Gigantii si Uriasii

Legendele despre giganti sunt raspandite in intreaga lume: printre greci, scandinavi si celti pana la hindusi, filipinezi si chiar la evreii din timpul Bibliei. Cine n-a auzit povestea lui Jack si vrejul de fasole (se presupune de origini nordice). Ei mai apar si in Calatoriile lui Gulliver si in Gargantua si Pantagruel (Francois Rabelais, secolul al XVI-lea) dar si in mitologia romaneasca ca Iovan Iorgovan, in cea basca ca Jentilak sau Gentiles, in folclorul american ca John Henry si Paul Bunyan (urias taietor de lemne), Ogias Gigantul in mitologia maniheiesta, Oni in folclorul japonez, Sfantul Christopher la romano-catolici, ‘Uj ibn Anaq la islamisti, Zipacna la vechii mayasi.

Gigantii apar fie sub diferite forme de-a lungul culturilor. Ciclopii sunt o rasa veche de giganti pomeniti in mitul grecesc Odiseia (Iliada) si in cel roman al lui Vergiliu – Eneida. Legenda ar putea avea cateva urme de adevar daca luam in considerare ca oamenii primitivi ar fi descoperit cranii de elefant pe care puteau cu usurinta sa le considere grotesti, infricosatoare, gigantice.

Gigantii din Jotunheim ar fi iar o categorie aparte, proveniti din miturile nordice unde au o intrega tara. Unii stapanesc elementul gheata, altii focul (cei care vor aduce apocalipsa). Zeii Odin, Thor si Loki au fii si fiice cu acestia, dar de obicei lupta impotriva lor.

Ajungem in cele din urma la cel mai vestit dintre giganti – Goliath din Gath, razboinicul filistin care hulea impotriva evreilor in Valea lui Elah si pe care l-a invins David. Poate doar un eveniment militar sau doar o pilda, Vechiul Testament aminteste de el. Unele pareri (indeosebi cele pasionate de arheologia alternativa) afirma ca  numele precum Nephilim, Emim si Anakim folosite in Biblie vorbeau despre o rasa de giganti care a trait inainte de Potop.

Figurile din povestiri, basme si folclor care includ adesea capcauni, troli si uriasi prosti par a ne arata slabiciunile omenesti in aceste caractere diforme. Ei apar in povestile lui Tolkien.

Legenda primilor giganti spune ca acestia au fost zamisliti de Gaia (Pamantul), ca sa-i razbune pe Titanii inchisi de Zeus in Tartar. Acestia sunt niste fiinte htoniene, simbolizand, prin gigantismul lor material si prin saracia lor spirituala, predominanta fortelor ivite din pamant. El reprezinta banalitatea ridicata in slavi. Imagine a lipsei de masura, in beneficiul instinctelor trupesti si brutale (precum saurienii din epocile indepartate), Gigantii reinnoiesc lupta Titanilor. Sunt niste fiinte enorme, inzestrate cu o putere de neinfrant si care au o infatisare inspaimantatoare. Au o chica deasa, o barba tepoasa si niste trupuri de serpi ce le tin loc de picioare, spun legendele.

Condusi de catre Alcyoneus, Polybotes, Enceladus si Porphyrion, gigantii au testat puterea zeilor olimpieni in ceea ce este cunoscut sub numele de Gigantomachia, razboiul gigantilor. Gigantii Otus si Ephialtes au sperat ca pot ajunge pana in varful Muntelui Olimp daca vor pune unul peste altul lanturile muntoase din Tesalia, Pelion si Ossa, dar incercarea lor a sfarsit tragic. Au fost invinsi de olimpienii ajutati de Herakles si de Moire, surorile Destinului. O adevarata revolutie pentru a-i rasturna pe zeii din Olimp de la putere le-a adus inchisoarea vesnica sub pamant.

Ei nu pot fi doborati (si acesta ni se pare un aspect interesant al relatarii mitologice) decat de loviturile conjugate ale unui zeu si ale unui om. Zeus insusi are nevoie de Herakles (Hercules – inainte ca acesta sa fi devenit nemuritor) pentru a-l birui pe gigantul Porphyrion: zeul il fulgera, iar eroul il da gata cu lovituri de sageata. Ca sa-l omoare pe Ephialtes, caruia i-a crapat ochiul stang, Apollo are si el nevoie de Herakles. Acesta ii da gigantului lovitura de gratie strapungandu-i ochiul drept. Toti adversarii divini ai Gigantilor, Atena, Poseidon, Dionyssos, Afrodita lasa in grija fiintei umane exterminarea monstrului. Semnificatia acestui mit nu poate fi exagerata.

Trebuie sa observam aici ca Dumnezeu are nevoie de oameni in lupta impotriva bestialitatii terestre, dar si ca, in egala masura, omul are nevoie de Dumnezeu. Evolutia vietii catre o spiritualizare superioara reprezinta adevarata lupta a gigantilor. Aceasta evidenta implica efortul omului insusi, care nu trebuie sa se bizuie doar pe fortele venite de sus ca sa biruie tendintele involutive si regresive care salasluiesc in el. Mitul Gigantilor este un apel la eroismul uman. Gigantul reprezinta tot ceea ce omul trebuie sa infranga ca sa-si elibereze personalitatea si sa si-o implineasca.

Multe personaje din mitologia celtica sunt, de asemenea, niste uriasi, dar, in general, gigantismul nu este o marca a lumii de dincolo, ci a Fomoirelor sau puterilor inferioare. Astfel, unul dintre cei mai teribili conducatori Fomoire este Balor, a carui privire paralizeaza o intreaga armata.

Legende gasim chiar si in tara noastra, in Muntii Bucegi si in Maramures. Oriunde mergi in Romania, fie ca sunt nascociri sau aievea, aceste basme s-au transmis peste generatii pana in zilele noastre. Ati auzit probabil in povestile copilariei de Sfarma-Piatra sau Stramba-Lemne, iar taramul basmelor era plin de capcauni care inghiteau copii si cete de uriasi care dormitau si zguduiau pamantul. In Teleorman si Giurgiu se vorbeste de uriasi cunoscuti aici ca “jidovi”, iar cea mai cunoscuta poveste este cea a lui Novac. Deasemenea, in Muntii Buzaului circula din batrani povesti despre “tartari” care au sapat sub stanca. In Tara Bucegilor, ele surprind elemente romantice, iar padurenii vorbesc in soapta despre ei. Legende sau nu, folclorul uriasilor va ocupa mult timp un loc important in lumea noastra.

(Visited 144 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *