Europa – un paradis preistoric

Europa – un paradis preistoric

In urma cu 40.000 de ani, Homo sapiens a inceput sa avanseze spre Asia si Europa, din tinuturile lor natale din Africa…ducand o existenta nomada…urmand turmele migratoare. Pentru acesti vanatori inventivi si adaptabili, acest pamant nou, in ciuda climei lui aspre, oferea o bogatie nesperata. Desi oamenii de Neandertal si cei moderni si-au incrucisat cu siguranta pasii, pe acest continent intins, totusi intalnirile lor au fost rare. Pentru oamenii de Neandertal timpul se scurgea. Populatia lor se micsora.

Acum 30.000 de ani au disparut de pe fata pamantului, probabil decimati de boli sau conflicte sau incapacitatea lor de a face fata schimbarilor de clima. Acum 15.000 de ani forma orbitei Pamantului si inclinatia axei sale, au contribuit la sfarsitul ultimei mari Epoci de Gheata.

In emisfera nordica vara a devenit mai lunga… si iernile mai putin aspre. Pe masura ce temperaturile cresteau rapid in Europa de Nord, cu mai mult de 10°C in mai putin de un secol, topirea a luat proportii. Un volum urias de apa, insemnand o suta de mii de ani de ninsoare, s-a revarsat din paturile de gheata. Aceasta topire masiva a creat o retea uriasa de rauri. Vechile rauri si-au gasit noi cursuri, acolo unde odata era gheata. Torente violente au transportat o cantitate mare de resturi, umpland vaile joase cu pietris, viitoarele campii ale Europei. Rauri precum Elba si Volga au avut un volum si o putere de cateva ori mai mare. De la micile calote de gheata din Alpi si Pirinei, la marile paturi de gheata din nord, raurile s-au revarsat creand un potop. Multa apa topita a fost prinsa in capcana inainte de a ajunge la mare. Au aparut zeci de mii de noi lacuri. Cel mai impresionant dintre ele, de 18.000 kmp, e Lacul Lagoda de la granita ruso-finlandeza. E cel mai mare corp de apa dulce din Europa. Eliberat de greutatea calotei de gheata din Scandinavia,
uscatul a început sa se ridice, izoland lacul Lagoda de mare. Astazi, este un refugiu natural izolat, una din marginile salbatice ale Europei. Lacul Lagoda e caminul unui animal rar care a ramas prins aici de peste 9.000 de ani, cand lacul a fost izolat definitiv de mare – focile inelate de Lagoda. Astazi, au mai ramas doar cateva perechi din miile de exemplare. Odata, habitatul lor era largul marii, dar s-au adaptat vietii in apa dulce.

Relicve ale Epocii de Gheata ca acestea se gasescin enclavele reci de pe tot continentul. Pe masura ce clima se incalzea, s-au retras la latitudinile inalte ale Europei si la altitudini inalte… oriunde staruie clima arctica. Din Alpi pana la zonele montane ale Scotiei, lanturile muntoase europene adapostesc insule arctice. Ibex sunt imigranti din lanturile montane din Asia Centrala. Ibex au urmat marginea paturii de gheata spre vest si au ramas aici dupa ce gheata s-a retras. In perioadele reci, unii din emigrantii Epocii de Gheata s-au raspandit pe tot continentul. Acum populatiile ramase sunt la mii de kilometri distanta intre ele. Ptarmiganul, o pasare din tundra arctica, traieste acum in Alpi, nordul Scandinaviei si Scotia. Penajul lor de iarna, un camuflaj perfect si izolator, e o reminiscenta a trecutului lor. Ptarmiganul imparte aceste varfuri montane cu un alt personaj din epoca de gheata – iepurele de munte. Are urechi mai scurte decat iepurele maro, pentru a reduce pierderea de caldura si labele lui late sunt perfecte pentru zapada. Presura de zapada cuibareste atat in nordul arctic cat si la 3.000 km in sud, pe inaltimile Alpilor. Dar nu numai animalele din epoca glaciara ne amintesc de trecutul nostru inghetat.
Europa mai pastreaza inca cicatricile celei mai puternice si dinamice forte a epocii glaciare, o forta care a creat cea mai mare parte a peisajului familiar noua astazi – ghetarii.  Asa ar fi aratat Europa acum zeci de mii de ani in urma.
Ghetarii pot parea rigizi si sedentari, dar ei se comporta exact invers, mai ales cei de pe pantele abrupte ale muntilor. Condensand timpul, ei invie. Ghetarii aluneca cu o viteza surprinzatoare de 20 m pe saptamana. Ca un rau de gheata,
greutatea lor enorma face ca masa de gheata sa alunece pe o pelicula de apa. In timp ce aluneca, rup stancile si bulgari din pamant pe care ii trag dupa ei. Ga un smirghel urias, ghetarul netezeste patul sau de stanca. Impactul ghetarilor asupra peisajuluie evident… de la vaile largi in forma de U din Scotia……pana la fiordurile adanci din Norvegia. De la varfurile Europei din Spania……la defileurile din Alpi. Ghetarii fac mai mult decat sa taie vai. Ca niste benzi rulante uriase, transporta incarcaturi uriase de resturi de stanca, uneori la cateva sute de kilometri distanta de sursa. Aceste resturi stancoase formeaza gramezi, acolo unde se termina ghetarul, sau raman pe parcurs daca acesta se topeste… formand movile distincte de pietris numite “morene”. Unele din cele mai bune dovezi pot fi gasite aici in Segonzano, in Muntii Dolomiti din Italia. Prin padure se ascund un grup de stalpi ciudati. Legenda spune ca odata erau troli, pedepsiti pentru nesabuinta lor. De fapt sunt ramasitele morenelor, auncate aici de un ghetar din epoca glaciara.

Timp de mii de ani, ploaia a indepartat lutul moale si pietricelele, mai putin zonele aparate de o calota de piatra dura. Suficient de ciudate, aparent niste peisaje desertice, isi datoreaza existenta ultimei Epoci de Gheata. De unde a aparut acest nisip? Cand patura de gheata baltica s-a topit, un morman imens de pietris a fost aruncat în mare… a fost erodat in nisip…si apoi purtat pe tarm in nordul Poloniei, asa cum este in Parcul National Slowinski. Procesul continua si in zilele noastre… dunele glaciare extinzandu-se cu 9 metri pe an… inghitind totul in calea lor.

In timpul ultimei Epoci de Gheata, praful glaciar bogat in minerale, cunoscut ca “loess”, a fost spulberat de pe calota de gheata alpina departe pana la Marea Neagra. Milioane de tone au fost imprastiate de-a lungul Europei de Est, pe valea Dunarii, formand bazele a ceea ce astazi a devenit un teritoriu agricol bogat. Aceste campii super-fertile sunt cele mai mari de pe continent, de aproape 50.000 kmp si sunt acoperite de culturi de grau, secara, orz si ovaz –  Granarul Europei. Acest tinut productiv atat de familiar astazi, exista datorita faptului ca varfurile Alpilor au fost macinate de ghetari si aduse aici de vanturile epocii glaciare. Dupa marea topire, cand paturile de gheata ce acopereau majoritatea nordului Europei au disparut, au lasat in urma un tinut stancos, steril, lunar. Pe masura ce temperaturile cresteau, primele plante si lichenii, care se pot agata de stancile golase, au inceput sa recolonizeze tinutul. Treptat, in zone adapostite, au prins radacini plante mai complexe… datorita semintelor aduse de vant. In timp solul s-a refacut……si procesul de reinverzire al Europei a inceput. In curand continentul era acoperit de pasuni, turbarii si tundra. Pentru un timp, animale precum renii erau in elementul lor, exploatand aceste pasuni proaspete. Dar temperaturile continuau sa creasca, si renii s-au retras spre nord. Tundra de care ei depind a devenit in curand padure. Conifere, precum zada, molidul si ienuparul, au avansat rapid spre nord pe tot continentul, cu aproximativ 500 metri pe an. Europa a fost acoperita de paduri si rasuna de noi coruri ale vietii. Primavara, dansul de imperechere al cocosului de munte… e un semn sigur ca sezonul e in plin avant… Odata cu copacii, au venit locuitori noi care si-au gasit locul aici, de la cataratorii precum jderul de pin, la pasari de prada… toti in cautarea mamiferelor mici care se adapostesc in padure. Caprioara rosie, un erbivor din tundra, paste acum in padure.
Acum 10.000 de ani, aceste paduri de conifere timpurii au atins apogeul. Deja coastele Europei suferisera de asemenea o transformare radicala. Nivelul marilor crescuse intr-una.. aproximativ cu 100 metri sau mai mult.. definitivând linia continentului asa cum o cunoastem astazi… cu aproximativ 1,5 milioane kilometri de tarm. Unul din peisajele, cele mai impresionante, ale noilor tarmuri se afla in nordul Norvegiei. Aici, vaile adanci au fost erodate de ghetari si apoi umplute de marile in crestere, creand o retea de fiorduri. Aceste cai de apa sunt adanci cat sunt muntii de inalti.
Binecuvantate de nutrimentele si caldura aduse de curentul Gulfstream, sunt pline de viata si raman neinghetate tot anul. In fiecare an, fiordurile din nordul Norvegiei sunt pline de sute de balene ucigase. Vin dupa uriasele bancuri de heringi care au iernat aici. Impactul Gulfstream si ridicarea marilor s-a simtit in tot vestul Europei, din Norvegia pana in Irlanda… in Franta… si Scotia. Marginite de Atlantic, aceste tarmuri colturoase sunt casa unei concentratii unice de vietati  Aproximativ 120.000 de foci gri traiesc in aceste ape…..de asemenea vidre… Doar in arhipeleagul Marii Britanii,
peste 6.000 de noi insule au aparut in timpul topirii postglaciare. Stancile izolate ofera locuri perfecte de cuibarit pentru pasari precum fulmarii, guillemots si martinii. Sunt unele din cele mai impresionante colonii de pasari marine din lume.
Fiind inaccesibile, pradatorii nu reprezinta o amenintare. Vara cerul se insufleteste. De-a lungul marginii de nord a Germaniei e un alt paradis al salbaticiunilor. E unul din tarmurile noi ale Europei… si un loc de popas vital pentru pasarile care migreaza in sus si in jos, peste Atlanticul de Est. Mai mult de 2 milioane viziteaza acest loc. Sitarilor le ofera o masa buna de crustacee si viermi. Hranirea aici e mereu o cursa contra cronometru si impotriva fluxului. Mai e o piedica. Toata aceasta agitatie atrage unul din cei mai rapizi si agili vanatori din lume. – soimul calator. Dupa ultima perioada glaciara, acest nou tarm franjurat, cu proviziile lui mari de hrana, a fost de asemenea un coridor vital pentru noii sositi, care-si croiau drum spre coasta Atlanticului.

Aici, acum 10.000 de ani,oamenii din epoca de piatra au inceput sa se instaleze pe tarmurile Europei. Era un mod de viata cu totul nou… o dieta bazata aproape numai pe crustacele bogate in proteine… scoici si diverse speci de melci de mare. Cu atata hrana la indemana, au avut timp sa dezvolte elemente de cultura…muzica si bijuterii. In timp ce marginile de nord ale continentului au ramas pustii, interiorul s-a schimbat total.
Nepotrivite climei in incalzire, padurile de conifere s-au retras, fiind inlocuite de cele sezoniere, un amestec de copaci precum alun, stejar, ulm, tei si fag, s-au raspandit spre nord. Tot felul de animale s-au adaugat acestei reimpaduriri…si camarile de iarna. Pentru un timp accesul in interior era permis numai celor care puteau sa zboare sau sa vina pe calea apelor. Pesti precum somonul de Atlantic s-au deplasat din mare, in susul raurilor, sa se reproduca. Aceasta era acum o salbaticie ca si noua, pentru ca padurile nesfarsite erau strabatute doar de rauri si lacuri. In curand raurile vor oferi acces in paduri. Nu mai era mult pana cand locuitorii de pe tarm se vor indrepta spre interior… pentru a descoperi o lume noua, de explorat si exploatat. Tiparii argintii adulti erau o alta momeala ispititoare. Cel mai eficient fel de a prinde tiparii era interceptarea lor in timpul migratiei lor de toamna spre mare. Oamenii au construit capcane sofisticate tip cos, din bete si impletituri, pentru a abate bancurile mari. Tiparii le-au furnizat o sursa de hrana de nadejde si foarte hranitoare. Cantitati mari putea fi mentinute vii sau afumate pentru mai tarziu. In timp ce aceste coridoare ofereau un acces relativ sigur spre luminisurile din padure, inima padurii ramanea un loc interzis. Impenetrabil, noduros si incalcit……unde hoinareau pradatori periculosi. Cu timpul insa va fi cucerit. Deocamdata, in timp ce clima se imblanzea, o noua forta se ridica…una care era destinata sa imblanzeasca si sa transforme Europa mai repede ca niciodata.

(Visited 100 times, 1 visits today)
One comment on “Europa – un paradis preistoric

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *