Geto-dacii si religia lor

Geto-dacii si religia lor

“‘Coboara dacii liberi din columna/ Prin barbi si plete suiera un vânt/ Aduc cu ei sarutul libertatii/ Si-al permanentei ce rasuna-n cant“. Acestea au fost versurile care mi-au rasunat in minte la ultimul festival dacic. Si de atunci ma tot intreb de ce cultura noastra, de ce datinile strabune nu mai pretuiesc nimic? De ce istoria dacilor a fost uitata, pierduta, ingropata sub mormane de tratate mai mult sau mai putin reusite? De ce nu ne recunoastem acea identitate nationala cu care altii se mandresc atat de mult? De ce nu ne aducem aminte cine suntem? Ne uitam istoria, ne instrainam de cei care suntem cu adevarat. Pierdem din vedere adevaratul sens al vietii, pentru ca numai cunoscandu-ne cu adevarat trecutul, putem sa traim prezentul si sa ne indreptam privirea demni spre viitor. Ce erau dacii odata si unde s-au ratacit? Din foc si ceata, din aburii timpului, din vremurile antice vin dacii liberi, stramosii nostri!

Religia geto-dacilor

Geto-dacii si religia lor

Cultul solar al tracilor nordici

Teritoriul ocupat de traci a atins suprafata maxima spre anul 1000 î.H. de la Dunarea mijlocie pâna la Marea de Azov; de la mlastinile Pripet (Polonia de sud) pâna la Marea Egee. Într-un spatiu atât de vast apareau diferente importante de limba si cultura între tracii de la sud de Balcani sau tracii propriu-zisi si tracii de la nord de Balcani care vor da nastere geto-dacilor si Cimerienilor.

Se poate urmari cel mai bine diferentierea dintre cele doua ramuri ale tracilor în particularitatile vietii lor spirituale care vor conduce spre doua religii distincte, ilustrând doua caractere nationale deosebite transant.

Câteodata, asezarile tracilor de nord în Dacia aveau întarituri de piatra, turnuri, case cu coloane dispuse în cerc în jurul unei piete rotunde. La Salacea (jud. Bihor) s-a descoperit un Templu – Megaron,  de forma dreptunghiulara, cu vestibul deschis. Acest templu era împodobit cu simboluri solare, ca si un altar-vatra din aceeasi vreme, folosit pentru “arderi de tot”. Era adorat un zeu solar, precum Apollon, a carui origine traca pare indicata de dragostea sa pentru  misterioasa patrie hyperboreeana a mamei lui, tara de nord de unde, în fiecare an, la întoarcerea anotimpului cald, se credea ca revine triumfal în Grecia.

Separarea etnica dintre traco-geti, poporul lui Zalmoxis, si tracii de sud, poporul lui Orfeu, are loc spre 850 î.H., când se trece la cultura arheologica Basarabi, din prima vârsta a fierului. Cultul unui zeu solar, ca Apollon este atestat de un car votiv (adica adus în dar Zeului) din bronz si din fier, descoperit la Bujoru în Muntenia de sud, precum si de marile statui cu forma umana de la Baia de Cris care personificau soarele, înainte de aparitia zamolxismului iconoclast.

Zalmoxismul

Dupa Mircea Eliade, Orfeu se apropie structural de Zalmoxis (sau Zamolxis), un alt “întemeietor de mistere” care a coborât în infern, eroul civilizator al getillor. Orfeu a trait în sec X î.H. (relativ contemporan cu regele Solomon al Ierusalimului) si a murit cu o generatie înainte de nasterea poetului legendar Homer din sec. IX î.H. Zalmoxis este un reformator de traditie orfica care a trait dupa Orfeu. Desi Herodot înregistreaza traditia greaca, dupa care Zalmoxis ar fi fost sclavul si ucenicul lui Pitagora, totusi Herodot crede ca “Zalmoxis a trait cu multa vreme înaintea lui Pytagora”. Ar fi rezonabil sa presupunem ca Zalmoxis a trait prin sec VII î.H., fiindca zalmoxismul nu este atestat arheologic mai devreme.

Vasile Pârvan, cel mai însemnat istoric român al antichitatii, considera Zalmolxismul ca o religie henoteista, pe baza marturiei categorice a istoricului antic Herodot:”Ei nu recunosc ca exista vreun alt zeu decât al lor” . Acest zeu, Gebeleizis sau Nebeleizis: zeul cerului, a ajuns sa fie identificat cu profetul sau Zalmoxis, care a predicat totusi un cult legat de locasuri subpamântene.

Iata ce spune Herodot despre geti: ”Iata cum getii se cred nemuritori; credinta lor este ca ei nu mor, ci ca cel care piere se duce la Zalmoxis, divinitatea lor (Daimon, geniu) pe care unii îl cred acelasi cu Gebeleizis”. Nu trebuie confundata credinta geta în nemurirea fericita a corpului material cu alte obiceiuri pagâne în nemurirea trista, daca nu chinuita, a sufletelor în lumea umbrelor.

O relatie între pythagoreism si zalmoxism a existat, cum dovedeste mormântul de la Fântânele (com. Suhaia, jud. Teleorman) în care s-a gasit scheletul unui tânar initiat din tagma preoteasca, însotit de simboluri socotite pytagoreice si de sapte vârfuri de lance care dovedesc ca ar fi pierit aruncat în sus, ca sa cada peste sulite, fiind trimis ca sol la Zalmoxis, dupa obiceiul înregistrat de Herodot si de la alti istorici. Hermpus Callimachius prezinta pe Pythagora drept un Thrakon doxas mimoumenos imitator al doctrinelor thracilor. O influenta reciproca poate sa fi existat între zalmoxism si pythagoreism sau macar asemanari întâmplatoare, dupa cum unele elemente din zalmoxism seamana întâmplator cu unele elemente precrestine si crestine, ceea ce a usurat predicarea Evangheliei printre geti de apostolul Andrei sau de ucenicii iliri ai apostolului Pavel.

Desi Zalmoxis s-a ascuns într-o locuinta subterana, ca sa creada getii ca a murit si a revenit, ca sa le predice nemurirea în mod credibil, iar apoi a trait ca mare preot într-o pestera, cum au facut si marii preoti urmatori, getii nu-si îngropau mortii în pamânt, ci îi ardeau. Posibil ca ei credeau ca despart sufletul de trupul vechi, ca sa primeasca un trup material nou într-o lume cereasca sau pamânteasca. Practici politeiste la getii zalmoxisti par sa fie atestate arheologic dar si evreii monoteisti au cedat influentelor politeiste în sec IX-VII î.H. În mod oficial, zalmoxismul nu folosea cultul statuilor, al icoanelor sau închinarea la alti zei iar sanctuarele erau simple.

Reformatorul Deceneu, în sec I î.H., a stârnit influentele orgnaisiace ale dionysismului, interzicând, cu ajutorul regelui Burebista cultura de vita-de-vie si vinul. Se pare ca a interzis si poligamia, atestata mai înainte si care nu mai este pomenita dupa acea. Datorita lui Deceneu, preotii geto-daci au ajuns la un nivel de cunostinte înalt, laudat, de pilda, de Dio Hrisostoma în sec I d.H. Existau si forme de monahism în zalmoxism. Acesti asceti numiti Kapnobatoi sau Ktistoi se pregateau sa devina preoti. Iosefus Flavius, în sec.I d.H., face o comparatie între secta ascetica iudaica a Eseilor si persoanele sacre ale dacilor, asa-numitii Pleistoi, laudându-i pentru sobrietatea, puritatea, frugalitatea (cumpatarea la mâncare) si simtul lor de dreptate.

“Lasam sa treaca peste noi durerea/ Si focul ce se-ncinge peste timp/ Caliti de-atâta ura si robie/ Strigam ca libertatea-i lucru sfânt”.

(Visited 174 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *