Dreptul la protest si istoria protestelor

Demonstratia sau protestul de strada este actiunea unei mase sau grupuri de oameni pentru a sustine o anumita cauza. Blocade, marsuri, proteste de tipul “stat pe jos” sunt miscari non-violente

Protestatanti, demonstranti sau militanti, o serie de nume ce exprima acelasi lucru – oameni ce ies in strada pentru o cauza nobila, oameni ce isi cer drepturile. Termenii au fost in uz inca din anii 1900. In Irlanda se vorbea de “intalniri monstru” cu referire la un numar urias de participanti.

Dreptul la protest si istoria protestelorProbleme sociale, economice, probleme politice toate pot fi subiectul unei demonstratii pasnice. Insa protestele inseamna numere. Istoricul Eric Hobsbawm a scris despre demonstratii ca aceste activitati implica emotii intense si mare exaltare. Aceasta experienta trebuie sa fie colectiva – marsuri, scandari, slogane, cantece – numai asa individul devine parte a grupului si se indentifica cu esenta experientei. Iesitul in strada la proteste este o experienta.

Timpul si locul potrivit pentru protest

Adeseori, la nivelul oraselor, sunt alese momente si locatii semnificative. De obicei, cladiri sau locuri istorice importante: piete, universitati, locuri unde oamenii se intalnesc si socializeaza. Nu va fie frica sa mergeti la proteste.

Libertatea de a protesta liber

In diferite tari, exista diferite legi. In Rusia se poate protesta, insa nimeni nu o face. La Singapore, protestele de masa sunt interzise daca nu sunt legitime. In America, libertatea de a protesta pasnic este aparata de Primul Amendament. Deasemenea, tot in America au aparul primele “zone ale exprimarii libere”.

Dreptul de a protesta este un drept uman ce face parte din drepturile omului recunoscute. Libertatea de a protesta este strans legata de libertatea de exprimare. Convetia Europeana din 1950 si cea Internationala din 1966 vorbesc despre acestea.

Protestele pot imbraca diferite forme. Adeseori ele sunt ingradite de puterea politica, de guvern, religie, circumstante sociale, monopolul media si multe altele.

Iata cateva dintre cele mai interesante si mai mari proteste din lume care sa va ofere inspiratie:

Reforma protestanta din nordul Europei in secolul XVI, Revolutia Americana din 1770, Revolutia Franceza din 1789, Protestul lui Martin Luther King din 1963 prin marsul spre Washingtom pentru Libertatea, un moment cheie in Miscarea Drepturilor Civile.

Protestele impotriva razboiului din Vietnam, Mexic in ’68, Revolutia Putere Poporului din Filipine, protestele pentru SIDA din 1980 si 1990, protestele anti-globalizare din Praga si Geneva in 2000, protestele impotriva razboiului din Irak in 2003, protestele thailandeze din 2010, cele iraniene din 2011, protestele de pe Wall Street in 2011, cele deja faimoase din Turcia in 2013, protestele egiptene cand capitala Egiptului, Cairo a fost ocupata de protestatari, protestele din Ucraina din 2014, cele coreene din 2016

De ce protestele nu sunt suficiente?

De la Bangkok la Caracas, din Madrid la Moscova, pana in inima Bucurestiului, nu trece o saptamana fara ca lumea sa se adune pe strazi in semn de protest. Motivele sunt intotdeauna variate – educatie, abuzuri politice, coruptie. Foarte des, protestele cresc si includ demisia guvernului si a coruptilor. Lumea cere libertatea si egalitatea in drepturi peste tot in lume.

O intreaga maree de oameni furioasa isi loveste vocile de peretii parlamentului sau ai guvernului. Priviti de sus sunt impresionanti. Multimea fierbe si se agita, scandeaza si urla. Protestul e in toi. Dar oare de ce un asemenea protest atat de amplu realizeaza atat de putin? Aceasta energie ferventa se risipeste, iar rezultatele practice sunt aproape de zero.

Iesim astazi in strada, dam jos guvernul, dar ce facem maine? In Egipt, Tunisia, Ucraina, protestele de strada au reusit sa inlature guvernarea. Chia si guvernul romanesc al lui Ponta a demisionat. Insa trebuie sa fim constienti ca cele mai multe tari nu realizeaza ce isi propun. Cele mai multe proteste se sfarsesc asa cum au inceput. Ce se intampla dupa mars? Cum reusim sa schimbam cu adevarat lucrurile?

Problema este ca nu exista coeziune in grup. Nici afiliere, nici ierarhie clara, nici lideri. Oamenii nu se cunosc, sunt din zone si grupuri diferite. In ultima perioada, retelele sociale ne unesc, ne ajuta sa raspandim vestea. Retelele devin rapid virale. Si aici e greu de inteles ce informatie e adevarata. Mesajele zboara cu viteza focului. Ganditi-va la miscarea Wall Street si la finalul ei fara rezultat.

De obicei guvernele nu reactioneaza. Sau, raspunsul lor vine sub forma unor apatice reforme. Presedintele Braziliei a promis reforme, dar nu s-a intamplat nimic. Prim-ministrul Turciei a incercat chiar sa blocheze Twitter si YouTube. Aceste instrumente pot fi folosite si la manipulare, dar ne dau libertatea de a spune ce ne dorim.

Dar de ce atat de multi oameni motivati obtin rezultate atat de mici? Unul dintre raspunsuri sta intr-un experiment realizat la Universitatea din Copenhaga in 2009. S-a creat un grup pe facebook contra demolarii unui obiectiv istoric. In prima saptamana grupul a adunat 10.000 de oameni. In a doua au fost 27.000 de membrii. Insa nu exista un asemenea proiect. Experimentul a vrut sa demonstreze ca poti strange un grup foarte mare rapid in social media.

Asadar a aparut termenul de clicktivism, activism din spatele tastaturii. Exista o energie imensa in media si pe strazi. Insa aceasta energie nu este conectata la roti. De aceea mecanismul nu va functiona.

Nu stiu daca e bine sau rau sa stai pe Facebook sau in piata. Dar cu siguranta avem nevoie de oameni de ambele parti. Companiile, ONG-urile toti trebuie sa aiba acelasi reper si sa lupte pentru acelasi scop. Puterea protestatarilor trebuie potentata de aceste organizatii. Vrei sau nu, trebuie sa te implici. Oricat am vrea sa schimbam lumea, trebuie sa schimbam partidele mai intai.

 

(Visited 90 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *