Inca din timpuri stravechi, oricat de promitatoare ar fi fost momentele de dobandire a sceptrului, orice domnitor cu scaun la cap acorda o atentie aparte chestiunii depozitarii in siguranta a unor comori pretioase, menite sa se transforme in resurse inestimabile la vremuri de restriste.

Este firesc sa se regaseasca asadar referinte istorice cu privire la astfel de veritabile tezaure, ascunse in cele mai neasteptate locuri, in functie de imaginatia creativa a domnitorului insusi si a sfatuitorilor sai de incredere.

 

Comorile domnitorilor romani si mitologizarea lor

Resursele minerale valoroase ale teritoriilor romanesti cuprindeau metalele pretioase la care ravneau indelung vecinii, bogatiile de aur si argint ale subsolului nostru alimentand adesea vistieriile marilor puteri care-si impuneau autoritatea asupra domnitorilor Transilvaniei, Tarii Romanesti si Moldovei, deopotriva.

Existau la vremea aceea mestesugari inzestrati cu un talent deosebit in prelucrarea metalelor pretioase, nu numai pentru batutul monedelor, ci si pentru zamislirea unor „podoabe realizate cu o sensibilitate artistica remarcabila si cu o abilitate tehnica desavarsita, in indepartatele inceputuri ale istoriei pamantului romanesc”, dupa cum subliniaza Mihai Mihalcu in volumul sau intitulat „Valori medievale romanesti” (1984).

Ametistele din Valea Rosie, aurul nativ de la Cavnic, cuartul, calcitul si calcopirita de la Baia Sprie si Baiut, dar si sideritele, granatele, chihlimbarele si hematitele romanesti impodobeau cu generozitate obiectele de podoaba destinate familiilor domnesti, coroanele, sceptrele, sfesnicele si jiltul domnitorului, dar si odaile private de la curte, mobilierul si straiele scumpe ale domnitelor.

Sipetele pline cu galbeni, precum si cele mai pretioase obiecte din aur, autohtone sau primite in semn de pretuire din partea unor aliati de la curti straine, dar si nestemate platite cu bani grei negustorilor sositi din cele mai indepartate colturi ale lumii, nu erau insa depozitate in camarile domnesti, ci in locuri alese cu grija de domnitor, tainite despre existenta carora nu stia nimeni, in afara de duhovnicul sau si de omul cel mai de incredere al lui Voda, care si-ar fi dat viata cu usurinta pentru el.

 

Mituri despre comorile voievozilor, ancorate in realitate

Folclorul romanesc abunda in istorisiri despre comori impresionante ingropate prin paduri, sub salasurile de cult, in pesteri sau in zidurile cetatilor, multe din aceste legende fiind zdravan ancorate in realitate, dupa cum demonstreaza descoperirile arheologilor si istoricilor nostri.

Atestarile documentare medievale cuprind informatii legate de averile impresionante ale anumitor voievozi, indeosebi Musatini, Basarabi sau Brancoveni, desi nu exista registre cu consemnari precise ale bunurilor lor de pret.

Scrierile cronicarilor dezvaluie insa resursele considerabile de care dispuneau acestia, intrucat domnitorii secolelor XIV-XVI relevau o putere economica remarcabila, avand in vedere ca imprumutau sume importante altor suverani europeni.

Un exemplu elocvent in acest sens il constituie de pilda, un document istoric din anul 1388, care mentioneaza imprumutul acordat de catre principele moldav Petru I Musat, regelui polon Vladislav Iagello, in valoare de 3000 de marci de aur, echivalentul a circa 52 de kilograme de aur din cel mai fin, dupa cum apreciaza istoricul Stefan Gorovei in lucrarea sa intitulata „Musatinii”.

Pe de alta parte, nu exista domnitor roman care sa nu isi fi manifestat dorinta de a ctitori lacasuri sfinte, manastiri si biserici din cele mai frumoase si mai bine inzestrate cu cele de trebuinta randuielilor crestine, deziderat care se putea transforma insa in realizari concrete numai gratie unei disponibilitati financiare deosebite.

Socotind dupa numarul mare al ctitoriilor de acest fel inaltate in Epoca Medievala pe teritoriul romanesc, rezulta ca domnitorii investeau sume cu adevarat uriase in proiectele dedicate, spre slava credintei neamului si cu nadejdea ca Dumnezeu le va ierta pacatele savarsite, la ceasul in care-si vor incredinta sufletul in mainile Sale.

Numai Stefan cel Mare (1438-1504) a ridicat 47 de manastiri, una mai mandra decat alta, care incanta si azi ochii vizitatorilor sositi din toate ungherele lumii pentru a le admira frumusetile si pentru a cauta la adapostul lor linistea si pacea spirituala dupa care tanjesc.

Si in Tara Romaneasca, Neagoe Basarab (1459-1521), la randul sau, in afara faimoasei Manastiri de la Curtea de Arges si a Mitropoliei din Targoviste, a ridicat 27 de biserici, dar nu numai pe meleaguri romanesti, ci si in Rusia, sau chiar la Muntele Athos, dispunand de averi care-i permiteau sa tocmeasca cei mai priceputi mesteri in domeniu.

Luxul Curtii sale intrecea de departe tot ceea ce se afla sau se aflase vreodata la alte curti domnesti. Pentru mesteri de cladiri si giuvaiergii, trimise soli de la apus pana la rasarit, in tarile cu traditie artistica: de la venetieni la sasi si de la rusi la greci”, scria Nicolae Iorga in lucrarea sa dedicata analizei volumului-capodopera semnat de domnitorul insusi – „Invataturile lui Neagoe Basarab pentru fiul sau Teodosie”.

Constantin Brancoveanu (1654-1714) era supranumit de otomani Printul aurului din Carpati, cunoscute fiindu-le uriasele averi aflate in posesia acestuia, motiv pentru care si fu inchis impreuna cu intreaga sa familie si torturat, spre a dezvalui tainitele in care-si ascunsese comorile nepretuite.

 

Cate din comorile domnitorilor romani au fost descoperite

Dupa cum sublinia doctorul in istorie Gabriela Nitulescu, nu trebuie scapat din vedere ca Imperiul Otoman a impus Tarii Romanesti (…) ca in spatiul carpato-dunarean sa nu se ridice cetati fortificate, pentru a facilita accesul turcilor ori de cate ori ar fi dorit”.

Nu putini au fost domnitorii romani care au sfarsit tragic, torturati indelung si mai apoi ucisi de turci, nu atat pentru ca se opuneau expansiunii otomane, cat pentru ca detineau averi impresionante, din care Inalta Poarta abia astepta sa se infrupte cu nesat.

E dificil de stabilit insa in ce masura turcii obtineau informatii pentru a dobandi acces la sipetele cu aur si nestemate ale prizonierilor lor, intrucat voievozii cunosteau prea bine practicile paganilor si le destainuiau doar tainitele special pregatite pentru astfel de momente de restristre, spre a insela setea lor de inavutire si a-i indeparta de la adevaratele locuri in care-si ascundeau masivele catitati de aur si odoare.

Cum in astfel de situatii cei dintai care-si pierdeau viata erau oamenii de incredere ai domnitorului, alte personaje in masura sa dezvaluie ascunzatorile cu pricina nu mai erau, astfel incat secretul acestora s-a pierdut in negura timpurilor, ingropate odata cu trupurile celor ce le-au creat.

In urma sapaturilor arheologice efectuate cu prilejul lucrarilor de renovare a unor monumente si obiective  de interes istoric aparte, au fost descoperite in vremurile moderne, o serie de labirituri subterane, atat la Targoviste, la Alba Iulia si la Iasi, precum si camari cu rol de tainite, construite sub lacasuri de cult – repere care se presupune ca ar fi fost utilizate in perioada medievala de catre domnitori pentru ascunderea comorilor lor, atunci cand navaleau turcii.

Putine au fost insa obiectele cu adevarat de valoare regasite in aceste surprinzatoare incaperi si coridoare subterane, care sa incununeze munca arheologilor cu descoperirea unor veritabile tezaure.

In curtea unei biserici dambovitene, a fost descoperit in anul 1964, cel mai insemnat tezaur de monede din vremea domniei lui Mircea cel Batran, totalizand 6.280 de monede.

Si sub  temelia Bisericii Sf. Gheorghe din Targoviste, a fost descoperita in 2003, o incapere surprinzatoare, intarita si cu vadita pozitionare secreta, destinata de aceasta  data depozitarii comorilor lui Neagoe Basarab.

Tainita aceasta este mult prea elaborata pentru a fi doar o simpla groapa pentru provizii. Poate fi luata in considerare ipoteza potrivit careia ar fi fost o ascunzatoare pentru tezaurul domnesc”, preciza arheologul Petru Diaconescu in 2005.

Neagoe Basarab ar fi poruncit ca in subsolul acestui lacas de cult, destul de discret ca infatisare de altfel spre deosebire de alte mari ctitorii ale sale, sa fie amenajate si un soi de catacombe, dificil de cartgrafiat insa, din pricina… lipsei de fonduri.

Tot din lipsa de fonduri, multe lucrari demarate de arheologi in puncte identificate ca obiective de importanta istorica extrem de valoroasa – de clasa A – au fost abandonate, asteptandu-si inca momentul de glorie al descoperirii unor eventuale comori ascunse.

Cele mai multe din aceste situri se afla in Transilvania si la Tragoviste – fosta capitala a Tarii Romanesti, dar si in Moldova, unde abunda manastirile cladite in epoca medievala, conservand cu sfintenie incaperi de taina si lacasuri secrete, a caror existenta nici macar nu se banuieste.

Multe din comorile domnitorilor romani au fost insa incredintate spre pastrare in locuri tainice din alte tinuturi ale Europei, pierzandu-si urma cu desavarsire, din motive limpede de inteles – o chestiune care framanta si azi multe din spiritele nelinistite ale romanilor ce inca mai viseaza ca tarisoara lor sa-si recapete nepretuitele comori ce au luat drumurile strainataturilor.

Gheorghe Poenaru, Presedintele Asociatiei Cautatorilor de Tezaure din Romania, infiintata in 2013, sustine ca cercetatorii organizatiei dispun de toate cele necesare pentru a scoate la iveala comori nepretuite ale domnitorilor romani din vremuri apuse.

Avem multe harti vechi, scrise in slavona, cu date despre celebra comoara a lui Constantin Brancoveanu(…). Avem si date despre calul de aur al lui Stefan cel Mare, un artefact care are 1,62 metri inaltime si 500 de kilograme – o statuie pe care a cautat-o Suleiman Magnificul (1520-1566) si Securitatea ceausista, fara succes. Stim deja unde se afla, dar nu vor dezvalui secretul pana nu vom fi convinsi ca va intra in Tezaurul Romaniei si nu va fi instrainata”, sustine cu tarie Poenaru.

 

 

Bibliografie:

  1. Stefan Burda – „Tezaure de aur din Romania”, 1979;
  2. Mihai Mihalcu – „Valori medievale romanesti”, 1984;
  3. Ion Patroiu – „Marele Mircea Voievod”, 1987;
  4. Federico Marazzi – „Archeologia Medievale”, XV, pag. 280, 1988;
  5. Marian Ureche – „Servicii secrete: 1539-1848”, 1993;
  6. Eugenia Papusoi – „Tezaurul de la Barlad-Dumbrava Rosie, secolele XVI-XVII: catalog”, 1999;
  7. Coman marian – „Putere si teritoriu. Tara Romaneasca medievala (secolele XIV-XVI)”, 2016.

 

 

(Visited 46 times, 1 visits today)