Socotit pe buna dreptate erou national, Avram Iancu reprezinta o figura legendara pentru poporul nostru, intruchipand calitatile alese ale unui veritabil personaj emblematico-istoric al neamului romanesc in perioada pasoptista si nu numai.

Una din cele mai indragite si mai pretuite personaje istorice ale romanilor, Avram Iancu era inzestrat cu toate cele de trebuinta penstru a-si pune amprenta profunda asupra evenimentelor ce au marcat transformari fundamentale in viata sociala, politica si organizatorica a tarii noastre, inainte si dupa marea revolutie din 1848.

 

Avram Iancu, o figura legendara: intre mit si realitate

In imaginarul colectiv al romanilor, Avram Iancu si-a adjudecat rolul celui mai de seama reprezentant al nazuintelor de libertate, egalitate si fraternitate pe care le-au propavaduit generatii intregi de revolutionari de la Adam si Eva incoace, in numele unor semnificatii de inalta valoare pentru toti cei cu idealuri marete.

Figura „Craisorului” se pliaza perfect pe mentalitatea revolutionara a romanilor din perioada pasoptista, fiind perceput precum un veritabil suflet ales, cu un destin aparte, menit sa cucereasca inimile conationalilor sai si sa intruchipeze figura legendara a unui lider nepretuit – erou de referinta al intregii noastre natiuni:

Iancutul nostru, ori te uiti la ceriul cu stele, ori la pieptul lui. Imbla tot in hinteu si in hinteu o cruce de aur. Pe Iancu numai cu glont de argint il poti pusca. Plumbul nu-l prinde si-l arunca indarat”, il descriau oamenii simpli ai vremii sale.

Dar aura revolutionar-eroica a lui Avram Iancu depasea granitele tarii, ajungand sa impresioneze intelectualitatea si opinia publica de dincolo de frontiera – In materialele gazetaresti maghiare, generatiile succesive mortii sale il portretizau cu o admiratie nedisimulata:

„…nu stia sa se incovoiasca nici sa se linguseasca. Pe figura lui impozanta, si pe fata lui superba barbateasca, se oglindea timbrul acelei constiinte, pe care singur convingerea meritelor proprii o poate da”.

 

De unde se alimenta puternica personalitate a lui Avram Iancu?

Provenind dintr-o familie simpla, fara titluri nobiliare si fara rang inalt, Avram Iancu se demonstra simbolul tuturor celor ce razbesc gratie propriilor calitati, impunandu-se prin inteligenta sclipitoare si o vointa cu totul si cu totul iesita din comun, sustinuta cu tarie de justetea convingerilor manifestate.

Paladin al dreptatii si al triumului justitiei asupra tuturor incalcarilor de lege, Avram Iancu nu ajunse sa profeseze avocatura – domeniu in care excela fara drept de apel – din pricina originilor sale modeste, la vremea respectiva nefiind ingaduit oamenilor lipsiti de titlu nobiliar sa practice o astfel de indeletnicire.

Acest lucru nu-l impiedica insa sa-si exprime convingerile revolutionare clar si raspicat in mediile elitei intelectualitatii romanesti transilvanene, inflacarata de nazuinta emanciparii sociale si nationale in perioada pre-revolutionara pasoptista.

Modul in care-si expuse ideile aflate in plin dezacord cu politica promovata de filomaghiarii ce sustineau proiectul atasarii fortate a Transilvaniei la teritoriul Ungariei declansa o veritabila unda seismica in randurile fortelor revolutionare, odata cu adoptarea masurilor represive fata de romanimea transilvaneana de catre guvernatorul Teleki.

 

Cum a aprins Avram Iancu flacara revolutiei de la 1848?

Avram Iancu ar putea fi considerat fara indoiala, unul din cei mai importanti oameni politici ai vremii sale, cu vadite abilitati strategice, organizatorice si militare – calitati ce i-au facilitat actiunile de aprindere a flacarii revolutiei de la 1848.

Inconjurat de alte personalitati contemporane de seama, care-i impartaseau pe deplin convingerile, Avram Iancu stiu sa-si atraga sustinatori valorosi precum Balcescu, Bolliac, Alecu Russo, Cuza, Bratianu, Maiorescu sau Aaron Florian.

Darzenia cu care apara drepturile romanilor si capaciatatea de a se demonstra autoritar atunci cand era de trebuinta, l-au confirmat drept optim candidat pentru proiectele revolutionare ale acestora.

Daca pe langa asemenea insusiri el va izbuti sa se impuna si in conducerea maselor, il putem de pe acum socoti pe deplin format pentru rolul care il asteapta”, afirma Bolliac.

Bine organizata, Marea adunare Nationala de la Blaj, a marcat inceputul unui proces complex de renastere a intregii societati romanesti, in cadrul unui eveniment care a reunit peste 40 de mii de persoane hotarate sa schimbe destinul si istoria tarii.

Avram Iancu s-a aflat in fruntea grupurilor inarmate de oameni simpli – tarani si mineri transilvaneni – care s-au impotrivit ostilor maghiare patrunse in zona Muntilor Apuseni. Iancu reusi sa cucereasca nu numai libertatea plaiurilor stramosesti, ci si inimile romanilor pe care-i indemna la lupta, motiv pentru care oamenii-l incununara cu cel mai nobil titlu la care ar fi putut visa vreodata, in ciuda obarsiei sale simple: Craiul Muntilor”.

 

Ce avea Iancu atat de special incat sa insufleteasca o natiune intreaga?

Avram Iancu era cu adevarat un om deosebit, cu o carisma si o infatisare pe cat de placuta, pe atat de electrizanta pentru mase, fermecand multimea”, dupa cum preciza George Baritiu, subliniind ca „…era peste putinta sa nu rapeasca cu sine pe ascultatori”.

Modul sau de exprimare era direct si simplu, pe intelesul tuturor, dar ingrijit si curgator precum un suvoi de apa cristalina”, dupa cum aprecia Nicolae Balcescu.

Iancu era inteligent, cult si instruit – nazuinta sa era de a convinge romanii si maghiarii deopotriva sa se uneasca si sa-si indrepte armele impotriva absolutismului habsburgic, pe care-l considera inamic comun al ambelor natiuni.

El insusi era indragostit de o tanara unguroaica – Johanna Farkas – cea care l-a ajutat sa-si piarda urma, dezvaluindu-i informatiile obtinute de la tatal ei – preot si avocat in Abrud – potrivit carora fortele maghiare urmau sa soseasca, avand ordin sa-l execute.

In contextul in care fortele revolutionare romanesti si maghiare se confruntau cu violenta, habsburgii profitara de conflictul dintre natiunile asuprite si innabusira revolutia, silind ambele tabere sa capituleze.

Cu sanatatea subrezita si abatut din pricina naruirii viselor sale de libertate, Avram Iancu continua insa sa apere drepturile romanilor dinaintea imparatului, la Viena, unde respinse cu fermitate privilegiile si decoratia imperiala oferite de habsburgi, cu o fraza intrata in istorie: Natiunii sa i se dea drepturile promise, atunci voi primi, altcum nu”.

Nu-i de mirare ca un astfel de temperament a inspirat multime de artisti – fie ei clasici sau reprezentanti ai creatiilor lirice orale – in realizarea unor oepere deosebite – poezii, piese de teatru, cantece, doine, balade, legende si imnuri, care s-au transmis peste generatii, reusind sa pastreze peste veacuri spiritul lor inflacarat.

Marsul lui Iancu”, publicat de George Baritiu in revista sa, in decembrie 1849, a devenit un veritabil imn al transilvanenilor, rasunand  peste colinele Apusenilor, pe melodia lui Nicolae Begnescu – tribun al legiunii Auraria Gemina, in fruntea careia se afla chiar Avram Iancu.

Forta de penetrare a acestui mars a avut proportiile unui autentic uragan, imnul fiind preluat si transformat in cantec patriotic la nivel national, interpretat in spectacole simfonice de prestigiu international de catre insusi Corul si Ansamblul Simfonic al Armatei Romane.

La randul sau, Lucian Blaga prelua din folclorul ardelenesc legenda populara a „Craisorului Muntilor” si o valorifica in piesa sa de teatru – drama intitulata „Avram Iancu”, premiera avand loc pe 30 ianuarie 1935, pe scena Teatrului National din Cluj.

 

Ultimii ani de viata ai lui Avram Iancu si tristetea unui mare vis destramat

Arestat si aruncat in inchisoarea de la Alba Iulia, Avram Iancu este umilit, batjocorit si torturat de catre oamenii imparatului pana la pierderea cunostintei, apoi eliberat spre a rataci la intamplare prin partile Vaii Ariesului, sleit de puteri si de minte, deopotriva.

Eu nu mai sunt Iancu, eu sunt umbra lui. Iancu e mort, rostea el cu amaraciune in momentele de luciditate, in care depresia-i ingaduia sa-si aminteasca de forta covarsitoare a idealurilor care l-au calauzit pe drumul eroilor zdrobiti de vitregiile realitatilor vremii lor.

In 9 septembrie 1872, La Baia de Cris, covrigarul Ioan Stupina il adaposteste in casa sa, oferindu-i straie curate, bucate si gazduire peste noapte.

In prag de seara, cativa oameni din sat venira sa-l asculte cantand din fluier pe prispa covrigarului din Zarand – loc in care isi dadu si ultima suflare, in dimineata zilei urmatoare, rapus de inima si coplesit de tristete, strangand la san o naframa zdrentuita in care se afla vechea sa jalba catre imparatul Franz Joseph, ingalbenita de vreme si mototolita de atatea si atatea citiri, fara sa ajunga vreodata la destinatie.

Unicul dor al vietii mele e sa-mi vad Natiunea mea fericita, pentru care dupa puteri am si lucrat pana acuma, durere fara mult succes, ba tocma acuma cu intristare vad, ca sperantele mele si jertfa adusa se prefac in nimica”, scrise Avram Iancu in testamentul pe care si-l intocmi, cuprins de sumbre presimtiri, cu ceva timp in urma…

Preotul Vasile Gombosiu consemna in actul celui decedat nu numai numele sau anagrafic, ci si cel cu care era recunoscut la nivel national – „Avram Iancu, Eroul Romanilor”, precizandu-i varsta – 48 de ani si conditiile in care si-a dat ultima suflare: era june, a fost impartasit si moartea sa a fost fireasca”.

Trupul sau fu inmormantat in cimitirul din Tebea, in imediata vecinatate a celebrului gorun al lui Horea, dupa cum isi exprima Iancu dorinta in testament, iar cheltuielile aferente au fost suportate de doi moti, care s-au prezentat la preotul ortodox din Tebea, platind la iuteala suma cuvenita si plecand pe data, fara sa-si spuna numele sau sa adauge vreun cuvant.

A fost omul de care si-au legat sperantele marea parte a motilor implicati in actiunile politice si in luptele de aparare a comunitatilor de romani din Transilvania acelor vremuri”, scrie Daniel Guta intr-un material omagial dedicat Craisorului in 2015, in timp ce in constiinta tuturor generatiilor de moti de dupa 1848, fiorul viu al personalitatii sale strabate vremurile fara oprelisti:

Iancule, mare, Iancule tare,

Cu noi sa fii!

Tu insoteste si insufleteste

Pe ai tai fii!…

 

 

Bibliografie:

  1. Sterca, Iosif Sulutiu – „Biografia lui Avram Iancu”, 1897;
  2. Dudas, Florian – „Avram Iancu in traditia romanilor”, 1998;
  3. Ranca, Ioan – „Avram Iancu pe baricadele Apusenilor: relatari contemporane ale unor apropiati si adversari”, 1996;
  4. Florantin, Ioan Pop – „Avram Iancu: Regele Carpatilor”, 2001;
  5. Georgescu, Ioan – „Avram Iancu: crampeie din viata si vremea lui”, 2001.

 

 

(Visited 115 times, 1 visits today)