rosii la Pasti, ascultau cântecele de stea la Craciun, colindele la Anul Nou si trimiteau martisori la întâi martie.

Astazi gingasele degete a damelor noastre nu mai îndraznesc sa atinga ouale rosii, usele noastre se închid cu îngrijire înaintea colindatorilor ce cuteaza sa ne calce pragul, iar martisorul nici se mai stie ce este.femeile cari se cheama Eudochia, pop. Dochia si Dochita, îsi serbeaza în aceasta zi numele.” (Simion Florea Marian, Sarbatorile la români)

„Dochia e cea dintâi zi de primavara. În ziua de Dochia se face martisor: un fir de matasa sau lâna rosa, împletucit cu alt fir alb, care apoi se pune la gât, pentru ca purtatoarea sa fie rumena si alba pestean. Se poarta pâna-n ziua de Sf. Gheorghe si atunci îl pune pe un trandafir sau pe o creanga de cires înflorit.” (Elena Niculita-Voronca, Datinele si credintele poporului român)

„Martisorul“ este denumirea populara a lunii martie, luna echinoctiului de primavara si a Anului Nou Agrar, dedicata zeului Mars si planetei Marte (Transilvania, Banat, Maramures, centrul Munteniei, vestul Olteniei, sudul Dobrogei).

Funie formata din zilele, saptamânile si lunile anului adunate si rasucite într-un snur bicolor, simbolizând iarna si vara, facut cadou la 1 martie, ziua Dochiei si stravechi început de An agrar.

Obiceiul martisorului este o secventa a unui scenariu ritual de înnoire a timpului si anului.

Dupa unele traditii, firul martisorului, o funie de 365 sau 366 de zile ar fi tors de Baba Dochia în timp ce urca cu oile la munte. Asemanator ursitoarelor care torc firul vietii copilului la nastere, Dochia toarce firul anului primavara, la nasterea timpului calendaristic.” (Ion Ghinoiu, Obiceiuri populare de peste an. Dictionar)

„Martisorul generalizat astazi la sate si orase este confectionat din doua fire colorate alb si rosu, de care se prinde un obiect artizanal, pentru a fi daruit fetelor si femeilor care îl poarta agatat în piept una sau mai multe zile.” (Ion Ghinoiu, Panteonul românesc. Dictionar)

„Din punctul de vedere al formei, termenul reprezinta un derivate de la veche denumire etimologica a lunii martie: v. dr. reg. mart ar. martu (<lat. Martius; mensis), format cu ajutorul prefixului diminutival -isor. Având în vedere ca martisor mai însemna (pop., reg.) planta erbacee (Geum Montanum), «ghiocel», «specie de plante», «mugurele alb, moale, lânos al salciei (mâtisor). Ei erau naivi în sufletele lor; traiau în simplicitate si împrumutau vorbele si obiceiurile lor de la mama natura, care împodobea fruntea fiicelor lor cu flori de câmp si vorbele batrânesti cu alegorii poetice. Toate însa s-au sters de buretele asa-numitei civilizatiuni moderne, care, în locul comorilor de întelepciuni si traditiuni stramosesti, n-a gasit altaceva mai bun de pus în loc decât minciunile de la 1 aprilie, care si acestea, din cauza necontenitei îndulciri a moravurilor noastre, au ajuns a se practica în toate zilele anului.»” ( N. Gane, Încercari literare, Iasi, 1873)

Spicuind despre aceasta datina, vom raspunde cu câteva asertiuni culese din lucrarile consacrate întrebarii Ce este martisorul?, pentru ca cine va citi aceste rânduri sa „nu mai dea din umere, zicându-ne: nu stiu!”:

„Scopul legarii sau punerii martisorului la gâtul sau mâinile copiilor este ca… sa aiba noroc în decursul anului, sa fie sanatosi si curati ca argintul cu venirea primaverii. (…)

Punerea sau legarea martisorului se întâmpla de regula la 1 martie des-dimineata, pâna nu rasare soarele (…) Unii copii poarta martisorului 12 zile la gât, iar dupa aceea îl leaga de ramura unui pom tânar. ªi daca în acel an pomului îi merge bine, se crede ca si copilului înca îi va fi bine în viata. Altii îl tin la gât pâna ce vad primul pom înflorit si atunci îl lasa pe ramurelele acelui pom, anume ca sa  fie sanatosi si frumosi ca florile pomului respectiv.

1 Martie poarta numele special de Baba Dochia sau Baba Marta; se mai numeste altminterea si Cap de primavara pentru ca este ziua cea dintâi a primaverii. Daca în aceasta zi este frumos, atunci cred oamenii ca si toata primavara si vara va fi frumoasa, iar de nu, apoi zic ca primavara si vara va fi urâta si posomorâta.

Românii de pretutindenea numesc cele dintâi noua sau douasprezece zile ale lunii lui martie Babele, Zilele Babelor sau Zilele Babei, adica Zilele Babei Dochia sau ale Babei Marta. Zilele Babei se încep de comun la 1 martie sau martisor si dureaza noua sau douasprezece zile de-a rândul adeca pâna când Baba Dochie si-a lepadat, respectiv si-a scuturat, cele noua sau douasprezece cojoace (…). Mai e de observat înca si aceea ca reprezinta un simbol al primaverii cu o valoare redusa (de cost), fie „neologice”, adica acele martisoare nou-inventate si introduse în uz, care le surclaseaza pe cele simbolice, iesind din tiparul obiectului „de larg consum” pentru prima zi de primavara. Acestea din urma pot avea, ca si celelalte, orice fel de forma sau dimensiune, valoarea facând distinctia.

Indiferent în ce categorie le-am încadra, martisoarele legate cu firul alb-ros’ în semn de iarna si primavara, viata si iubire, puritate si castitate, sunt oferite fetelor, femeilor, chiar si barbatilor (prin Moldova), cu gânduri senine, cu iubire si cu urari de noroc si bucurii. Unele dintre acestea devin în taina, din momentul primirii, talismane. ªi sunt pastrate „la purtator” ani în sir, ca semn de iubire, de sansa, de respect, de bucurie, de amintire. Cine nu pastreaza macar în suflet amintirea unui martisor drag? Când el este dublat si de concretetea cuvântului scris într-o felicitare „ton pe ton” cu martisorul-amuleta, capata valoare perena:

 

Martisorul, dincolo de aspectul sau fizic, este un gând bun, un gest frumos, o zi asteptata, o bucurie a primaverii, un sentiment de iubire, de respect, un semn al neuitarii, un prilej de a fi aproape de cei dragi. Martisorul ne leaga în inima fire alb-rosii de speranta si de încredere în anul în care abia am intrat, iar el, ca si cap de primavara, este un început promitator prin ceea ce contine: gânduri frumoase. Îmi vin iarasi în minte îndemnurile lui N. Gane: „Sa scuturam dar noi pulberea uitarei de pe acest vechi si frumos obicei stramosesc”.

Martisorul este un dar al românilor si asa ar trebui sa ramâna. Al tuturor românilor! În treacat fie spus, în urma cu doi-trei ani s-a primit un telefon la Centrul National pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale, prin care un domn „destoinic” si foarte interesat credem ca nu poate fi exclusa existenta unor legaturi între unele dintre aceste cuvinte (spre exemplu, între martisor si mâtisor). Ar mai fi de observat si faptul ca în timp ce în limba româna se utilizeaza cu acest sens, forma etimologica mostenita din latina, martu (în dialectul aromân; DDA, 771) sau derivatul acesteia, martisor (în dialectul dacoromân) si nu în forma analogica, datorata influentei bizantinoslave, martie (mart) ori vreun derivat al acesteia, sinonimul bulgar martenica – «podoaba; martisor» reprezinta un derivat de la mart (pop. marta), la rândul sau provenit din mgr. martis, martios (BER, III, 672-673), adica rezultatul unei influente mai noi, care a dus si la aparitia formei analogice (acum literare) în limba româna.” (Doru Mihaescu, Contributii etimologice si lexicale)

Acest parcurs stiintific a avut menirea, ca prin selectiile realizate mai sus, sa ne ofere, din punct de vedere simbolic, semantic si etimologic, câteva date semnificative referitoare la martisor, cuvânt ce desemneaza, cum am vazut, atât o etapa, o perioada, o sarbatoare, cât si un obiect cu tâlc.

 

Ce este astazi martisorul?

Este o zi care vesteste sosirea primaverii. Prima zi de primavara. Este o perioada care se prelungeste de la 1 martie pâna pe la 8 martie si care include si ziua femeii. Acestea sunt astazi zilele martisorului, suprapuse cu Zilele Babei, care încep tot la 1 Martie si dureaza noua zile. Babele sunt zilele Babei Dochia, numite si Vântoase, iar dupa ziua de 9 martie încep Mosii, numiti si sfinti. Ce se întâmpla în aceasta etapa? Babele încearca sa-si puna mintea cu vremea si sa o întoarca din drumul ei de primavara, dar nu reusesc întotdeauna. ªi chiar daca reusesc, „triumful” lor nebunesc nu are cum sa se prelungeasca. Primavara se simte în aer si va veni, în cele din urma. Dezlegat de semnificatiile lui initiale, martisorul – obiect decorativ legat cu un snur în doua fire de matase – alb si rosu – este cuvântul de ordine al zilei de 1 martie. Toata lumea cumpara si ofera. Mai peste tot se gasesc martisoare de vânzare cu cel putin o saptamâna înainte de ziua „cu pricina”. Ele au astazi cele mai diferite forme si, dimensiuni si sunt confectionate din tot felul de materiale care pot intra sau compune recuzita unui „spectacol” de sarbatoare. Martisoarele din zilele noastre sunt fie simbolice (aceasta însemnând nu ca ar glasui despre vreo semnificatie anume); ca ele de cultura populara (?!) ne informa cu vehementa ca vrea sa-si aproprieze martisorul, adica sa-l înregistreze ca marca la OSIM, ca un lucru sau un fenomen care sa-i apartina în exclusivitate! Nu stiu altii cum sunt, dar eu cred înca în obiceiul de a se ura cu martisoare la 1 martie, „asa cum aveau vechii români obiceiul” (N. Gane).

 

Astept întâia zi de primavara cu speranta. De 1 Martie as dori sa pot împleti pentru cineva drag un martisor fin, o fundita din doua fire subtiri de bumbac – un fir rosu si un fir alb – asa cum stiu ca se mai faceau înca în copilaria mea prin satele din jurul Mânastirii Dragomirna. As mai dori sa pot îndeplini ceea ce alti români faceau odinioara: „obiceiul ca la 1 martie sa lege copiilor la gât sau la mâna o moneda de argint (veche) numita martisor (com. Trifesti – Neamt), însemnând ca copilul sa fie curat si frumos ca argintul cu venirea primaverii (Frumoasa – Teleorman) (Simion Florea Marian, Sarbatorile la români).

As dori sa pot lega, asa cum facea bunica mea la 1 martie, un manunchi de fire albe si rosii împletite în doua, în jurul unui copac si la stâlpul casei, în semn de speranta de roade bune, de aparare de rele, de primavara frumoasa. As mai dori înca sa-mi aleg o Baba în ziua de Dochia si sa fie o zi frumoasa, însorita, sa am sufletul bun si blând si totul sa-mi mearga bine tot anul, iar daca „va ninge tare, (sa) iau o bucata de pânza s-o scutur afara si (sa) zic: «Eu nu scutur pânza, dar scutur raul de la casa mea, sa se duca cu iarna si cu vremea ast rea, iar în casa mea sa ramâie liniste si bine»” (Elena Niculita-Voronca, Datinele si credintele poporului român)

 

(Visited 29 times, 1 visits today)