Una din cele mai stanjenitoare pagini din istoria papilor a debutat in anul 904, odata cu papa Sergiu al III-lea si a continuat pana in 964, in timpul lui Agapet al II-lea – cand se stinse din viata cea mai perfida femeie care a guvernat vreodata din umbra: Marozia.

 

Prostitutia in istoria papilor – Marozia si fascinatia puterii din umbra

Este vorba despre o perioada in care ponteficii fura influentati puternic de femei lascive, corupte si diabolice, Marozia fiind simbol emblematic al acestora, asociata unui termen nascut odata cu ascensiunea sa in lumea guvernarii din umbra – „pornocratia”, sau puterea prostituatelor.

Papii implicati in acest capitol dubios al istoriei pontifilor de odinioara au fost:

  • Sergiu al III-lea – a carui amanta era Marozia,
  • Anastasie al III-lea (911-913),
  • Lando (913-914),
  • Ioan al X-lea (914-928),
  • Leon al VI-lea (928),
  • Stefan al VIII-lea (928-931),
  • Ioan al XI-lea (931-935) – fiul Maroziei,
  • Leon al VII-lea (936-939),
  • Stefan al IX-lea (939-942),
  • Marin al II-lea (942-946)
  • Agapet al II-lea (946-955).

 

Cine era de fapt Marozia si cum a devenit amanta papei Sergiu al III-lea?

Maria, alintata in sanul familiei sale drept Mariozza si ulterior cunoscuta sub numele de Marozia, s-a nascut la Roma in anul 892, fiind fiica aristocratei Theodora si a membrului senatului roman, Teophilact Patriciu.

Documentele vremii mentioneaza faptul ca Marozia deveni o adolescenta si mai apoi o tanara cu o infatisare deosebit de atragatoare, adoptand o atitudine provocatoare, dezinvolta si lipsita de prejudecati, nabadaioasa si iscoditoare, dar complet analfabeta, in ciuda inteligentei sale native, pusa in exclusivitate in slujba vicleniei.

Episcopul de Cremona, Liutprando, dedica o parte din scrierile sale acestui personaj feminin pe care-l socoti un soi de incarnare diavoleasca si o califica drept

o tarfa nerusinata, care-si exercita puterea la Roma cu mai multa forta decat un barbat, tinand in frau prelati si cardinali si invartindu-i pe degete dupa bunul sau plac pentru a guverna si a obtine favoruri fara numar”.

La randul sau, istoricul italian Elena Percivaldi, o descrie precum un personaj feminin deosebit de influent:

„… timp de 20 de ani trase sforile Sfantului Scaun, influentand numirea papilor in functie de propriile sale interese, apeland fara scrupule la coruptie si la armele seductiei, deopotriva”.

La frageda varsta de 15 ani deveni concubina papei Sergiu al III-lea, cu care se si inrudea de altfel, fiind varul sau primar, pe care puse ochii inca de pe vremea cand era episcop de Cerveteri, intuindu-i potentialul si ascensiunea pe calea ierarhica a papatului.

 

Cititi si despre:

 

Cele mai interesante legende urbane medievale

CUM ERA MEDICINA MEDIEVALA SI CARE SUNT MITURILE EI?

 

 

Ce ispravi deplorabile i se atribuie Maroziei?

Potrivit scrierilor anumitor prelati ai vremii, Marozia era frumoasa ca o zeita si focoasa precum o catea in calduri, controland orice decizie sau alegere a papei si nelasandu-l singur cu niciun chip…, motiv pentru care se suspecta ca ar fi chiar ea asasina acestuia, intrucat Sergiu al III-lea muri otravit.

Nimeni nu indrazni insa sa o acuze fatis de asemenea isprava, ci se multumira sa susoteasca pe la colturi cum ca mana criminala ar fi

gingasa si feminina”, nu „mana grea de barbat ce manuieste mai degraba pumnalul decat potiunile otravitoare”.

Se casatori ulterior, insarcinata fiind (fara sa se stie prea bine cine e tatal) , cu venerabilul Alberico di Spoleto, care trecu rapid pragul in lumea de apoi, lasand-o vaduva in pripa.

Urmatoarea casatorie a Maroziei fu cu marchizul de Toscana, Guido – rivalul papei Ioan al X-lea, pe care aceasta femeie aprinsa il ataca in fruntea trupelor sotului sau, in mai 928, in propriul sau lacas di Laterano, luandu-l prizonier si aruncandu-l in temnita, unde isi dadu ultima suflare, in conditii suspecte, documentele vremii mentionand doar ca ar fi fost strangulat de o mana necunoscuta”.

Guido urca la putere, iar Marozia isi triplica influenta, impunand numirea papei Leon al VI-lea si a papei Stefan al VIII-lea, dar cea mai insemnata victorie a sa ramase alegerea fiului sau, in varsta de 21 de ani, drept pontif – Ioan al XI-lea, pe care Marozia il pilota in cel mai mic detaliu.

Dupa moartea lui Guido se casatori cu Hugo de Provenza, monarh al Italiei din 926 pana in 947, in ciuda regulilor care i-ar fi impidicat sa devina sot si sotie, din pricina legaturii de sange dintre Hugo si defunctul Guido, fratele sau. Suveranul minti sub juramant, declarand ca Guido i-ar fi fost frate vitreg…

 

Cum s-au spulberat visele ariviste ale Maroziei?

Marozia se incapatana sa alimenteze vanitatea lui Hugo, pentru a-l determina sa pretinda titlul de imparat, convinsa fiind ca sub umbrela fiului sau drept papa va beneficia de majore sanse de reusita,  dar intentiile sale nu se concretizara de aceasta data, din pricina unui alt fiu al sau – Alberico al II-lea.

Umilit in timpul petrecerii de nunta dintre Marozia si Hugo din pricina unei neintelegeri lipsite de insemnatate, Alberico jura sa se razbune pe cei doi cu prima ocazie, astfel incat provoca o revolta violenta impotriva proaspatului sau tata vitreg, beneficiind de sprijinul nobilimii romane.

Alberico reusi sa-l alunge pe Hugo de la curte, isi adjudeca titlul de Princeps atque omnium Romanotum Senator”, prelua controlul Romei si dispuse ingradirea puterilor fratelui sau, papa Ioan al XI-lea, caruia-i ingadui sa-si pastreze „rolul spiritual in sanul bisericii catolice”, cu conditia de a insrie pe documente si pe monede numele amandorura.

Mostenind un patrimoniu imens de pe urma bunicului sau, Teophilact, Alberico al II-lea indeparta orice tentativa de anarhie, separa puterea religioasa de cea laica si declara autonomia Italiei, respingand orice interferenta straina.

Toate acestea insa numai dupa ce-si inchise mama intr-o manastire, poruncind sa fie pazita cu strasnicie zi si noapte, pana in anul 955, cand Marozia inceta din viata, la varsta de 63 de ani.

Cum aschia nu sare departe de trunchi, Alberico se demnostra insa un demn urmas al mamei sale, apeland la metode similare cu ale acesteia pentru a dobandi titlul de papa pentru fiul sau in varsta de  numai 16 ani: papa Ioan al XII-lea.

Acesta din urma confirma la randul sau totala nepotrivire cu rolul desemnat de propriul tata, murind de mana unui taran care-l prinse in patul conjugal cu propria-i nevasta, o taranca plina de nuri, ce nu facea prea multe mofturi cand venea vorba despre sex.

 

 

Cititi si despre:

 

NASTEREA STATELOR MEDIEVALE

INCHIZITIA DIN EVUL MEDIU SI PROCESUL VRAJITOARELOR

CRUCIADELE IN EVUL MEDIU – DRUMUL SPRE IAD

 

Pe post de epilog: un portret al Maroziei, creionat peste vremuri

Amanta de papi, mama a unui papa si bunica a unui alt papa, femeia care a facut Roma sa tremure timp de decenii din pricina intrigilor sale, a administrat la propriu si la figurat sexualitatea episcopala la nivelul bisericii catolice, izbutind sa obtina aproape tot ce si-a dorit.

Afirmand ca a exercitat o enorma putere din umbra ar fi un eufemism, intrucat pentru Marozia, etalarea propriilor capacitati de manipulare a celor ce detineau roluri importante in societatea din care facea parte constituia o conditie sine-qua-non.

Lasand sa se inteleaga ca influenta sa e hotaratoare in orice decizie-cheie, impunea un respect condimentat din belsug cu ingredientele unor temeri bine justificate, care avertizau instinctiv ca e mai intelept sa nu i se stea in cale si de a o avea mai degraba aliata decat inamica.

Totusi, vecinatatea unei astfel de femei lipsite de scrupule ramanea extrem de periculoasa, avand in vedere ca interesele sale puteau lua intorsaturi neasteptate in functie de evenimentele din inalta societate, expunand persoanele care indrazneau sa i se apropie la riscuri din cele mai neasteptate – de la cel al simplei iesiri din gratie si pana la cel al unei morti iminente.

Familiile nobile ale Romei din prima jumatate a secolului al X-lea aveau motive temeinice sa o evite pe cat posibil, in ciuda faptului ca nu de putine ori aveau nevoie de sprijinul ei pentru a obtine favoruri sau a li se recunoaste meritele.

In acea perioada, nu putine fura femeile care incercara sa-i copieze comportamentul pentru a influenta deciziile politice ale papilor si in general ale celor ce detineau fraiele puterii, complotand si tragand sforile din culise, apeland la o metoda bine descrisa de episcopul Liutprando la vremea sa:

„…aceste femei manipulatoare adorau sa joace pe degete doi stapani in acelasi timp, punand la respect pe unul folosindu-se de celalalt si invers, demonstrandu-se astfel ele adevarate patroane ale acestora si nu doar simple dame de companie, cum erau ei convinsi…”.

Toate aceste lucruri erau insa posibile din pricina contextului in care se desfasurau si care permitea compromiterea totala a institutiei catolice in sine si a fortelor aflate la putere, motiv pentru care nu e tocmai limpede daca „femeile manipulatoare” erau unicele condamnabile pentru comportamentul lor, devreme ce pontifii si guvernantii se complaceau sa duca o viata marcata de depravare, coruptie si ipocrizie.

Marozia ramase insa in istorie faimoasa pentru abilitatile sale de seductie, siretenie si arivism, amestecate intr-un coctail exploziv care a aruncat in aer o multime de ambitii politice ale barbatilor lumii din care provenea, starnind furtuni de intrigi si comploturi ce maturau in calea lor nobili, papi, regi si multe alte personaje de sange albastru ale timpurilor de odinioara.

Numele sau fu legat peste veacuri de o pata deplorabila aplicata pe obrazul Bisericii Catolice si a instutiei papale in sine, ridicand serioase semne de intrebare in legatura cu justetea numirii a numerosi pontifi in rolul de suverani ai Sfantul Scaun.  

Aruncand o privire peste umar, in negura acestor vremuri tulburi, Papa Pius al IX-lea, convocand cel dintai Concilium Vaticanum, din 8 decembrie 1869, de la Bazilica Sfantului Petru, formula un concept pe cat de interesant, pe atat de cutremurator pentru esenta institutiei catolice:

„…Biserica poate sa-si continue rolul sau spiritual foarte bine si fara papi… Isus se afla la carma Bisericii si nu un papa oarecare!”…

 

 

Bibliografie:

  1. Di Capua, Giovanni. – „Marozia. La pornocrazia pontifica intorno all’anno Mille”, 2000;
  2. Fedele, Pietro. – „Ricerche per la storia di Roma e del papato nel secolo X, in Archivio della R. Società Romana di Storia Patria”, vol. XXXIII, XXXIV;
  3. O’Malley, John W. – „Storia dei Papi”, 2011;
  4. Percivaldi, Elena – „La vita segreta del Medioevo”, 2014.

 

 

 

(Visited 77 times, 1 visits today)