Gemenii – bine si rau

Toate culturile si mitologiile dau dovada unui deosebit interes pentru fenomenul gemenilor. Oricare ar fi formele sub care sunt imaginati – fie ca sunt perfect simetrici, fie ca unul este intunecat, iar celalalt luminos, unul tinzand spre cer si celalalt spre pamant, unul negru si celalalt alb, rosu sau albastru, unul cu cap de taur si celalalt cu cap de scorpion – ei exprima in acelasi timp un amestec al lumii de dincolo, precum si dualitatea oricarei fiinte sau dualismul tendintelor acesteia, fie ele spirituale sau materiale, diurne sau nocturne. Sunt o expresie a zilei si noptii, a aspectelor celest si terestru ale cosmosului si omului. Atunci cand simbolizeaza opozitiile interne din om, si lupta pe care acesta trebuie s-o dea ca sa le depaseasca, gemenii capata o semnificatie sacrificiala: necesitatea unui refuz, a distrugerii sau supunerii, a abandonului unei parti din sine, in vederea triumfului celeilalte.

Rolul de a-si asigura suprematia asupra tendintelor regresive si involutive va reveni, in mod natural, fortelor spirituale ale evolutiei progresive. Uneori se intampla insa ca gemenii sa fie absoluti asemanatori, ca unul sa fie dublul sau copia celuilalt (o alta tema recurenta). Atunci ei nu mai exprima decat unitatea unei dualitati echilibrate. Ei simbolizeaza armonia interioara obtinuta prin reducerea multiplului la unu.  Odata dualismul depasit, dualitatea nu mai este decat aparenta sau joc de oglinzi, efect al manifestarii. 

Pe de alta parte, gemenii simbolizeaza starea de ambivalenta a universului mitic. Pentru primitivi, ei pareau mereu incarcati cu o forta intensa, fie periculoasa,, fie obladuitoare. Temuti si adorati, gemenii sunt mereu incarcati cu o valoare puternica. Negri bantu ii ucideau, in timp ce in Africa occidentala, unde indeplineau functia de vrajitori, erau adorati. In toate traditiile exista gemeni, zei sau eroi, care se cearta sau care se ajuta, subliniind astfel ambivalenta situatiei lor, simbol al situatiei fiecarei fiinte umane divizate in ea insasi. Andre Virel vede in aceste imagini de gemeni, ca si in imaginele simetrice in general, tensiunea interna a unei situatii permanente. Frica primitivului in fata aparitiei gemenilor este frica de aspectul exterior al ambivalentei sale, frica de obiectivare a analogiilor si a diferentelor, frica de constientizarea individuatiei, frica de individuatie, frica de ruptura nediferentierii colective. De fapt, gemenii simbolizeaza o contradictie nerezolvata.

Analizand visul Alicei in Tara Minunilor, care dupa o raspantie se intalneste cu doi gemeni, Andre Virel vede in acestia simbolul unei ambivalente, analoaga intretaierii drumurilor. Simbolic, cei doi gemeni indeplinesc acelasi rol ca si raspantia: defapt, atunci cand apar in vis, aceasta n-a fost depasita.

Frica primitiva de gemeni inca mai subzista. O femeie gravida care asteapta gemeni se duce la vraci ca sa-i impreuneze. In fata usii, el ia niste malai si il imprastie in soare; toarce niste lana alba si neagra si infasoara incheietura mamei cu cele doua fire impletite – erau vraja cea mai eficienta pentru unirea copiilor.

Credinta potrivit careia nasterea gemenilor presupune impreunarea unui muritor cu un zeu (si cu precadere a unei divinitati ceresti) este foarte raspandita. Dupa acelasi autori, toti eroii gemeni ai mitologiei indo-europene sunt benefici (Ashvinii vedici, Ašvieniai din Lituania, germanicii Alcis, Dioscurii, Castor si Pollux): ei sunt vindecatori, ii apara pe muritori de primejdii, ii salveaza pe navigatori, etc. Unul dintre cele mai renumite foloase aduse de gemenii vedici era intinerirea unui batran si transformarea lui in sot pentru tinerele fete.

Castor si Pollux

In mitologia greaca si romana – Castor si Pollux sau dioscurii (baietii lui Zeus) sunt cei doi gemeni care impart nemurirea (nascuti din Leda, unul il are ca tata pe Zeus, celalalt pe regele Spartei. Ei s-au nascut alaturi de alte gemene – Elena din Troia si Clytemnestra. Legenda spune ca atunci cand Castor a fost ucis, Pollux si-a regat tatal ceresc sa ii lase impreuna si astfel au ajuns pe cer devenind constelatia Gemini. Aceasta exprima dragostea frateasca in cel mai sublim mod. Perechea a fost vazut cu timpul ca patronii navigatorilor si ai calatorilor, desi au fost adoptati si de spartani ca zei ai luminii. Deasemenea, erau considerati si patronii concursurilor atletice (calarie, box). 

Istorisirile lor apar la Homer, Hesiod, Pindar si mai tarziu Cicero. Ei il ajuta si pe Iason in expeditia dupa Lana de Aur. In cele din urma, viata pusa sub semnul dualitatii le aduce si moartea. Dorind sa se casatoreasca cu doua tinere gemene, Phoebe siHilaeira, Castor sfarseste prin a fi ucis de verii sai, gemeni la randul lor, Lynceus si Idas.

Vor fi pomeniti mai tarziu in intreaga arta si literatura drept calareti si altare li se vor inchina in Atena, Roma si Sparta. Imaginile lor aduce aminte de initiere si se presupune ca ei au adus omului dansurile razboinice.

Eroii Gemeni – soarele diminetii si amurgul

In Mexic si la indienii pueblo, Eroii Gemeni, zei ai diminetii si ai serii, deschid, in textele cosmogonice, calea umanitatii o data cu descinderea acesteia pe pamant. Gemenii omoara monstrii si prefac lucrurile subrede si imperfecte in lucruri noi. Ei sunt, la modul general, eliberatorii si calauzitorii umanitatii.

Numeroase povestiri cosmogonice vorbesc de eroii creatori gemeni, cu functii antagonice. Unul este bun, iar celalalt rau. Cel din urma incearca mereu sa impiedice actiunea creatoare si civilizatoare a celei dintai. Uneori il imita cu neindemanare, plasmuind animalele daunatoare, atunci cand cel dintai le creaza pe cele folositoare. Aceasta mitologie maniheica trebuie in mod special semnalata la indienii irochezi. Poate fi intalnita si la anumite triburi din America de Sud (Orinoco).

Acestui dualism al gemenilor mitici ii corespunde cursa ascendenta (evolutia) si cea descendenta (involutia) a soarelui. Dansurile irocheze se subimpart, intr-adevar, in doua grupe, din care fac parte cea a geamanului bun (soarele diminetii) asociate culorii albe (Marele Dans al Penelor), si cea a geamanalui rau (soarele apune) asociate culorii negre (Dansurile Razboiului). Aceeasi impartire apare si in ciclul anual: Sarbatorile de Iarna si cele de Vara. Sarbatorile de Vara cad in sarcina femeilor si solicita rodnicia plantatiilor, cele de Iarna revin barbatilor si aduc multumiri pentru bunurile obtinute (recoltele). Fiecare din aceste jumatati dureaza sase luni si se articuleaza in momentele sarbatoririi Anului Nou, in februarie, si sarbatoririi Porumbului verde, in octombrie. Exista deci acelasi dualism in ciclul diurn si in cel anual.

Aceasta mitologie si aceasta cosmogonie dualiste nu sunt lipsite de legatura cu conceptia vechilor mayasi pentru care insasi Unitatea era bifurcata, precum limba zeului porumbului.

Gandirea dualista a vechilor irochezi nu a disparut o data cu venirea timpurilor moderne. Chiar operatiunile de transformare a lumii de catre cei civilizati au fost, intr-adevar, integrate in acest sistem. Inauntrul rezervatiei irocheze domneste fratele cel bun, aici se afla casa si ogorul, aici esti la adapost. In schimb, afara domneste cel rau si supusii sai Albii, acolo se intinde desertul uzinelor, al blocurilor de locuinte si al strazilor asfaltate.

Aceste mitologii dualiste ale gemenilor ar avea ca origine dualismul natural ale regiunilor cu doua anotimpuri profund diferite.

In decursul uneia dintre cele mai celebre peripetii ale mitologie irlandeze, zeita Macha, eponima a capitalei Ulsterului, naste doi gemeni dupa ce alergase impotriva cailor regelui Canchobar. Numele lor este cunoscut, dar, cu siguranta, nu ne inselam prea tare daca vedem in ei niste Dioscuri si niste prototipuri ale cuplurilor de dioscuri, precum Cuchulainn si Conall Cernach din Irlanda. Aceste cupluri sunt legate prin rudenie si educate, sunt atat veri cat si frati de lapte. Si unul si celalalt sunt fii de sora. Cuplul este insa inegal, capacitatea si renumele lui Cuchulainn sunt mult superioare celor ale lui Conall Cernach.

Se impune compararea lor cu acel cuplu dioscuric galic, Bellovesus si Segovesus, nepoti ai lui Ambigatus asa cum relateaza Titus Livius in Istorii. Segovosus (victoriosul) indreapta spre padure o migratie care nu a lasat urme. Bellovesus (razboinicul) isi conduce trupele spre Italia de Nord si intemeiaza Milano de azi, centru al perfectiunii (sensul sacru) si mijloc al campiei (sensul profan). Simbolismul dioscurilor celtici este deci militar si razboinic. Insa din cauza varstei si a diferentelor, fraternitatea dioscurilor celtici este deci mai mult de principiu decat de fapt, iar inrudirea fizica este inexistenta: aspectul celtic este prin esenta doar militar, pe cand in India, dioscurii au functii de rangul trei. Potrivit dialogului platonician Timaios, citat de Diodor din Sicilia, celtii de pe coastele atlantice ii venerau pe dioscurii veniti de pe mare. Dioscurii galici Momoros si Atepomaros (mare calaret) au si un aspect profetic: ei indeplinesc un rol important in intemeierea orasului Lyon de astazi, caruia i-au stabilit asezarea calauzindu-se dupa zborul corbilor.

Chiar si dupa crestinizare, Dioscurii au continuat sa fie adorati. Un papa din secolul al XV-lea vorbeste despre un astfel de cult pe care oamenii nu voiau sa-l abandoneze. In unele cazuri, dioscurii par a fi absorbiti de crestinism, noua religie se suprapune astfel peste vechile datini. Astfel, in secolul al IV-lea in Africa de Nord, dioscurii erau pictati pe ceramica alaturi de cei doisprezece apostoli, invierea lui Lazar si Sf. Petru. Biserica a avut ca de obicei o parere ambivalenta, le-a luat nemurirea, dar a tinut mortis sa-i inlocuiasca cu o pereche de sfinti. Sf. Petru si Paul au fost adoptati in locul dioscurilor ca patroni ai calatorilor, iar Sf.  Cosma si Damian au luat rolul de vindecatori

(Visited 40 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *