FOCUL LUI SUMEDRU, SFÂNTUL DUMITRU. Traditia populara romaneasca, o ramasita a vechilor datini si obiceiuri apartinand dacilor, sarbatoreste pe data de 25 octombrie Focul lui Sumedru sau ziua soroacelor. Aceasta zi are o semnificatie speciala in cultura traditionala a satului romanesc. Traditia are peste 2.000 de ani vechime si probabil este una dintre cele mai vechi pastrate inca in spatiul romanesc.

Peste aceasta sarbatoare biserica a suprapus ziua Sfantului Dimitrie, Izvoratorul de Mir (serbata pe 27 octombrie), despre care vom vorbi in alt articol. Insa fara nicio ezitare putem spune ca aceasta sarbatoare traditionala este mult mai veche decat cea crestina si a ramas in amintirea colectiva a celor din satele romanesti. O putem vedea si astazi in satele din zona Subcarpatilor, in Valcea, Brasov, Arges (in zona zona centrala si de nord a Argesului, în special la Topoloveni, Stefanesti, Calinesti, Leordeni, Bogati, dar si zona Muscel), Dambovita, Calarasi cand se aprind Focurile lui Samedru (Sumedru).

 

Cine este Sumedru?

Sumedru, personaj al Panteonului românesc, este incinerat simbolic la Focul lui Sumedru, patron al iernii pastorale, care a preluat numele si data de celebrare a Sfântului Mare Mucenic Dumitru de la Tesalonic, la data de 26 octombrie din calendarul ortodox.

Sumedru este posibil sa fi fost un vechi zeu care murea si invia in vechea noastra cultura traditionala. Specialistii, precum Ion Ghinoiu in cartea sa “Comoara satelor, calendar popular”, ne explica ca tinerii aduna vreascuri in aceasta noapte si inalta focuri uriase. Noaptea este dedicata povestilor, insa semnificatia acestui ritual este mult mai adanca si mai bogata. In timpurile vechi acest obicei eera mult mai spectaculos, iar focurile se inaltau pe toate dealurile inalte pentru a fi vazute de departe. Asta ne aduce amintea de imaginea din Stapanul Inelelor. Aceste focuri erau aprinse la lasarea intunericului si tot satul se aduna in jurul lor.

In mijlocul acestui foc urias, format din vreascuri, paie, canepa si cetina de brad, se punea si tulpina unui arbore taiat din padure. Acest arbore il reprezenta chiar pe zeul care moare si renaste in fiecare an. Acest foc urias devenea simbolic un fel de rug funerar dedicat zeului, iar intregul sat spunea ca un descantec in cor: “Hai la focu’ lui Sâmedru!”.

Cu mult inaintea de a aparea traditia crestina, femeile imparteau simbolic din roadele pamantului: covrigi, nuci, mere, struguri, prune uscate si vin si se astepta momentul culminant al serii: prabusirea bradului incinerat si al intregului edificiu in flacari imense. Acest moment semnifica renasterea simbolica a zeului mort. Carbunii aprinsi din acest foc erau folositi pentru a aduce bogatie culturilor in anul viitor. Carbunii erau folositi pentru a fertiliza gradinile si livezile satului.

In lumea satului de odinioara se spunea ca Sâmedru (Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir) ar fi al patrulea Sfânt facut de Dumnezeu. Sarbatoarea lui Samedru se numea si Ziua Soroacelor, in aceasta zi expirau invoielile facute cu ocazia zilei de Sangiorz (ziua Sfantului Gheorghe). Originea acestui eveniment este legata de pastorit si de turmele de oi. Intre aceste doua perioade sunt exact 6 luni. Sangiorzul reprezinta deschiderea sezonului, iar Sanmedrul reprezinta inchiderea sezonului, venirea ierii. De aici si vorba populara:

“La Sângiorz se încaiera câinii/ La Sâmedru se bat stapânii!» adica primavara, când se formeaza turmele, se încaiera câinii, pentru ca nu se cunosc, toamna, când se împart oile, se bat stapânii pentru ca nu se respecta contractele încheiate la Sângiorz

Focul lui Sumdru are si el proprietati magice, dar si o viata proprie.

Asadar, in noaptea de 25 spre 26 octombrie, in fiecare an, inaintea zilei Sfantului Dumitru, zis fratele lui Sumedru in popor, au loc focurile dedicate lui Sumedru.

Conform legendelor si basmelor din creatia populara, Sumedru era un barbat obisnuit, pastor si crescator de animale. Acesta se metamorfozeaza pe timpul noptii în porc, un vechi simbol zoomorf pentru spiritul grâului. În timpul ceremoniei nocturne numita si Focul lui Sâmedru, eroul legendei capata înfatisarea unui brad, care este taiat din padure si incinerat în timpul unui ospat nocturn.

Sfântul Dumitru sau Sânmedru este stapân peste iarna care vine. Jumatate de an stapâneste Sfântul Gheorghe si cealalta jumatate el.

Este ziua soroacelor pentru tot felul de întelegeri între slugi si stapâni, chiriasi si proprietari, cei care dau si cei care primesc bani împrumut. Împlinirea sorocului e prilej de petrecere si de cearta.

Nu se lucreaza de Sfântul Dumitru – deloc. Stânele se desfac si oile pleaca la vale. Ca sa afle cum va fi timpul, ciobanii întind un cojoc. Daca se asaza pe el o oaie neagra, iarna va fi blânda, daca oaia e alba, iarna va fi cu multa zapada.

 

Legenda lui Samedru

Legenda spune ca Dumnezeu i-a chemat la El sa le încredinteze cheile vremii, pe Sângeorz si Sâmedru:

„Iaca de acum va încredintez voua cheile vremii si la porunca mea aveti sa închideti mai devreme sau mai târziu, vremile anului. Sfintii au primit cheile si unul a plecat în dreapta, si unul în stânga. Când se aude troncanit de broaste, Sângeorzul întinde mâna si ia cheile din mâna lui Sâmedru, si mereu închide iarna cu o cheie, iar cu cealalta deschide primavara, vremurile bune, caci prin glasul broastei a primit o veste si porunca de la Dumnezeu. Când pasarile calatoare sunt duse de la noi, când nu se mai aude troncanit de broasca, Sâmedru întinde mâna si primeste cheile de la Sângeorzul, apoi cu graba închide vremea buna cu o cheie si cu cealalta deschide iarna. Ei poarta cheile la brâu, ca nu cumva sa le fure cineva din usile vremii si sa se joace cu vremea cum le place.”

 

CITESTE MAI MULTE DESPRE SFINTI: VECHII ZEI AI DACILOR

SFANTUL ANDREI SI ZIUA LUPULUI

Ce este “Focul” lui Sumedru?

“Focul lui Sumedru“ este sarbatoarea care vrea sa tina toamna pe loc. Ciobanii afla înaintea meteorologilor cum va fi vremea in iarna urmatoare. Obiceiul stravechi are si o vorba populara: “Hai la Focul lu’ Sumedru/ C-a taiat Dumitru iedu’… “. Local, chemarea era facuta de flacai, care colindau din casa în casa în ziua de 25 octombrie cu strigatura de mai sus. Data Sfântului Dimitrie, 26 octombrie, figureaza în  „Calendarul Popular” drept „Ziua lui Sumedru”, ziua când se desfac stânile. 

Sâmedru este considerat patronul pastorilor si este o divinitate de origine indo-europeana, iar în aceasta zi se celebreaza practic moartea si renasterea lui.

“Sarbatoarea are o legatura de traditie cu evolutia calendaristica a naturii, pentru ca înseamna un moment al toamnei considerat final pentru vegetatie, în general.”

Se crede în popor ca “la Sumedru, Dumnezeu încuie pamântul”, ceea ce, în alti termeni, exprima faptul ca viata vegetala s-a retras în pamânt care de acum începe sa se raceasca, pregatindu-se pentru perioada de iarna. Ca urmare a acestei credinte, s-a nascut datina de a face foc în ajunul sarbatorit, numit focul lui Sumedru, practica ce are semnificatia întârzierii toamnei, adica sa dea caldura pamântului care trece spre sezonul rece”, potrivit  preotului doctor Nicolae Cojocaru, un cunoscut cercetator al culturii populare românesti.

 

Cum se sarbatorea Focul lui Sumedru acum un secol?

Unul dintre cei mai mari etnologi români, Tudor Pamfile, descria acum mai bine de 100 de ani, în lucrarea “Sarbatorile la români” desfasurarea ceremoniilor din noaptea “Focului lui Sumedru”.

“Vreo sapte-opt flacai, frati ori rude de-ale lor, duc pe sus un brad mare ‹‹cât o turla de biserica››, pe care, cu mare greutate o pun într-o groapa facuta în pamânt, curatind-o pe-o parte de craci, cât un stat de om. Aici pun întâi strujele, apoi aschii subtiri si tandari de laturoi, ca sa faca ceva jaratec, iar deasupra si printre ramuri gramadesc din rasputeri cetina adusa. Si când clopotele de vecernie pornesc sa sune, se aude: – Hei, gata? Un copil aunca o luminarica aprinsa în strujele uscate. Putin fum si îndata limbi de foc alearga în toate partile cautând prada de rumegat. Vârful plapând al bradului se suceste o data, ca sarpele prins de cap, arunca potop de ghimpi rosii si-si pleaca’–n jos capusorul rapus. – Hai la focul lui Sumedru! Bradul se mistuie mereu. În acest timp se’ndreapta spre foc babe, neveste de toata mâna cu siruri întregi de covrigi, cu câte o traista de nuci, ori de mere, cu felii de pâine calda, mai cu colacei anume facuti si spoiti pe deasupra cu miere, în scurt, cu tot felul de mirodenii de-ale pamântului. Si pe când femeile împart, pe când copii cer, în mijlocul acestui sgomot asurzitor, din când în când se aude strigatul: – Hai la focul lui Sumedru! Bradul se mistuie mereu, dar poporul de ‹‹toi galaciosi›› nu-i da pace în nici un chip. Când si când arunca peste el din celtina de alaturi si-l chinuieste asa, pâna târziu în noapte. Vin alte femei cu bunatati de împartit, valurile de strigate se aud din nou, iar când noaptea se lasa cu totul, baietii pornesc la carat apa spre a stinge focul, caci din pricina vântului ar putea aduce primejdii. Dupa ce si aceasta s’a sfârsit, fiecare pleaca spre casa lui, cu traista plina de pâine si poame.”

În trecut, sarbatoarea era preferata de Ajun, când se aprindeau Focurile lui Sumedru, si de Mosii lui Sumedru, când se împarteau abundente ofrande pentru morti. Fiind stâlp de înnoire a timpului sezonal sau anual, Sumedru concentra numeroase acte rituale de purificare, de fertilitate, de divinatie, practici de pomenire si de îmbunare a sufletelor mortilor, care paraseau, la acea data, mormintele, de tundere rituala a coamei cailor, pronosticuri pentru iarna deschisa de Sumedru, precum si activitati social-economice.

 

Ritualuri, datini si superstitii de Sumedru

Taranul este creatorul si pastratorul culturii populare iar satul – univers al traditiilor pastrate peste veacuri. Datinile si superstitiile din lumea satului romanesc cu ocazia Focului lui Sumedru variaza de obicei in jurul aducerii norocului, gasirii dragostei, a sanatatii, dar si in jurul previziunilor meteorologice.

Traditia din satele romanesti ne spune ca ajunul Sfântului Dumitru se mai numeste popular  si Mosii lui Sfântul Dumitru sau Mosii de brânza si de lapte”. Crestinii l-au suprapus pe Sanmedru sarbatorii Sfântului Dumitru, care, dupa traditie, este „culegatorul si strângatorul tuturor pâinilor si al fructelor”.

Copiii care sar peste Focul lui Sumedru in aceasta noaptea vor fi sanatosi, iar tinerii se vor casatori chiar in acel an.

Aceasta sarbatoare era menita sa le arate oamenilor satului si sa ii avertizeze despre capriciile vremii. Dupa ce focul se linistea gospodarii erau atenti la zorii noii zile. Atunci puteau primi semne despre cum va fi iarna in acel an. Ciobanii erau primii care vegheau aceste stari si superstitii. Daca dimineata se va scula întâi o oaie alba si va pleca în jos (sud) iarna va fi grea; iar daca se va scula o oaie neagra si va pleca în nord, iarna va fi usoara. Daca oile se culcau in acea noapte gramada, iarna va fi grea, iar daca oile vor dormi rasfirate, iarna va fi blanda.

Fiind prag de anotimp pastoral, se spune ca de „Sumedru” se fac prognoze asupra vremii, timpul fiind prezis în functie de comportamentul oilor. Astfel, în aceasta zi ciobanul îsi asterne un cojoc în mijlocul stânei si daca pe acesta se aseaza o oaie alba semnul este ca va fi o iarna geroasa si cu multa zapada. Daca la cojoc trage oaia neagra, înseamna ca iarna este mai blânda.

Daca este luna plina in acea noapte, iarna va incepe curand si va dura mai mult, urmand o iarna grea. Daca harciogii adunau mai multe provizii ca de obicei sau daca era abundenta de nuci si gutui, urma tot o iarna grea, iar satenii se pregateau din timp.

In satele din tara Hategului, proprietarii de cai tund coamele cailor pana la 3 ani ca sa aiba par frumos.

In tinutul Padurenilor se obisnuia sa se faca o cruce pe zidul acareturilor cu un taciune ramas de la focurile de Sf. Dumitru, impotriva spiritelor rele.

In Bucovina, persoanele care vor semana usturoiul dupa Sâmedru vor avea parte anul viitor doar de paguba.

In regiunea Olteniei, oamenii cred ca doar daca vei respecta toate traditiile acestei sarbatori vei fi intr-adevar protejat de necazuri si primejdii. In unele sate batrânele cred ca-i primejdie sa se pieptene pe par de Sâmedru. La sarbatoarea lui Sâmedru se credea ca mortii ieseau din pamant, din morminte si se faceau moroi, varcolaci si strigoi.

 

Bibliografie:

Antoaneta Olteanu – Calendarele poporului român

Ion Ghinoiu –  Comoara satelor, calendar popular

Tudor Pamfilie – Sarbatorile la români

Irina Nicolau, Ghidul sarbatorilor românesti, Bucuresti, Editura Humanitas, 1998.

Simion Florea Marian, Sarbatorile la români. Studiu etnografic, Bucuresti, Editura Fundatiei Culturale Române, 1994.

Traditii si obiceiuri identificate si promovate in cadrul campaniei de comunicare online ”Cultura si tainele painii”, derulate de Russenart Communications si Gold Maya.

 

(Visited 121 times, 1 visits today)