Epopei ale lumii antice

Epopei ale lumii antice

Epoca eroismului

De-a lungul anilor, povestirile stravechi despre curaj si putere au captat atentia si imaginatia oamenilor. Povestirile s-au schimbat o data cu timpurile insa codul eroic al unei epoci intunecate a ramas intact.

Marea lupta a luat sfarsit. Beowulf, eroul epopeic, asemanator unui zeu, avand puterea a treizeci de barbati (numele sau de “bee-wolf” insemnand “urs”), l-a lnvins pe monstrul Grendel, intr-o batalie fara arme, dislocandu-i umarul si trimitandu-l catre o moarte trista si mizerabila in propria-i vizuina din tinutul sau mlastinos. Astazi, bratul este expus ca un monument sangeros in cinstea lui Beowulf, in sala aurita a palatului Heorot, mandria regilor Danemarcei, care vreme de doisprezece ani a fost devastat, noapte de noapte, de atacurile furibunde ale lui Grendel.
Asemenea actiuni reprezinta inima si sufletul epopeilor eroice – literatura care glorifica valorile societatilor tribale nord-europene, care au precedat si apoi s-au suprapus cu aparitia crestinismului. Aceste triburi erau unitati compacte, in care loialitatea fata de neamuri si supunerea fata de capetenie erau principiile care ii legau; curajul si puterea de lupta reprezentau virtutile supreme.
Sub influentele politice si culturale ale crestinismului si feudalismului medieval, vechile povestiri au fost modificate in diferite moduri dar sentimentele eroice au ramas intacte.

Eroul idealizat

Cererea unei audiente razboinice, care in mod firesc dorea sa-si vada reflectate propriile-itraditii si chiar luptele-i zilnice, au dus la nasterea eroului idealizat in literatura. Curajos, loial, puternic si plin de multe alte calitati, el infrunta Destinul, vanand toate provocarile si oricand gata sa se jertfeasca. Aceasta este calea onoarei, calea prin care se poate castiga reputatia si prin care numele eroului va ramane pe buzele generatiilor viitoare.
Cu toate acestea, Beowulf este mult mai mult decat o simpla relatare a luptei unui om.
Intercalate cu scenele razboinice ale eroului impotriva monstrilor, exista alte scene ale unor ceremonii fastuoase, povestiri despre alte aventuri si, in mod inevitabil, referiri la dezastre sau la instabilitatea efortului uman.
Dupa ce a scapat de Grendel, eroul Beowulf infrange mama creaturii chiar in ascunzatoarea ei din spatele unui lac bantuit de monstri, pentru ca mai apoi sa devina rege.
Evenimentele urmatorilor cincizeci de ani, in principal luptele intertribale, sunt descrise intr-o serie de secvente, fiecare abil intercalata cu ultima batalie a eroului, in care este ranit mortal de dragonul care i-a pustiit domeniile. In final, bravul si loialul prieten al lui Beowulf, Wiglaf nimiceste dragonul.
Desi Beowulf ilustreaza exclusiv evenimentele scandinave din secolul al VI-lea, epopeea a fost imortalizata pentru prima data in secolul al VIII-lea, pentru un public crestin si non-literat anglo-saxon, ceea ce a facut ca aventurile lui Beowulf sa fie redate cu un anumit iz religios.
Se spune ca monstrii descind din Cain, primul ucigas din Biblie, si eroul lupta cu protectie divina. Multe din incercarile la care este supus sunt intr-adevar compatibile cu invataturile crestine: supunerea fata de o autoritate centrala, lupta impotriva Raului si salvarea printr-un comportament virtuos.
In epopeea franceza Cantecul lui Roland (Chanson de Roland), compusa aproximativ in 1100 d.Hr., reprezentarea crestinismului este completa. C a majoritatea operelor epice, ea este o introspectie in trecut – campania imparatului spaniol Charlemagne, din anul 778 d.Hr. – ina atmosfera este mai degraba cea a primelor cruciade. Roland, un conte francez, se lupta in mod egal pentru rege, tara si Dumnezeu, impotriva hoardelor cotropitoare a caror masacrare este prezentata detaliat.

Povestiri germanice si islandeze
O alta abordare, diferita, a temei eroismului este cea imortalizata in Cantecul Nibelungilor , compusa de un poet german anonim, aproximativ in 1203 si adaptata apoi, de compozitorul Richard Wagner in ciclul sau Inelul Nibelungilor, in secolul al XIX-lea. Multe din legendele prezentate in epopee isi au radacinile undeva mult mai adanc – de exemplu in conflictele din secolul al V-lea dintre burgunzi si huni. Poetul a adaugat insa descrieri lungi si foarte evocative ale anumitor ceremonii medievale, incluzand banchete si turniruri. Povestirea se refera la Siegfried, fiul regelui Siegmund si al reginei Sieglinda a Olandei, care reuseste sa ucida un dragon.

Dupa imbaierea in sangele dragonului el devine invulnerabil la orice rau. Siegfried mai castiga o capa magica, in timp ce comoara blestemata a Nibelungilor devine si ea a lui. Dupa sosirea lui in Worms, in ciuda avertismentelor parintilor, Siegfried continua sa o curteze pe printesa burgunda. Kriemhilda, sora lui Gunther, Gemot si Giselher. Hagen, slujitorul lor devotat, cu un singur ochi, ii avertizeaza impotriva lui Siegfried insa in ciuda intregii opozitii se incheie o logodna si aurul Nibelungilor este promis ca zestre si ca zalog al viitoarei casatorii.
Intre timp Siegfrieda accepta sa se deghizeze in Gunther, pentru a-l ajuta pe acesta sa castige mana Brunhildei, o printesa islandeza salbatica si foarte puternica care accepta sa se casatoreasca doar cu cel care poate s-o invinga in trei probe: aruncarea sulitei, aruncarea bolovanului si sarituri. Succesul s-a datorat capei magice a lui Siegfried si el reuseste chiar sa-i fure Brunhildei inelul si cingiitoarea, pe care le daruieste apoi Kriemhildei.
In final, intre cele doua femei are loc o disputa provocata de gelozie si Kriemhilda ii dezvaluie Brunhildei cum a fost inselata. Hotarat sa se razbune, Brunhilda ii cere lui Hagen sa-l ucida pe Siegfried a carui invulnerabilitate are un singur cusur: un mic loc ramas intre omoplat;i, acolo unde in timp ce se imbaia in sangele dragonului, a ramas lipita o frunza. Comoara blestemata este astfel castigata de c;atre Kriemhilda care incepe sa o risipeasca cu multa darnicie. Hagen a confiscat-o in numele fratilor ei si a scufundat-o in Rin.
Cea de-a doua mare parte a operei se ocupa cu razbunarea Kriemhildei, din timpul casatoriei ei cu Etzel, regele hunilor (Attila).
Povestiri similare au circulat, cu siguranta de-a lungul secolelor, printre triburile germanice. Aceeasi tema este regasita intr-un manuscris datand din secolul al XIII-lea, din Islanda, intr-o culegere de poeme mitologice si eroice, cunoscuta
sub numele de Poetic Edda. Numele personajelor sunt putin schimbate: Siegfried devine Sigurd si Kriemhilda devine Gudrun. Lnia narativa este insa foarte asemanatoare cu cea a Cantecului Nibelungilor; desi lucrarea islandeza este rnai putin detaliata si mai comprimata.

Eroii universali
Spre deosebire de Beowulf sau de Cantecul lui Roland, aceste epopei epice descriu personaje feminine proeminente. Insa, barbati sau femei, crestine sau pagane, personajele principale ale literaturii eroice pot fi privite ca eroi universali.
Vesnic in cautarea aventurii si deseori obligate sa ia decizii pline de drarnatism, personajele se ridica mult deasupra limitelor obisnuite ale fricii sau rusinii. Eroii infrunta moartea refuzand sa o lase sa le domine viata sau sa le limiteze libertatea de actiune.

(Visited 174 times, 3 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *