Cronologia schimbarilor semnificative intervenite de-a lungul timpului pe Terra, care au determinat inregistrarea unei evolutii spectaculoase, de la o planeta abiotica la una care abunda in forme de viata, constituie un subiect stufos si nu lipsit de semne de intrebare.

Istoria vietii pe Pamant continua sa fascineze umanitatea, in ciuda numeroaselor teorii elaborate pe marginea acestei chestiuni, de la cele sustinute de dovezi stiintifice si pana la cele mai fanteziste, cladite pe esafodul unor ipoteze mai trainice sau mai subrede, in functie de culturile care le-au generat si de momentul istoric in care au fost formulate.

 

Istoria vietii pe Pamant – cronologia schimbarilor

evolutia vietii pe pamant

Din momentul aparitiei primelor forme de viata pe Pamant si pana la epoca moderna, in care omul pare sa detina toate cheile descifrarii misterelor „evolutiei bio” la nivelul planetei noastre, sirul etapelor de transformare nu e nici pe departe liniar, ci marcat de ramificatii si teorii stiintifice alternative, care demonstreaza complexitatea procesului ce a condus la aspectul actual al matricii vietuitoarelor ce populeaza Terra.

Paradoxul formularii teoriilor menite sa limpezeasca odata pentru totdeauna istoria vietii pe Pamnt constituie insa tocmai in faptul ca de indata ce au fost formulate, au generat noi supozitii care invita la reformularea lor.

Fie ca originea vietii pe Pamant ar fi explicata prin aparitia primelor molecule organice rezultate din interactiunea atomilor unor elemente chimice in ambientul atmosferei primordiale, asa cum sustine una din cele mai agreate ipoteze in lumea stiintifica actuala, fie ca viata ar fi fost purtata pe Terra de meteoritii incarcati cu aminoacizi, asa cum sustine o alta, concluzia unanim acceptata este ca aparitia organismelor vii constituie un spectacol la care natura a luat parte intens, creand toate conditiile necesare unei magnifice evolutii.

 

Aparitia primelor organisme vii

Primele organisme vii, unicelulare, aparute in apa, au beneficiat de tot ceea ce le era necesar pentru a alcatui forme de viata mai complexe, in masura sa se adapteze ulterior si la viata in zonele in care apa s-a retras si unde, in prezenta oxigenului, s-a dezvoltat concomitent, vegetatia.

Este vorba desigur, despre un fenomen ce s-a desfasurat de-a lungul unei indelungate perioade de timp, in care Terra a inregistrat un lung sir de schimbari climatice si ambientale, ale caror consecinte si-au pus amprenta pe lumea animala si vegetala de la nivelul intregii planete.

Cea mai tulburatoare varianta menita sa explice evolutia vietii pe Pamant a fost formulata in 1859, in lucrarea Originea speciilor”, de catre naturalistul englez Charles Darwin (1809-1882), care sustinea ca enorma varietate de forme de viata existente pe Terra constituie rezultatul unei evolutii a speciilor – o teorie cu adevarat revolutionara, care a zguduit la vremea respectiva nu numai lumea oamenilor de stiinta, ci si modul de gandire uman in general.

Reactia dura a Bisericii la o astfel de afirmatie s-a manifestat prin critici aspre, catalogand ipoteza drept blasfemie si condamnand automat orice implicatie a teoriei respective, din pricina repercursiunilor care i-ar fi putut submina autoritatea, atata vreme cat se ipotizeaza ca omul nu mai reprezinta cea mai desavarsita creatie divina, ci rezultatul unui lung proces de selectie naturala.

„Cedarea” sufletului imortal unui corp derivat din maimuta nu era usor de acceptat nici la vremea respectiva, asa dupa cum nu este nici in zilele noastre pentru o mare parte din populatia Terrei si cu atat mai putin pentru reprezentantii Bisericii si pentru o multime de intelectuali religiosi si conservatori, care nu au ezitat sa-l ridiculizeze pe Darwin din pricina bizarei sale teorii.

 

Rationamentul lui Darwin si consecintele acestuia

Potrivit teoriei lui Charles Darwin, toate speciile vii sunt inrudite intre ele si sunt descedente, prin intermediul unor modificari succesive, din stramosi comuni care au vietuit in epoci indepartate si pe firul carora s-ar putea ajunge in trecut, la un unic generator al tuturor speciilor – organismele monocelulare.

Darwin isi structura rationamentul inductiv pornind de la doi piloni observationali si articuland astfel cea mai indrazneata analiza a evolutiei vietii pe Pamant din intreaga istorie a omenirii: originea comuna si selectia naturala.

Scandalizati de ipoteza ca omul va trebui sa renunte la pozitia sa privilegiata de creatura plamadita de Dumnezeu „dupa chipul si asemanarea Sa”, plasandu-l in randurile umilelor vietuitoare inrudite indeaproape cu maimuta, clericii (si nu numai), au catalogat-o drept „doctrina imorala si anticrestina”, menita sa dezorietenze credinciosii si sa nege existenta Creatorului absolut.

Corpul uman, cladit pe o structura similara a unor „animale superioare”, adaptate prin transmiterea caracterelor puternice ale stramosilor ce au supravietuit selectiei naturale, trimite cu gandul la ideea ca asemanarea organica nu ar avea sens in cazul in care omul ar fi fost obiectul direct al creativitatii divine, speciale si deosebite de alte vietuitoare.

Iar daca imaginea scheletului uman ar fi inlaturata, lasand loc celei embrionale, s-ar putea observa cu usurinta surprinzatoarea asemanare a acestei formatiuni cu cele din lumea animalelor, fie ca e vorba despre embrionul unui biet pui de gaina, al unei testoase sau al unui pestisor.

Darwin nu intentiona nici pe departe sa atace convingerile religioase ale contemporanilor sai, ci doar afirma cu deplina convingere ca exista o legatura de netagaduit intre specii, interpretata asemenea unei imbunatatiri treptate a oricarui proiect creativ initial:

Cel mai simplu si mai nesemnificativ (in aparenta) organism e ceva ce se situeaza cu mult deasupra pulberilor anorganice pe care le calcam in picioare, nici cea mai evoluata minte umana impartiala nu poate studia in detaliu complexitatea alcatuirii celei mai umile creaturi de pe Terra, fara sa nu se simta coplesit de entuziasm in fata magnificilor sale structuri si proprietati”.

 

Evolutionism versus creationism

 

In vremurile actuale, cand lumea stiintei tinde sa-si largeasca orizonturile catre posibilitatea acceptarii ipotezei potrivit careia Biblia si cercetarile stiintifice nu se contrazic, ci se completeaza, afirmatiile dawiniene capata o noua aura, pe care contemporanii sai nu erau dispusi sa o perceapa ca atare:

Ratiunea ma impinge sa cred ca e imposibil ca Universul si omul sa constituie rezultatul accidental al unui eveniment absolut intamplator. Aceasta este premisa de la care naste convingerea mea ca undeva, in timpuri ancestrale, s-a manifestat o Cauza Primordiala, ca efect al actiunii unei entitati dotate de inteligenta”.

Aceste afirmatii imbraca azi noi vesminte interpretative, in conditiile in care asa-numitul concept cosmologic de „Intelligent Design” tinde sa cucereasca tot mai mult teren in randurile a numerosi cercetatori: stiinta, prin natura sa deschisa, permite accesul catre noi descoperiri – altminteri nu s-ar mai putea vorbi despre stiinta, ci despre o dogma absurda, incompatibila cu rationamentul logic.

Spre deosebire de opinia biologului H. Allen Orr din cadrul Universitatii din Rochester, New York (SUA), care sustine ca „…melodia acestei piese muzicale contine prea multe note false strecurate pe portativ pentru a apartine unui compozitor desavarsit, ci mai degraba unui instrumentist stangaci, lipsit de experienta, care invata treptat, din propriile-i erori”, exista oameni de stiinta ceva mai elastici in abordarea acestui subiect:

„…nu exista controverse: Darwin cunostea foarte bine teoria potrivit careia viata in sine e atat de complexa si de perfecta, incat implica interventia unui Arhitect – argumentele sale sunt logice, simple si convingatoare – doar ca oamenii prefera sa trunchieze anumite aspecte ale afirmatiilor sale, limitandu-se sa judece exclusiv segmentul referitor la teoria evolutiei speciilor”, dupa cum sustine genetistul englez Steve Jones, seful Departamentului de Genetica, Evolutie si Ambient din cadrul University College London (Marea Britanie).

 

Oamenii se afla sau nu intr-o faza evolutiva chiar si in zilele noastre?

evolutia oamenilor

Semnul de intrebare care se ridica asupra momentului evolutiv ce marcheaza existenta omului pe Terra pare sa fie purtatorul unei amprente la fel de volatile precum multe alte interogari fundamentale ce marcheaza dezbaterile legate de viata, Univers si evolutie.

Potrivit opiniei anumitor oameni de stiinta, omul ar fi ajuns azi la capatul liniei din punct de vedere al evolutiei, atata vreme cat se lasa deoparte detaliile legate de cultura, context social, culoarea pielii si alte asemenea aspecte.

Este o teorie partial-optimista, care sustine ca bolile sunt pe cale de disparitie si ca unicul motiv pentru care astazi se moare ca urmare a unei patologii, constituie o consecinta a intereselor meschine ale anumitor giganti farmaceutici care pun stavila tratamentelor adecvate, precum si slabei disponibilitati manifestate de investitori pentru dezvoltarea proiectelor benefice in acest context.

„…diferentele ce tin de gradul de dezvolatre a unor tari tind sa se estompeze in ziua de azi, pornind de la cele mai defavorizate zone din Africa si pana la Batranul Continent – chiar daca evolutia umana marcata de selectia naturala nu s-a stins pe deplin, se afla intr-o faza de „ambreiaj-frana” generala”, afirma Steve Jones.

Consecintele negative ale finalizarii acestui proces fac insa parte din tabloul general, genetistul american apreciind ca, pe termen lung, acesta va conduce la acumularea de mutatii daunatoare, ale caror efecte incep sa se faca simtite inca din zilele noastre, prin boli de natura genetica impotriva carora stiinta ridica din umeri neputincioasa.

Materialul genetic degradat care se afla la baza unei noi generatii, nu poate constitui baza unei arhitecturi vitale de calitate – omenirea va fi silita sa accepte acest trist adevar”, sustine specialistul.

Pe de alta parte, sustinatorii ipotezei unui continuu proces al evolutiei vietii pe Pamant, dau nastere unor supozitii din cele mai fanteziste, care nu ezita sa promoveze varianta unei futuriste dominante inteligente artificiale, incorporate la nivelul structurilor organismelor vii complexe – fie ele animale, plante sau fiinte umane.

Implanturile tot mai sofisticate si dispozitivele tehnologice menite sa substituie, sa imbunatateasca si/sau sa suplimenteze abilitatile omului  constituie deja o realitate palpabila, iar ambientul virtual deschide noi orizonturi inovatiei – o strada care poarta catre frontiere nebanuite ale unei civilizatii viitoare, pe care omul o cultiva cu sarguinta, intr-un ritm frenetic, generatie dupa generatie.

 

 

 

Bibliografie:

  1. Jones, Steve – The Language of the Genes, 2000;
  2. Skyes, Bryan – The Human Inheritance. Genes, Language and Evolution, 1999;
  3. De Rosa, Pellegrino – L’evoluzione ideoplastica delle specie viventi, 2015;
  4. Farges, Albert – La vita e l’evoluzione delle specie, 2012;
  5. Stekes Brown, Cynthia – Istoria lumii. De la Big Bang pana in prezent, 2009.

 

 

Cititi intreaga serie aici:

Seria “Evolutia umanitatii si viitorul ei”

 

 

(Visited 143 times, 1 visits today)