Eros – zeul amorului

Eros – zeul amorului

Multora dintre noi li s-a intiparit in minte acea imagine a unui copil cu aripi care trage cu sagetile sale in oameni imprastiind dragoste, fericire si norisori de puf. Imaginea aceasta vine din mitologia greaca si a trecut prin destule modificari pana sa ia aceasta forma. Ca de obicei, vom incerca sa mergem pe firul acestei povesti interesante.

Eros in mitologia greaca, Cupidon (“dorinta”) sau chiar Amor in mitologia romana este zeul care apare in cele mai multe ipostaze – de la zeu creator, forta a universului pana la zeul al iubirii, copil poznas in diferite ipostaze comice. Sageata lui Eros era temuta de insusi Zeus. In prezent, doar un simbol de marketing pentru Ziua Indragostitilor, el ramane in psihicul multora dintre noi.

In cosmogonia orfica, la originea lumii stau Bezna si Vidul. Bezna zamisleste un ou, din care iese Eros, Iubirea, iar cele doua jumatati ale oului spart vor alcatui Cerul si Pamantul. Destul de poetic, insa mesajul e mult mai important.

Pentru Hesiod, Haos a fost la-nceput Pamantul cu largile-i coapse/ Casa temeinica data nemuritorilor care/ Au stapanire pe culmea Olimpului plin de troiene/ Eros apoi, printre zeii nemuritori, cel mai gingas/ Imblanzitor, ce supune pe oameni si zei deopotriva/ Gandul in piept amagind si voia cea inteleapta, (Teogonia).

Fara indoiala, Eros are si alte genealogii. Socotit, cel mai adesea, drept fiu al Afroditei Pandemos (supranume al dorintei brutale). De cele mai multe ori, este reprezentat ca un copil sau ca un tanar inaripat gol, caci intruchipeaza o dorinta ce nu are nevoie de mijlocire si nici nu se poate ascunde. Faptul ca Eros este un copil simbolizeaza desigur tineretea vesnica a oricarei iubiri profunde, dar si o anume iresponsabilitate: Eros isi rade de oamenii pe care ii vaneaza – uneori chiar fara sa-i vada – pe care-i orbeste sau pe care-i face sa clocoteasca (aceleasi simboluri – arcul, tolba cu sageti, ochii legati, torta – apar in toate culturile). Globul pe care il tine adesea in maini sugereaza puterea lui universala si suprema. In ciuda atator licente poetice, Eros ramane zeul dintai care asigura nu numai dainuirea speciilor, ci si coeziunea interna a Cosmosului.

Eros, iubirea, tine si de simbolistica generala a unirii contrariilor. El reprezinta pulsiunea fundamentala a fiintei, libidoul care impinge orice faptura sa se realizeze in act. El actualizeaza virtualitatile fiintei. Dar aceasta trecere la act nu are loc decat prin contactul cu celalalt, printr-o serie de schimburi materiale, senzoriale, spirituale ce reprezinta tot atatea socuri. Iubirea tinde sa depaseasca aceste antagonisme, sa asimileze fortele diferite si sa le integreze intr-o unitate comuna. In acest sens, ea este simbolizata prin cruce, sinteza a curentilor orizontali si verticali, sau prin binomul chinezesc yin si yang. Din punct de vedere cosmic, dupa imprastierea fiintei in fiinte multiple, iubirea este forta ce asigura reintoarcerea la unitate, ea este reintregirea universului, marcata prin trecerea de la unitatea inconstienta a haosului primitiv la aceea, constienta, a ordinii definitive. Libidoul se ilumineaza in constiinta, unde poate deveni o forta spirituala de dezvoltare morala si mistica. Eul individual urmeaza o evolutie asemanatoare celei a universului: iubirea inseamna cautarea unui centru unificator ce va ingadui realizarea unei sinteze dinamice a virtualitatilor sale.

Doua fiinte, ce se dau si se daruiesc una celeilalte, se regasesc una in cealalta, dar inaltate pe o treapta superioara de fiintare, cu conditia ca daruirea lor sa fi fost totala si nu limitata la un singur nivel al fiintei lor – cel trupesc, de cele mai multe ori. Iubirea reprezinta o sursa ontologica de progres, in masura in care ea este efectiv unire, si nu doar apropiere. Pervertita, in loc de a fi centrul unificator cautat, ea devine un principiu al despartirii si al mortii simbolic. Pervertirea ei consta in distrugerea valorii celuilalt, in incercarea de a-l inrobi in mod egoist, in loc ca si unul si celalalt sa se imbogateasca prind daruirea reciproca si generoasa ce i-ar face sa fie mai mult decat unul, si mai mult ei insisi decat sunt.

Iubirea este sufletul simbolului, actualizarea lui, caci acesta este unirea a doua parti separate ale cunoasterii si ale fiintei. Greseala capitala a iubirii ar fi ca una dintre parti sa se creada totul.

Mitul lui Eros si Psyche

Conflictul dintre suflet si iubire isi afla ilustrarea in celebra drama mitica a lui Eros si Psyche. Psyche, o fata ce le intrece pe toate in frumusetea lor, nu-si poate gasi logodnic pentru ca sperie prin chiar perfectiunea ei. Parintii disperati consulta oracolul unde li se spune ca fata trebuie imbracata ca pentru nunta si lasata pe o stanca unde va veni un monstru sa o ia in casatorie. Fata este condusa pana acolo cu un alai funebru si lasata singura. Vantul o rapeste pe neasteptate si o duce intr-un palat minunat unde sotul ei, o prezenta misterioasa, ii spune ca daca-l va vedea il va pierde pentru totdeauna. Trec astfel multe zile si Psyche este fericita pana i se face dor de rudele sale. I se da voie sa plece cateva zile dar acasa, surorile ei pizmase ii trezesc neincrederea si, intoarsa acasa, ea priveste, la lumina unei lampi, frumosul tanar care dormea alaturi de ea. Din neatentie, ea picura ulei din lampa pe trupul lui Eros si il trezeste. Acesta dispare si nenorocirile incep. Devine victima maniei Afroditei care o pune la munci grele. Dar Eros nu o uitase, cum nici Psyche nu il uitase. El obtine de la Zeus dreptul de a o lua in casatorie, iar Psyche devine sotia lui.

In acest mit, Eros simbolizeaza iubirea si in special dorinta. Psyche intruchipeaza sufletul, ispitit sa cunoasca iubirea. Rudele fetei reprezinta ratiunea, care pune la cale siretlicurile necesare. Palatul condenseaza imaginile luxului si toate plasmuirile viselor. Noaptea, interdictia acceptata de a-l privi, senzatia unei prezente reprezinta capitularea spiritului si constiintei in fata dorintei si imaginatiei infierbantate – altfel spus, abandonul neconditionat in fata necunoscutului. Intoarcerea la rude inseamna o desteptare a ratiunii, iar intrebarile surorilor sunt intrebarile unei minti curioase si nesigure. Torta reprezinta lumina fumeganda si palpaitoare a unui spirit ce sovaie sa incalce regula si sa perceapa realitatea. Descoperita, iubirea fuge. Luminata dar deprimata, Psyche rataceste prin lume. Sufletul cunoaste spaimele infernului, unde Persefona ii daruieste totusi elixirul tineretii: principiul reinnoirii dupa ispasire. Eros, disperat si el la randul sau o cauta – persistenta dorintei. Insa casatoria se face numai cu aprobarea lui Zeus  – deci unirea dintre ei se va realiza acum nu numai la nivelul poftelor senzuale, ci dupa Spirit. Prin divinizarea iubirii, Psyche si Afrodita – dorinta si constiinta – se impaca.

Eros nu va mai fi vazut doar fizic, iubirea este integrata in viata, Psyche se suprapune viziunii sublime a iubirii fizice; devenind sotia lui Eros sufletul isi recapata capacitatea de unire.

Dupa multe decenii, Baudelaire (in studiul sau dedicat lui Richard Wagner) arata analogia frapanta dintre acest mit si legenda lui Lohengrin. Elsa isi pleaca urechea la vorbele Ortrudei, vrajitoarea, la fel cum Psyche isi asculta surorile, la fel cum Eva il asculta pe sarpe in Gradina Raiului. Elsa este victima curiozitatii diavolesti si, nevrand sa respecte interdictia de a-si cunoaste divinul sot, ea isi pierde, o data cu aflarea misterului, intreaga fericire. Eterna Eva cade in capcana eterna.

(Visited 1,549 times, 1 visits today)
One comment on “Eros – zeul amorului
  1. Cupidon says:

    Multumim pentru acest articol. Exista si un site cu acelasi nume ca protagonistul prezentului articol http://www.cupidon.ro foarte cunoscut printre cei care cauta marea iubire.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *