In intreaga istorie a Romaniei nu a existat nicicand o organizatie mai febrila, mai incisiva si mai radicala decat cea cunoscuta sub denumirea de Miscarea Legionara  sau Legiunea Arhanghelului Mihail – cu un pronuntat caracter paramilitar de orientare nationalist-fascista.

Cine au fost Legionarii?

Ce este Garda de Fier?

Cine a fost Corneliu Zelea Codreanu?

Este sau nu generalul Antonescu un tradator?

Asa dupa cum indica denumirea sa, organizatia acorda in principiu, o importanta de netagaduit perceptelor religiei ortodoxe, imprumutand numele Arhanghelului Mihail pentru a indica fara drept de apel scopurile sale de „impartire a justitiei”, in functie insa de principiile sale rigide, violent anti-comuniste, antisemite antimasonice.

 

Miscarea legionara – mituri si adevaruri istorice corelate

Nu este unicul caz in istorie cand oamenii recurg la elemente religioase, actionand in numele unor concepte divine in scopul aplicarii propriilor lor convingeri, mai mult sau mai putin juste, declansand chiar conflicte dramatice ce au condus la deznodaminte stropite cu sangele a mii de victime.

In Romania, in vara anului 1927, urmatorii au fondat organizatia Miscarii Legionare, ca act de aversiune ce a marcat desprinderea fata de principiile politice si modul de actiune al lui A.C. Cuza (1857-1947) – fondatorul, alaturi de Nicolae Iorga, al Partidului Nationalist Democrat (1910).

  • Corneliu Zelinski, ulterior Zelea Codreanu, (1899-1938),
  • Ion I. Mota (1902-1937),
  • Radu Mironovici (1899-1979),
  • Corneliu Georgescu (1902-1945)
  • Ilie Garneata (1898-1971)

Legionarii – Personalitatea „Capitanului” Codreanu si controlul absolut al organizatiei Garda de Fier

La nasterea aurei mitice ce a invaluit personalitatea lui Corneliu Zelea Codreanu a contribuit fara indoiala si fizionomia sa: statura impunatoare, chipul de actor de cinema, buclele date pe spate si ochii albastri, faceau astfel incat sa fie socotit liderul fascist cel mai atragator si mai fascinant al anilor ’30.

Detinand abilitati de comunicare demne de a fi invidiate chiar si de actualii experti in materie, „Capitanul” isi organiza aparitiile cu o maiestrie iesita din comun, constient fiind ca orice element fantezist asociat propriei sale personalitati nu face altceva decat sa-i alimenteze mitul.

Discipolii il considerau un lider ultra-nationalist de o carisma tulburatoare, abil in construirea unei imagini de invingator, chiar daca in cercuri private se zvonea ca adevarata „mana de fier” ar fi fost cea a sotiei sale – Elena Ilinoiu – unica in masura sa-i tempereze pornirile exaltate.

Idealul absolut al lui Codreanu, comprimat intr-o declaratie arzatoare precum temperamentul sau tumultos, era cat se poate de graitor: „…Sa facem o tara ca soarele sfant de pe cer…” – o intentie admirabila care s-a soldat insa cu nasterea unui partid fascist de extrema dreapta: Garda de Fier.

 

Legionarii, Garda de Fier si succesul de care s-a bucurat Corneliu Zelea Codreanu nu a fost insa pe placul regelui Carol al II-lea, care nu se impaca cu gandul ca discursurile nationaliste ar putea fi monopolizate de Capitan si orientate in sens antisemitic si religios. Suveranul nazuia ca dinastia de Hohenzollern sa intruchipeze simbolul unic al natiunii.

Fascinat la randul sau de Mussolini si Hitler, poate chiar mai mult decat Codreanu, Carol al II-lea decide ca unicul mod de eliminarea a rivalului sau in acea conjunctura politico-sociala este cea a arestarii si condamnarii acestuia la moarte (1938).

In mod inconstient, cu aceasta moarte violenta care a avut loc in momentul culminant al carierei sale, regele de fapt i-a „facut o favoare” Capitanului, transformandu-l intr-un idol si scutindu-l de examenul razboiului, pe care toti ceilalti lideri fascisti nu au reusit sa-l treaca.

 

Legionarii si mostenirea lui Horia Sima -dezordinile cauzate de Garda de Fier

In toamna anului 1938, dupa asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, liderul Miscarii Legionare a devenit Horia Sima (1806-1993), gratie abilitatii sale de a se strecura in primele randuri ale legionarilor socotiti mai de seama, in ciuda faptului ca multi nu-l considerau demn de preluarea conducerii organizatiei.

Sima era un personaj straniu si misterios, putini aveau curaj sa-l infrunte fatis din pricina caracterului sau patimas si ranchiunos, astfel incat se trezira la carma cu un veritabil diletant in materie, responsabil pentru o serie de erori cu efecte dezastruoase, ce s-au propagat asemenea unei unde seismice intense, pana la a matura in calea lor multime de vieti omenesti.

Ca pentru a demonstra valabilitatea conceptului potrivit caruia „puterea fara control  nu e binecuvatare, ci blestem”, Horia Sima adopta decizii radicale fara sa reflecte prea mult asupra consecintelor acestora:

  • strivi in fasa orice tentativa de a i se contesta autoritatea;
  • organiza si conduse actiunea de asasinare a premierului Armand Calinescu;
  • stranse o alianta cu generalul Ion Antonescu dupa abdicarea regelui Carol al II-lea;
  • isi adjudeca postul de vicepremier, pentru ca mai apoi sa rupa legaturile dintre Garda de Fier si partenerul la guvernare;
  • declansa o violenta actiune de protest care a determinat sfarsitul statului national legionar: Rebeliunea Legionara.

 

Acestea sunt principalele motive pentru care Nicador Codreanu, nepotul lui Corneliu Zelea Codreanu, il acuza ulterior pe Sima de a fi fost

un agent secret care, odata cu asasinarea lui Armand Calinescu, nu facu altceva decat sa condamne la moarte mii de legionari si sa macine din interior intraga miscare legionara”.

Mai mult decat atat: Nicador Codreanu afirma ca „dilentantismul cu care Horia Sima provoca prabusirea miscarii legionare e eclatanta”.

 

Antonescieni versus Legionari sau „Alien versus Predator”

Initial, legionarii l-au considerat pe Antonescu ca un fel de Hindenburg, ca un fel de paravan, in spatele caruia puteau sa-si impuna puterea, dupa cum sustine istoricul si scriitorul Gheorghe Barbul.

Neintelegerile dintre Antonescu si Sima se exacerbara insa ulterior pana la ruptura completa a relatiilor si adoptarea unor pozitii diametral opuse: Antonescu forma un nou guvern, eliminandu-l din peisajul puterii pe Sima si se inconjura de ofiteri, instaurand dictatura militara.

La randul sau, Sima il acuza pe General de a fi organizat o lovitura de stat, isi instiga gruparea legionara la actiuni antisemitice si aplica o serie intreaga de masuri teroristice in capitala, ucigand un numar insemnat de evrei, dar si alti locuitori ai Bucurestiului, care nu aveau nici o legatura cu politica sau cu Garda de Fier.

Rebeliunea se demonstra insa un act pe cat de violent pe atat de absurd, intrucat nu se bucura de sprijinul lui Adolf Hitler, asa dupa cum nadajduia Sima, ci dimpotriva: Hitler ii intoarse spatele si-l sustinu pe Antonescu.

Dupa ani si ani de analize istorice, opiniile continua sa fie impartite: anumiti istorici sustin ca Antonescu ar fi demarat o campanie de intrigi impotriva Garzii de Fier care ar fi condus la tragicele evenimente din timpul Rebeliunii, iar altii pledeaza in favoarea ipotezei ca Sima ar fi fost un exaltat lipsit de scrupule, care a facut doar ce l-a taiat capul fara sa banuiasca macar importanta rolului pe care-l va juca in istoria Romaniei.

 

De la onoare la arestare – procesul generalului Antonescu

Confruntandu-se cu doua amenintari extreme – Germania la Vest si Uniunea Sovietica la Est, Antonescu opta, dintre doua rele, pentru aceea care i se paru la momentul respectiv mai putin aspra pentru Romania, intrucat aspiratiile expansioniste ale URSS-ului si dictatura moscovita puneau in pericol grav independenta tarii, in timp ce Germania nazuia doar la resursele naturale din teritoriul romanesc (in special rezervele de petrol).

Dar in vara lui 1944, Armata Rosie impinse trupele Germaniei tot mai adanc spre frontiera orientala a Romaniei, iar Antonescu refuza sa trateze depunerea armelor, platind pretul caracterului sau militaresc rigid, care nu-i ingaduia sa-si tradeze aliatul german.

Cu alte cuvinte, onoarea il impiedica sa-i intoarca spetele lui Hitler – ar fi vrut ca nemtii sa se retraga ordonat din tara, fara sa sufere atacuri din partea armatei romane, dar Moscova il detesta pentru sentimentele sale antisovietice, astfel incat hotara ca trebuie eliminat definitiv.

Pe 23 august 1944, regele Mihai, sustinut de principalele partide politice romanesti, copie „modelul italian” aplicat de regele Victor Emanuel al III-lea lui Mussolini si-l convoca pe Antonescu la Palat, il destitui si ordona sa fie arestat, restaurand Constitutia din 1923.

Ulterior fu predat sovieticilor, iar in mai 1946 avu loc procesul sau in fata Tribunalului Poporului din Bucuresti, care a pronuntat sentinta de condamnare la moarte – Antonescu fu executat prin impuscare la Jilava, in iunie 1946.

 

Cele trei greseli capitale ale lui Antonescu

Persoanele apropiate ale lui Antonescu, precum si istoricii si expertii moderni in strategii militare, concorda asupra faptului ca Generalul ar fi comis trei erori grave, ce au condus la un deznodamant dramatic, atat pentru sine cat si pentru tara noastra:

  1. A dorit cu ardoare si a crezut puternic in victoria Germaniei asupra Uniunii Sovietice, scria Gheorghe Barbul intr-un articol publicat de cotidianul parizian „Lupta” – convingerea sa a atras un comportament total lipsit de diplomatie, care a facut ca „mania sovietica sa se abata asupra Romaniei”;
  2. A gestionat gresit retragerea trupelor romano-germane, realizand mult prea tarziu ca infrangerea este iminenta;
  3. A supraevaluat resursele umane si militare ale Romaniei,demonstrandu-se un slab strateg, un politician lipsit de abilitate si un individ macinat de indoieli si obsedat de victorie, dispus sa calce pe cadavre pentru a arata tuturor ca are dreptate”.

Dupa decembrie 1989, vocile istoricilor care se temeau sa nu fie socotiti lipsiti de patriotism s-au dezlantuit ca prin minune, campania de reabilitare a lui Antonescu fiind demarata spre a i se imbunatati imaginea in scopul manipularii opiniei publice.

Practic, s-a folosit aproape orice amanunt pentru

a justifica cumva reactiile lui intre care unele sunt intr-adevar de neinteles sau reprezinta erori foarte grave. Consecintele unora dintre ele le tragem si astazi”, concluzioneaza Alex Mihai Stoenescu in volumul sau intitulat „Armata, Maresalul si evreii” (1998).

 

 

Bibliografie:

  1. Cracea, Nicu – „Dezvaluiri legionare”, Vol. II, 1995;
  2. Bradescu, Faust & Vlad, Radu-Dan – „Viziunea integrala a Revolutiei legionare”, 1997;
  3. Bradescu, Faust – „Miscarea Legionara in studii si articole”, Vol I, 1997;
  4. Gligor, Mihaela – „Mircea Eliade. Anii tulburi: 1932-1938”, 2012;
  5. Ornea, Zigu – „Anii treizeci: extrema dreapta romaneasca”, 2015;
  6. Vulcaneascu, Rodica Smaranda – „Istoria ca o prada”, 2018.

 

 

 

(Visited 92 times, 1 visits today)