Epoca Regelui Soare

Epoca Regelui Soare

Domnia de saptezeci si doi de ani a lui Ludovic al XlV-lea – epoca Regelui Soare – a fast marcata de grandoarea suprema si de increderea in sine care au aparut in intreaga cultura franceza, de la literatura si pictura pana la arhitectura si mestesuguri.

Ludovic al XlV-lea “Regele-Soare”

Ludovic a devenit rege al Frantei in 1643, la varsta de patru ani. Din 1661 – anul mortii prim-ministrului sau de incredere, Cardinalul Mazarin – pana in anul mortii sale, 1715, Regele Soare a domnit ca monarh absolut al celei mai populate tari din Europa. In decursul domniei sale, Franta a devenit o tara unita si prospera. Stabilitatea politica si prosperitatea econornica au creat conditii pentru inflorirea artelor si a mestesugurilor.

Ludovic considera arta ca o expresie a suprematiei intemationale a Frantei. Artele si mestesugurile erau organizate de stat, cu scopul declarat de a mari gloria tarii si a simbolului ei in viata, a Regelui insusi, in ochii lumii. Prim-ministrul lui Ludovic, Jean-Baptiste Colbert (1619-1683) a fost numit responsabil cu productia artistica, insa politica era trasata chiar de regele Ludovic.

Proiectarea cladirilor marete

In ciuda faptului ca amestecul statului In domeniul artelor a degenerat adesea in monotonie sau chiar obtuzitate, arta franceza oficiala din a doua jumatate a secolului al XVII-lea poate fi caracterizata printr-o suprema grandoare si incredere in sine. In anii ce au precedat domnia lui Ludovic al XIV-lea, s-au construit foarte putine cladiri. Regele Soare a schimbat acest lucru intr-un mod esential. El a poruncit sa se construiasca noi cladiri splendide, in stil clasic, pentru a exprima gloria noii epoci.

Una dintre cele mai reusite arhitecturi din Paris a fost creata in timpul lui Ludovic al XIV-lea. Arhitectul, Jules Hardouin Mansart (1646-1708), a construit gratioasa Place Vendome, cu colonade, acolo unde astazi este plasat hotelul Ritz; Pont Royale a fost construit pentru traversarea Senei spre noul Tuileries. In 1676, Ludovic a inaugurat Les Invalides, un spital pentru veterani care putea gazdui pana la 7000 de soldati varstnici sau raniti. Pana si arhitectura militara a excelat, datorita, mai ales, inginerului militar Sebastien de Vauban (1633-1707). El a revolutionat proiectarea fortaretelor care aparau granitele Frantei. Primul proiect de constructie, de mare amploare al regelui a fost extinderea Luvrului, vechiul palat fortificat din Paris, care astazi adaposteste cea mai importanta colectie de arta a Frantei. Pentru a proiecta noua aripa estica a Luvrului a fost chemat marele arhitect baroc italian Bemini (1598-1680), insa schitele lui au fost respinse in favoarea celor executate de un arhitect francez necunoscut, Charles Perrault. Caracterul francez ai clasicismului epocii lui Ludovic al XIV-lea nu trebuia pus la indoiala.
Cel mai mare monument construit in timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea il reprezinta magnificul palat de la Versailles, simbol ai puterii Regelui Soare. Niciunde altundeva nu sunt mai bine reprezentate rafinamentul politicii si artei franceze decat in aceste cladiri marete, gradinile intinse si ceremonialul opulent de la Versailles.

Regele vesel

Palatul a fost construit in jurul unei mici cabane de vanatoare, construita de tatal lui Ludovic (regele Ludovic al XIII-lea) pentru el insusi, la Versailles. In tinerete, Ludovic, impreuna cu prietenii sai adolescenti, petreceau adesea in jurul cabanei, departe de adultii de la curte. In 1663, o alta petrecere avea sa-l inspire in construirea noului palat. Ambitiosul ministru de finante, Nicholas Fouquet (1615-1680), l-a invitat pe rege si inca 6000 de oaspeti la o petrecere somptuoasa la noua lui casa de la tara, in localitatea Vaux-le-Vicomte, la sud-est de Paris. Fouquet pregatise o petrecere opulenta, cu balet, piese de teatru si o barca in forma de balena, din care, in timp ce se deplasa incet de-a lungul unui canal artificial construit in gradina, se lansau focuri de artificii. Atat castelul cat si amploarea spectacolului demonstrau ca Fouquet devenise foarte bogat si, in decurs de o luna, Ludovic l-a arestat acuzandu-l de delapidare. Urmand la doar cateva luni dupa moartea cardinalului Mazarin, dizgratia in care a cazut Fouquet a marcat sfarsitul guvernarii ministrilor plini de putere. Ludovic s-a hotarat sa prade Vaux, luand statui, arbori de portocali, tapiserii si argint la Versailles dar, mai presus de orice, i-a angajat pe cei trei arhitecti principali ai ministrului.

Contributia cea mai insemnata a lui Mansart, fost arhitect al ministrului de finante, la decorarea interioara a palatului o reprezinta celebra Galerie des Glaces (Galeria Oglinzilor), construita intre 1678-1684. Oglinzile – pe vremea acceea obiecte de lux, rare si foarte scumpe – erau separate prin intermediul unor pilastrii din marmura verde impodobite cu diverse trofee aurite.
Andre LeNatre, si el arhitect al aceluiasi ministru cazut in dizgratie, (1613-1705) a fost desemnat director al gradinilor regale. El a fast cel mai mare arhitect de gradini al secolului. Cea mai cunoscuta creatie a lui este, probabil, aranjamentul arhitectural de pe Champs Elysees, celebrul bulevard din Paris, caracterizat, ca si gradinile din Versailles, prin formalism exagerat, linii drepte si motive geometrice.
Apa a jucat un rol foarte important in gradinile de la Versailles, la fel ca si in Vaux – de la inaltimile sale, Versailles se lauda cu aproximativ 1400 de fantani arteziene care functionau cu ajutorul unui sistem complex de pompe.
In anumite puncte ale gradinii erau amplasate diferite sculpturi. Ele erau coplesitor de clasice, atat ca stil cat si ca tema, cu zei si zeite romane ce reflectau admiratia lui Ludovic al XIV -lea pentru Roma antica pe care o considera un model de disciplina a puterii.

Eleganta
Construit ca un simbol al puterii, al unitatii franceze si al autoritatii centralizate a regelui, palatul de la Versailles a devenit o expozitie permanenta pentru artele si mestesugurile franceze, unde diplomatii si alti vizitatori straini
puteau admira si chiar comanda – unele dintre cele mai frumoase si mai la moda creatii din Franta.
Una dintre politicile lui Ludovic se referea la imbunatatirea balantei de plati a Frantei. In momentul incoronarii lui, Franta era aproape falimentara – chiar si bijuteriile coroanei fusesera amanetate – si aproape toate bunurile de lux erau importate, mai ales din ltalia. Regele era foarte hotarat sa elibereze Franta de aceasta dependenta fata de tarile straine. Pentru a realiza aceasta, Ludovic si Colbert au adus in Franta pe cei mai buni mestesugari – sticlari din ltalia, aurari din Anglia, fierari din Germania – si le-au creat conditii sa lucreze in atelierele din Franta, unde ii Invatau meserie pe ucenicii francezi.
In anul 1667, au fost dublate taxele pe importuri si Colbert a creat Atelierele Coroanei din Gobelins. Aceste ateliere erau infiintate, ca unitate privata, inca din anul 1662, insa Colbert a declarat ca telul artei este de a-l servi pe rege.

Mestesugurile
Sub conducerea directorului artistic, Charles LeBrun (1619-1690), atelierele Gobelins au devenit caminul multor mestesugari, de la tesatori de tapiserii si tamplari pana la bijutieri si fierari. Mobilele realizate la Gobelins erau foarte ornamentate si grele (desi rar mai grele decat mobila din argint masiv din camera de lucru a regelui – curand topita pentru a plati razboaiele duse de rege).  Ornamentele cu alama, baga si sidef erau la mare pret.
Ludovic al XIV-lea a fost si un mare patron al picturii si a largit mult colectia deja inceputa de catre regele Francisc I (1494-1547), care a cumparat celebrul tablou Mona Lisa si multe alte capodopere realizate de Leonardo da Vinci, care se afla astazi expuse la Luvru. Multe alte tablouri geniale sunt expuse la Versailles. De exemplu Sfantul Ion al lui Rafael este expus fata in fata cu Regele David, al loi Domenichino, deasupra patului regal.

Stilul oficial
Academia de Pictura, infiintata in anul 1648, a ajuns in anul 1661 sub directa conducere a lui Colbert. El i-a marit si mai mult faima si a facut-o mult mai exclusivista. Artstii erau invatati sa creeze in ‘stilul oficial’ – o versiune modificata a barocului italian. Charles LeBrun a devenit pictor de casa al regelui, practic, dictatorul artei oficiale din timpul domniei regelui Ludovic al XIV-lea, marcand stilul care reflecta pompa, formalismul si opulenta care existau la curtea Regelui Soare. LeBrun a proiectat cea mai mare parte a statuilor de la Versailles ca si mobila, tapiseria, argintaria si covoarele.
La Versailles traiau mii de curteni pe care Ludovic incerca sa-i si distreze. Jocurile de noroc erau foarte populare, cu mize mari si escrocheriile erau numeroase. Ca parte a spectacolelor care aveau loc seara, se jucau numeroase piese de teatru dar existau si jocuri de artificii, feerii sau chiar spectacole de balet. Regele insusi era un foarte bun dansator si participa adesea la spectacolele de balet care aveau loc la Versailles.
Dramaturgia
In decursul unui spectacol care se desfasura la Luvru, Ludovic l-a intalnit pentru prima data pe Moliere (1622-1673) – pe atunci director-actor. Regele s-a imprietenit curand cu dramaturgul care a scris o serie de mari comedii ce au ramas si astazi la fel de actuale ca si in secolul al XVII-lea. Ludovic al XIV-lea a devenit chiar nasul de  botez al primului fiu al celebrului Moliere. La fel ca cei mai mari scriitori ai epocii sale, Moliere era un fin psiholog si in lucrarile lui a demascat pretiozitatea dar si ipocrizia din societatea contemporana lui. In piese precum Mizantropul, din 1666, sau Avarul, reprezentata in 1668, dramaturgul s-a folosit de comedie cu scopul foarte serios de a diseca motivele care se ascund in spatele comportamentului uman. Jean Racine (1639-1699) si Pierre Comeille (1604-1684) erau printre cei mai mari tragedieni ai epocii. In piese cum ar fi Cidul (1636) sau Polyeucte (1643), Corneille a explorat relatia dintre datorie si pasiune.
Racine, a creat personaje foarte nesigure in ceea ce priveste Binele si Raul, in comparatie cu cele ale lui Comeille; ele sunt victime ale unor pasiuni distrugatoare prin luptele lor interioare, anume dragostei si gelozie, in Fedra (1677), sau a dragoste si datorie, in Berenice (1670).

Muzica pentru viata
Ludovic al XIV-lea iubea muzica. Se trezea si se imbraca acompaniat de sunetul muzicii interpretate in gradinile palatului Versailles. La capela din Versailles au fost interpretate piesele lui Lully, deasemenea violonistii acompaniau cina regelui si, in noptile de vara, Ludovic impreuna cu prietenii lui se imbarcau in gondole si navigau pe canalele din gradinile de la Versailles, in vreme ce o orchestra de muzicieni ii urmau, pe o platforma plutitoare. Preferatul regelui, Jean-Baptiste Lully (1638-1687) a devenit  Maestru al Muzicii Regelui.

O data cu apropierea de sfarsitul secolului, faima Versailles-ului a inceput sa paleasca. Un razboi de lunga durata seca incet vistieria tarii dar si morala. Un nou spirit religios a inceput sa afecteze curtea regala. Un stil atat de opulent nu putea supravietui in fata declinului politic al Frantei, a celui economic sau a mortii Regelui Soare, care a survenit in anul 1715. Curtenii eleganti au inceput sa paraseasca palatul de la Versailles si sa se reintoarca la Paris. Fastul care a caracterizat marea epoca a Regelui Soare luase sfarsit.

 

(Visited 859 times, 2 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *