Ceea ce-l distinge cu adevarat pe om de animal nu este mersul biped, ci caracteristica sa ce tine de moralitate, de comportament just, calauzit de bun simt si pozitivitate, in spiritul veritabilelor valori umane.

Fara sa se mandreasca insa cu aceasta zestre speciala, animalele manifesta la randul lor o serie de comportamente ce demonstreaza ca nu sunt lipsite de sensibilitate, chiar daca nu intr-un context al moralitatii efective.

 

Moralitatea si evolutia sa de-a lungul timpului

Ipoteza care sustine ca animalele sunt egoiste prin natura lor – asa dupa cum si omul primitiv ar fi fost in vremuri de mult apuse – insista deopotriva asupra faptului ca ceea ce numim azi altruism si moralitate, ar constitui de fapt doar o spoiala, un invelis superficial care mascheaza un nucleu egoist, fara sa limpezeasca insa chestiunea originilor spoielii in sine.

Spre deosebire de aceasta varianta, exista sociologi, antropologi si filozofi ce sustin contrariul, in sensul ca omul este prin natura sa croit sa traiasca alaturi de semenii sai, formand grupuri, familii, triburi si mai apoi state, intr-un cuvant societati, ereditand tendintele comportamentale altruiste de la stramosul sau pe scara evolutiva darwiniana – maimuta, dotata deja cu propria sa bunatate naturala.

Animalele ar fi asadar bune prin natura lor si nu egoiste, in sprijinul acestei teorii cercetatorii aducand in prim-plan experientele efectuate in laborator, menite sa demonstreze ca bunatatea isi are originile in emotii puternice de tip empatic, cum ar fi de pilda compasiunea sau dorinta de a sari in ajutorul aproapelui.

 

CITITI SI DESPRE:

 

Cum a evoluat inteligenta umana si ce ne asteapta in viitor?

ORIGINEA VIETII PE PAMANT

ISTORIA VIETII PE PAMANT

CUM PERCEP OAMENII VIATA?

 

Oamenii de stiinta au stabilit ca exista o granita extrem de delicata intre contagierea emotionala si empatia propriuzisa, concluzionand ca animalele sunt pe deplin capabile sa manifeste reactii emotive in contextul in care asista la durerea unui exemplar din aceeasi specie, sau chiar din specii diferite.

Acesta ar fi cadrul in care ar fi luat nastere prima forma de moralitate umana, ca rezultat al repulsiei pentru semnele de suferinta ale semenilor nostri – un soi de traire rezonanta, care transmite suferinta si celui ce priveste, nu numai celui aflat in dificultate – impingandu-l sa ajute, sa diminueze sau sa inlature pe deplin cauzele suferintei.

Neurostiintele si neuroimaging-ul au demonstrat ca spiritul moral activeaza la om o zona cerebrala din cele mai vechi – paleocortexul, sau sistemul limbic – aflat in imediata vecinatate a creierului reptilian, cea mai veche zona a creierului uman, responsabila pentru capacitatea de supravietuire a individului in conditii neprielnice.

La nivelul sistemului limbic se „filtreaza” informatia ce influenteaza starea de spirit imediata, dorinta, placerea, repulsia, schimbul de servicii sau alte trairi de natura ceva mai rafinata, care marcheaza acel salt calitativ al evolutiei inteligentei umane, aflat la baza dezvoltarii conceptului de moralitate.

Faptul ca a beneficiat de o astfel de zestre pretioasa inca din cele mai vechi timpuri, nu l-a impiedicat insa pe om sa inventeze pedeapsa cu moartea, cele mai abominabile atrocitati, torturile si multe alte actiuni care nu au nici in clin nici in maneca cu moralitatea, demonstrand ca si cea mai plina de cruzime vietuitoare de pe fata Pamantului este tot omul.

In timp ce rigurozitatea moralitatii si onestitatea nu sunt contagioase, absenta eticii si coruptia sunt, si se pot multiplica exponential, cu o viteza extraordinara”, scria Andrea Camilleri, ca o avertizare la adresa tentatiei de a ignora moralitatea in anumite circumstante.

 

Reciprocitatea si sensul dreptatii – ingrediente cheie in reteta moralitatii

Avansand in analiza moralitatii si a formelor sale de manifestare, specialistii evidentiaza rolul esential al memoriei in acest context – cea care este responsabila si pentru doua din ingredientele cheie ale moralitatii: reciprocitatea si sensul dreptatii.

Memorizand binele de care a beneficiat la un moment dat din partea unui semen al sau, omul dezvolta un sentiment de recunostinta care dureaza in timp si care-l impinge sa raspunda cu aceeasi moneda atunci cand i se ofera ocazia.

De asemenea, memorizand injustitia de care a avut parte intr-o anumita situatie, omul va tinde sa „corecteze” ceea ce i-a produs suferinta, dezvoltandu-i sensul dreptatii, care-l va impiedica pe viitor sa aplice aceeasi eronata pedeapsa unui semen al sau.

 

Multimea expectativelor asupra modului in care individul presupune ca va fi tratat si asupra modului in care se asteapta ca resursele sa fie distribuite, se afla la baza definirii reglementarilor sociale si echitatii”, dupa cum precizeaza Frans de Waal (1996).

Moralitatea a fost cea care i-a ingaduit omului sa se lase calauzit de emotii de tip social si nu de un calcul economic rational si egoist, in deciziile pe care le-a adoptat in anumite situatii critice.

Este uimitor modul in care selectia naturala, cu procesul sau crud si nemilos care a permis perpetuarea celor mai puternici si mai abili, nu a avut drept rezultat crearea exclusiva de indivizi cruzi si nemilosi la randul lor: natura favorizeaza supravietuirea si reproducerea, fara sa tina cont de tendintele colaborative ulterioare – cel ce se descurca mai bine isi asigura reproducerea.

Dar acest proces nu a determinat regulile si valorile noastre morale in detaliu, ci doar ne-a conferit structurile si tendintele psihologice, alaturi de capacitatile ce ne-au permis sa dezvoltam spiritul de orientare in hatisul alegerilor vietii – o busola care tine cont de interesele comunitatii – miezul moralitatii umane.

 

Teoria lui Michael Tomasello, psiholog evolutionist american de prestigiu, afirma in lucrarea sa intitulata „Istoria naturala a moralitatii umane” (2006), ca specia noastra a dezvoltat de-a lungul timpului, prin intermediul unor mecanisme evolutive deosebite, acea forma speciala de constiinta ce ne semnaleaza daca este just sau eronat sa comitem anumite actiuni.

In realitate nu este tocmai simplu sa judecam cu rigiditate ce e just si ce e eronat, ci e nevoie de o plaja larga de elasticitate, atunci cand circumstantele sunt ambigue, iar binele si raul se amalgameaza intr-un soi de aluat dificil de catalogat: de pilda, a ucide o persoana pentru a salva altele, a fura medicamente pentru a alina suferinta unei persoane dragi sau chiar a opta pentru eutanasie in situatii in care chinurile unui bolnav incurabil devin insuportabile.

Toate acestea sunt situatii critice, in care omul poate actiona potrivit impulsurilor sale launtrice dictate de o puternica stare emotiva, dar care ridica un gigantic semn de intrebare asupra unei chestiuni delicate: e just sa se comita o fapta condamnabila in numele unui final altruist?

Capacitatea de a actiona intr-un mod anume, care nu urmareste neaparat interesul personal, ci subordonand socotelile proprii in fata binelui altuia sau tratand chestiunea in sine in maniera echitabila, pentru sine si pentru ceilalti deopotriva, nutrind chiar simtul datoriei pentru asta, constituie cea mai intriganta caracteristica umana – cea care se afla, fara indoiala, in miezul definitiei moralitatii.

 

De la moralitatea din simpatie, la moralitatea dictata de simtul echitatii

Michael Tomasello sustine ca pasajul de la moralitatea din simpatie, specific primatelor care se aproprie cel mai mult de om, la moralitatea dictata de simtul echitatii, mult mai complexa si exclusiv umana, isi are originile in instinctul de colaborare.

Aceasta ultima caracteristica dezvoltata la om din necesitatea de sporire a probabilitatilor de succes in procurarea hranei si in adaptarea continua la conditiile de mediu ostile, a condus la crearea unui liant al carui ingredient principal ara constituit din increderea reciproca – convingerea ca celalalt isi va face datoria atunci cand abilitatile sale sunt necesare colectivitatii, dar si ca resursele vor fi distribuite in mod onest si echitabil.

Coordonarea pentru obtinerea de rezultate pozitive era insa esentiala, astfel incat a fost premiat spiritul intreprinzator, agilitatea si istetimea, in detrimentul simplei simpatii – proces care s-a aflat la baza recunoasterii meritelor celor inzestrati cu calitati utile comunitatii si a marcat evolutia, prin selectia atat a celor dotati cat si a celor altruisti, in ciuda inclinatiilor egoiste prezente la orice individ.

 

Teoria este confirmata si de rationamentul psihanalistului italian Luigi Zoja, ale carui cercetari antropologice au demonstrat comportamentul preferential feminin pentru imperecherea cu parteneri capabili sa se intoarca la adapost aducand hrana pentru femeie si copii deopotriva si manifestand generozitate in distribuirea acesteia.

Acelasi rationament cooperant a contribuit la constituirea de grupuri sociale tot mai mari, care si-au cladit o proprie identitate, permitand diferentierea culturala si dezvoltand o noua psihologie morala, orientata spre interesele de grup.

Capacitatea de alcatuire a unui sens moral universal a fost, mai mult ca sigur, elementul determinant gratie caruia Homo Sapiens a reusit sa supravietuiasca si sa-si adjudece pozitia dominanta pe care o detine in prezent la nivel planetar, concluzioneaza specialistul.

Adoptarea de decizii morale ramane insa o continua provocare pentru om, atata vreme cat este detinatorul painii si cutitului deopotriva – o responsabilitate in respectarea careia, de multe ori ezita sau se impotmoleste – invitandu-l sa reflecte indelung la faptul ca o pozitie privilegiata in natura presupune la randul sau si sacrificii.

Daca omul s-ar gandi mai des la consecintele morale ale alegerilor sale in viata, probabil ca am trai intr-o societate mai buna, mai infloritoare si mai prolifica pentru noi toti, generatoare de progrese si realizari fara precedent.

Mingea se afla in terenul nostru, iar jocul continua de circa doua sute de mii de ani, ceea ce ne indreptateste sa socotim ca suntem buni jucatori, chiar daca supusi greselii, asa cum sustine dictonul latin ce ne avertizeaza totodata asupra riscurilor perseverarii in greseala: errare humanum est, perseverare autem diabolicum.

 

 

Bibliografie:

  1. De Waal, Frans – Primati e filosofi. Evoluzione e moralita, 2008;
  2. Smith, Cameron M. & Sullivan, Charles – The Top 10 Myths About Evolution, 2006;
  3. Tomasello, Michael – Storia naturale della morale umana, 2016;
  4. Rigobello, Armando – Umanita e Moralita, 1999.
  5. Zoja, Luigi – Il gesto di Ettore, 2000.

 

 

Cititi intreaga serie aici:

Seria “Evolutia umanitatii si viitorul ei”

 

(Visited 102 times, 1 visits today)