Legendele eroice care au protagonisti samuraii de odinioara, au fost catalogate drept o „afacere exclusiv masculina” timp de mai bine de 800 de ani, dar documentele istorice pastrate peste vreme demonstreaza ca e vorba despre un soi de fake-news: femeile nu lipseau catusi de putin din aceasta categorie.

Femeile-samurai proveneau din familii nobile si erau extrem de apreciate, atat pentru calitatile lor menite sa le exalte feminitatea, sensibilitatea si delicatetea, cat si pentru abilitatile razboinice deosebite, cultivate cu grija inca din frageda copilarie, in paralel cu invatarea ritualurilor traditionale de servire a ceaiului, de realizare a unor aranjamente florale deosebite (ikebana), sau de caligrafiere pe matase sau hartie.

 

Femeile-samurai de odinioara: nobile doamne si razboinice neinfricate

Nazuinta de a atinge fie si macar pentru o fractiune de secunda perfectiunea, era o zestre pastrata cu o grija iesita din comun in randurile familiilor de samurai, carora le revenea datoria de a improviza cu abilitate poeme metaforice despre viata si moarte (haiku), despre armonia culorilor, parfumurile incantatoare ale florilor, susurul apelor, seva arborilor, razele de soare si lacrimile ploii, cu aceeasi usurinta si rapiditate cu care retezau capul dusmanilor lor dintr-o unica miscare a bratului inarmat cu nobila sabie a familiei.

Un studiu efectuat in anul 2016 de catre un grup de specialisti din cadrul Universitatii din Tokyo, a confirmat faptul ca aproximativ 30% din luptatorii-samurai erau de sex feminin – rezultatele studiului, care au demonstrat ca multe din femeile japoneze de odinioara faceau fata cu brio testelor la care erau supuse in contextul unui astfel de statut, au constituit subiect de inspiratie pentru realizarea unui film documentar de exceptie.

Interviurile acordate de istoricul britanic Dr. Stephen Turnbull, de cercetatorul nipon Eiko Ikegami si de proprietara uneia din ultimele scoli de arte martiale feminine din Japonia, inspirate din traditia locala, sustin extraordinara istorie de curaj, precum si notele tragice ale vietii nobilelor doamne-samurai care au trait cu sute de ani in urma.

Documentarul releva modul in care, odata cu semnarea acordului de pace de la Kanagawa, dintre Japonia si Statele Unite, in 1854, insula nipona a fost constransa sa iasa din izolarea autoimpusa si sa accepte influenta occidentala in crestere, care a provocat o ruptura definitiva intre doua influente clanuri de samurai locali, transformandu-le in doua fractiuni beligerante.

 

Cea mai faimoasa femeie-samurai din istoria Japoniei

Acesta este cadrul in care este ambientata povestea reala a vietii eroice a uneia dintre cele mai faimoase femei-samurai din istoria Japoniei – Takeko Nakano – maestra de arte martiale si figura reprezentativa pentru cultura nipona traditionala.

Takeko avea in subordine un corp de femei-samurai, care se bucurau de o reputatie deosebita pe campul de lupta, care nu acceptau sub nici o forma retragerea, ci preferau sa-si dea si ultima suflare in batalie, decat sa suporte umilinta infrangerii. Se spune ca Takeko, ranita grav de inamic, i-a cerut surorii sale Yuko, sa o decapiteze inainte de a cadea in mainile dusmanilor, dorinta care i-a fost indeplinita si care a alimentat respectul si pretuirea tuturor generatiilor de japonezi de la razboiul Aizu incoace.

 

Samurai – un titlu pe care femeile il puteau dobandi doar din familie

In realitate, femeile japoneze nu puteau primi in  mod direct titlul de samurai, ci numai prin provenienta dintr-o familie de nobili samurai, ca fiice care, de regula, se casatoareau la randul lor cu alti samurai, ca urmare a diviziunii nete in caste a societatii japoneze de odinioara.

Daca o fiica a unui samurai se casatorea totusi cu un barbat lipsit de acest titlu, familia miresei era constransa sa-i adopte sotul, care dobandea astfel statutul de samurai la randul sau, pentru ca fiii lor sa-si poata pastra nobilul titlu fara probleme si sa-l transmita generatiilor urmatoare.

Femeile din familiile de samurai aveau acces liber la scolile de arte martiale ale vremii, de multe ori maestrul lor fiind chiar o ruda apropiata – tatal, unchiul, fratii mai mari – astfel incat instruirea putea avea o maxima coerenta, desfasurandu-se atat in afara casei, cat si in interiorul acesteia.

Printre altele, femeilor le revenea sarcina de a apara casa, indeosebi cand barbatii familiei erau plecati pentru a indeplini diverse misiuni diplomatice sau razboinice, dar si de a gestiona cu multa delicatete chestiunile banesti, gospodaria si frumusetea gradinii din jurul casei, altminteri ar fi fost socotite nedemne de a fi sotii de nobili-razboinici.

Din punct de vedere combativ, femeile-samurai erau instruite in special in deprinderea abilitatilor de utilizare a unei arme numite „naginata” – un soi de sulita care dispunea la un capat de lama unei sabii mai scurte si incovoiate, cu care apar deseori reprezentate figuri feminine japoneze in picturile feudale, dar orice altceva se putea transforma in arma la nevoie – o regula de aur pe care femeile o invatau inca din frageda pruncie, spre deosebire de barbati, care aveau datoria de onoare de a utiliza armele traditionale.

 

Cele mai faimoase nobile-samurai din istoria nipona

Cea mai cunoscuta femeie-samurai a tuturor timpurilor a fost Tomoe Gozen, supranumita Lady Vartej, despre care se spune ca ar fi fost concubina generalului Minamoto no Yoshinaka, alaturi de care a luat parte in toate bataliile – una din putinele femei-samurai care au fost descrise detaliat in literatura epica traditionala japoneza.

Cu pielea sa diafana precum portelanul cel mai fin, parul lung si chipul gratios, Tomoe era cea mai frumoasa doamna nobila a vremii. Era neintrecuta in manuirea arcului si in acelasi timp un soldat strasnic, atat in saua calului cat si pe jos, capabila sa lupte cu un demon sau cu o zeitate la nevoie – valora cat o mie de razboinici la un loc”, scrie Jonathan Clements in lucrarea sa intitulata „A brief history of the samurai”.

Aproximativ in aceeasi perioada in care isi castiga o faima deosebita Tomoe Gozen, iau nastere legende asemanatoare, inspirate din viata unei alte eroine-samurai.

 

Razboinica neinfricata, eroina Hangaku Gozen sau Itagaki

Recunoscuta drept razboinica neinfricata ea a luat parte la razboiul Genpei, in jurul anului 1200, impotriva clanului Minamoto: Hangaku Gozen sau Itagaki.

Documentele istorisesc insa ca ostile sale fura infrante si ca i se ordona sa-si puna capat vietii cu un pumnal, potrivit traditiei samurailor, dar un nobil japonez din clanul Minamoto – Asari Yohito – se indragosti pana peste cap de ea si obtinu clementa shogun-ului, luand-o in casatorie.

 

Ultimele razboinice-samurai din Japonia

La randul sau, Yamakawa Futaba (1844-1909) fu una din razboinicele-samurai, a carei istorie e legata insa de epoca relativ  moderna a Japoniei, in ultima perioada de glorie a samurailor niponi, distingandu-se in razboiul Boshin (1868-1869) si indeosebi in cursul conflictului de la Aizu, care dura mai bine de o luna.

Yamakawa Futaba era fiica de samurai si era deosebit de bine pregatita in artele martiale – in ciuda faptului ca fu invinsa, fortele imperiale o reabilitara si-i incredintara o serie intreaga de sarcini administrative menite sa satisfaca necesitatile Imparatului Meiji, in special in domeniul educarii femeilor si tinerelor japoneze de la curte.

 

O alta nobila doamna-samurai care a luat parte la conflictul de la Aizu fu si Yamamoto Yaeko – fiica unui priceput instructor de artilerie, de la care deprinse arta de a ochi cu mare precizie la distanta, devenind o veritabila experta in materie.

Viata sa fu extrem de aventuroasa dupa infrangerea fortelor Shogunatului, din 1869 – se transfera la Kyoto pentru a avea grija de fratele sau suferind dupa o indelungata perioada de prizonierat, apoi se converti la crestinism si se casatori cu un preot evanghelist, alaturi de care a trait ca in povesti, pana la adanci batraneti, adoptand trei copii.

In ultima parte a vietii isi aduse o contributie considerabila la fondarea Universitatii Doshisha – o institutie crestina scolastica din Kyoto. Trecu in nefiinta in data de 14 iunie 1932, la venerabila varsta de 86 de ani.

 

Traditii si obiceiuri nipone care comemoreaza femeile-samurai

Pe durata Festivalului de Toamna de la Aizu, grupuri de femei tinere, imbracate in costume traditionale si cu pletele infasurate intr-o banda alba, organizeaza si in prezent o serie de procesiuni pentru a comemora vitejia eroinei Nakano Takeko si a corpului sau de femei-samurai, care au luptat in razboiul Boshin.

Momentul incheierii acestui mare conflict intern nipon (1869), a marcat de fapt apusul erei samurailor in Japonia – fie ei barbati nobili ce detineau acest titlu, fie al femeilor-razboinice care i-au insotit in lupta cu aceeasi indarjire si cu acelasi simt al onoarei, specific familiilor nobile nipone de odinioara.

Chiar daca azi samuraii sunt considerati de multi drept un soi de personaje legendare ale unor vremuri apuse, seria romanelor regretatului scriitor, scenarist si regizor australian naturalizat in SUA, James Clavell (1924-1994), precum si filmele inspirate din acestea – King Rat, Shogun, Tai-Pan, Nobila Casa sau Gai-Jin, readuc in prim-plan nobletea si valorile ce caracterizau aceasta categorie sociala aparte a Japoniei de odinioara, fermecand publicul din lumea intreaga cu istorisiri de o frumusete rara, avand drept protagonisti femei si barbati samurai, al caror caracter darz si neinfricat era dublat de o sensibilitate deosebita pentru frumos, arte si natura, deopotriva.

 

Pentru a incheia cum se cuvine un astfel de articol, nu ne mai ramane decat sa completam tabloul cu un scurt, dar sugestiv poem-haiku, inspirat din lumea si traditiile samurailor, in semn de admiratie si pretuire pentru o cultura aparte, din care generatiile lumii moderne ar putea avea, fara indoiala, multe lucruri de invatat:

Un prunc vine pe lume

Deja cu parul alb.

Zorii.”

 

Bibliografie:

  1. Clements, Jonathan – „Abrief history of the samurai”, 2010;
  2. Marolla, Michele – „Giappone. Personaggi. Donne Samurai”, 2013;
  3. Nakatsuka, Ippekiro – Haiku prin secole, 1940 (Traducere din franceza de Leo Butnaru – Spatii Culturale, nr.48, sept/oct 2016).

 

(Visited 124 times, 1 visits today)