Din matricea romanilor geniali, talentati si dotati cu o creativitate iesita din comun, poporul nostru a zamislit  o zestre bogata de nume ce s-au bucurat de-a lungul vremii de indiscutabila faima la nivel mondial.

Aproape ca nu exista domeniu de baza al politicii, stiintei, artelor, sportului sau medicinei in care romanii sa nu-si fi adus contributia intr-un fel sau altul cu proiecte spectaculoase, strategii, inventii, teorii, performante, descoperiri sau opere de arta unice in lume.

 

Romani celebri in strainatate – trecut, prezent si viitor

Aceasta este o realitate de necontestat, care s-a verificat de-a lungul istoriei poporului nostru inca din vremurile in care s-a plamadit, continuand si azi, in pofida multor impedimente care pun bete in roate recunoasterii valorice a resurselor intelectuale romanesti, atat la nivel intern cat si peste hotare.

Ceea ce au in comun toti acesti purtatori de faima romanesca in lume consta in faptul ca istoria vietii si ispravilor lor s-a propagat in timp si in spatiu sub semnul exagerarilor, a denaturarii adevarului si al inevitabilelor floricele adaugate pe ici pe colo, asa cum sade bine legendelor in general.

In realitate erau doar oameni si ei, cu slabiciunile si defectele lor, chiar daca nu li se poate nega acea spectaculoasa sclipire de geniu ce le-a marcat existenta, marcandu-ne-o si noua, deopotriva, intr-un sens de netagaduit: Vuia, Brancusi, Coanda, Enescu, Racovita, Cantacuzino, Saligny si multi altii asemenea lor.

Raportandu-ne insa la vremuri ceva mai indepartate, cand epoca tehnologiilor nici nu se intrezarea macar la orizont, romanii nu au dus lipsa de personaje faimoase in lume, desi nu aveau la dispozitie nici internet, nici servicii de telefonie mobila si nici sateliti care sa faciliteze comunicarea.

Faptele lor erau insa atat de impresionante incat faima acestora se transmitea cu iuteala vantului in cele patru zari, pe nebagate de seama – unul din acestea a fost si Vlad Tepes (1431-1476), care s-a cimentat in istorie drept un personaj sangeros si plin de cruzime, generand legende din cele mai absurde, care au inspirat scenarii si romane fara numar, spre deliciul a generatii intregi de iubitori ai genului horror-vampiresc in salsa Dracula.

Ca domn al Tarii Romanesti care a reusit sa obtina pentru o buna bucata de vreme independenta fata de otomani, Vlad Tepes isi exercita suveranitatea cu o asprime aparte, folosind orice metoda pentru a inspira groaza celor ce i se impotriveau, avand in vedere ca vistieria de care dispunea nu-i permitea sa-si procure resurse razboinice pe masura fortelor cu care se confrunta.

Dupa cum spune o vorba mai veche, „scopul scuza mijloacele”, iar Vlad Tepes a pus in aplicare dictonul mai cu iscusinta decat se asteptau marile puteri ale vremii, tragand in teapa dusmanii si expunandu-i la rascruce de drumuri, pentru a intimida si a vara frica-n oasele celor ce ar fi ravnit la belsugul tarii.

Faima de om sadic si insetat de sange i-a fost larg raspandita in toate colturile lumii indeosebi de catre negustorii straini care nu vroiau sa respecte legile comerciale impuse de un domn ce tinea sa protejeze activitatile similare autohtone.

Faptul ca recurgea adesea la pedepse aspre, torturi si sentinte nemiloase s-a dovedit insa extrem de eficient la vremea respectiva, desi istoricii tin sa precizeze ca Vlad Tepes nu era catusi de putin original in aplicarea acestoara, fiind inventate cu mult timp inaintea sa si descrise cu lux de amanunte in scrierile babiloniene.

Este vorba indeosebi de controversata metoda a „trasului in teapa”, care se regaseste mentionata sub forma de condamnare la moarte a sotiei, in celebrul Cod al lui Hammurabi, dar si de jupuirea de vii, fierberea si ingropatul de vii – metode practicate frecvent in orientul antic.

E dificil de stabilit azi masura in care iscusinta de domn a lui Vlad Tepes a completat pachetul metodelor sale de stabilire a „ordinei si disciplinei” in tara si la granite, dar ceea ce se poate afirma, fara urma de indoiala, e ca a trait extrem de intens si inca mai traieste, daca e sa socotim celebritatea de care se bucura la nivel global.

 

Politica si celebritate – propagarea publicitatii negative

De-a lungul istoriei s-a demonstrat ca faptele si initiativele pozitive ale inaintasilor s-au bucurat de mai putina faima decat cele care ne-au pus intr-o lumina nefavorabila pe plan mondial – dictatura lui Nicolae Ceausescu constituind probabil cel mai elocvent exemplu in acest context.

Binele tarii nu a coincis cu popularitatea liderilor sai, ba chiar dimpotriva: Ceausescu tinea foarte mult sa apara in ochii lumii drept un conducator iubit de natiunea sa, dar efectul a fost contrar – lumea l-a perceput doar ca un dictator tiranic si megaloman, ce si-a infometat poporul si l-a privat de libertati.

Inchiderea granitelor tarii pe durata dictaturii si impunerea unor controale severe ale autoritatilor pentru orice element socotit periculos pentru interesele ceausiste a facilitat propagarea unei publicitati negative atat pentru tara cat si pentru conducatorul ei, dar relatiile pe care acesta din urma le-a stabilit cu liderii tarilor comuniste si cu alti dictatori din lume, precum si placerea sa nedisimulata de a sa targui la semnarea oricarui contract de export masiv, l-au introdus pe lista celebritatilor indoielnice ale vremii.

Mai de voie, mai de nevoie, toti omologii sai la nivel global, l-au acceptat ca pe un personaj cu care, daca nu-l poti evita, e mai intelept sa te comporti cu multa bagare de seama, nu atat din pricina unei presupuse „genialitati politico-strategice”, cat mai cu seama din pricina reputatiei caracterului sau imprevizibil.

Aflandu-se la carma tarii pentru decenii, Ceausescu a pus bete in roate afirmarii oricarui om politic ce i-ar fi putut compromite pozitia, manifestand un veritabil comportament paranoic raportat la acest argument, dar asa dupa cum se verifica de fiecare data in istorie, tot ceea ce e interzis mocneste dedesubt, izbucnind cu si mai multa furie de indata ce gaseste o fisura in sistem, asa cum s-a petrecut si cu disidentii romani, primiti cu bratele deschise peste hotare.

 

Stiinta si constiinta – cercetatori, inventatori si descoperitori romani celebri

Stiinta, cultura si arta au gasit teren fertil in Romania, daca e sa socotim numarul de reprezentanti faimosi in aceste domenii, raportat la dimensiunile mici ale tarisoarei noastre si evident, la densitatea populatiei ei.

In mod paradoxal, o serie intreaga de artisti, cercetatori, inventatori si descoperitori romani, sunt mai des pomeniti peste hotare decat in teritoriul lor de origine, dar statisticienii apreciaza ca acest fenomen se datoreaza tot epocii in care romanii nu aveau acces la informatie si erau siliti sa accepte un soi de spalare de creier care desi nu functiona intotdeauna, avea efectele sale negative asupra intregii populatii.

Pe de alta parte, multe din inventiile romanilor, socotite la vremea lor geniale, au devenit treptat depasite, din pricina dinamicilor tehnologice moderne, care le-au facut sa paleasca oarecum in ochii generatiilor tinere – din aceasta categorie face parte de pilda elegantul stilou, inventat de Petrache Poenaru (1799-1875), in anul 1827, care astazi constituie mai mult un accesoriu decorativ decat un obiect practic si extrem de util, asa cum era la vremea cand a fost brevetat sub titulatura de „Condei portaret fara sfarsit, alimentandu-se insusi cu cerneala”.

La polul opus se situeaza insa Anastase Dragomir (1896-1966) – un nume care nu trezeste din pacate rezonante speciale in urechile romanilor, dar care a revolutionat cu adevarat sistemele de siguranta ale aparatelor de zbor la scara mondiala, inventand in 1929, alaturi de Tanase Dobrescu, scaunul ejectabil, in masura sa salveze vietile pilotilor in caz de urgenta. Dupa modelul acestuia au fost create ulterior o multime de variante reproiectate in cele mai sofisticate laboratoare ingineresti ale lumii, inclusiv in cele apartinand celebrei NASA.

 

Lumea aeronauticii a inregistrat insa o istorie bine pigmentata cu romani:

  • Traian Vuia (1872-1950) – pionier al aviatiei care a dat aripi, la propriu si la figurat, visului de a zbura al omenirii,
  • Henri Coanda (1886-1972) – inventatorul motorului cu reactie si al efectului care-i poarta numele,
  • Vitalie Belousov (1930-2015) – moldoveanul care a propus lumii printre altele, un model de aparat de zbor fara motor, o turbina eoliana si un tip de frana centrifugala autoreglabila,
  • Rodrig Goliescu (1882-1942) – inventatorul avioplanului, care utiliza motorul doar pentru decolare sau
  • Dumitru Brumarescu (1872-1937) – cel ce a indraznit sa vada dincolo de vremurile sale, avansand prototipul unui aeroplan cu decolare verticala, pentru a enumera doar cativa din acestia.
  • Ironia sortii face insa ca tot un roman sa fi fost si inventatorul tunului antiaerian care-i poarta numele – Stefan Burileanu (1875-1951).

 

Descoperitorii romani, la randul lor, nu s-au lasat mai prejos, castigandu-si o binemeritata reputatie internationala pentru realizarile lor:

  • Grigore Antipa (1867-1944), care a descoperit specii noi din fauna autohtona,
  • Victor Babes (1854-1926), bacteriologul caruia-i datoram descoperirea a numeroase microorganisme patogene,
  • Ion Cantacuzino (1863-1934) – cel ce a avansat primele forme de tratament pentru holera, tifos, tuberculoza si scarlatina,
  • Lazar Edeleanu (1862-1941) – descoperitorul benzedrinei,
  • Spiru Haret (1851-1912), cel ce a formulat conceptul de „perturbatie seculara” in domeniul mecanicilor ceresti,
  • Traian Lalescu (1882-1929) – descoperitorul secventei metematice care-i poarta numele,
  • Constantin Levaditi (1874-1953), cel ce a aprofundat cercetarile in domeniul poliomielitei, descoperind ca virusul acesteia poate fi regasit si la nivelul altor tipuri de tesuturi in afara celui nervos,
  • Stefania Maracineanu (1882-1944) si contributia sa in domeniul teoriei radioactivitatii artificiale si a procedeului de declansare artificiala a ploii,
  • Constantin D. Nenitescu (1902-1970) – pionier al aplicarii de metode fizice in chimia organica si descoperitor al hidrocarburii care-i poarta numele,
  • Emil Palade (1912-2008) – descoperitorul ribozomilor,
  • Emil Racovita (1868-1947) – fondatorul biospeologiei
  • savanta-gerontolog Ana Aslan (1897-1988) – cea care a invins batranetea la propriu si la figurat.

 

Artisti romani celebri in lume

O natiune fara artisti ar putea fi considerata drept un soi de gradina fara flori, dar in gradina tarii noastre, flori din cele mai frumoase se regasesc din belsug, atat in natura cat si in contextul artistic.

Poate ca cea mai concisa si mai aproape de perfectiune definitie a artei a fost formulata tot de un roman si anume de scriitorul Octavian Goga (1881-1938), care afirma ca „arta este un duhovnic impecabil”, inbvitandu-ne la reflectie asupra unui argument ce ne-a asigurat de-a lungul istoriei, o doza strasnica de faima la nivel mondial.

Sub toate formele sale de exprimare, arta romaneasca a zamislit reprezentanti de seama pe scena internationala, de la pictura si sculptura la muzica, balet, literatura si poezie, teatru, design, moda si orice altceva a mai putut plamadi imaginatia creativa a omului de la Adam si Eva incoace.

E suficient sa amintim de :

  • geniul artistic al lui Constantin Brancusi (1876-1957) de pilda, pentru a trimite palaria la pamant,
  • talentul iesit din comun al sopranelor Haricleea Darclèe (1860-1939) si Viorica Ursuleac (1894-1985),
  • impresionantele opere muzicale ale lui George Enescu (1881-1955),
  • picturile lui Nicolae Grigorescu (1838-1907), Octav Bancila (1872-1944), Nicolae Tonitza (1886-1940), Gheorghe Tattarescu (1820-1894), Camil Ressu (1880-1962), Theodor Pallady (1871-1956), Stefan Luchian (1868-1916),
  • operele literare semnate de Mircea Eliade (1907-1986), Emil Cioran (1911-1995), Eugen Ionescu (1909-1994), George Calinescu (1899-1965) sau Nicolae Iorga (1871-1940),
  • intraductibilele dar savuroasele comedii ale lui Ion Luca Caragiale (1852-1912),
  • operele poetice semnate de Mihai Eminescu (1820-1889), Tudor Arghezi (1880-1967), George Cosbuc (1866-1918), George Bacovia (1881-1957), de revolutionarul dadaist Tristan Tzara (1896-1963) sau de proza satirica a Smarandei Gheorghiu (1857-1944).

Romanii iubesc arta cu adevarat, dar sunt destul de discreti in ceea ce priveste aceasta chestiune, nefiind tocmai genul de popor care sa stie sa-si „vanda bine” talentul – o carcateristica ce-i plaseaza chiar si in vremurile moderne pe locuri ceva mai modeste in clasamentele internationale, desi performantele lor sunt impresionante.

Este un fenomen ce se regaseste si la nivel intelectual si la cel sportiv, unde talentele romanesti sunt „achizitionate” rapid si cu bani putini de natiunile ceva mai instarite, care-si pot permite astfel de cumparaturi de pret.

Geniul pare insa sa se simta la el acasa in Romania, intrucat tinde sa procreeze mult mai multi oameni de exceptie pe meleagurile noastre decat estimeaza specialistii straini, spre stupoarea generala si spre deliciul nostru, al tuturor celor ce ne putem mandri ca suntem romani…

 

 

 

Bibliografie:

  1. Agrigoroaiei, I., Buzatu, Gheorghe & Cristian V. – „Romanii in istoria universala”, 1988;
  2. Goma, Paul – „Amnezia la romani”, 1995;
  3. Florea, Vasile – „Istoria artei romanesti”, 2007;
  4. Cornea, Andrei – „Realitatea si umbra”, 2013.

 

 

 

(Visited 107 times, 1 visits today)