Duminica Floriilor, sarbatoarea Floriilor este de fapt reprezentata de intrarea lui Iisus in Ierusalim. Insa, in traditia romaneasca, aceasta sarbatoare este mult mai veche si coincide cu reinviere naturii, Nunta Urzicilor cum i se spune in popor.

Inspirata de zeita romana a florilor, Flora, sau dedicate zeitelor Demeter si Core din Grecia antica, prin traditia de Thesmophoria, aceasta sarbatoare a naturii reprezinta Victoria luminii asupra intunericului, a caldurii asupra frigului, a Soarelui biruitor asupra iernii. In toate religiile si mitologiile lumii exista acest scenariu si zei pe masura care sa il reprezinte precum Osiris, zeul care invie, in Egiptul antic, Attis in Orient, Tammuz, Mithra si multi altii.

Astazi vom incerca sa explicam sarbatoarea dedicata Nuntii Urzicilor, dar si altele la fel de interesante precum Lazarelul sau semnificatia salciei in traditia romaneasca.

 

Duminica Floriilor – Salcia în traditia crestina româneasca

Emblema vegetala a acestei sarbatori este, în traditia româneasca, salcia, cel dintâi arbore care înverzeste. Se povesteste despre salcie ca a fost binecuvântata de Maica Domnului, pentru ca si-a întins crengile, ca sa treaca o apa, spre a ajunge la locul unde era rastignit Fiul sau. De aceea, preotii o slujesc în biserica, oamenii se leaga în jurul mijlocului ca sa scape de dureri si înghit mâtisori (muguri) împotriva durerilor de gât. Salcia sfintita este adusa acasa si folosita ca stimulent magic: cei mici sunt loviti cu ea, simbolic, rostind formula: ”Nu te palesc eu, ci te palesc mâtisorii, ca sa nu uiti ca, de azi într-o saptamâna, e Pastele!”.

Fetele o pastreaza fiindca ”e buna de dragoste”, barbatii – pentru ca aduce noroc la negot – ”Cumparatorii se îngramadesc precum oamenii la Florii, când iau mâtisori” -, iar femeile pentru ca aduce spor semanaturilor si stupilor.

Peste an, grindina, tunetul si fulgerul, ca si sperieturile copiilor sunt alungate cu fum de mâtisori sfintiti la Florii.

Exista un cântec, nu foarte vechi, creat de slujitorii Bisericii si ai scolii, pentru ca si sarbatorile pascale sa fie întâmpinate dupa tiparul traditional al colindatului de Craciun.

Sâmbata, în zori, copiii aduc în fiecare casa nu doar cântecul simplu si candid, ci si simbolurile vegetale al sarbatorii Floriilor. Ramurile înverzite de salcie, sfintite în biserica si cele dintâi flori de primavara. Întocmai ca în prag de an nou, când umbla cu ”Sorcova”, ei ating gazdele si pe toti membrii familiei cu aceste ramuri înverzite, aducatoare de sanatate, vigoare si tinerete perpetua.

 

Duminica Floriilor: Salcia – simbol al fecioriei

De Thesmophoria, o sarbatoare antica, legata de cultul lui Demeter si Core, femeile îsi faceau un pat din ramuri de salcie, pe care stateau în tot timpul sarbatorii. Salcia era considerata un copac ce-si distruge rodul, ea îsi leapada florile înainte ca rodul sa se lege. Actul pe care îl faceau femeile în acea zi putea fi tradus ca o daruire spre o viata de castitate. Au fost si persoane care au vazut în sederea femeilor pe acel pat o promovare a fertilitatii, de vreme ce patul era asezat pe pamânt, iar pamântul era simbolul sacru al zeitelor mame.

În gândirea crestina, simbolismul salciei este întâlnit pentru prima data în scrierile Pastorului Hermas. Aici, martirii sunt numiti ”ramuri de salcie purtatoare de rod” ale copacului divin, care este Hristos.

Cu alte cuvinte, cei ce si-au daruit viata lui Hristos nu au ramas în moarte, ci au biruit-o, prin Hristos.

Salcia, în scrierile unor Sfinti Parinti, o reprezinta pe Fecioara Maria. Aceasta, desi alege fecioria, deci viata fara rod, naste pe Hristos.

 

Duminica Floriilor: Superstitii si obiceiuri de Florii

Sarbatoare a renasterii naturii si a etalarii splendorilor ei vegetale, a armoniei si iubirii, aceasta zi, cu incontestabile semnificatii crestine, a avut un corespondent festiv în Antichitate. Floralia, luna aprilie, era dedicata zeitei sabine Flora, care domnea asupra tuturor florilor si semintelor, care daruise oamenilor mierea si alinase mânia Junonei, ajutând-o sa-l conceapa – din mireasma unei flori miraculoase – pe zeul Marte, patronul celei dintâi luni de primavara.

În trecut, la miezul noptii, fetele se spalau pe cap cu busuioc fiert, apoi aruncau apa la radacina unui par si descântau: ”Cum îi parul când îi înflorit de frumos, asa sa fiu si eu de frumoasa! Cum se uita oamenii la un par înflorit, asa sa se uite si la mine!”. Apoi asezau sub pom ”cotatoarea” (oglinda) si camasa de sarbatoare, ca sa rasara soarele peste ele în zorii Floriilor. Dupa rasaritul soarelui, obiectele erau luate si folosite pentru farmece de dragoste si sanatate.

În ziua Floriilor, se putea spala pe cap doar cu apa descântata si sfintita. Altfel, exista riscul ca parul sa albeasca si chiar sa cada. Asa se spune ca acelora care vor lucra în Sâmbata Alba sau Sâmbata lui Lazar le va albi parul.

Batrânii satelor de altadata stiau ca, asa cum va fi vremea de Florii, asa va fi si în prima zi de Pasti.

 

Duminica Floriilor: Lazarelul

Lazarul ( Lazarelul ) reprezinta un ceremonial complex al cetei feminine structurat dupa modelul colindelor si dedicat unui stravechi zeu al vegetatiei numit, sub influenta crestinismului, Lazar sau Lazarica. Are loc în Sâmbata Floriilor. Nu este întâlnit astazi în judetul Ialomita, dar în trecut a fost cules de Mihai Vulpescu, în special în Teleorman.

Un grup de tinere fete îmbracate în alb si cu o panglica rosie în par merg din casa-n casa cântând o anumita melodie ceremoniala. Exista asemanari cu colindul.

Legenda spune ca pleaca în padure cu oile, se urca în pom, aluneca, moare, fetele (surorile) îl plâng, îl scalda în lapte dulce, pe care apoi îl arunca. Are loc apoi învierea si metamorfozarea lui Lazar în flori si vegetatie luxurianta. Acest eveniment este dedicat zeului vegetatiei (Dionisos, Adonis, Afrodita, Attis, Osiris).

Dansul care are loc în curtea gospodarilor e unul special, fetele fluturând în mâna câte o basmaluta frumos brodata. Este ritualul Lazarelului practicat în unele sate din sudul Moldovei în ziua Sfântului Lazar. E un colind în preajma Floriilor, care anticipeaza Pastele si renasterea naturii.

Grupul de fete (pâna în 12-13 ani) este aranjat în ordine descrescatoare, având în frunte pe cea mai mare. Pe vremuri, una din fete era îmbracata în mireasa sau în baiat, acoperita cu o salinca neagra pe fata. Fetele întreaba gospodarii – „Primiti cu Lazarelul?” si încep sa cânte:

„Cine joaca Lazarelul?

Joaca Iana cu Stoiana,

Cu papucii plioscaindu,

Cu batista vânt facându.

Inelus cu chiatra verde,

Da, mi-i frica ca te-oi pierde;

Ca te-am mai pierdut odata

Si te-am catat tara toata.

Te-am gasitu la tigani

La tigani între ciocane.

Da-ne, babo, câte-un ou

Sa jucam noi amandoua.”

Textul colindului are variante în româna, greaca si bulgara, iar obiceiul este sarbatorit diferit de la tara la tara, cunoscându-se noua variante. Frumosul obicei este specific doar pentru anumite zone de sudul Republicii Moldova, precum si pentru România, Macedonia, Grecia si Bulgaria. „În zona de sud a Republicii Moldova,  Lazarelul a fost activ pâna la începutul anilor 80, iar la sfârsitul anilor 80 a început sa se piarda traditia. La începutul anilor 90 a intrat în istorie, doar colectivele artistice îl jucau pe scena.

În aceasta zi, cunoscuta, se practica înca în anumite comunitati datina Lazarelului, practica ce aminteste de un stravechi zeu al vegetatiei care murea si renastea la fiecare început de primavara.

Deosebit este obiceiul lazaritului la Izvoarele, în judetul Tulcea, acolo unde vietuieste cea mai compacta si mai veche comunitate de greci din Dobrogea. Vorbim despre un obicei putin cunoscut în tara, atestat numai în sesul Munteniei si sporadic în Dobrogea, înrudit tematic cu „Caloianul”. Cu o saptamâna înainte de sâmbata Floriilor, fetele comunitatii repeta cântecele.

Mentionam ca ceata de fete este alcatuita din 10-15 fete, cu vârsta cuprinsa antre 14-15 ani, iar obiceiul este sa se formeze mai multe astfel de cete. Dintre fetele unei cete, una care are mai mult spirit de initiativa este aleasa „prima fata” („buianciu”). În sâmbata de Florii, fetele se aduna la casa primei fete si încep sa cânte trei cântece (se cânta si în româneste si în greceste).

Altadata se cânta de „Lazarel” câte cinci, sase cântece, astazi numai trei. Dintre cele trei cântece, unul („M-am sculat de dimineata” – în româneste) se cânta pâna în jurul orelor 9-10 a.m.. Apoi pâna seara se cânta altele doua, în greceste („Marluianis chiianakis” si „Imalai”). În contextul celui din urma se poate rosti, la cererea gazdei, numele flacaului din casa respectiva.

Se merge din casa în casa (fiecare ceata de fete cu partea ei de sat) si se colinda. Cântecele povestesc despre moartea eroului, iar plângerea lui rituala îi va asigura învierea prin formele vegetale ale câmpului. Fetele de la Lazarel primesc oua, faina si bani. La sfârsit se aduna „la prima fata” si îsi împart în mod egal ceea ce au adunat sau vând produsele si împart banii obtinuti prin vânzare.

Trebuie amintit ca si în ziua de „Lazarel”, toate fetele din ceata se îmbraca în costumul traditional, obiceiul fiind practicat si acum. La acest obicei, nici o fata nu e primita daca la costum nu are „brâul” (de fapt cordonul metalic din paftale, din argint sau aliaj de argint) si „zale” (sunt podoabe tot din metal care erau prinse pe cap, peste basma ca semn al fetei logodite; fetele de la Lazarel le preiau ca semn de „fata”, de destinatie al costumului).

Moartea si renasterea anuala a eroului vegetational pastreaza amintirea ceremoniilor antice dedicate zeilor vegetatiei (Dionysos,Adonis,Afrodita,Attis,Osiris). Se spune ca trupul lui lui Lazar ar fi fost gasit si bocit de sora lui mai mare, care era nevasta lui Dragobete, zeu al dragostei si al bunei dispozisii pe plaiurile carpatice. De atunci ar fi ramas si obiceiul românesc al jelitului la mort.

 

Duminica Floriilor: Lazarita

Lazar (lazarel[ul], lazara, lazarita), obicei calendaristic de primavara, cu caracter agrar, practicat în Muntenia, la o zi fixa (sâmbata lui Lazar, înainte de Duminica Floriilor) sau cu câteva saptamâni mai înainte. Un grup de fetite, din care se alege „mireasa” (adesea si un „ginere”) umbla din casa în casa, jucând si cântând, primind în schimb daruri (oua si bani). Tematica se axeaza în jurul unui personaj numit Lazar, care pleaca cu oile (caprele) la padure, cade din copac si moare. Surorile îl gasesc acoperit cu frunze, îl scalda, si-l bocesc. Sfîrsitul textului este o urare de belsug. Desfasurarea obiceiului, continutul textului poetic, costimatia, tradeaza reminiscente ale celebrarii unei zeitati agrare (probabil din panteonul traco-getic). Melodiile sunt hexacordice, în forma fixa, redusa la doua rânduri melodice*, ambele continuate cu un refren* trisilabic [„Lazare”, (v. sistem (II, 6))]. Obiceiul este cunoscut de aromâni, de popoarele slave de E si de S si de albanezi, în forme apropiate. Pregatiti-va, gospodari, iata va colinda Lazaritele!

Acum mai bine de 244 de ani, pe la 1774, sapte familii de bulgari, alungate de pe plaiurile natale de prigoana otomana, se stabileau pe meleagurile actualului oras Magurele. Mai precis, în Broskarie, cum se numea odinioara satul Alunis. Aduceau cu ele datini si traditii din tara de bastina, pe care, de-a lungul veacurilor, le-au pastrat vii, în ciuda vitregiei vremurilor. Una dintre aceste datini este cea a „Lazarului”, care, iata, dupa atât amar de vreme dainuie la fel de vie ca acum aproape 250 de ani.

 

Cinci cântecele pentru fiecare membru al familiei

Cântecelele fetelor au, fiecare, o dedicatie speciala, în functie de calitatea membrilor familiei respective. Sunt 5 astfel de cântecele dansate, dedicate fetelor nemaritate, flacailor, copiilor, sau gazdei si gazdoiului, iar înainte de începerea colindului, Nasa, conducatoarea grupului de fete, aseaza o batista pe umarul celui colindat. La sfârsitul colindului, fetele se întâlnesc cu nasa acasa, care organizeaza o petrecere în cinstea lor si împarte fiecareia oua si bani. Ouale sunt vopsite, de fiecare, în Joia Mare si se ciocnesc de Pasti.

Colindul începe dinspre partea de rasarit a asezarii, , grupurile de colindatoare, formate doar din fetite ce se asocieaza dupa gradele de rudenie ori vecinatate, pornind prin sat cu cosulete frumos gatite. Desi toate portile sunt deschise, ele cer permisiunea de a intra si colinda. iar toata suflarea comunitatii bulgare asteapta, cu nerabdare, urarile „Lazaritelor”.

Femei în vârsta, gospodine si gospodari, împreuna cu nepotii si pruncii lor, fiecare gazda este pregatita, cum se cuvine, sa le întâmpine pe „Lazarite” cu un castron cu oua proaspete, cum cere datina precum si cu fructe, covrigi sau bani. Pentru ca, dupa colind, conducatoarea grupului de fete, Nasa, cum este ea numita, primeste drept rasplata unul din ouale din castron, împreuna cu o mica suma de bani, dupa puterea financiara a fiecaruia. La incheierea zilei, dupa ce au fost colindate toate casele, fetele se întâlnesc la una dintre ele, unde mama le serveste cu papara – o fiertura îndulcita.

De asemenea, traditia spune ca fetele trebuie sa mearga la râu, unde arunca siraguri de covrigi prinsi cu ata rosie, ce semnifica viata, si sa aprinda lumânari pentru sufletul lui Lazar.

Comunitatile de bulgari din Târgoviste si Baleni sunt în sarbatoare, astazi, de Sâmbata lui Lazar. Grupuri de câte cinci, sase fete, merg cu “Lazarita”, un colind cu origini precrestine. Fetele, cu vârste de pâna în 12 ani, colinda din casa în casa, obiceiul semnificând revenirea la viata a naturii, precum cea a lui Lazar, care a fost înviat de Iisus Hristos.   Traditia spune ca fetele trebuie sa mearga la râu, unde arunca siraguri de covrigi prinsi cu ata rosie, ce semnifica viata si sa aprinda lumânari pentru sufletul lui Lazar.

Duminica Mironositelor

Vaduvele din comuna dâmboviteana Baleni tin cu dintii de o traditie veche de sute de ani, pe care o practica în fiecare an, în „Duminica Mironositelor”, a treia duminica dupa Paste. Dupa slujba oficiata aproape de miezul noptii de preotii din sat, femeile se aduna în jurul unui foc mare facut în cimitir si cânta melodii bisericesti de Înviere.     Slujba este închinata celor trecuti în nefiinta, iar imediat dupa miezul noptii se aprinde un foc mare în cimitir, în jurul caruia enoriasele se aseaza si înalta cântece de slava lui Dumnezeu. Dupa cântarea primului cocos din sat, femeile aprind lumânari la toate mormintele si le tamâie.

 

(Visited 19 times, 1 visits today)