Eroi legendari, semi-zei si cultul lor

Fiu rezultat din impreunarea unui zeu (sau zeite) cu o fiinta umana, eroul simbolizeaza uniunea fortelor celeste cu cele pamantesti. Cu toate ca nu se bucura, prin nastere, de nemurirea divina, eroul isi pastreaza pana la moarte puterea supranaturala: este un zeu decazut sau un om divinizat. Eroii pot totusi sa-si castige nemurirea, intocmai lui Pollux sau Hercules. Deasemenea, ei izbutesc sa iasa din mormant si sa apere de dusmani cetatea care s-a pus sub protectia lor. Prototipul eroului grec devenit nemuritor este Herakles.

Mai tarziu, de-a lungul timpului, titlul de erou/eroina a fost atribuit celor care in fata adversitatii si a pericolului, a incercarilor grele, nu si-au pierdut curajul si s-au sacrificat pentru un bine suprem sau pentru omenire. Povestile despre eroi pot servi drept exemple morale.  In antichitatea clasica, cultele care venerau eroi deificati precum Hercules, Perseu, Ahile au jucat un rol important in religia greaca. Politicienii, in zilele noastre au folosit acest cult pentru interesul propriu – cultul personalitatii. Deasemenea, tot in acest timp, s-a conturat si prototipul anti-eroului, cu un rol major in mitologie si literatura.

Etimologia cuvantului ar fi aceea de a proteja, protector, aparator. Biografia unui erou este de obicei inventata si pusa cap la cap din diverse fabule, povesti, mitologii. Circumstanta nasterii lui este intotdeauna neobisnuita, cineva incearca sa atenteze la viata sa, ajunge in surghiun si este crescut de parinti adoptivi intr-un loc indepartat. De obicei, eroul trece printr-o moarte misterioasa, undeva pe un deal/colina, nu lasa in urma succesori, trupul nu ii este inmormantat.

Filosofi ai istoriei precum Hegel si Carlyle au conchis ca acesti eroi (lideri politici, militari) dau forma istoriei omenirii influentand-o in cele mai vitale momente. Mai tarziu, Marx a atribuit aceste schimbari maselor de oameni prinsi in lupta de clasa. Au mai aparut si alte teze conform carora un astfel de erou este schimbat de societatea in care traieste, iar in prezent, in secolul globalizarii, individul piere incet in fata lumii luate ca intreg.

Mitul Eroului

Joseph Campbell in cartea sa “Eroul cu o mie de fete” ilustreaza cateva trasaturi definitorii care apar la diferiti eroi prezenti in culturile lumii. Monomitul sau calatoria eroului, acea cautare specifica, include de obicei trei etape separate: Plecarea, Initierea si Intoarcerea. In cadrul acestor stagii exista diferite arhetipe pe care eroul le poate “imbraca”  precum ajutorul supranatural, drumul incercarilor precum muncile lui Hercules, intelegerea depina sau apoteoza.  Poate va ganditi ca aceste exemple exista doar in mitologia greaca si in cea scandinava (Beowulf), insa ele sunt destul de reale in filmele si cartile din prezent precum Matrix, Stapanul Inelelor, Star Wars unde eroii sunt Harry Potter, Percy Jackson, Bilbo Baggins, Luke Skywalker, Batman.Toate au legatura cu eroii si cu acea calatorie initiatica care ii schimba sau ii trimite in cautarea unui artefact pierdut.

Pana si crestinismul, care a pus accentul pe umilitate ca principala sa forma de eroism, are eroi care distrug sarpele precum Sfantul Gheorghe.

La egipteni, cultul eroilor este foarte rar intalnit; e vorba indeosebi de acei regi divinizati datorita unei indepartate ascendente care ii leaga de intemeietorii Cetatii sau Regatului. Cu toate acestea, anumiti ministri, sau marele arhitect Imhotep au capatat dupa moarte onoruri divine (construindu-li-se niste capele). Potrivit unei credinte recente, in timpul cuceririi romane, innecarea in Nil favoriza patrunderea in cercurile zeilor. Favorabil lui Hadrian, Antinous, cel care isi aflase moartea in apele Nilului, a fost divinizat din aceasta pricina, iar pe malul pe care i-a fost descoperit trupul s-a construit un oras.

Prototipul eroului celtic este Cuchulainn care, de la cea mai frageda varsta, a implinit cele mai extrardinare ispravi razboinice. Putea, numai el, sa opreasca armata celorlalte patru provincii ale Irlandei, la granita Ulsterului. Acest erou, ale carui nastere, ispravi si moarte ocupa un loc important in ciclurile mitologic si epic, este fiul zeului Lug. Pe plan terestru, el a fost insa conceput de un rege, care a actionat ca substitut al zeului. Mai apoi este incredintat unui parinte prezumtiv. Zamislirea este astfel tripla, iar eroul, fiul cu trei tati a fost numit copilul celor trei ani. Corespondentul sau clasic este Herakles, cu care prezinta numeroase asemanari de detaliu (forta fizica, tinerete, frumusete, indemanare, inteligenta). Cuchulainn ilustrreaza insa o conceptie foarte diferita de razboi, pentru ca el este cel care, in registru celtic, reprezinta in intreaga sa puritate esenta functiei razboinice, intemeiata, cel mai adesea, pe valoarea persoanala, si, uneori, pe siretenie, dar niciodata pe o strategie colectiva.

Caracteristica eroului este de a fi inzestrat cu o forta fizica iesita din comun, cu o indemanare extraordinara (eroii practica multe jocuri razboinice) si cu un curaj de neinfrant. In acele vremuri, eroul era acela care infrunta o armata intreaga. Conducatorii armatelor isi alegeau cei mai buni eroi pentru a se lupta intre ei. Un adevarat campion, ca si cel irlandez, respecta regulile unui cod cavaleresc rudimentar: nu ucide oameni neinarmati, dar nici vizitii, valeti, femei sau copii. Regula absoluta insa este infruntarea solitara (orice notiune de strategie militara este straina si absenta din legendele celtice), indeobste in albia unui rau, infruntare pe viata si pe moarte, urmata de taierea capului celui invins. Exemplul cel mai cunoscut este cel al lui Cuchulainn tinand singur piept intregii armate a reginei Medb. Eroul nu are voie sa refuze vreo provocare. O alta utilitate a eroului este aceea de a fi, intr-un anume sens, substitutul regelui in lupta, caci regele trebuie sa asiste la lupta, fara insa sa se bata.

In lupta, eroul se afla in stare de furie razboinica (ferg), expresia religioasa si magica a lipsei de masura eroice a cavalerilor din evul mediu, el fiind, din aceasta cauza, tot atat de primejdios pentru prietenii, cat si pentru dusmanii sai. Numele acestei fierbinteli razboinice (lath) se spune ca topea zapada in jurul luptatorilor, de aceea campionii celtilor luptau dezbracati.

Ca urmare a tendintelorsale pasionale normale, eroul accede la intreg spatiul magic al cunoasterii, intocmai arhetipului sau divin, Ogmios. Cuchulainn stie sa scrie incantatii pe lemn, in sistemul alfabetic ogama, iar razboinicul este uneori ghicitor sau profet.

 In aceeasi ordine de idei, Nicandru din Collophon relateaza ca galii isi petreceau noaptea in preajma mormintelor de eroi ca sa poate afla diverse prevestiri. Razboinicul nu are insa niciun drept sacerdotal, si, cu atat mai putin, regal. El reprezinta si simbolizeaza forta pura care, lipsita de inteligenta, dar animata de pasiune, are nevoie sa fie condusa de autoritate spirituala. Cuchulainn este cu siguranta regele razboinicilor irlandezi, dar asta nu reprezinta decat o distinctie onorifica; atunci cand isi aseaza piciorul pe piatra din Fal ca sa auda promisiunea unei regalitati reale, piatra ramane muta (ea striga sub fiecare rege al Irlandei), iar eroul, de furie, o sfarma.

Herakles – Hercule

Mitologia povesteste si raspovesteste despre muncile, ispravile si aventurile lui Hercule, facandu-l pe acesta cel mai popular erou. Numele lui, insemnand “intru slava Herei” i-a fost dat de Pitia si defineste ceea ce am putea numi “”chemarea” lui: aceea de a o glorifica pe zeita suprema, Hera, sotia lui Zeus. Dar imaginile ce se degaja din puzderia de legende tesute in jurul lui ni-l arata pe erou penduland intre conditia de atlet de balci si aceea de Don Quijote. Putem desprinde totusi din toata aceasta literatura abundenta o constanta. Daca, printr-o transpunere, vom considera obstacolele depasite de el de ordin psihic si moral, Herakles ar fi reprezentantul idealizat al fortei combative, simbolul izbanzii (si a greutatilor legate de ea). al izbanzii sufletului omenesc asupra propriilor sale slabiciuni.

Traditiile posterioare au glorificat patimile eroului chinuit de tunica lui Nesus si mort pe rug, ca si apoteoza sa, cand a fost primit in randul zeilor si a luat-o in casatorie pe Hebe, zeita tineretii.

La capatul evolutiei sale mitologice, Herakles, ilustru tocmai prin faptul ca Hera il persecutase neincetat, intruchipeaza idealul barbatesc al Greciei antice – ceea ce nu apartine decat cerului – nu exista faptura ideala pe pamant; el isi va afla o tovarasa vrednica de el numai in zeita tineretii vesnice.

Eroul simbolizeaza elanul evolutiv (dorinta esentiala), situatia conflictuala a psihicului uman, prin lupta impotriva monstrilor pervertirii. De aceea, eroul va aparea impodobit cu atributele soarelui, ale carui caldura si lumina au triumfat asupra tenebrelor si a frigului mortii. Chemarea eroului, potrivit lui Bergson (Cele doua izvoare ale moralei si religiei) se afla in inima moralei deschise si reprezinta, in plan spiritual, motorul evolutiei creatoare. Carl Jung, in simbolurile libidoului, va identifica eroul cu puterea spiritului. Intaia victorie a eroului este cea pe care o va repurta asupra lui insusi. Eroii, vechi sau noi, ne amintesc cine suntem si care sunt valorile catre care speram sa ajungem.

Drept incheiere, sa va ramana in minte un imn homeric inchinat idealului eroului si care sintetizeaza intreaga lui legenda:

“Canta-voi pe Herakles, fiul lui Zeus, voinic cum n-a fost altul!

A colindat mai inainte pamantul, marea uriasa

Si-a suferit, dar pan’ la urma a biruit ca un viteaz,

El singur savarsind atatea ispravi ce-n lume n-au pereche.

Acuma tocmai in lacasul Olimpului de-a pururi nins

Traieste fericit, alaturi de Hebe cu frumoase glezne. “

(Visited 132 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *