Cruciada saracilor

Cruciada saracilor

Un vagabond excentric numit Petre Sihastrul a asras numerosi participanai. A adunat zeci de mii de oameni si i-a inspirat sa se îndrepte numaidecat spre Ierusalim, lasandu-i pe ceilalti în urma.
A încercat sa mearga în pelerinaj dar a fost trimis înapoi, asa ca putea vorbi din experienta personala. Reînnoirea pelerinajului a fost motivul care a facut atatia oameni, oamenii modesti, sa mearga în cruciada. Petre era cu siguranta carismatic. Calarea un magar batran iar adeptii sai îl venerau ca pe Petru. Criticii sai afirmau ca semana cu el. Petre avea în curand 15.000 adepti.
Alti conducatori mai sinistri apareau din padurile Germaniei. Generali barbari care evocau puteri misterioase si pareau atrasi de mirosul sangelui. Erau nerabdatori sa-l verse si si-au gasit curand primele victime. Nu musulmani, dupa cum v-ati aatepta, ci evrei. Parea absurd sa mergi 5.000 km sa ucizi musulmani în Tara Sfanta, oameni despre care nu se stia aproape nimic atunci. Pe cand cei care, dupa cum credeau cruciatii, l-au ucis de fapt pe Christos, erau bine mersi. Mormintele victimelor înca pot fi vazute în cimitirul evreiesc din Worms, Germania.

Dintrodata, ca un fulger, în 1096, la începutul primei cruciade, a început un pogrom groaznic care a distrus comunitatea. Grupuri de raufacatori au atacat cartierul evreiesc. Cativa au încercat sa gaseasca adapost la Palatul Episcopal. Erau privilegiati si protejati prin decret imperial. Nu le-a folosit. Toata regiunea a fost afectata, dar orasele Worms, Speyer, Mainz si Koln au fost cele mai afectate. Cruciadele au institutionalizat antisemitismul în Europa si l-au transformat într-o boala incurabila în Creatinism. De atunci, de fiecare data cand a pornit o cruciada, avea loc un pogrom asupra evreilor de acasa.  Aceati cruciati neoficiali adunati de Petre Sihastrul nu aveau organizare sau conducatori,  dar stiau unde merg. Toate hartile medievale prezentau Ierusalim drept centrul lumii. Stiau ca trebuie sa se îndrepte spre Constantinopol.
Era o ruta cunoscuta de pelerini. Nimeni nu a planificat necesarul de hrana ai apa pentru toti aceati oameni, acestia luptand pentru ea cu oamenii întalniti. Cand au ajuns în Semlin, o neîntelegere asupra cumpararii unei perechi de încaltaminte s-a transformat într-o revolta cu 4.000 de morti. Cand trupele imperiale au încercat sa-i controleze în timp ce traversau raul Sava, au luptat cu ei si i-au ucis. Apoi au intrat în Belgrad, pe care l-au devastat si incendiat înainte sa-si continue drumul. Armata lui Petre Sihastrul a ajuns la zidurile uriase ale Constantinopolului în 1 August 1096. Marsaluiau de 4 luni parcurgand 40 km pe zi, dar nu erau armata asteptata. Cand împaratul Bizantin a cerut ajutorul vestului, se gandea la cateva sute de mercenari, sau un grup de cavaleri, dar a aparut Petre cu aceasta vasta, de nestapanit si rebela ceata de 60.000 de oameni. Pentru împarat, asta era mai degraba o problema decat ajutor. Întotdeauna am crezut ca, cruciadele reprezentau în fond invazii barbare, dar invaziile barbare pot fi inspirate de credinta în datoria religioasa. Din pacate, notiunea lor de munca Domnului, era mai degraba distructiva, nu corecta. “Cu soldatii a venit o hoarda de civili depasind numeric firele de nisip sau stelele. Duceau ramuri de palmier si purtau cruci pe umeri. Erau femei si copii care si-au parasit tarile.” Acestea erau cuvintele fiicei împaratului, Ana. Ceea ce ea si tatal ei nu au constientizat a fost ca acesti oameni au venit ca raspuns la scrisoarea adresata Papei.
Împaratul nu era curios sa-l întalneasca pe Petre Sihastrul sau Petre Prostul, cum îi spunea printesa, si a tinut portile închise pentru rebelii lui Petre. Li s-a permis mai tarziu sa intre, dar numai în grupuri de cate 6. Nu cred sa fi ajuns toti cei 60.000 în cetate. Cei care au intrat nu vazusera nimic asemanator cu Bizantul. Constantinopol era mai mare decat toate orasele crestine vestice adunate.  Si înca era plin de bogatiile unei Capitale Imperiale Romane. Acest loc a fost construit de Împaratul Constantin în secolul IV.   Orasul era dominat de un complex nou de palate, ale caror gradini adaposteau multe animale exotice. Avea cea mai mare biserica, Biserica Sfanta Sofia, veche deja de 500 de ani. si o arena gigantica de curse, hipodromul. Orasul gazduia o colectie de relicve sfinte inclusiv coroana de spini si portretul Fecioarei pictat de Sfantul Luca. Dar nu pentru asta venisera taranii lui Petre. Venisera sa vada Ierusalimul, iar acesta era înca departe, peste Bosfor. Alexios stia ca aceati rebeli vor fi macelariti cand vor ajunge în zona controlata de turci. L-a sfatuit pe Petre sa astepte sosirea armatei adevarate a Papei. Petre a insistat sa continue.

Bosfor e lat de doar 800 m, dar pare un ocean. Înca ai senzaaia unei aventuri parasind un continent si ajungand pe altul. Pentru orice european, aici începea adevarata calatorie. La fel este si acum. În sfarsit, cruciatii ajunsesera în teritoriul necredinciosilor. Asia era continentul hoardelor de barbari, dar Europa era pregatita sa recupereze ce pierduse. Hoardele barbare din Rheims, Bruxelles, Koln si Milan au debarcat pe coastele Asiei. Acesta era drumul de pelerinaj catre Ierusalim. Este o plimbare foarte placuta, dar taranii cruciati nu au ajuns prea departe. Si-au stabilit o tabara în Civitot. Acolo si-au pus în aplicare misiunea sfanta de a tortura si a masacra populatia locala dupa bunul plac. Problema era ca majoritatea locuitorilor erau crestini, desi nu era de asteptat ca cruciatii sa faca diferenta. Apoi, cateva mii de franci au decis sa atace capitala turca aflata la 60 km, Niceea. Nu puteau intra în oraa deoarece avea ziduri înalte, dar puteau jefui satele din jur. “Au devastat împrejurimile Niceei, actionand crud împotriva populatiei înspaimantate. Au taiat în bucati copii. Pe altii i-au înfipt în tepuae si i-au prajit pe foc. Batranii erau torturati în diverse moduri.” Aceasta actiune a avut un efect limitat în reducerea populatiei musulmane, deoarece victimele cruciatilor inclusiv copiii, erau crestini. Oricum, francezii s-au întors la Civitot multumiti de ei si prezentand arogant prada.

Contingentul german dorea ceva mai mult. Au trecut de Niceea si au capturat castelul pe care turcii îl predasera rapid. Din pacate, în graba lor nu au observat ca fantana castelului era în afara zidurilor. Dupa o saptamana de stat în soare erau disperati. Beau sangele cailor si chiar dejectiile. În cele din urma s-au predat. Nu era simplu sa se predea. Li s-a dat de ales. Puteau fi ucisi sau convertiti la Islam si facuti sclavi. Musulmanilor nu li se permite dupa lege sa înrobeasca un alt musulman dar se pare ca acest lucru nu era cunoscut nici de cruciati, nici de turci. Convertirea era foarte simpla. Trebuia sa spui “Allah este mare si Mohamed e profetul” si sa participi la o ceremonie. Multi au ales asta. Pentru a fi corect, conducatorul lor, Reynold s-a comportat ca un barbat si a fost luat prizonier. Sultanul turcilor a trimis doi spioni la cei 25.000 de francezi din Civitot sa împrastie zvonul ca germanii au capturat Niceea  si vor sa tina prada numai pentru ei. Acest fapt a generat asa multa exaltare francezilor, încat atunci cand zvonurile s-au dovedit a fi false, nevoia de justitie s-a transformat în nevoia de razbunare si au plecat. Au cazut drept în capcana. Au cazut în ambuscada iar cruciada oamenilor de rand a fost distrusa. “O mare parte au fost ucisi încat atunci cand au strans ramasitele celor cazuti au ridicat nu doar o creasta, un deal sau un varf, ci un munte de o înalaime considerabila. Asa de mare era cantitatea de oase.”

Fortele oficiale erau în sfarsit în miacare. Hugh al Frantei l-a contactat primul pe Alexios. “Nu, împarate, caci eu sunt regele regilor, cel mai mare dintre toti de sub cer. Este dorinta mea sa ma întalnesti si sa ma întampini cu o ceremonie pompoasa demna de nobilitatea mea.” Din pacate, a esuat si a trebuit salvat de Marina Imperiala. A sosit într-o stare jalnica, oferindu-i împaratului sansa unui precedent pentru discutiile cu fortele care erau deja pe drum. La acel moment, armata oficiala a Papei era pe drum.  Armatele se vor întalni în cele din urma la Constantinopol. Raymond, Conte de Toulouse cu 15.000 de soldati din Provence. Bine înarmati si gata de razboi. Ducele Godfrey din Lorena, 20.000 francezi normanzi foarte capabili. Din Italia si Normandia, prietenii ai cunostintelor lui Tancred, masina de razboi normanda, condusa de unchiul lui Tancred, Bohemund. Teama împaratului era ca daca se vor grupa la Constantinopol ar putea ataca oraaul. Alexios trebuia sa previna asta transportand fiecare armata peste Bosfor pe masura ce soseau. Vroia sa-i puna sa jure ca orice pamant vor cuceri îi va apartine. Hugh a agreat. Juramantul nu însemna nimic pentru Alexios. Era autocratul, conducatorul tuturor oamenilor dar stia ca acest lucru are o semnificaaie în vest asa ca va obtine un juramant de fidelitate de la toti conducatorii cruciadei. Apoi au sosit Godfrey de Lorena cu fratele sau Baldwin cu 20.000 de soldati. Le-a luat 3 luni sa strabata Germania si Europa de Est. Cand au ajuns la Constantinopol, împaratul l-a trimis pe Hugh sa-i întampine, sa invite liderii la palat si desigur sa-i determine sa depuna juramantul de credinta. Erau ofensati. Nu le placea ideea de a-l omagia în vreun fel. Alexios, care a descoperit ideea vestica a omagiului era încantat de folosirea ei. Nu vroiau sa-i aduca omagiu, asa ca Alexios a închis portile si a refuzat sa-i hraneasca. Acesti oameni marsaluisera deja 1.500 km în conditii primejdioase, chiar si iarna. Iar singurul lucru de care oricarui conducator de armata îi pasa erau proviziile. Trebuiau sa-si hraneasca cumva armata.
S-au apropiat de Constantinopol cu gandul ca acolo “Acolo este Constantinopol, este împaratul care-i va conduce.” si au descoperita refuzul de a fi hraniti. Bineînteles, uneori reactionau violent.

In mijlocul Saptamanii Sfinte au încercat sa darame zidurile orasului, cel mai mare oras crestin din lume. Alexios a deschis portile orasului si a trimis o armata bine antrenata sa-i învete pe aceati vestici bunele maniere. Godfrey si Baldwin au venit la palat si au jurat ca doi baieti buni. Împaratul putea stapani orice teren cucerit de ei. Chiar si cand jura, un cavaler francez se arunca jos la picioarele împaratului. Daca ar fi fost inventate acele de siguranta, soldatii lui Godfrey le-ar fi purtat în nas. Armatele lui Baldwin si Godfrey au fost trecute peste Bosfor si imediat a sosit înca o armata, apoi alta. Pe masura ce erau transportati, o uriasa masina de razboi era asamblata pe coasta Asiei.
Primul obiectiv era Niceea, capitala turcilor si bariera care a distrus armata lui Petre Sihastrul. Sultanul turc Kilij Arslan nu se astepta ca acest grup sa fie o problema mai mare decat primul. Asa ca si-a lasat nevasta acasa si a plecat sa se lupte cu un vecin. Cand a aflat ca Niceea era asediata de cruciati, s-a întors si a descoperit greseala facuta. Acestia nu erau civili fanatici înarmati cu respiratie urat mirositoare. Kilij Arslan era împotriva unor ucigasi bine înarmati si împotriva unor cai de razboi profesionisti.
Kilij Arslan s-a vazut pus în fata cu cel mai mare grup de cavaleri în armuri vreodata constituit. Si abia asteptau sa-l atace. Turcii luptau complet diferit. Nu foloseau sabiile si lanciile pana cand inamicii nu erau deja înspaimantati, confuzi si devastati. Foloseau arcasi calare, sute, care navaleau, înconjurau dusmanii si îi doborau. Spre deosebire de cavalerii europeni, ei calareau iepe deoarece sunt mai rapide si mai ascultatoare. O mare parte a iepelor erau în calduri, facand totul mai interesant din punctul de vedere al armasarilor.  Nu s-a documentat ce s-a întamplat, tot ce stim e ca turcii au parasit campul de batalie, iar Kilij Arslan a fost umilit. Cavalerii s-au întors obositi dar bucurosi.  Niceea a ramas neaparata. Cruciatii gasisera o cale sa intre. Mai devreme sau mai tarziu vor captura primul oras musulman. Alexios banuia ca odata ce cruciatii cucereau ceva, nu îi vor returna cucerirea. Niceea se învecineaza cu un lac.  Oamenii lui Alexios s-au strecurat noaptea pe apa si le-au facut locuitorilor o oferta greu de refuzat. Predati-va noua sau va lasam sa fiti macelariti de oamenii în armura. În zori, cand cruciatii erau pregatiti sa lanseze marele atac au descoperit ca orasul se predase deja lui Alexios. S-au simtit tradati de împaratul pe care venisera sa-l ajute. Ce i-a socat a fost ca împaratul nu  a torturat prizonierii turci. Nici macar nu a masacrat civilii care erau crestini. Nici macar nu le-a jefuit casele. Ce soldat cu frica lui Dumnezeu putea avea încredere în el? De acum, fiecare era pe cont propriu exact aaa cum doreau.

Acum puteau continua marsul de 1.500 km prin teritoriu inamic pentru a salva Ierusalimul fara vreun ajutor. Cum era sa traversezi Anatolia în armura în miezul verii? 13 kg de armura, sabie, scut, coif de fier, lance si inca 1500 km de parcurs. Cand au pornit cruciatii nu stiau ce-i asteapta. Un cruciat a scris acasa ca va ajunge în Ierusalim în cinci saptamani. Acest drum a condus la doi ani de iad.

(Visited 54 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *