In Roma antica existau o serie de legi care in ziua de astazi ar putea parea absurde, dar care la vremea respectiva erau hotaratoare pentru dreptul de viata si de moarte al cetatenilor – printre acestea se numara si „ius osculi”.

Este vorba despre o lege menita sa „mentina echilibrul si armonia in familia romana, aparand virtutile femeilor oneste si drepturile barbatilor care intemeiaza un nucleu familial”.

Ius osculi in Roma antica: sarutul care condamna la moarte

„Ius osculi” sau „dreptul la sarutul pe buze” constituia in esenta, dreptul sotului, al tatalui si al fratelui unei femei casatorite, de a-si saruta direct pe buze sotia, respectiv fiica sau sora, intr-un gest care nu avea nici in clin nici in maneca cu sentimentele afectuoase.

Exista multe moduri in care se poate fi sarutata o femeie: pe obraz, in semn de salut sau de multumire, pe frunte, in semn de ocrotire, sarutul circumstantial, sarutul afectuos, sarutul pasional sau erotic – toate aceste forme existau si in vremuri vechi, in Roma antica.

 

Tipuri de sarut in Roma antica:

Romanii de odinioara dispuneau chiar de termeni distincti pentru a indica sarutul, in functie de tipul acestuia:

  • basium” si
  • savium” defineau exclusiv sarutul erotic, in timp ce
  • osculum” era utilizat pentru sarutarile caste din cadrul familiei.

Era asadar un soi de „osculum” sarutul pe care barbatii din familie aveau dreptul sa-l obtina de la „stapana casei” atunci cand o intalneau – un gest care la prima vedere ar putea fi interpretat drept afectuos, dar care nu avea in realitate nici o legatura cu iubirea sau cu pasiunea.

 

Cititi mai multe despre:

 

Divinatia si astrologia in Roma antica

Educatia si sclavia in Roma antica

Religia in Roma antica si Imperiul Roman

 

Sarutarea sotiei era obligatorie in Roma antica

Ius osculi era doar dreptul la un sarut menit sa „examineze respiratia femeilor virtuoase”, in baza unei legi ce pare sa fi fost instituita chiar de Romulus, odata cu intemeierea Romei, pentru a verifica daca sotia, respectiv fiica sau sora a baut vin – gest nesabuit la vremea respectiva pentru o femeie onorabila, intrucat ar fi putut sa o condamne la moarte.

Textele antice dezvaluie modul in care „ius osculi” functiona in cadrul familiei romane de odinioara: Sotul va organiza un consiliu de familie cu ceilalti barbati inruditi, in cadrul acestei reuniuni stabilindu-se daca sotia sa a comis un adulter sau daca a baut vin, examinandu-i respiratia in baza „ius osculi” – in ambele cazuri, Romulus ingaduie repudierea si/sau aplicarea pedepsei cu moartea celei ce va fi declarata vinovata”.

 

De ce consumul vinului de catre femei era pedepsit atat de sever

Dreptul la sarutul pe buze nu era asadar altceva decat o metoda ce permitea barbatilor din familia romana antica sa verifice daca respiratia femeilor casei ar putea dezvalui ca au baut vin – delict pedepsit cu maxima severitate la vremea respectiva din pricina unor considerente multiple.

Cel mai convingatoar dintre acestea este si cel mai simplu: consumand vin, femeile si-ar fi putut pierde autocontrolul, fiind mai usor de indus in eroare si de impins catre comiterea unui act de adulter.

In acelasi timp, consumul de vin de catre femei era considerat periculos pentru intreaga familie, din pricina efectului binecunoscut al acestei licori in ceea ce priveste „dezlegatul limbilor”, putand transforma o sotie, o fiica sau o sora intr-o cicalitoare insuportabila, irascibila si cautatoare de galceava sau, si mai rau, intr-o persoana cu comportament vulgar, indecent, lasciv si in consecinta compromitator pentru reputatia unei familii decente.

Scriitorul si istoricul latin Valerius Maximus (sec. I i.Hr-sec. I d.Hr.) mentiona intr-una din lucrarile sale elaborate in timpul domniei imparatului roman Tiberius sub forma unui soi de „manual de comportament”, dedicat regulilor morale si civice ale populatiei, ca „femeia care pofteste la vin inchide poarta virtutii si o deschide viciilor”.

Desigur, in lucrarea cu pricina, nu se aminteste nici pe departe faptul ca vinul exercita fara indoiala efecte similare si asupra barbatilor, dar aceasta „omisiune” era considerata justificata, intrucat barbatii erau socotiti privilegiati prin nastere, avand dreptul sa bea vin dupa bunul lor plac, atunci cand socotesc de cuviinta.

Pe de alta parte insa, exista un alt considerent, de aceasta data de natura medicala, in baza caruia vinul era interzis femeilor: doctorii romei antice atribuiau vinului anumite proprietati anticonceptionale si care, in anumite circumstante, ar fi putut produce avortul spontan, asadar era complet contraindicat consumul acestuia de catre femeile casatorite si care intentionau sau urmau sa devina mame.

 

Ius osculi – o lege numai pentru femeile cinstite

Oricat ar parea de neverosimil, legea era destinata in exclusivitate femeilor cinstite sau, asa cum le numeau romanii odinioara – „honestae” – carora li se impunea sarutul zilnic pe buze din partea barbatilor din familie.

Legea nu era valabila si nu putea fi aplicata in cazul unei anumite categorii de femei, provenind din paturile inferioare ale societatii, respectiv

  • „femeilor usoare”, cunoscute sub numele de „probrosae”,
  • actritelor,
  • dansatoarelor,
  • hangitelor,
  • ospataritelor din vechile localuri, considerate „nedemne si incapabile de a intemeia o familie decenta”.

„Ius osculi” constituia asadar un instrument cu valente de exprimare a vesnicei dorinte a barbatilor din media si inalta societate de a controla comportamentul populatiei feminine intr-o epoca in care atitudinea rezervata se inscria in fruntea listei celor mai apreciate virtuti pentru „stapana casei”, urmata de castitate (in sensul strict al comportamentului sexual potrivit standardelor si orientarilor morale ale vremii), pudicitate si capacitate de a gestiona cat mai bine treburile gospodaresti.

In timp ce la nivelul societatii romane masculine vinul constituia un articol de o importanta covarsitoare – incepand cu utilizarea lui in sfera religioasa si continuand cu cea medicala, a ritualului cinei si a „ridicarii moralului” soldatilor – femeilor le era complet interzis consumul acestei licori.

Vinul pur, bautura imbatatoare prin excelenta, era considerat o „forma stilizata” a sangelui si tratat asemenea unui semi-simbol al relatiei dintre oameni si zei.

In ciuda tuturor acestor convingeri, existau situatii particulare in care femeile ce faceau parte din categoriile sociale privilegiate, puteau „face cunostinta” la randul lor cu vinul curat si anume din motive de sanatate: vinul putea fi utilizat in aceste cazuri la realizarea anumitor decocturi sau era inclus in compozitia unor preparate cu efecte analgezice, dar care la randul lor, puteau fi administrate bolnavei numai sub supravegerea stapanului casei.

Legea transforma astfel vinul in tabù numai pentru femeile nascute libere, din „familii onorabile” si atesta existenta unei interdictii valide intr-o epoca in care o populatia feminina de elita era virtuoasa si sobra, spre deosebire de caracterul degradant si imoral care s-a instaurat la nivelul inaltei societati romane in secolele succesive.

In semn de „garantie” pentru respectarea acestei reguli stricte, stapana casei (matrona romana) – cea care detinea cheile tuturor incaperilor – nu avea voie sa se atinga de cheia cramei sau a camarii cu vinuri.

 

Cum s-a „dizolvat” asprimea unei legi in vin

Desi manuscrisele latine mentioneaza o serie de cazuri in care legea ius osculi a fost aplicata cu maxima asprime unor nefericite reprezentante a sexului frumos la vremea respectiva, se pare ca timpul le rezolva pe toate, trasformand incet-incet o restrictie de necontestat intr-o forma de delict mai putin grav.

In secolele succesive, severitatea legii sarutului pe buze a palit treptat, fiind inlocuita de o pedeapsa mai putin aspra, care prevedea plata unei amenzi substantiale in caz de incalcare a prevederilor ce reglementau consumul de vin de catre femei si/sau in anumite cazuri, dreptul la divort al unui barbat care isi surprindea sotia sub efectul alcoolului.

O astfel de masura afecta insa in mod direct echilibrul financiar si vistieria intregii familii, astfel incat barbatilor romani nu le mai convenea sa-si denunte consoartele surprinse sub influenta alcoolului, consolandu-se in schimb sa constate cu surprinza, ca un pahar de vin poate sa le condimenteze viata de familie in mod neasteptat, daruindu-le un strop de picanterie in asternutul conjugal si ceva simt al umorului in plus la cina.

Dreptul la sarutul pe buze a inceput sa-si piarda treptat valenta austera a examinarii respiratiei consoartei, pana ce s-a stins cu totul, lasand loc sarutarilor afectuoase, mult mai atragatoare si nu in ultimul rand, mult mai economice si mai aducatoare de satisfactii.

Desigur, Romulus s-ar putea rasuci in mormant daca ar vedea cum se scurg suvoaiele de alcool in pharele destinate ambelor sexe cu ocazia celui mai modest house-party din zilele noastre, ca sa nu mai vorbim de varietatea infinita a produselor alcoolice actuale, multe din acestea net superioare vinului din punct de vedere al concentratiei de alcool, dar cum tot ceea ce e strict interzis devine deseori in mod spontan cvasi-irezistibil, „ius osculi” s-a demonstrat la randul sau o lege incapabila sa limiteze consumul de vin, asa dupa cum au esuat toate tentativele similare din istorie aparute ulterior, precum legea prohibitiei in SUA de pilda.

Se pare ca in orice societate si in orice perioada istorica, alcoolul, sub o forma sau alta, a reusit sa dizolve asprimea legilor restrictive si/sau sa isi impuna prezenta in viata de zi cu zi a populatiei globului, chiar si atunci cand pedeapsa cu moartea ameninta sa se abata asupra celor ce indrazneau sa-l consume.

Musulmanilor, de pilda le este interzis consumul de alcool, bautura fiind considerata daunatoare mintii, corpului, religiei, vietii si educatiei in familie.

Cati dintre ei respecta insa aceasta interdictie, este dificil de stabilit cu exactitate, mai cu seama tinand cont de faptul ca in epoca preislamica, bauturile alcoolice se bucurau de o popularitate fara margini in randurile popoarelor arabe, care comercializau in jur de o suta de tipuri de bauturi alcoolice diverse.

Candva, in tarile arabe, vinul era considerat un dar nepretuit de la Allah, dar odata cu instituirea legilor profetului Mahommed si interpretarea diferita a Coranului, interdictia alcoolului a devenit una din regulile de capatai ale religiei musulmane.

Totusi, in ciuda pedepselor aspre adoptate de autoritatile locale (biciuirea si moartea), in Iran se consuma la ora actuala circa 60 de milioane de litri de bauturi alcoolice pe an, potrivit statisticilor intocmite de catre specialistii guvernului de la Teheran.

Piata neagra a bauturilor alcoolice pare sa fie cu neputinta de controlat, iar metodele de fabricare a unei largi varietati de produse alcoolice la domiciliu tind sa devina din ce in ce mai ingenioase si mai discrete, fiind dificil de identificat de autoritati, atat din pricina ca aceste bauturi se vand la un pret inferior celor dobandite prin importul ilegal, cat si datorita faptului ca oamenii nu mai sunt dispusi sa depuna marturie unul impotriva altuia cand este vorba de aclool.

 

 

 

 

(Visited 281 times, 1 visits today)