Epoca romana a fost cu adevarat impresionanta. Lumea romana si-a influentat vecinii, dusmanii si statele cucerite. In timpul Republicii tarzii si a Imperiului timpuriu, nevoia pentru o educatie buna era probabil cel mai mare deziderat in Roma antica. Nici macar clasele de jos nu erau analfabete. Dovada stau inscriptiile de pe zidurile din Pompei, desi nu exista sistem de scoli publice gratuit. Exista marturii ale lui Horatiu, Pliniu cel Tanar si Martial despre eforturile facute de parinti pentru a obtine copiilor o buna educatie.

educatia in roma antica

Educatia si scoala in Roma antica: marturiile lui Horatiu, Plinius cel Tanar si Martial

Insusi Horatiu in povestirile sale ne explica cum ii datoreaza intreaga educatie si formare tatalui sau. El ne spune ca acesta era un om sarac de la ferma. Insa nu a fost multumit sa il trimita la o scoala locala din Venusia. Desi aici erau trimisi baieti cu pretentii, copii de centurioni proeminenti. In acele timpuri scoala era 8 luni pe an.

Horatiu ne povesteste in continuare cum tatal sau a avut inspiratia de a-l aduce la Roma pentru a fi invatat artele liberale pe care un senator sau un eques le cerea. Astfel, multi l-ar fi crezut, datorita sclavilor si robei sale, ca este intretinut. Insa tatal sau nu detinea mosteniri si nici pamanturi. Insa era mereu prezent pentru studiile sale. Tatal sau credea ca modestia, prima dintre virtuti, trebuie mereu intretinuta. Horatiu putea ajunge un bun colector de taxe, insa educatia oferita de tatal sau l-a ajutat in viata. Tocmai de aceea el afirma ca nu-si va renega niciodata originile umile si va fi mereu mandru de tatal sau.

Pliniu cel Tanar ii trimite o scrisoare faimosului istoric Tacitus despre educatia in timpul Imperiului. In aceste timpuri deja existau scoli specializate. Era o vreme in care oamenii bogati donau foarte multi bani pentru educatie, in special in orasele lor natale.

Intreband cetatenii din propriul oras natal, Plinius afla ca acestia nu aveau invatator, de aceea copiii trebuiau sa invete departe de casa. Asadar, Plinius le-a propus sa isi uneasca veniturile pentru a angaja invatator si pentru a-i oferi toate beneficiile cu banii platiti deja pe cazarea si drumul copiilor. Plinius insusi s-a oferit sa contribuie. Desi nu avea copii, el a considerat comunitatea ca si propiul copil sau parinte. Pentru ca nu exista un cadou mai mare pe care un tatal il poate face copilului sau. Iar scrisoarea lui Plinius catre Tacitus continua, rugandu-l pe acesta sa ii gaseasca un profesor capabil.

Martial ne povesteste si el despre directorii scolilor romane. Inspiratia lor vine de la vechii greci. Gasim o scrisoare a sa catre unul dintre directorii unei scoli romane.

Sclavia in Roma antica: conduita si tratamentul sclavilor

sclavia in roma antica

La sfarsitul primului razboi puni cu Cartagina, 201 i. Hr., existau multi sclavi in epoca romana. Un scriitor pe nume Plautus ne povesteste despre tratamentul aplicat acestora. El nu se va imbunatati in urmatoarele doua secole. Desi romanii se imbogatisera simtitor si acumulasera averi impresionante, nu reusisera sa dea dovada de umanitate.

El ne povesteste despre despre Ballio, un detinator de sclavi brutal ce dadea ordine servitorilor sai. El ii ameninta cu biciul, ii injura si nu-i considera buni de nimic. Mereu le reprosa ca nu fac altceva decat sa manance si sa bea. Ii apostofreaza ca fatarnici, inutili, neglijenti, incapatanati si mereu in cautarea unei batai bune. Ii biciuieste si apoi ii intreaba daca ii doare. Ii numeste “rasa nascuta pentru a fi biciuita”.

Batranul Cato ne povesteste si el despre sclavii de la propria ferma. Asta se intampla in lumea romana a secolului al II-lea i. Hr. In timpul Republicii timpurii cand domeniile erau mici, exista un tratament normal al sclavilor. Adesea binevoitor. Cand fermele au devenit mai mari, politica proprietarilor s-a schimbat radical, devenind impersonala si mai brutala. Cato nu sustine cruzimea deliberata, insa isi va trata sclavii ca pe niste vite de pret, nimic mai mult.

Ei primesc ratii mai mari sau mai mici de mancare in functie de sezonul in care lucreaza si de munca prestata. Sclavii sunt indreptatiti si la o portie de vin timp de trei luni. Portiile descresc in timpul sezonului de lucru si cresc de sarbatori precum Saturnalia. Sclavilor le revin si maslinele  cazute si fara ulei, o masura de sare pe luna si una de ulei. Ca haine li se da o tunica si o mantie o data la doi ani. La doi ani, le revin pantofi.

La urma vine si randul purtarii unui sclav credincios. Adica ce trebuia sa faca un sclav in anul 200 d. Hr. ca nu-si ia bice pe spate.

Ca sa ai vreo speranta la o viata decenta in Roma antica ca sclav, trebuia sa ai grija de stapanul tau. Nu numai atat. Trebuia sa ai grija de casa stapanului tau si de afacerea sa. Ca sa faci dovada unui bun servitor. Afacerea trebuia ingrijita, aranjata, intretinuta ca si cum stapanul sau ar fi prezent. Un sclav bun trebuie sa aiba grija de spatele sau si nu de apetit, de picioarele sale si nu de stomac.

Nu trebuie sa se alature sclavilor lenesi si buni de nimic. Biciul, foamea, frigul necrutator sunt pedepsele pentru asta. Asadar, un sclav se confeseaza ca se supune si indura decat sa sufere pedeapsa. Si toate astea in asteptarea unei viitoare rasplati.

Ultima revolta a sclavilor: Razboiul lui Spartacus

In anul 73 i. Hr., “uneltele vorbitoare” – cum isi numea romanii sclavii, s-au ridicat la lupta. In special sclavii foarte prost tratati de pe marile domenii din sudul Italiei au pornit o mare revolta. Era a treia in 50 de ani. Ea a zdruncinat intregul mecanism de guvernamant. In ciuda simpatiei pentru situatia sclavilor din acea perioada si a liderului lor carismatic, succesul lor a fost o calamitate pentru civilizatie.

O armata de asemenea amploare, formata in mare masura din sclavi, era pregatita doar sa distruga. Nu puteau construi si nici guverna. Dupa aceste rasturnari si teroarea pe care au raspandit-o, romanii, probabil din frica, au inceput sa isi trateze sclavii mai bine.

Plutarh insusi ne vorbeste in opera sa Viata lui Crassus despre insurectia gladiatorilor.

Plutarh are detalii despre devastarea Italiei, revolta gladiatorilor – cunoscuta ca si Razboiul lui Spartacus. Lentulus Batiates antrena gladiatori in Capua la o scoala. Cei mai multi erau gali si traci violenti. Erau tinuti de stapanul lor si antrenati pentru lupta.

Doua sute dintre acesti gladiatori au intocmit un plan de evadare. Insa complotul a fost descoperit si doar 78 din cei mai viteji au reusit sa scape. Ei si-au croit drum prin oras luptand. Au gasit vagoane cu arme pentru gladiatori si s-au inarmat. Si cand au gasit o pozitie defensiva si-au ales trei capitani. Peste acestia era sef insusi legenda: Spartacus.

Spartacus era un trac din triburi nomade, un om cu spirit, foarte curajos, dar si superior conditiei sale. Doi pretori cu mici armate au fost invinsi cand l-au infruntat. Apoi, un general roman a fost ucis si armata sa infranta.

Dupa multe lupte victorioase cu Varinus, pretorul orasului Capua, Spartacus si-a dat seama ca poate invinge. Insa intelegea ca nu era pe potriva fortei Imperiului Roman. Asa ca si-a indreptat marea armata spre Alpi. Intentiona ca dupa trecerea lor, fiecare barbat si femeie sa fie liberi sa-si gaseasca o casa, unii spre Tracia, altii spre Galia.

Insa o parte din armata sa s-a imbatat in succes si in numarul lor crescut. Asa ca au inceput sa distruga si sa pustiasca Italia. Senatul nu a fost deloc incantat de asemenea indrazneala din partea sclavilor. Asa ca a fost trimis consului Gellius sa rezolve problema. El a cazut asupra unor grupuri de germani care se indepartasera de armata lui Spartacus. Insa cand Lentulus cu o armata mare l-a asediat pe Spartacus, acesta i-a infrant ofiterii. In timp ce marsaluia spre Alpi, Cassius, pretorul unei parti din Galia la acea vreme, l-a intalnit cu 10.000 de ostasi. Spartacus deabia a scapat.

Senatul l-a trimis pe Crassus cu misiunea speciala de a distruge rebelii. Totusi, Spartacus l-a infrant pe Mummius, locotenentul lui Crassus. Generalul a fost nevoit sa isi disciplineze restul armatei si sa le intareasca moralul.

Spartacus s-a retras pana in Lucania, spre mare, intalnindu-se cu vasele piratilor din Cilicia. El spera sa treaca pe vasele piratilor reaprinzand flacara revoltei. Dar dupa ce piratii si-au luat plata l-au inselat si au parasit zona. S-a retras si si-a stabilit armata in peninsula Rhegium. Aici, Crassus a incercat sa-l blocheze dar nu a reusit. O parte din armata lui Spartacus s-a despartit de el, dar a fost distrusa de Crassus.

Spartacus s-a retras in cele din urma in muntii Petelia, dar Quintius, unul dintre ofiterii lui Crassus si chestorul Scrofula, l-au urmarit. Spartacus deabia a reusit sa-si uneasca trupele. Insa succesul l-a ruinat. Asta i-a incurajat pe sclavi sa lupte si sa nu mai asculte de ofiteri. Voiau sa lupte cu ardoare impotriva romanilor. Exact ce isi dorea Crassus.

Era anuntata si sosirea lui Pompey. Acesta era rivalul politic si militar al lui Crassus. Iar lumea credea ca el il va invinge pe Spartacus. Ca urmare, Crassus si-a stabilit tabara foarte aproape de inamic incercand sa invinga cat mai repede. A inceput asediul. Ca sa isi intareasca oamenii, Spartacus si-a ucis calul spunandu-le ca daca va invinge ii va lua pe ai inamicilor. Iar daca nu, oricum nu va mai avea nevoie de cal. Lupta a fost teribila. Spartacus a incercat sa il ucida chiar pe Crassus. Insa nu a reusit. In nebuna si iuresul luptei a reusit sa ucida doi centurioni si l-a ratat pe Crassus. Parasit de cei din jur, Spartacus a ramas mandru in picioare. A continuat sa lupte pana a fost invins.

 

 

 

(Visited 64 times, 1 visits today)