Oricat ar parea de nepotrivit sa ne referim la un cimitir atribuindu-i caracteristici estetice, moartea imbraca uneori si straie frumoase – lucru demonstrat de o serie de astfel de lacasuri de odihna vesnica pentru sufletele trecute in lumea de apoi.

la nivel global, nu putine sunt cimitirele care si-au adjudecat de o buna bucata de vreme si statutul de obiective turistice, fie din pricina unor evenimente istorice de pe urma carora au devenit celebre, fie pentru ca gazduiesc ramasitele pamantesti ale unor personalitati de seama, fie ca detin anumite elemente de exceptie, care le fac unice in lume.

 

Cimitire romanesti de exceptie – moartea imbraca uneori straie frumoase

In lista celor mai interesante cimitire in acest context se inscrie de pilda leaganul parizian al unor faimosi decedati, cunoscut sub numele de cimitirul Pere Lachaise, unde odihnesc sufletele anumitor celebritati precum Chopin, Oscar Wilde, Jim Morisson sau Edith Piaf.

Si in Argentina regasim un cimitir care atrage turisti din lumea intreaga: La Recoleta – care abunda in cavouri impresionante, realizate in stil baroc, neo-gotic sau chiar ArtDeco, detinand recordul in ceea ce priveste o caracateristica aparte – peste 90 de morminte sunt declarate monumente istorice.

Vienezii au si ei cimitirul lor faimos – Zentralfriendhof – realizat in perioada 1870-1874 potrivit unui proiect grandios, purtand semnatura celor mai ilustri peisagisti si arhitecti austrieci ai vremii, ca pentru a asigura odihna vesnica pentru mari artisti, precum Beethoven, Mozart sau Brahms.

Topul celor mai vizitate si mai neobisnuite cimitire din lume cuprinde insa si un cimitir romanesc, a carui faima pare sa fi facut deja inconjurul planetei: Cimitirul Vesel de la Sapanta, din judetul Maramures.

 

Cimitirul Vesel – originalitatea unui loc in care pana si moartea zambeste

Motivul pentru care turisti de pe toate meridianele lumii vin la Sapanta pentru a vizita Cimitirul Vesel, tine fara indoiala de aspectul sau plin de culoare si de originalitatea mormintelor, pe crucile carora sunt inscriptionate epitafuri menite sa aduca zambetul pe buze, chiar si in circumstante care ar impune in teorie, o conduita sobra.

In mod vadit, cel ce a ctitorit acest lacas de vesnica odihna, a intentionat sa contrasteze tristetea pierderii celor dragi, trecuti in lumea de apoi, prin ironia poezioarelor dedicate caracterului celor decedati sau modului in care acestia au trait, ca si cum memoria lor s-ar pastra vie tocmai printr-un gest ce face apel la simtul umorului celor ramasi in viata.

Este vorba despre Stan Ioan Patras (1908-1977), un cioplitor maramuresan in lemn, care si-a dedicat intreaga viata realizarii crucilor din Sapanta, in spiritul traditiei arhaice romanesti si a artei populare locale.

Patras isi descoperi pasiunea pentru cioplitul in lemn, poezie si pictura inca din vremea adolescentei, motiv pentru care realiza primele sale cruci din stejar la varsta de 14 ani.

Epitafurile sale, zamislite in graiul dulce al unei zone aflate in imediata vecinatate a Tarii Oasilor, imprumutau expresii si moduri de exprimare populare, specifice regiunii respective, lasand loc chiar si greselilor gramaticale uneori, ca pentru a le condimenta si mai mult esenta.

Ulterior, stilul cioplitorului a capatat valente ceva mai rafinate, iar crucile sale au inceput sa fie impodobite cu decoratiuni in relief, dupa 1936 aparand si figurile pictate in culori vii, realizate pe baza de pigmenti naturali.

„Albastrul de Sapanta” a devenit culoarea predominanta a Cimitirului Vesel, fiind socotit de experti un element unic in lume, tot astfel dupa cum celelalte culori intrebuintate pentru decorarea crucilor, au dobandit semnificatii bine determinate: verdelui ii corespunde viata, galbenul constituie simbolul fertilitatii iar rosul este asociat pasiunii, in timp ce negrul se raporteaza fara ezitare la moarte.

 

Cele mai hazlii mesaje de pe crucile din Cimitirul Vesel

Pe cele aproximativ 700 de cruci realizate de Patras pentru locurile de veci din Cimitirul Vesel, sunt inscriptionate epitafuri din cele mai iesite din comun, stand marturie pentru naravurile celor decedati sau pentru circumstantele in care au murit, pentru a nu mai vorbi despre modul in care au trait…

In locul unui mesaj morbid care sa aminteasca de pilda moartea unei femei survenita in urma unui accident auto, pe crucea acesteia se regaseste o poezioara menita sa faca haz de necaz:

Arza-te-ar focu’ taxiu

Ce-ai venit de la Sibiu!

Cat e Tara Romaneasca

N-a fost loc sa se opreasca,

Numa’ langa casa noastra

Pe mine sa ma loveasca…

 

Nu putea sa lipseasca din peisaj motivul soacrei care a decedat, lasand in urma un ginere multumit ca poate rasufla usurat dupa asemenea eveniment:

Sub aceasta cruce grea,

Zace biata soacra-mea.

Trei zile de mai traia,

Zaceam eu si citea ea…”

 

Toate crucile detin astfel de epitafuri hazlii, devenind caracteristice pentru cimitirul din Sapanta, astfel incat unul din ucenicii lui Patras, realizand ca poate obtine ceva avantaje de pe urma originalitatii acestora, si-a inregistrat ca marca acest element funerar iesit din comun, rezervandu-si astfel dreptul legal de a deveni unicul sau producator, spre nemultumirea localnicilor.

 

Amarul le este atenuat insa gratie afluentei turistilor atrasi in zona de faima cimitirului – o chestiune ce le rotunjeste nu de putine ori veniturile, prin oferta de cazare si masa, cu tarife ce pornesc de la 70 de lei pe noapte…

 

Cimitirul Ghencea – de la onoare la rusine si invers

Cimitirul Ghencea din Bucuresti este unul din cele mai cunoscute zone destinate locurilor de veci ale celor plecati dintre cei vii, structurat pe doua sectiuni – una pentru civili si alta pentru militari. 

Necropola prezinta de altfel, doua constructii-osuar din marmura, la exteriorul carora se regasesc gravuri cu medalioanele ce detin simbolurile heraldice ale Transilvaniei, Munteniei, Olteniei, Moldovei si Dobrogei, deasupra carora isi intind aripile vulturi din bronz, ca semn de pretuire pentru vitejia si dorinta de libertate a celor ce au cazut in lupta.

Paradoxul legat de acest asezamant se datoreaza insa faptului ca pe de o parte este considerat de public drept un loc destinat onorarii memoriei eroilor romani cazuti in timpul Primului dar si Celui de-al Doilea Razboi Mondial, dar pe de alta parte este locul in care a fost ingropat Nicolae Ceausescu – motiv pentru nesfarsite polemici al caror pivot central se rezuma la simpla intrebare daca „se cuvine sau nu”.

Nu putini sunt nostalgicii care se reunesc aici pentru a-l ridica in slavi pe fostul dictator roman, cu incapatanarea celor ce nu vor sa-si aminteasca de frigul, foamea si saracia lucie a epocii comuniste, ci doar de „modul original in care a guvernat tara”.

„Vin de 30 de ani aici, de cand l-au omorat(…). A fost un om super. Nu cred ca se va mai naste presedinte ca Nicolae Ceausescu. El a creat locuri de munca, a dat locuinte populatiei, a tinut cu tara. Astazi este criticat, pentru ca lumea nu stie cum a fost pe timpul lui”, declara un astfel de fan in 2018, cand Ceausescu ar fi implinit 100 de ani.

Mormantul constituie loc de atractie chiar si pentru turistii straini, care vin de la mii de kilometri distanta pentru a-si face un selfie alaturi de grupul celor ce aduc coliva, vin rosu si lumanari aprinse la mormant.

Pentru cei dispusi sa-si dedice timpul liber unei astfel de experiente, aici este locul in care se regasesc cele mai contradictorii opinii exprimate de vizitatori: in timp ce unii se declara de-a dreptul rusinati de originile romanesti ale unui dictator faimos in lumea intreaga, altii inalta rugaciuni pentru sufletul lui, socotindul demn de toata stima.

 

Cimitirul Bellu – necropola personalitatilor culturale romanesti

Cel mai somptuos si mai elegant cimitir din Romania, situat pe suprafata unei vechi gradini de portocali, visini si nuci, apartinand cu mai bine de doua secole in urma baronului Barbu Bellio (un amfitrion de exceptie cand venea vorba despre petreceri de vara incantatoare), este Cimitirul Bellu.

Aici se afla monumente funerare socotite autentice opere de arta, dedicate numerosilor oameni de stat, artisti, scriitori, pictori, poeti sau personalitati de seama ai natiunii noastre, precum Mihai Eminescu, Iulia Hasdeu, Nicolae Iorga, Titu Maiorescu, Theodor Pallady, Henri Coanda, Vlahuta, Labis, Cosbuc, Maria Tanase, Amza Pellea sau Toma Caragiu.

Veritabil loc de pelerinaj, Cimitirul Bellu este incarcat cu istorie dar si cu si istorisiri: mormintele detin cheia pentru descifrarea unor povesti cu adevarat impresionante ale multor oameni care-si dorm somnul de veci in acest loc – de la povesti de iubire cu deznodamant tragic, la legende atribuite unor personalitati de seama.

Functionand din anul 1859, Cimitirul Bellu se inscrie de altfel in lista Asociatiei Cimitirelor Semnificative din Europa, fiind supranumit Micul Pare Lacheise” romanesc, facand parte din Patrimoniul Cultural National. 

 

Cimitire cu povesti aparte, din alte colturi ale tarii

In Simleul Silvaniei din judetul Salaj, se afla un cimitir evreiesc ce dateaza din 1750, dupa cum atesta cea mai veche piatra funerara regasita aici, constituind marturie pentru istoria comunitatii evreiesti regasite in aceasta zona dinaintea Primului Razboi Mondial.

 

Spre deosebire de alte cimitire ale evreilor amplasate in diferite zone ale tarii, Cimitirul Evreiesc din Simleul Silvaniei detine circa 2500 de pietre funerare inscriptionate cu caractere latine si ebraice deopotriva, invaluind in mister o multime de texte cu neputinta de descifrat de specialisti.

 

Din punct de vedere arhitectural, necropola constituie de asemenea un obiectiv extrem de interesant, intrucat detaliile sculpturale ale pietrelor funerare atrag pasionatii de arta evreiasca de pe mai toate meridianele lumii.

 

Si Cimitirul Maritim din Sulina are o vechime de peste doua secole, de pe vremea cand Sulina era un oras-port – locul este cunoscut si sub denumirea de „Cimitirul Viu”, din pricina povestilor tulburatoare care pastreaza vie amintirea celor ce si-au aflat odihna vesnica in acest loc, precum si datorita sculpturilor si pietrelor funerare emotionante.

Cimitirul pune la dispozitia vizitatorilor ocazionali si turistilor din zona, un ghid calificat, in masura sa le calauzeasca pasii printre cele mai interesante morminte – de la cel al nepoatei domnitorului Ioan Sturdza, la cel al unui pirat vestit, care si-a ascuns atat de bine comoara furata, incat n-a mai gasit-o nici el, murind sarac lipit pamantului.

 

Bibliografie:

 

  1. Bezviconi, Gheorghe & Colesnic, Iurie – „Necropola capitalei: dictionar enciclopedic”, 1997;
  2. Cajal, Nicolae & Kuller, Hary – „Contributia evreilor din Romania la cultura si civilizatie”, 2004;
  3. Ilie, Cornel-Constantin – „Intre Bellu si Montparnasse. Romani celebri in fata mortii: dictionar, imagini, testamente”, 2008;
  4. Grigorescu, Felicia – „Forme de arta in cimitire evreiesti din nord-vestul Romaniei”, 2013;
  5. Dragan, George – „Tara ascunsa. Un ghid turistic alternativ al Romaniei”, 2014.

 

 

(Visited 85 times, 1 visits today)