Tot astfel dupa cum nu exista doi fulgi de zapada absolut identici, nu exista nici doua persoane trase la indigo, nici chiar atunci cand sub lupa observatorului se prezinta gemeni monozigoti, pentru a nu mai vorbi de unicitatea noastra ca specie.

Dar care sa fie secretul acestei singularitati, acestui manunchi de caracteristi ce reusesc sa ne distinga in mod atat de evident din randurile tuturor vietuitoarelor ce populeaza minunata noastra planeta – un miracol al creatiei sau pur si simplu intamplarea, hazardul, capriciile unor procese incontrolabile si absolut spontane?!?

Intrebarea in sine este destul de derutanta, pentru ca implica nenumarati factori, pornind de la procesul evolutiv al aspectului nostru din timpuri stravechi si pana azi si continuand cu variatiile comportamentale si de gandire inregistrate de-a lungul istoriei existentei noastre.

 

De ce suntem unici – miracol al creatiei sau hazard?

Cum am ajuns sa aratam astfel: cu capetele noastre rotunde precum baloanele, cu trupuri lipsite de par, dantura de dimensiuni reduse, pozitie verticala, bipezi si cu bratele lungi leganandu-ni-se pe langa corp?!?

Si in ce mod, creierul nostru, atat de complex, proceseaza limbajul articulat, simbolurile, creativitatea, rationamentele si mai cu seama, extraordinara noastra imaginatie, facand astfel incat fiecare din noi sa fie unic?!?

Nu in ultimul rand, cum am reusit noi sa ocupam practic fiecare ungher al planetei si sa calatorim de colo-colo fara oprelisti, batand in lung si-n lat lumea intreaga, ba chiar si taramuri aflate in afara ei?!?

Cercetarile arheologice, genetice si istorice reusesc cu greu sa desluseasca o mica parte din misterele care au pus in miscare angrenajele acestui impresionant motor evolutiv, generand lungi siruri de intrebari fara raspuns, care dau inca fir de tors celor mai stralucite minti de pe Terra.

Remarcabila capacitate de adaptare a omului s-a aflat la baza proceselor care l-au propulsat pe scara evolutiva, sub semnul unei profetice formule existentiale: „fii roditor, inmulteste-te si umple Pamantul!”, dar profilul sau, ca vietuitoare rationala in acest context, este mult mai complex si mai sofisticat decat orice cumul logic de variabile constructive pentru definirea unei fiinte atat de imprevizibile si de minunat alcatuita precum omul.

 

Capacitati iesite din comun, pe care omul le socoteste firesti

In opinia multor specialisti, cu circa 70 de mii de ani in urma, omul preistoric nu reprezenta o vietuitoare importanta la nivel planetar, iar impactul exercitat de acesta asupra mediului in care traia era la fel de insignificant precum cel al unei meduze ce se scalda in apele oceanului.

Teoria sustine conceptul potrivit caruia la un moment dat „s-a intamplat ceva” – ceva care a facut astfel incat omul sa ia startul frenetic spre schimbare, spre inregistrarea unor diferente semnificative intre sine si restul vietuitoarelor Terrei, la nivel colectiv, marcand astfel aparitia a ceea ce numim azi „homo sapiens”.

In opinia istoricului si scriitorului israelian Yuval Noah Harari, motivul pentru care omul a inregistrat un succes rasunator in acest context se datoreaza capacitatii sale de a coopera flexibil cu un numar nelimitat de straini – trasatura care ne distinge net de orice alt tip de vietuitoare ce traiesc in grupuri foarte mari, fie ele mamifere, insecte sau pesti.

Omul este unica fiinta de pe plenta in masura sa armonizeze cooperarea flexibila cu cea de masa, reusind astfel sa transpuna in realitate proiecte din cele mai indraznete – giganticele realizari ale omenirii de-a lungul istoriei”, sublinia Harari in cadrul unui discurs pe tema modului in care oamenii au ajuns sa domine planeta.

In acelasi timp, istoricul sustine ca alaturi de aceasta capacitate iesita din comun, omul detine o alta cheie pentru sipetul succeselor ca specie si anume cea a abilitatii sale imaginative, care-i permite sa traiasca intr-o maniera dualistica: atat ancorat in realitate, cat si in armonie cu fanteziile sale.

Imaginatia, fantezia, creativitatea – fac parte dintr-o categorie de trasaturi care-i confera omului o putere fara margini asupra oricarui alt element ce face parte din lumea in care traieste, intrucat reusesc sa-i stimuleze inventivitatea, adaptabilitatea si chiar retele de atitudini si modele comportamentale rezultante din raportari la o lume unanim acceptata pe scara planetara, ce combina realitatea obiectiva cu fictiunea.

Ion D. Vulcanescu aprecia ca „omenia este un sentiment specific uman, care se bazeaza in primul rand pe iubirea a tot ce ne inconjoara. (…) O iubire profunda, greu de definit prin cuvinte, care se deosebeste de notiunea de iubire indeobste inteleasa de oameni...”, astfel incat „omenia” constituie o calitate cu totul si cu totul iesita din comun, dar pe care omul o socoteste fireasca pentru sine.

 

Gandirea teoretica (rationamentul) si vointa libera

Desi inteligenta nu constituie un prerogativ exclusiv uman, ci pur si simplu o caracteristica a animaleor care se plaseaza pe un plan superior in regn, asociata a doua carcateristici specifice omului, capata o importanta cruciala pentru existenta acestuia: gandirea teoretica si vointa libera.

Asa dupa cum afirma Aristotel in „Politica” (Vol.I, 1253, 10-18), „cunoasterea”, la nivelul animalelor superioare este calitativ inferioara celei umane, intrucat:

  1. Animalul isi da seama doar de anumite lucruri – utile, daunatoare, placute, dureroase, periculoase, sau avantajoase de pilda, ignorand complet altele, care nu prezinta interes imediat pentru el;
  2. In functie de aceste lucruri de care-si da seama, isi adreseaza o forma de interogatie simpla, de tip „imi trebuie sau nu-mi trebuie?”, aspect care-i confera o caracteristica exclusiv pragmatic-utilitarista.

Omul in schimb, reuseste sa-si dea seama aproape de orice, nu numai de ceea ce-i poate fi util sau nu si isi ridica semne de intrebare nu numai asupra utilitatii lucrurilor ci si asupra naturii acestora, tocmai pentru ca vrea sa le cunoasca in profunzime, cautand in permanenta adevarul asupra lucrurilor, binele si raul, ce este just sau injust, ce este frumos si ce este urat.

Acesta este principiul care se afla la baza conceptului potrivit caruia inteligenta omului nu este numai de tip pragmatic-utilitarist, ci si teoretica – diferenta care se manifesta si la nivel comunicativ, omul inventand cuvinte menite sa descrie in amanunt lucrurile, sub toate aspectele lor, practice si teoretice.

In alta ordine de idei, comportamentul animalelor este dictat de un mecanism de tip stimul-raspuns, reactionand conform propriilor instincte, in timp ce omul nu raspunde instantaneu la stimuli, ci este in masura sa-si controleze instinctele, alegand modul in care urmeaza sa se comporte, asadar este capabil de a „actiona”, de a lua o initiativa.

Principiul vointei libere a fost creat odata cu omul si nu inainte. Faptul ca omul este capabil de actiune, face ca in profilul comportamental al acestuia sa se insinueze imprevizibilul”, scria la randul sau Hannah Arendt in volumul intitulat „Vita activa” (1958).

Tocmai prin intermediul actiunii omul poate sa rastoarne in buna masura logica entropica, respectiv tendinta sistemelor fizice lasate libere de a deveni dezordonate – afirmata de catre al doilea principiu al termodinamicii.

 

Fizica iubirii gratuite – ce ne deosebeste de animale?

Exista animale care se sacrifica din dragoste pentru alte animale sau pentru om, asadar iubirea animalelor nu este neaparat autointeresata, urmand calea satisfacerii propriilor necesitati, ci expresii ale unor trairi intense, similare celor umane: devotament, afectiune, recunostinta, instinct matern, spirit protectiv, etc.

Atasamentul fata de om constituie deseori un tablou menit sa ne serveasca drept lectie pentru o forma din cele mai emotionante de iubire a animalelor, concretizandu-se in dovezi cu adevarat miscatoare, pe toata durata de viata a acestor necuvantatoare.

Totusi omul manifesta o iubire diferita fata de cea a animalelor, intrucat o experimenteaza ca fruct si expresie a unei alegeri libere, urmarind binele altei persoane din propria vointa si actionand in vederea realizarii acestuia.

Legile fizicii iubirii nu au fost insa deslusite pe deplin atata vreme cat omul este capabil sa savarseasca uneori, in numele acesteia, ispravi al caror deznodamant nu e tocmai fericit – de la gesturi extreme, precum sinuciderea sau crima si pana la cele care afecteaza numeroase alte persoane.

Omul se poate indragosti in imrejurari din cele mai ciudate si poate iubi pentru intreaga sa viata aceeasi persoana, poate vedea frumosul acolo unde ochiul curios al celorlalti nu izbuteste sa-l gaseasca, isi poate innobila jumatatea cu cele mai alese calitati chiar si atunci cand aceastea lipsesc cu desavarsire si poate chiar sa-si dea ultima suflare, atat din dragoste pentru cineva, cat si din dragoste pentru un ideal maret.

Omul poate sa se sacrifice pentru un scop suprem, alegand sa-si dea viata pentru a salva de pilda omenirea, o natiune, un oras sau o comunitate, ceea ce un caine sa o pisica nu poate sa faca, dar cine ar putea baga mana in foc ca o ursoaica, un delfin sau o maimuta sau  isi iubeste mai putin puii decat o mama?!?

Intr-o viziune ceva mai pragmatica, specialistii apreciaza totusi ca puii sunt perceputi precum un soi de prelungire a propriei fiinte de catre animale, astfel incat ceea ce animalul face pentru puiul sau, in realitate face pentru sine, desi este o formulare destul de contorsionata pentru a defini un concept pe care orice animal l-ar putea avea la randul sau, despre puii de om…

Dar, asa dupa cum sublinia Ion D. Vulcanescu intr-un document din 1980, intitulat „Mic studiu asupra omeniei”:

„…orice alta fiinta in afara copilului om, oricat ne-am ocupa de educatia lui, nu poate deveni om. Este aproape sigur ca omul se afla pe cea mai inalta treapta de organizare biologica, in spatio-temporalitatea constituita de planeta Pamant. Cat timp a trebuit pentru a ajunge la acest stadiu, care au fost fortele care au determinat si au condus la aceasta evolutie, este greu, daca nu chiar imposibil de precizat…”.

 

 

Bibliografie:

  1. Vulcanescu, Ion D. – „Mic studiu asupra omeniei”, 1980;
  2. Lodovici, Samek – „Uomo e animale: così diversi…”, 2013;
  3. Dufour, Fritz – „Understanding What Makes a Person Unique: a Multipronged Approache”, 2017;
  4. Yuval Noah Harari – „Sapiens. Da animali a dèi: Breve storia dell’umanità”, 2017.

 

 

 

 

(Visited 83 times, 1 visits today)