O calatorie in timp catre momentele in care au fost realizate primele teste destinate sa conduca la producerea unui vaccin, ar putea aduce in prim-plan o serie intreaga de informatii pe care omul le-a dat uitarii cu (prea) multa usurinta.

 

Vaccinul, ca preparat ce vine administrat parenteral sau oral in scopul garantarii imunitatii la o anumita boala, isi are propria istorie si continua sa starneasca polemici pe scara larga, intrucat nici pana in ziua de azi, o vasta catergorie de persoane nu este convinsa pe deplin de utilitatea sa.

Practic, teoria potrivit careia nu vaccinurile sunt justele arme pentru eradicarea bolilor, ci lipsa poluarii, igiena, hrana sanatoasa si buna gestiune a deseurilor de orice fel isi are temeiul sau de necontestat, dar opinia celor ce sustin ca vaccinul este instrumentul medical ce a salvat cele mai multe vieti umane din intreaga noastra istorie se propune cu aceeasi tarie.

Cititi mai multe despre Despre vaccinuri si antibiotice: mituri demontate

 

Cum erau vaccinurile in antichitate: imunizarea populatiilor in vremuri de mult apuse

Inca din antichitate oamenii au observat ca supravietuirea indivizilor dupa un val de epidemie determina aproape in totalitate imunizarea acestora la agentul patogen care l-a cauzat: in Grecia antica, Tucidide descria modul in care cei ce scapau cu viata dupa variola din anul 429 (i.e.n.) deveneau imuni la aceasta boala sau, cel mult manifestau forme usoare ale acesteia.

O practica frecvent utilizata in acea perioada era chiar „variolarizarea” anumitor persoane, dupa un model deja experimentat pe scara larga in India, China sau Turcia, prin intermediul caruia se infectau intentionat persoane sanatoase pentru a preleva ulterior lichidul vascos din papulele acestora si a-l distribui populatiei, in vederea imunizarii acesteia la formele grave ale bolii.

Cititi mai multe despre Cum erau epidemiile inainte de coronavirus?

 

Edward Jenner si vaccinul sau

Istoria vaccinurilor inregistreaza insa o cotitura fundamentala abia in anul 1796, cand medicul britanic Edward Jenner (1749-1823) propuse o noua tactica de lupta impotriva bolilor infectioase.

Practicand medicina in mediul rural, Jenner observa modul in care femeile ce mulgeau vacile si contractau variola de la bovine reuseau sa se insanatoseasca ulterior, in comparatie cu persoanele care isi transmiteau boala de la una la alta.

In lumina acestei descoperiri, medicul britanic injecta material purulent prelevat dintr-o papula bovina unui copil, pentru ca dupa cateva luni sa-i inoculeze o doza din cel uman, observand cum acesta din urma nu reusi sa-i declanseze reactii grave.

In ciuda faptului ca Jenner nu era in masura sa explice la vremea respectiva mecanismul care se afla la baza acestui fenomen, se limita sa constate efectul pozitiv al operatiunii in sine, propunand adoptarea pe scara larga a acestei tehnici de stavilire a ravagiilor pe care le producea cumplita boala.

Variola a fost declarata oficial eradicata abia in anul 1980 de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii – momentul marcand pe buna dreptate una din cele mai importante izbanzi in domeniul sanatatii.

 

Vaccinuri impotriva tuberculozei: Robert Koch si Louis Pasteur

Dupa succesul inregistrat de metoda lui Jenner, cercetatorii si oamenii de stiinta incepura sa se concentreze tot mai mult pe identificarea unor noi solutii in vederea extinderii vaccinarilor impotriva altor boli grave.

Gratie cercetarilor in domeniul microbiologiei, medicul german Robert Koch (1843-1910) reusi sa descopere in anul 1882 agentul patogen responsabil pentru provocarea tuberculozei – bacilul care-i poarta numele – aducand totodata o contributie importanta si in ceea ce priveste alte boli infectioase, precum antraxul sau holera, fara sa se limiteze insa la acestea.

In anul 1879, biologul si chimistul francez Louis Pasteur (1822-1895), considerat parintele microbiologiei moderne, reusi sa respinga cu succes o serie de infectii bacteriene gratie utilizarii unor vaccinuri atenuate in laborator, declansand o imunitate dobandita cu o posibilitate redusa de reactii violente din partea organismului.

Odata cu descoperirile lui Pasteur incepu efectiv era vaccinarilor in masa – un instrument adoptat cu obiectivul de a infrunta cu succes cele mai importante boli infectioase si de a favoriza reducerea substantiala a mortalitatii in occident din pricina acestora.

Cititi mai multe despre MITURI DESPRE IMUNITATE SI LEACURI BABESTI

 

Vaccinuri impotriva difteriei si tetanosului: Emil Adolf von Behring si Gaston Ramon

Omenirea datoreaza lui Emil Adolf von Behring (1854-1917) lansarea conceptului de „antitoxina”, elaborat in cadrul unor cercetari efectuate in scopul invingerii difteriei: terapia avansata de medicul german se baza pe pe actiunea anticorpilor prezenti in serul preparat dupa o metoda proprie.

In 1880, Behring reusi sa imunizeze temporar un animal la difterie si tetanos, injectandu-i ser sanguin infectat de la un alt animal – aceasta solutie nu se demonstra numnai preventiva, ci si curativa, atata vreme cat serul se injecta inca de la inregistrarea primelor simptome ale bolii.

Vaccinurile impotriva difteriei si tetanosului devenira disponibile in comert abia spre sfarsitul anului 1920, in urma descoperirilor biologului si veterinarului francez Gaston Ramon (1866-1963) care, pentru a stimula imunitatea, dezactiva toxinele bacteriene prin intermediul unui tratament chimic.

Abia dupa aceste experiente, oamenii de stiinta incepura sa inteleaga ca vaccinurile ar putea fi preparate in laboratoarele de specialitate utilizandu-se numai o parte din patogen (o subunitate) si nu microorganismul in totalitatea sa.

Cititi mai multe despre MASURI DE PREVENTIE SI INFORMATII DE BAZA COVID-19

 

Cum s-a eradicat poliomielita: Johas Salk si Albert Sabin

In prima jumatate a anilor 1900, in Europa si in SUA se semnalara dramatice epidemii de piliomielita – o boala grava, cauzata de un poliovirus care ucise si paraliza intre anii 1940 si 1950, circa o jumatate de milion de persoane pe an.

Lua nastere asadar exigenta de a descoperi un vaccin care sa poata fi distribuit pe scara larga populatiei, virusologul american Jonas Salk (1914-1995) fiind cel dintai care avansa o solutie in acest context in anul 1955: un vaccin realizat pe baza de virusi dezactivati cu formaldehide (dupa modelul lui Ramon), administrat intramuscular.

Doi ani mai tarziu, Albert Sabin prezenta un altul, cu o compozitie diferita: un vaccin care continea microorganisme vii atenuate, administrat pe cale orala.

In anul 1963 debuta campania de vaccinare anti-polio la scara mondiala cu metoda Sabin care nu doar ca era mai putin costisitoare decat cea propusa de Salk, ci oferea si o modalitate de administrare mai simpla.

Cititi mai multe despre SITUATIA GLOBALA SI NATIONALA A EVOLUTIEI PANDEMIEI COVID-19: DATE SI STUDII STIINTIFICE

 

Vaccinuri impotriva rujeolei si rubeolei: Maurice Hilleman si vaccinul trivalent RRP

In vederea realizarii vaccinului trivalent RRP, respectiv impotriva rujeolei, rubeolei si parotiditei epidemice lucra intens microbiologul si virusologul american Maurice Hilleman (1919-2005) – primul vaccin anti-rujeola dateaza din 1963, in timp ce vacciunurile impotriva rubeolei si parotiditei epidemice devenira disponibile in 1967 si respectiv in 1969.

Tot lui Hilleman ii datoram si unirea acestora intr-un singur „cocktail” in anul 1971, dar si realizarea altor vaccinuri, precum cel impotriva hepatitei A si B, varicelei, meningitei sau a anumitor forme de pneumonie, pentru a enumera doar cateva.

Cititi mai multe despre TOP ZECE EPIDEMII IN LUME, DE-A LUNGUL ISTORIEI

 

Cum sunt vaccinurile astazi – abordari si controverse

Dupa marile descoperiri vizand ADN-ului, omenirea a facut cunostinta cu vaccinurile moleculare si cu alte tehnici complexe de a face fata unor valuri epidemice periculoase, dar odata cu performantele medicinei moderne si cu realizarile stiintei, au luat amploare si controversele vizand campaniile de vaccinare.

Vaccinarea este doar un business bazat pe propriile noastre temeri, sustinea cu tarie un inversunat critic german al campaniilor de vaccinare, doctorul Gerhard Buchwald (1920-2009).

Partea plina a paharului ar fi ca odata cu stabilirea unor norme eficiente pentru igiena si curatenie la un nivel din ce in ce mai extins, o serie intreaga de boli infectioase au disparut treptat si nu a mai fost nevoie de vaccinare pentru a salva populatia de la efecte devastatoare specifice.

Acest fenomen a fost insa speculat indelung pentru a genera teorii din cele mai agresive impotriva oricarui tip de vaccinare de catre sustinatorii antivaccinismului, alaturi de criticile asociate efectelor adverse frecvent inregistrate.

Dar vaccinarea functioneaza – acesta este un adevar de necontestat; ideea de a „eradica” vaccinarea ar fi una din cele mai absurde lucruri emanate vreodata de mintea umana, dar cum omul tinde sa se demonstreze unicul in masura sa-si nege propriul vaccin impotriva prostiei, e limpede ca va fi dificil sa se extrapoleze la cote generale o abilitate menita sa poata deosebi situatiile pro de cele contra.

 Complexitatea extraordinara a organismului uman demonstreaza totodata ca multe din enigmele proceselor sale functionale si a modului de interactionare cu mediul, raman de mii si mii de ani invaluite in mister pentru om, astfel incat si sistemul imunitar detine inca secrete si particularitati pe care stiinta inca nu a reusit sa le desluseasca.

E vesnic nevoie asadar de timp, de faze de adaptare si nu in ultimul rand de sacrificii, pentru a pasi treptat pe calea cunoasterii si a certitudinilor, pe drumul zamislirii unor noi proiecte de protectie a vietii umane, pentru generatiile care vor urma si pentru o abordare ceva mai elastica a oricaror concepte menite sa ne asigure supravietuirea, evolutia si viata, in cel mai desavarsit format al acesteia, nazuit de zeci de mii de ani incoace de catre om…

Cititi mai multe despre Teoriile conspiratiei si Noua Ordine Mondiala

 

Efectul Dunning-Kruger, o consecinta a antivaccinismului sau invers?

Riscurile imbratisarii antivaccinismului se resimt si in domeniul psihologic, mai cu seama in ceea ce priveste comportamentul autist in raport cu campaniile de vaccinare.

Este vorba despre asa-numitul efect „Dunnong-Kruger” – ca manifestare a unui fenomen psihologic  ce demonstreaza ca indivizii care sustin cu precadere ca sunt experti in autism, sunt de fapt cei mai putin competenti in materie, ca eroare cognitiva asociata celor ce promoveaza antivaccinismul.

Desi cei doi vectori nu par sa detina nimic in comun, studiile de specialitate au demonstrat ca cei ce-si supraestimeaza competentele in domeniul autismului sunt adepti ai antivaccinismului in acelasi timp.

Cercetatorii pledeaza pentru recunoasterea manifestarii efectului Dunning-Kruger in explicarea antivaccinismul si mai ales pentru a configura viitoarele cercetari privitoare la atitudinile antivaccinare”, afirma Dr. Marinela Olaroiu in materialul sau intitulat „Antivaccinismul si efectul Dunning-Kruger” (2018).

Dealtfel, exista multi mai multi  antivaccinisti astazi in randurile vedetelor si influencerilor decat in randul populatiei. Iar aceste “pareri” neavizate, care contrazic preceptele medicale, sunt foarte periculoase.

Aceste afirmatii tind sa invite la o introspectie profunda insa, corelata unui dicton formulat inca din antichitate de catre filozoful chinez Confucius (550 i.e.n. – 478 i.e.n.), si anume aceea referitoare la faptul ca adevarata cunoastere este cea ce te indeamna sa-ti evaluezi cu acuratete dimensiunea propriei ignorante – un concept asupra caruia n-ar fi rau sa reflectam cu totii din cand in cand.

Cititi mai multe despre 10 MITURI SI STIRI FALSE DESPRE CORONAVIRUS

 

Va exista un vaccin pentru coronavirus?

Pornind de la nebunia legata de vaccinul antigripal si intreaga miscare antivaccinism, credem ca va exista acelasi ritm in propaganda pe care o vom vedea online.

Insa lucrurile se vor misca mult mai repede in ceea ce priveste testarea si aparitia pe piata a unui vaccin impotriva coronavirus.

Pe 26 aprilie 2020 a fost testat chiar primul vaccin impotriva COVID 19 pe un pacient din Marea Britanie. Pacientul a fost chiar un medic microbiolog care s-a oferit voluntar. Este vorba despre dr. Elisa Granato de la Universitatea Oxford, unul dintre membrii echipei care au participat la dezvoltarea vaccinului experimental.

In Elvetia ar putea sa inceapa in octombrie producerea in masa a unui vaccin creat împotriva noului coronavirus ce provoaca maladia respiratorie COVID-19.

Agen?ia Elvetiana pentru Produse Terapeutice, Swissmedic, a si confirmat. Cercetatorii elvetieni au folosit secventa genetica a virusului SARS-CoV-2, pe care cercetatorii din China au descoperit-o in ianuarie.

Compania farmaceutica germana CureVac, patronata de Dietmar Hopp, crede ca va incepe testarile pe nemti in iunie cel mai devreme.

In prezent se lucreaza la peste 70 de vaccinuri in intreaga lume, dintre care 2 au fost deja aprobate de autoritaile chineze.

Exista insa si voci din domeniul specializat care sustin ca nu poate exista un vaccin. Cel putin nu atat de rapid. Sau exista experti care considera ca vom discuta despre un “vaccin partial”.

Mai bine ai un vaccin mai putin eficient decat niciunul. Cu acest “vaccin partial”, chiar daca ne îmbolnavim, nu mai facem forme severe. Ar fi o forma de protectie mai ales pentru grupele de risc, care au un sistem imunitar slabit si boli cronice. ?i ar duce, evident, la scaderea ratei mortalitatii” afirma David Nabarro, profesor la Imperial College London

Cititi mai multe despre Mituri despre epidemia de coronavirus

 

 

Bibliografie:

  1. McBean, Eleanor – „The Poisoned Needle: Suppressed Facts About Vaccination”, 1957;
  2. Mantovani, Alberto – „Immunita e vaccini”, 2016;
  3. Bystrianyk, Roman & Humphries, Suzanne – „Malattie, vaccini e la storia dimenticata: dissolving illusion”, 2018;
  4. Grignolio, Andrea – „Vaccines: Are They Worth a Shot?”, 2018;
  5. Creighton, Michael & Nguyen, Trung – „Jenner and Vaccination: A Strange Chapter of Medical History”, 2018.

 

 

 

(Visited 66 times, 1 visits today)