Complexul lui Zeus

Dupa domnia lui Uranos si a lui Cronos, din care descinde, Zeus simbolizeaza domnia spiritului. El este organizatorul lumii exterioare si interioare; de el depinde regularitatea legilor fizice, morale si sociale. El este, dupa Mircea Eliade, arhetipul conducatorului familiei patriarhale.

Zeus si fulgerulZeu al luminii, el este suveranul, tatal zeilor si al oamenilor (Homer) incepand cu cea de-a treia generatie mitologica, dupa Hesiod el este cel ce prezideaza toate manifestarile Cerului. Zeus este aerul, Zeus este pamantul, Zeus este cerul. Da, Zeus este tot ce exista deasupra a tot, sustine Eschil.

Cand arunca fulgerul, Zeus simbolizeaza spiritul si luminarea inteligentei umane, gandirea iluminatoare si intuitia trimisa de divinitate, este este izvorul adevarului.

Cand dezlantuie traznetul, simbolizeaza mania lui Dumnezeu, pedepsirea, sanctionarea, autoritatea ofensata, el este justitiarul.

Zeus – personajul mitologic din Legendele Olimpuului

Personajul lui Zeus, de la olimpianul homeric ala carui aventuri amoroase cu zeitele si muritoarele sunt nenumarate, pana la imaginea unui zeu unic si universal. s-a schimbat mult, sub dublul efect al criticii filosofice si al purificarii sentimentului religios. Tot ce simbolizeaza numele lui Zeus a evoluat simultan. De la atotputernicul fantezist la spiritul pur, calea este lunga si imaginile variate. Dezacordurile in interpretarea simbolului se pot multiplica la infinit, ca pentru toate personajele din mitologie, dupa cum ne oprim la o anumita faza a unei evolutii, la o anumita legenda particulara, la cutare aspect la divinitatii sau la un anume nivel al analizei. Conceptia despre Zeus ca divinitate suprema si ca putere universala s-a dezvoltat pornind de la poemele homerice si a ajuns prin filosofii eleni la conceptia despre o Providenta unica. La stoici … Zeus este simbolul Zeului unic incarnand Universul, Cosmosul. Legile lumii nu reprezinta decat gandirea lui Zeus. Aici este punctul extrem al evolutiei zeului, care iese din limitele mitologiei pentru a apartine teologiei si istoriei filosofiei.

ZeusImnul catre Zeus de Cleante, nascut in anul 333 i.d. Hr, marcheaza culmea acestei ascensiuni a lui Zeus in spiritul oamenilor.

“Slava tie, o, cel mai glorios dintre Nemuritori, tu care esti numit cu atatea nume diferite, Zeus, cel vesnic atotputernicule, o, tu care conduci prin lege toate lucrurile! … Tu esti pretutindeni stapanul supreme al universului intreg astfel incat pe pamant nu se intampla nimic fara de tine: nimic in cerul eterat si divin; nimic in mare; nimic afara doar de ceea ce implineste nebunia raufacatorilor, doar tu stii sa dai masura celor ce sunt excesive, sa impui oranduiala celor ce sunt in dezordine si sa-ti faci prietene lucrurile dusmane tie …”

Complexul lui Zeus

Psihologia moderna a denuntat in anumite atitiduni de conducere ceea ce s-ar putea numi complexul lui Zeus. Tendinta de a monopoliza autoritatea si a distruge tot ce poate aparea la celalalt drept o manifestare de autonomie, oricat ar fi ea de rezonabila si promitatoare. Acest complex vadeste existenta unui sentiment de inferioritate intelectuala si morala precum si nevoia unei compensari sociale exprimandu-se prin declansari de autoritate sau prin teama de a nu-si vedea drepturile si demnitatea respectate la justa lor valoare: de unde susceptibilitatea extrema si maniile calculate ale lui Zeus. Aceste atitudini sunt o dovada a puterii persistente a unei mitologii traditionale ce se opune tendintelor noi ale conducerii intreprinderilor, ale comunicarii loiale intre servicii si persoane asociate in vederea indeplinirii aceleiasi munci, ale formarii in profunzime, si duce la contradictie si decizii smintite. Excesul de autoritate vadeste un defect de rationament. Pentru Zeus si problema autocratismului: mitul lui Zeus este acela al sefului innascut, de la care ar decurge orice putere si justitficarea oricarui autocratism si care imbraca formele variate ale tatalui, maestrului, dascalului, sefului, patronului, proprietarului, judecatorului, sotului, fiinta care detine secretul si de care depinde orice initiere intr-o taina. Este foarte adevarat ca autocratia este antiteza exacta autonomiei. Este de asemenea adevarat ca nu este nimic propriuzis omenesc care sa nu fie autonom. Tot ce pleaca de la un principiu care-l alieneaza pe om, in loc sa se adreseze sursei autonomiei sale, nu poate deci provoca decat o adeziune de suprafata si provizorie in loc de schimbare profunda si durabila. Ori, Zeus devine sclavul atotputerniciei sale. Daca nimeni nu poate faptui ceva bun fara ajutorul lui, iata-l condamnat sa faca totul singur. In afara influentei sale, totul este dezordine si haos, cel putin asa i se pare lui.

Zeus - tatal zeilorMitologia ajunge astfel in psihologia moderna a secolului al XXI-lea.

Aceasta este, pastrandu-se proportia, si situatia contradictorie a oricarui om pus intr-o pozitie de autoritate. Daca va folosi vechile metode autocratice, va fi prizonierul limitelor stramte ale situatiei, doar pe masura puterilor sale. Daca, dimpotriva, vrea sa se adapteze dimensiunilor si noilor structuri, este obligat sa vada inmultindu-se si alte fiinte autonome si care vor fi la fel de dornice ca el sa puna de acord interesele lor personale cu cele ale situatiei, care vor fi in stare intelectual si afectiv, sa indeplineasca o functie eficace intr-o structura evolutiva.

Mitul lui Zeus, in masura in care mai inspira relatiile umane, este mai rau decat un anacronism, este o mistificare: este antagonismul viitorului.

 

(Visited 28 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *