Oricat de controversata ar fi disputa intre stiinta si religie in vremurile moderne, adevarul este ca una fara cealalta nu se poate, asa cum concluzioneaza oamenii de stiinta care analizeaza aceasta chestiune de o buna bucata de vreme.

Fizicieni, cosmologi, antropologi si specialisti in multe alte domenii de activitate de pe mai toate meridianele lumii, tind sa imbratiseze aceasta stare de fapt pe masura ce inainteaza in munca lor de cercetare si analiza a fenomenelor ce caracterizeaza lumea in care traim, dar si a altor aspecte, ce tin de parametri ceva mai abstracti.

 

Stiinta si religia in secolul XXI – de ce nu se poate una fara cealalta

Fizicianul britanic Paul Charles William Davies, celebru pentru lucrarile sale de cosmologie si exobiologie, sustine tocmai aceasta teorie, apeland la o serie intreaga de rationamente bine argumentate pentru a-i demonstra valabilitatea.

In opinia sa, stiinta are nevoie de religie pentru ca, pe de o parte, vizunea sa asupra lumii nu reuseste sa ofere raspunsuri tuturor punctelor interogative ce vizeaza realitatea si fenomele asociate acesteia, iar pe de alta parte, pentru ca e imperativa incredintarea dinamicilor explozive ale progresului stiintific si tehnologic contemporan unei intelepciuni cu valente spirituale.

In acelasi timp, religia este constransa sa tina cont de descoperirile stiintifice ale vremurilor actuale si sa le inglobeze in abordarea sa spirituala a lumii: o religie incapabila sa realizeze acest lucru nu ar ajunge in secolul XXII.

Potrivit acestei teorii, stiinta, izolata de religie, nu poate parcurge in mod adecvat traseul necesitatilor spirituale ale omului, iar religia, de orice fel ar fi ea, nu poate respinge valabilitatea teoriilor stiintifice moderne, chiar daca asta presupune renuntarea la anumite concepte cu valoare de postulat.

Spectaculoasele progrese inregistrate in domeniul tehnologic si stiintific in ultimele decenii, au transformat viziunea noastra despre lume si au adus schimbari radicale in modul de viata si in bunastarea materiala a omului, lasand usor in urma religia.

Putini sunt azi teologii care reusesc sa tina pasul cu abordarile revolutionare de avangarda din domeniul astronomiei, fizicii, biologiei moleculare sau geneticii – bisericile si institutiile religioase par slab echipate pentru a se ocupa de ceea ce e nou, de cuantica, nanotehnologie si de inginerie genetica.

Acesta este motivul pentru care multe persoane considera religia „demodata”, sau ajunsa cumva la termenul de scadenta, strivita sub tavalugul furibund al progresului stiintific, ca si cum acesta din urma ar putea sa o substituie in mod iremediabil, dar lucrurile nu stau tocmai astfel.

Este adevarat insa ca, din punct de vedere istoric, majoritatea descoperirilor stiintifice, precum teoria evolutiei speciilor a lui Charles Darwin de pilda, s-au demonstrat rascolitoare pentru anumite ambiente reloigioase.

Pe de alta parte, trei secole de gandire stiintifica materialista si reductiva au alimentat impresia ca oamenii de stiinta nu sunt altceva decat niste indivizi reci, duri si lipsiti de sensibilitate sufleteasca – persoane care incearca din rasputeri sa reduca splendorile naturii la sterile formule matematice.

Aceasta viziune asupra a doua sisteme de convingeri aflate intr-o opozitie nemiloasa si intr-un permanent conflict este insa departe de adevar. Pentru acei sacerdoti si ganditori religiosi pregatiti sa se ocupe cu un spirit constructiv de ceea ce stiinta propune pe ordinea zilei, urmatoarele decenii vor constitui o perioada de activitate efervescenta si de improspatare.

Asa dupa cum sustine Davies,

„Stiinta nu trebuie sa fie cu orice pret inamica religiei, ci are un rol bine determinat in contextul spiritual: acela de a constitui o sursa de inspiratie pozitiva si nu o amenintare la adresa profundelor credinte ale omului”.

Cu cat oamenii de stiinta reusesc sa descifreze mai multe taine ale naturii, cu atat mai mult acestia descopera un univers de o frumusete si o complexitate ingenioasa rascolitoare, un splendid proiect cosmic, cu adevarat demn de o admiratie fara limite.

 

Religie versus Stiinta – pronosticurile surprinzatoare ale specialistilor

O serie intreaga de oameni de stiinta apreciaza ca pronosticatul acord dintre stiinta si religie nu va avea loc insa fara un progres relevant la nivelul lumii religioase, care sa permita fascinantele sinergii ce implica un rafinament teologic aparte si o abordare noua a teoriilor emergente avansate de specialisti.

In acelasi timp, daca oamenii de stiinta ar fi ceva mai instruiti in materie de religie si spiritualitate, ar fi mai putin dispusi sa trateze subiectul confruntarii stiintei cu religia dintr-o perspectiva anacronica.

In sprijinul acestei teorii tind sa pledeze doua exemple situate la „frontiera” stiintei si prezentate frecvent asemenea unor amenintari la adesa religiei, dar care se demonstreaza „prietenoase” la o analiza mai atenta, asa cum subliniaza Davies:

Teoria nasterii Universului, de pe urma faimosului „Big Bang” si fenomenul care se afla la originile vietii:

Aceste evenimente nu au nevoie de miracole pentru a avea loc, ci ambele s-au manifestat ca rezultat al unor procese fizice naturale, cu miliarde de ani in urma”,

sustine cosmologul britanic. Departe insa de a suporta ideea unui cosmos lipsit de sens, precum si a unui ateism de o raceala colosala, asa cum afirma anumite persoane, aceste progrese stiintifice concluzioneaza tocmai contrariul:

Va amintiti entuziasmul manifestat atunci cand Stephen Hawking a afirmat ca nu era necesara o Divinate pentru a explica Big Bang-ul? Consider aceasta fraza a sa mai mult o gluma nevinovata decat o afirmatie serioasa de teologie”,

remarca Davies, explicand ca in realitate, Stephen Hawking l-a parafrazat intrucatva pe Sfantul Augustin, care afirma inca din seculul al V-lea ca

lumea a fost facuta cu timpul si nu in timp”.

Daca timpul insusi constituie parte din creatie, argumenta Sfantul Augustin, atunci aceasta stanjenitoare eternitate dinaintea creatiei nu ar exista; Dumnezeu se afla in afara timpului, iar creatia „din nimic” implica de fapt crearea timpului.

In mod surprinzator, Albert Einstein a ajuns mai mult sau mai putin  la aceeasi concluzie, dupa circa 1500 de ani, cand a formulat celebra sa teorie a relativitatii, clarificand astfel ca timpul, spatiul si materia sunt inseparabile si ca toate acestea apartin unui univers fizic, supuse legilor naturii.

In teoria lui Einstein, intregul Univers poate lua nastere efectiv „din nimic”, in urma unui Big Bang – nu a existat timp inainte de explozie, ci a aparut odata cu spatiul – concept sustinut si de Hawking, care nu a vrut decat sa atace pe aceasta cale acea conceptie potrivit careia

Dumnezeu ar fi un soi de magician cu barba, care a clatinat bagheta la facerea lumii”, dupa cum afirma Davies.

Multe persoane considera insa aceasta versiune stiintifica a nsterii Universului o pista inselatoare, suspectand ca oamenii de stiinta doresc doar sa-si mascheze ignoranta in materie cu un soi de tehnica nebuloasa, din teama de a nu lasa usa deschisa ipotezei existentei lui Dumnezeu.

La aceasta concluzie au ajuns o serie intreaga de opinionisti, inclusiv jurnalistul britanic Bernard Levin care, intr-un articol usturator publicat la nivelul prestigiosului cotidian London Times, critica aspru afirmatia fizicianului John Archibald Weeler potrivit careia intrebarea Ce-a fost inainte de Big Bang?” nu-si are sensul in contextul teoriei generale a relativitatii.

Este ceea ce sublinia insa si Hawking, explicand ca ar fi ca si cum am intreba „Ce se afla la Nord de Polul Nord?”, de vreme ce inainte de Big Bang nu exista timp, iar Universul a luat nastere „din nimic” – „Sfantul Augustin ar fi inteles perfect ce vreau sa spun”, concluzioneaza fizicianul.

 

Stiinta: de la inspiratie la contemplatie si invers

La randul sau, Darwin a explicat ca viata pe Terra a evoluat treptat de la microbii primitivi, la bogata diversitate a biosferei de care ne bucuram noi astazi, dar a lasat deschisa controverselor chestiunea privind modul in care primele vietuitoare au luat nastere sau, mai exact, cum se pot transforma sponan aceleasi substante chimice lipsite de viata in entitati vii.

Deocamdata, in afara de versiunea oferita de religie, nimeni nu a reusit sa ofere o teorie bine pusa la punct care sa explice acest fenomen – tot ceea ce a fost formulat pana in acum prezinta limite serioase, astfel incat, stiintific sau nestiintific vorbind, este vorba despre un autentic mister.

Temerarele cercetari in domeniul biogenzei se afla insa in perioada lor de infloritoare crestere, astfel incat anumite echipe de specialisti nu se dau in laturi de la a experimenta crearea de viata de la zero, in laborator, combinand substante chimice in mii si mii de feluri.

Altii urmaresc o alta pista, cea a „descompunerii” microbilor existenti, pentru a reconstrui in eprubeta o forma de viata „primitiva”, gena cu gena, in speranta ca vor descifra astfel modul in care Mama Natura a pus la cale gluma nasterii vietii pe Pamant, sau chiar undeva, in spatiu, pe alte corpuri ceresti din Sistemul Solar, cu miliarde de ani in urma, fara ajutorul unei aparaturi sofisticate sau a unui grup de specialisti in chimie organica.

In realitate, secolul XXI nu ne invata altceva decat sa deschidem ochii mari asupra faptului ca viata e integrata in legile fundamentale ale Universului, ca parte din structura de baza a realitatii, iar noi suntem reprezentarea vie a unui plan cosmic uluitor si ingenios, capabil sa izvorasca viata din non-viata si inteligenta din materie amorfa.

Ne aflam in fata unui minunat exemplu despre modul in care stiinta inspira dezbaterea teologica vizand existenta vietii pe Pamant, a rostului acesteia si a sublimei sale complexitati in tabloul general al unui cosmos guvernat de splendide legi, care lasa mut de uimire pana si cel mai pragmatic mod de gandire”, concluzioneaza Davies.

Teoria creationismului si Big Bang-ul nu sunt in dezacord, ci se completeaza reciproc – una fara alta nu se poate, sustinea la randul sau si Papa Francesco, intr-un discurs public sustinut in anul 2014, la Vatican, dand astfel startul unei noi abordari religioase a ipotezelor avansate de lumea stiintei in acest context.

 

Bibliografie:

  1. Davies, Paul – Science and Religion in the 21st Century, 2000;
  2. Consoli, Maurizio – Scienza e fede. Riflessioni su un conflitto che non esiste, 2008;
  3. Dennett, Daniel C. – Science and Religion: Are They Compatible?, 2010;
  4. Manning, Russel Re & Byrne, Michael – Science and Religio in the Twenty-First Century, 2013;
  5. Papa Francesco – Big Bang e crazionismo non sono in disaccordo, 2014.

 

 

 

(Visited 97 times, 1 visits today)