Legende si mituri

 Mitografie – Mitologie – Legende si Mituri

 Mitologia este cea mai veche stare culturala a mintii omenesti. Ea constituie o forma intuitiva de exprimare a unor adevaruri universal valabile. Am scris un studiu istorico-sociologic acum cativa ani despre influenta religiei in general si a legendelor in particular asupra societatii umane de-a lungul timpului. Iata cateva concluzii analitice si niste secvente istorice relevante.

Sa incepemmai intai prin a explica termenii:

 RELIGIA = 1. Sistem de credinte (dogme) si de practici (rituri) privind sentimentul divinitatii si care ii uneste, in aceeasi comunitate spirituala si morala, pe toti cei care adera la acest sistem; totalitatea institutiilor si organizatiilor corespunzatoare; confesiune, credinta. Fig. Crez, cult.

LEGENDA = 1. Povestire in proza sau in versuri care contine elemente fantastice sau miraculoase, prin care se explica geneza unui lucru, a unei fiinte etc., caracterul aparte al unui eveniment (istoric), al unui erou (mitic) sau al unui fenomen.

Sa incepem cu…inceputul!

FISA PSIHOLOGICA A OMULUI PRIMITV:

In timpuri legendare,de mult apuse,in epoca de piatra si poate dincolo de ea,strabunii umanitatii de azi au facut primul pas pe “scara sociala” – ginta matriarhala.

Oameni ai cavernelor luptand pentru supravietuire sub acelasi acoperis cu un sistem social complex bine pus la punct.

Cercetatorii spun ca atunci s-a nascut “religia”.Din taria de a crede in ceva mai puternic, in fenomenele naturii, in spiritele celor morti.

Azi, noi le putem dovedi ca s-au inselat! Atunci s-a nascut magia, ritualul, vrajitoria, samanismul, medicina naturista. Toate la un loc faceau parte din “viata” omului primitv.

 Vanatoarea a dus la primele picturi rupestre si diferite ritualuri de capturare a sufletului animalelor (trecerea vitalitatii la vanator). Tot atunci au aparut animalele-totem-stramosi mitici. Omul se temea de traznet, de furtuni, de vulcani, de animale, de frig,de tot ce il inconjoara. Atunci au aparut acei samani, vindecatori – o clasa care detine apanajul chiar si acum.

 Cum puteai, de exemplu ,intr-o astfel de “societate” inca prematura, institui reguli acolo unde violenta era principiul suprem?

 Prin mituri si legende, prin sarbatori ale mortii si invierii, prin adorarea Soarelui, a Lunii, a Naturii-Mama. Prin eroi, prin zei si semizei, prin “miracole”.

CE INSEAMNA MITUL ?

MITUL = Povestire fabuloasa care cuprinde credintele popoarelor (antice) despre originea universului si a fenomenelor naturii, despre zei si eroi legendari etc.; poveste, legenda, basm. Un eveniment din trecutul indepartat care se transforma in tipar,in ritual,in lege nescrisa,in legenda cu trecerea timpului.

 Un model de urmat, o conduita morala…” o definitie exhaustiva este imposibila, chiar daca printr-un efort de aglomerare a notiunilor, am putea spune in linii mari ca mitul este o naratiune traditionala complexa, nascandu-se in unghiul de incidenta intre planul cosmic si planul uman, continutul specific al careia, emanat in forme sacralizate fie de o societate primitiva, fie de un grup social intarziat cultural sau regresat prin alienare, construieste imaginar explicarea concreta a fenomenelor si evenimentelor enigmatice cu caracter fie spatial, fie temporal, ce s-au petrecut in existenta psihofizica a omului, inatura ambianta si in universul vizibil ori nevazut, in legatura cu destinul conditiei cosmice si umane, dar carora omul le atribuie obarsii supranaturale de obicei din vremea creatiei primordiale si, ca atare, le considera sacre si revelate stramosilor arhetipali ai omenirii, de fiinte supraumane in clipele de gratie ale inceputurilor ” spunea Kernbach

CUM S-A SCRIS ISTORIA

Prima poveste pe care UN “COPIL” neamt a auzit-o de la tatal sau a fost una despre Ulise, Ahile si Menelau. La varsta de opt ani si-a anuntat familia ca intentioneaza sa descopere Troia si sa le demonstreze profesorilor de istorie ca se inselau atunci cand negau existenta acesteia. In 1870, marele Copil pune piciorul pe pamant troian, era nimeni altul decat Schliemann.

Pana la el, Troia era o legenda, considerata fictiune de cei mai seriosi arheologi si oameni de stiinta. Howard Carter, Arthur Evans, Columb, si multi multi altii au visat, au crezut in basme, legende, mituri.

 Fiecare papirus ,fiecare sarcofag,fiecare piramida, fiecare oala de lut, fiecare car de lupta, fiecare pictura de pe peretii templelor ascundea in Egiptul Antic un sens metaforic – un mit, o legenda, un model, un mod de viata…

 Acesta este cel mai bun exemplu de impletire a sacrului cu profanul pana la un nivel la care oamenii uita de realitate si traiesc numai pentru zeii lor, pentru credinta lor….

Azi avem de-a face cu o degenerare a acestor vechi simboluri si mituri (fie ele si pagane). Societatea a transformat miturile în simple fictiuni, fapt deja recunoscut chiar de greci, acum douazeci si cinci de secole si care face dificila selectarea riturilor originare, pierdute in exuberanta episoadelor intamplatoare.

De-a lungul epocilor, caracterul initiatic al acestor povestiri a disparut putin cate putin indaratul aspectului lor poetic si romanesc, devenit uneori malefic prin inversiunea lui, caci ambivalenta universala a simbolurilor sacre se regaseste in mituri. Cu atat mai lesne cu cat sacru nu vrea sa spuna miraculos, doar daca pentru noi cuvantul miracol e numele religios al evenimentului. Atunci cand este universal, spune Leibniz, miraculosul anihileaza si absoarbe ceea ce are particular, pentru ca il justifica… Toata natura este plina de miracole, dar de miracole ale ratiunii”.

Din aceasta perspectiva, primordialitatea mitului este intr-adevar neconditionatul originilor, recunoscut de Kant. 

Acum mai mult ca oricand trebuie sa reinventam miturile, sa ne reinventam… E ceea ce a exprimat magnific Kierkegaard spunand: “Nu inteleg adevarul decat atunci cand el devine viata în mine.”

 

 

(Visited 20 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *