Inca din cele mai vechi timpuri, ideea existentei efective a lumii a fost corelata cu capacitatea noastra de a o percepe, de a fi constienti de realitatea ei.

Desi formularea pare sa contina la nivelul sau un nonsens – cum putem sa percepem ceva daca nu existam mai intai – chestiunea se bucura si in prezent de atentia ganditorilor si oamenilor de stiinta, deopotriva.

 

Cum percep oamenii viata in sine – teoria existentei ca efect al constiintei

Similar intrucatva cu hilara dilema populara legata de aparitia galinaceelor: „ce-a fost mai intai, oul sau gaina?!?”, subiectul referitor la modul in care oamenii percep viata, continua sa fascineze generatii intregi de cercetatori si oameni de stiinta, de la Aristotel incoace si chiar mai inainte de acesta.

Scriitorul si antropologul Carlos Castaneda (1925-1998), sustinea intr-una din lucrarile sale, faptul ca rostul omului pe Pamant ar fi tocmai acela de a percepe:

In culturile ancestrale, fiinta umana constituie o entitate al carui rost primordial consta in perceptia propriu-zisa. Perceptia e sensul vietii si pe structura acesteia se cladeste si prinde forma realitatea”.

Cu toate acestea, de-a lungul timpului, omul si-ar fi pierdut abilitatile initiale, modificand astfel si modul in care se raporteaza la matricea in care vietuieste: „… problema e ca fiinta umana s-a limitat treptat sa perceapa o unica realitate, desi a fost creat pentru a percepe si a exista in realitati multiple, astfel incat fiinta sa sa se poata dezvolta, sa poata evolua continuu, intr-un proces complex si fara punct terminus”.

 

Cum percep oamenii realitatea inconjuratoare si cea interioara?

Mergand pe firul acestui rationament, o serie intreaga de autori de specialitate sustin ipoteza potrivit careia realitatea nu este identica pentru toti: perceptia evenimentelor e conditionata de modul fiecaruia de a vedea lucrurile sau, cu alte cuvinte, problema nu este ceea ce se intampla, ci modul in care ne raportam la evenimentele respective.

Realitatea ar fi privita asadar printr-un soi de lentile cu diferite dioptrii, generand efecte cu totul si cu totul distincte la nivelul indivizilor, in functie de propria interpretare si de amprenta unica a perceptiei fiecaruia din acestia.

Mai mult decat atat: demersul folozofic al lui Descartes, care promoveaza certitudinea obtinuta de pe urma indoielii, se profileaza la orizont nu fara doza sa de semnificatii sumbre – „gandesc, deci exist: eceasta este sigur, dar pentru cata vreme?”.

Ideea ca omul ar putea exista fara sa fie insa sigur de asta pe deplin, a alimentat de-a lungul timpului si fantezia a numerosi scriitori, scenaristi si cineasti, care nu au ezitat sa speculeze subiectul pentru a realiza o serie intreaga de creatii stiintifico-fantastice menite sa starneasca interesul fanilor genului si nu numai.

Ar putea oare omul sa fie doar rezultatul unei simulatii efectuate la nivelul unui soi de computer gigantic? Sau am putea sa fim inconjurati de zombie fara macar sa avem habar de asta? De vreme ce ne indoim, inseamna ca existam. Da. Nu. Poate…

 

In „Dark City (1998) – pelicula realizata sub bagheta regizorala a lui Alex Proyas, omenirea experimenteaza de fapt un vis creat de o civilizatie extraterestra; in „Inception” (2010) – film ce poarta semnatura lui Christopher Nolan, exista cei in masura sa fure secrete si sa construiasca lumi din visele altuia, nu in ultimul rand, in „Matrix” (1999) – realizat de fratii Larry si Andy Wachowski, stapanul jocului e un software, iar omenirea e un virus al existentei.

 

Filozofiile moderne nu exclud ipoteza simularii la scara cosmica

Pentru Nick Bostrom, filozof in cadrul Universitatii din Oxford (Marea Britanie), e plauzibil ca realitatea noastra sa constituie de fapt un gigantic proiect simulativ realizat de extraterestrii.

Daca va intrebati cum am putea sa stabilim cat adevar se afla intr-o astfel de alternativa existentiala, ei bine, totul este doar o supozitie fara posibilitatea unei demonstratii efective, nici macar daca ne-ar rasari spontan in fata ochilor, un afis de avertizare de tipul traiesti intr-un ambient simulat si tu insusi esti o simulatie”. Probabil ca mesajul ar fi interpretat cel mult ca o gluma proasta.

Dar Robin Hanson, economist in cadrul George Mason University din Virginia (SUA), a formulat chiar o teorie si mai bizara, potrivit careia gandirea oamenilor ar putea fi manipulata cu usurinta, limitata, eliberata sau, de ce nu, stearsa partial.

„…chiar daca omenirea ar accepta pe deplin ideea de a fi doar un experiment, operatorii de la pupitrul experimentului ar putea oricand sa opteze pentru un „rewind” scurt si sa ne stearga din memorie informatia, astfel incat sa nu ne dam seama de nimic ulterior si sa traim pur si simplu ignorand acest aspect”, afirma Hanson.

 

In concluzie, extrapoland rationamentul sau, poate ca ar fi cazul sa traim la maxim fiecare clipa de care dispunem, intrucat nu se stie nici macar cat va dura interesul experimentatorilor pentru civilizatia noastra.

Daca socotiti ca pana acum am facut cunostinta cu ipoteze nebunesti, iata una si mai rascolitoare, formulata de acelasi Robin Hanson:

„…mergand pe firul logic, se poate spune ca simularile de dimensiuni reduse sunt mult mai numeroase decat cele de proportii, care implica resurse, timp si nu in ultimul rand multiple dificultati in procesul de creatie. Asadar e mult mai probabil ca eu sa traiesc intr-o simulare in care sunt unicul constient, in timp ce toti ceilalti sunt… zombie”.

 

Specialistii in neurologie au pus deseori la indoiala ipoteza ca omul ar fi dotat cu „libertate deplina de alegere”, considerand ca optam frecvent pentru ceva anume fara sa stam pe ganduri, ci justificand doar intr-un ulterior moment alegerea noastra, cu un rationament specific.

As putea fi chiar eu insumi un soi de zombie, fara capacitatea de a decide ceva anume, chiar daca nu-mi dau seama de asta”, afirma la randul sau Paul Skokowsky, filozof in cadrul Universitatii Stanford (SUA).

Zombie sau nu, filozof sau om de rand, individul este indreptatit sa-si puna intrebarea: „Cum pot sa ma indoiesc ca exist? Chiar daca o entitate superioara ma manipuleaza sau imi induce rationamente inselatoare, eu nu pot sa ma insel singur cu privire la existenta mea. Pot sa ma indoiesc cel mult de a fi un om, dar existenta devine certitudine de indata ce imi formulez intrebarea. Pot fi o gluma a naturii sau nu, pot sa fiu un zombie sau nu, dar asta nu inseamna ca nu exist”, dupa cum sustine genetistul italian Edoardo Bocinelli.

 

Ce spune Biblia despre perceptie si libertatea de alegere?

Spre deosebire de variantele mai  mult sau mai putin fanteziste ale filozofilor, in care imaginatia deschide larg portile oricarei ipoteze, cel mai vechi manual explicativ al tuturor timpurilor – Biblia – contine informatii dedicate si acestui subiect.

Potrivit acestora, Arhitectul General al existentei noastre ne-a inzestrat cu capacitate de discernamant, lasandu-ne liberi de a alege si de a adopta decizii dupa cum socotim de cuviinta.

Daca omul a fost creat dupa chipul si asemanarea Sa, atunci omul dispune fara indoiala de libertate deplina de alegere, iar viitorul sau depinde in mare masura de el insusi.

Biblia nu-l sileste pe om sa se comporte si sa-si cladeasca viata dupa regulile sale, ci doar il sfatuieste ca e mai intelept sa urmeze aceasta cale, decat sa se abata de la ea: „O! de ai fi luat aminte la poruncile Mele, atunci pacea ta ar fi fost ca un rau, si fericirea ta, ca valurile marii” (Isaia 48:18).

In ceea ce priveste destinul omului, nu exista o „soarta” scrisa deja pentru fiecare individ in parte, ci daca dorim sa ne bucuram de succes si realizari in viata, nu avem decat sa ne suflecam manecile si sa ne punem pe treaba, rugandu-ne „sa umblam in caile Domnului si sa facem cele placute Lui”:

Tot ce gaseste mana ta sa faca, fa cu toata puterea ta!” (Ecleziastul 9:10) si „Fie ca mancati, fie ca beti, fie ca faceti orice altceva, faceti toate lucrurile spre gloria lui Dumnezeu!” (Corinteni 10:31).

 

Biblia sustine ca Dumnezeu nu prestabileste absolut totul in calea omului, nu-si exercita atotputernica Sa forta pentru a-i asterne dinainte scheme deja croite, ci il lasa sa actioneze dupa cum socoteste de cuviinta, atata vreme cat nici o actiune a acestuia nu poate schimba vointa Sa la nivel general.

In plus, cea mai concisa si mai profunda indicatie vizand interpretarea crestina a existentei umane e cuprinsa in versetul Noului Testament – Sfanta Evanghelie dupa Ioan, 14:6 – in care Hristos dezvaluie formula sintetica a rezolvarii tuturor chestiunilor nelamurite pentru om: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata”.

Asadar, scrierile biblice ne indica faptul ca orice intrebari am formula in legatura cu existenta si rostul nostru pe Pamant, misterele nedezlegate vor capata explicatii depline daca omul isi indreapta atentia asupra justelor paragrafe, ce contin cheia dezlegarii oricarei taine: „Veti cunoaste adevarul, iar adevarul va va elibera” (Ioan 8:32).

 

Cat de departe se poate merge pe firul speculatiilor?

viitorul perceptiei umane

Asa cum bine afirma candva Nicolae Iorga, „Dumnezeu face zile cu soare si zile cu nouri; intamplarea face zile cu noroc si zile fara noroc, iar omul zile vrednice si zile nevrednice”, ceea ce sustine ca, pana una-alta, omul se afla in miezul temeiurilor pentru care viata lui e mai buna sau mai rea.

Lucru care nu-i impiedica pe ganditori sa ipotizeze scenarii din cele mai extravagante pe marginea acestui subiect, atata timp cat nimeni nu-i poate contrazice cu probe materiale.

 

Pentru a ne forma o idee in legatura cu cat de departe se poate merge pe firul speculatiilor, e suficient sa aruncam o privire asupra teoriei lui Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646-1716), care sustine ca existenta lumii si materialitatea efectiva a acesteia depind de o serie de „atomi formali” distribuiti in timp si in spatiu, carora le-a dat denumirea de „monade”.

Monadele ar reprezenta in opinia sa cele mai simple elemente constitutive, dar de natura metafizica, regasite la nivelul oricarui lucru, in timp ce Dumnezeu ar detine cornul abundentei intregii realitati, fiind izvorul tuturor monadelor universale sau atomilor spirituali, care reflecta divinitatea.

Omul ar constitui in acest context o entitate care atinge un grad intermediar de claritate a reflectarii divinitatii, superior animalelor sau mineralelor de pilda, dar inferior regnului imaterial al fiintelor ceresti, care se propie cel mai mult de perfectiune, aflandu-se in proximitatea Monadei Supreme.

Intr-o abordare ceva mai putin sofisticata, Dumitru Constantin Dulcan afirma insa ca „omul este singura fiinta de pe Terra careia i s-a dat posibilitatea sa se implice in creatie prin extensia inteligentei sale”, ceea ce multiplica la scara exponentiala atat natura activa a existentei noastre, cat si responsabilitatea pe care aceasta o presupune.

 

 

 

 

Bibliografie:

  1. Berkeley, George – A Treatise Concerning the Principles of Human Knowlege, 2002;
  2. Herzen, Alessandro – Analisi Fisiologica del Libero Arbitrio Umano, 1870;
  3. Giorello, Giulio & Bocinelli, Edoardo – Lo scimmione intelligente, 2009;
  4. Castaneda, Carlos – Journey to Ixtlan, 1972;
  5. Dulcan, Dumitru Constantin – Inteligenta materiei, 2009.

 

 

Cititi intreaga serie aici:

Seria “Evolutia umanitatii si viitorul ei”

 

 

(Visited 85 times, 1 visits today)