Una din cele mai impresionante creaturi din mitologia greaca este Cerberul – infricosatorul paznic de la portile infernului, a carui infatisare bizara aducea cu cea a unui caine fioros, dar care avea trei capete.

O serie de autori ai Greciei antice aminteau in scrierile lor faptul ca gardianul taramului mortilor ar fi dispus de un numar mult mai mare de capete, ce varia intre 50 si 100, in functie de proportiile pe care aezii doreau sa le dea evenimentelor istorisite, dar imaginea Cerberului transmisa peste vremuri in fresche, mozaicuri, sau vase stravechi este reprezentata cu „doar” trei capete fioroase si un trup acoperit de serpi, care se termina cu o spectaculoasa coada de dragon.

 

Cerberul: de ce-ar pazi poarta infernului un caine cu trei capete

Hades, zeul infernului, i-ar fi desemnat sarcina de a pazi cu strictete accesul in lumea defunctilor, inspaimantand orice intrus cu ochii sai de jar, coltii fiorosi si latraturile de tunet.

Ca mai toate creaturile mitologice, Cerberul demonstra insa la randul sau si o slabiciune: mierea depozitata in vase speciale de rudele decedatilor in mormintele acestora si oferita de cei ce paseau pragul catre lumea de dincolo in scopul de a-i imblanzi intrucatva teribila agresivitate.

In ciuda vigilentei si furiei sale nestapanite, Cerberul fu totusi „dus de nas” in cateva randuri, de o serie de eroi mitologici: Orfeu il potoli cu sunetul lirei sale fermecate, fu corupt de Enea gratie unei delicioase focacce preparata de Sibilla cu miere si ierburi vrajite, iar Hercule il dobora si-l inlantui, aducandu-l dinaintea lui Euristeu, intr-una din cele douasprezece munci ale sale.

Dar de ce ar fi fost nevoie ca un astfel de monstru inspaimantator sa supravegheze continuu poarta catre un taram in care nimeni nu vrea sa paseasca? Veti spune ca pazea mai mult iesirea decat intrarea, dar lucrurile nu stau tocmai astfel.

Ca si in epoca moderna, mitologia greaca avea parte de gurile sale rele, potrivit carora Hades, stapanul infernului, era de o gelozie crunta, suspectand pe oricine de complot pentru a-i fura splendida sotie – Persefona.

De o frumusete fara seaman, aceasta di urma fu victima vicleniei lui Hades, care o rapi de pe Pamant si o purta fara voia sa in adancurile taramurilor intunecate asupra carora isi intindea stapanirea.

Legenda istoriseste cum Hades, fereca frumoasa fecioara in odaile sale tenebroase, oferindu-i drept hrana cateva rodii pe o tipsie de aur.

Persefona, intristata peste masura, nu se gandea la mancare odata ajunsa in infern, dar isi racori buzele cu sucul catorva seminte de rodie, fara a avea habar ca cine mananca din fructele lumii de dincolo este condamnat la a ramane pe vecie in acel taram.

Hades plasa la poarta infernului un caine cu trei capete – Cerberul – pentru ca ochii acestuia sa vegheze in toate directiile, astfel incat atat sufletele celor ce ar unelti sa evadeze, cat si cele ale celor ce urmau sa intre in lumea mortilor, sa nu poata pune la cale vreo siretenie mai nastrusnica decat viclenia sa, pentru a-i sustrage frumoasa-i soata din imparatie.

Intr-o alta ordine de idei, povestea Cerberului – creatura stranie cu aspect de fiara salbatica tricefalica – este pe cat de surprinzatoare, pe atat de fascinanta pentru iubitorii legendelor grecesti de odinioara.

 

Cititi mai multe despre:

 

CAINELE IN MITOLOGIE SI SIMBOLISM

 

 

Originile Cerberului si rostul sau in peisajul mitologic

Cerberul era o creatura a unor nu mai putin faimosi parinti: Typhon si Echidna. Typhon, cel mai ucigator personaj al mitologiei grecesti, al carui nume are o semnificatie cat se poate de graitoare – fum halucinant – era un monstru ce isi avea salasul in cele mai profunde tenebre ale  vulcanului Etna.

Scrieri din vechime il infatiseaza precum o aratare insapaimantatoare:  cap de asin, aripi de liliac, maini nespus de lungi, cu care ajungea la stele si cu o suta de serpi sprijiniti pe umerii sai, capabili sa racneasca precum leii pustiurilor; gambele sale ca doua trunchiuri de dragoni rasuciti unul in jurul altuia, sfarseau cu doua capete infioratoare in dreptul soldurilor; barba precum coroana unui arbore gigantic fremata in vant, iar din ochii sai bulbucati serpuiau in vazduh limbi de foc, in timp ce gura-i mostruoasa scuipa continuu roci incandescente…”

Perechea sa, Echidna („vipera” in greaca veche), nu se lasa mai prejos din punct de vedere al infatisarii: era un personaj la fel de bizar, pe jumatate femeie, pe jumatate monstru, cu chip si trunchi uman, care se termina insa intr-o coada de sarpe gigantic in loc de picioare.

Echidna salasuia intr-o caverna muntoasa, devorand nefericitii trecatori care rataceau cararea spre sudul Ciliciei.

cerberus

Typhon si Echidna dadura nastere mai multor fii, la fel de monstruosi ca si ei:

  • Sfinxul – leul pustiului cu cap de om,
  • Orphus – cainele cu doua capete al lui Geryon,
  • Cerberul – cainele cu trei capete intrat in slujba lui Hades,
  • Hidra – sarpele cu capete regenerabile
  • Himera – un alt monstru tricefal, cu un cap de capra, unul de naparca si altul de leu.

 

Tabloul familial este asadar cat se poate de pitoresc din punct de vedere al combinatiilor animalice ale infatisarii membrilor sai, Cerberul putandu-se considera intrucatva norocos cu cele trei „banale” capete ale sale.

Potrivit mentiunilor controversatului preot britanic Zachary Grey (1688-1766), capetele cerberului aveau insa o semnificatie deosebita: unul reprezenta trecutul, altul prezentul si cel de-al treilea, viitorul – cu alte cuvinte TIMPUL – cel care „devoreaza” totul.

 

Daca Hercule a reusit sa invinga Cerberul, asta inseamna ca faptele eroice sunt singurele in masura sa infranga regulile nemiloase ale timpului, reusind sa ramana vii in memoria posteritatii”, sustine autorul.

Trupul Cerberului era acoperit cu serpi veninosi in loc de blana si coama, iar ghearele labelor sale erau incovoiate si ascutite, astfel incat sa nu-i scape nimic din ceea ce ataca, plin de ferocitate.

Acesta este motivul pentru care Cerberul este considerat un soi de personificare a lacomiei si brutalitatii – doua metehne care-l condamna la o existenta tragica, undeva la limita dintre viata si infern – simbol al pericolului ce pandeste din spatele unor naravuri cu care multi oameni se procopsesc de-a lungul vietii.

In literatura clasica italiana, termenul de „cerber” defineste insa un cu totul alt aspect si anume „pamantul sterp” – tarana dezolanta in care se mistuieste orice vietuitoare dupa moarte, fara drum de intoarcere din taramul tenebros al infernului si care anuleaza intr-un mod iremediabil timpul, pentru a face loc unei dimensiuni suspendate in etern.

Dante descrie infricosatorul Cerber asemenea unui soi de instrument divin prin intermediul caruia erau pedepsite sufletele muritorilor lacomi si brutali, condamnandu-le la o forma de continua sfasiere interioara de catre fiara devotata lui Hades.

 

Cerberul – de la religie la folclor si de la legenda la cinematografie

Efigia cainelui cu trei capete, regasita adesea pe suprafetele vaselor antice grecesti, se identifica si in mitologia scandinava, unde dobandeste denumirea de Garmr, un monstru ce pazeste cu ochi sangerosi regatul mortilor.

In mitologia celtica in schimb, se remarca prezenta convingerii potrivit careia in fruntea procesiunii spiritelor mortilor intoarse pe Pamant in noaptea de Samhain (Halloween), se afla tocmai un caine fioros.

In folclorul britanic apare mentionat deseori si termenul de Black Dog”, care pune accent pe culoarea intunecata a unui soi de caine spectral, ce bantuie noaptea in teritoriile din Tara Galilor si din Scotia – simbol al ghinionului tragic pentru cei carora le apare in cale.

Particularitatea legata de aspectul intunecat al fiarei pare sa-si afle originile intr-o abordare superstitioasa a chestiunii, provenind din epoca medievala, cand biserica decise ca o serie de animale negre sunt legate intr-un fel sau altul cu fortele demonice ale infernului, astfel incat pisica neagra, cainele negru, lupul si tapul negru, pentru a aminti doar cateva, deveneau prevestitoare de evenimente nefericite.

In epoca contemporana, Cerberul, in calitate de creatura letala, este frecvent „imprumutat” de scenaristii peliculelor cinematografice, care nu ezita sa le acorde un rol important, cu precadere in intrigile filmelor horror sau thriller.

Aceeasi creatura infricosatoara apare deseori in literatura SF, in jocuri video sau chiar in anumite desene animate.

Un exemplu elocvent in acest context il reprezinta cainele „Cujo” din romanul cu acelasi nume de Stephen King, sau „Devil Dog – cainele infernal, personalizat in pelicula cinematografica realizata in 1978 sub bagheta regizorala a lui Curtis Harrington.

Cerberul este prezent si in indragitul joc video si in desenul animat „Hercules” (1997), cu care s-au delectat milioane de copii in ultimile doua decenii.

Dar lista nu se opreste aici: Cerberul constituie un personaj emblematic si-n jocul de cartiYu-Gi-Oh”, in filmul „Wonder Woman”, in seria „Percy Jackson si Zeii Olimpului”, in „Hercule, razboinicul” (2014), in serialul de televiziune „Teen Wolf” si in „Resident Evil”, unde imbraca forma unui caine-zombie, cu numele de „Cerberus”.

Succesul de care se bucura aceasta creatura bizara pare sa sfideze asadar timpul si spatiul, Cerberul devenind cu timpul un soi de erou ceva mai hidos, dar bine primit de public pe mai toate meridianele lumii.

Acest lucru a fost posibil mai cu seama avand in vedere ca este vorba despre un caine care nu pare sa faca mare caz de faptul ca oamenii-i folosesc numele pentru a defini trasaturile brutale ale celor ce-si adjudeca rolul de gardieni nemilosi si se limiteaza la o serie de aparitii spectaculoase, ce dau un strop de sare si piper in existenta amatorilor de suspans.

 

Bibliografie:

  1. Luciano, De Crescenzo (1994). Zeus – Le Gesta degli Dei e degli Eroi;
  2. Vittorio, Sermonti. Inferno. Rizzoli (2001);
  3. Umberto, Bosco e Giovanni, Reggio. La Divina Comedia – Inferno. Le Monnier, 1988.

 

 

 

(Visited 315 times, 1 visits today)