Democratia, inteleasa ca forma de guvernare care se opune oricarui tip de dictatura, prezinta particularitatea fortei dobandite direct din vointa cetatenilor, garantandu-le deplina libertate si egalitate.

Problemele legate de guvernarea democratica sunt insa dezbatute inca din antichitate, evaluandu-se avantajele si dezavantajele sale, precum si formele pe care le poate imbraca sistemul democratic intr-un stat anume.

 

Democratia – concept, particularitati, valori de necontestat

Spre sfarsitul secolului al VI-lea i.e.n., la Atena, se inregistra un proces de maturare a unei radicale reforme politice, ajungandu-se la un regim in care puterea putea reveni tuturor cetatenilor de parte barbateasca, nascuti liberi si strainilor care obtinusera dreptul de cetatenie.

Acest regim era caracterizat de principiul potrivit caruia toti cetatenii erau egali in fata legii, dispuneau de liberatea deplina de exprimare si puteau sa concureze in vederea obtinerii de posturi cu responsabilitati publice.

Organele fundamentale ale orasului-stat (polis) atenian erau: Adunarea Tuturor Cetatenilor, Consiliul (caruia-i revenea sarcina de a pregati propunerile inaintate judecatii Adunarii), magistratii (alesi sau trasi la sorti), cu mandat de un an si cu functii executive ce impuneau obligativitatea de a se subordona Adunarii.

Modelul atenian de democratie se configura asadar precum un sistem de autoguvernare si de participare, la nivelul caruia exercitiul puterii e direct si fondat pe dedicarea personala a cetatenilor implicati in deciziile ce priveau polis-ul.

Cea mai veche reflexiune asupra democratiei se regaseste in scrierile lui Aristotel (secul al IV-lea i.e.n.), cand celebrul filozof grec a definit cele trei forme distincte de guvernare posibile, in functie de detinerea puterii supreme: monarhia, aristocratia si politia – termen ce definea „constitutia prin excelenta”, respectiv un guvern format din multi si pentru cei multi.

Aristotel plasa in atiteza cu aceste trei forme, alte trei, distructive, in care puterea nu e exercitata in interesul tuturor, ci doar in interesul celor aflati la guvernare, respectiv

  • tirannida
  • oligarhia  
  • democratia demagogica.

 

Democratia in Evul Mediu

Juristii medievali, pornind de la un comentariu al dreptului roman antic, au elaborat conceptul de suveranitate populara, afirmand ca daca e vointa regelui cea care face legile, aceasta se intampla doar pentru ca poporul i-a incredintat aceasta autoritate, fie chiar si in mod pur ideologic, acordandu-i puterea de legiferare.

Dar jean-Jacques Rousseau a fost cel care in secolul al XVIII-lea a pus bazele marii teorii a democratiei, in care suveranitatii populare ii revenea dreptul de a emana legi, care la randul lor ar fi trebuit sa reprezinte expresia unei vointe generale: 

  • inalienabila (care nu poate fi transmisa sau delegata unor reprezentanti),
  • indivizibila
  • infailibila.

 

Pentru Rousseau democratia constituia asadar participarea directa a tuturor cetatenilor – indiferent de conditia lor sociala – la formularea legilor si la guvernarea in sine.

Daca democratia lumii antice avea ca punct de referinta polis-ul, democratia succesiva acestei formule se organiza in Stat, respectiv intr-un stat teritorial extins la o populatia mult mai numeroasa fata de cea a unui polis.

Astfel ia nastere chestiunea reprezentarii si anume: in ce mod poate poporul sa delege anumiti reprezentanti exercitarea vointei sale, fara sa renunte la propriile drepturi individuale.

Strabatand calea comparativa cu traditia conceptului politic liberal (liberalismul), s-a afirmat ideea ca forma de democratie compatibila cu Statul liberal – deci cu Statul ce recunoaste si garanteaza drepturile fundamentale ale individului, precum inviolabilitatea personala, libertatea de opinie, libertatea presei, a religiei si a invataturii – nu este acea democratie directa propavaduita de Rousseau, ci democratia reprezentativa sau parlamentara, in care popurul nu se reuneste in adunari generale pentru a emana legi, ci doar un grup de reprezentanti alesi de cetatenii carora li s-a recunoscut dreptul de vot.

In cea de-a doua parte a secolului al XIX-lea, idealul de liberatate si garntia drepturilor individuale si idealul democratic de al participarii populare la putere se prezentau ingemanate, permitand lansarea termenului de liberaldemocratie.

 

Democratia si Socialismul

In ultimele doua secole, dezbaterile pe tema democratiei pivoteaza in jurul unui concept bivalent, aducand in prim-plan o mai veche confruntare a liberalismului cu socialismul.

Potrivit anumitor teorii socialiste, libertatile pretinse in orice democratie nu se pot limita la idealul abstract de justitie formala specifice Statului liberal, in care toti cetatenii sunt egali in fata legii, devreme ce nu sunt egali din punct de vedere al bunastarii si al statutului social.

Teoria sustine ca aceste libertati ar avea nevoie de conditii specifice pentru a se reusi depasirea diferentelor economice si sociale, pentru definirea unui ideal de egalitate, desavarsit.

E mai cu seama marxismul doctrina care sustine acest principiu, subliniind ca intr-o noua societate de tip comunist, s-ar putea dizolva sistemul capitalist al diferentelor economice si fiecare individ va regasi propriul sau interes oglindit in interesele celorlalti.

Potrivit convingerilor lui Marx, adevarata democratie nu ar fi astfel de tip formal, ci de tib substantial, constand in „autoguvernarea de catre producatori”, prin abolirea proprietatii privale asupra mijloacelor de productie si prin participarea directa la gestiunea lor de catre muncitori.

 

Valorile democratiei

Democratia consta in stabilirea regulilor acceptate de toata lumea, care precizeaza cum trebuie sa ajungem la adoptarea unei decizii politice si nu ce anume trebuie sa decidem.

Aceste reguli sunt formulate in mod liber si pot suferi modificari, dar nu pot introduce cu niciun chip elemente limitative ale libertatii jocului democratic si ale participarii populare.

Elementul ce caracterizeaza democratia consta tocmai in participarea poporului la puterea politica, deci in doctrina suveranitatii populare. In democratiile moderne aceasta participare se manifesta prin alegerea directa de catre popor a reprezentantilor ce urmeaza sa formeze organul politic caruia ii este incredintata functia legislativa.

Electoratul este alcatuit din cetatenii care au implinit varsta majoratului, fara deosebiri intre sexe, rase, religii sau statut social.

Alaturi de organul legislativ suprem si responsabilii entitatilor de administrare locale trebuie sa reflecte alegerile cetatenilor prin vot exprimat liber, potrivit propriilor convingeri si optand pentru unul din partidele inscrise in competitia electorala.

Atat pentru alegeri cat si pentru totalitatea deciziilor adoptate in sanul organului legislativ sau al guvernului, se aplica principiul majoritatii numerice, chiar daca in acest context decizia majoritara nu va putea in niciu mod sa anuleze drepturile minoritatii.

Anumite valori sunt considerate esentiale pentru idelul democratic:

  • egalitatea tuturor cetatenilor in fata legii,
  • toleranta religioasa,
  • libertatea presei si a invataturii,
  • libertatea de organizare politica si sindicala,
  • solutionarea pe cale amiabila a conflictelor sociale,
  • alternarea claselor politice,
  • respectarea drepturilor minoritatilor si controlarea tentativelor de instaurare a monopolurilor in domeniul economic, al informatiei si telecomunicatiilor.

 

Democratia in regim prezidential si in regim parlamentar

In prezent se discuta frecvent despre doua modele distincte de democratie: prezidentiala si parlamentara.

Cea dintai prevede alegerea directa, atat a organului legislativ cat si a sefului statului, care are puteri executive (acesta este cazul SUA), in timp ce in cea de-a doua, respectiv in democratia parlamentara, seful statului reprezinta o figura super partes, care garanteaza respectarea Constitutiei, cu legaturi extrem de stranse intre executiv si legislativ.

Acesta din urma este contextul in care Guvernului, respectiv puterii executive, ii corespunde la nivel de Parlament, o putere legislativa.

Odata cu prabusirea regimelor comuniste, fizionomia Europei a inregistrat schimbari radicale, aducand in peisajul democratic state precum Albania, Bulgaria, Polonia, Romania sau Ungaria, pentru a enumera doar cateva, dar si celelalte continente prezinta transformari considerabile din acest punct de vedere.

Toate procesele de democratizare traverseaza diferite faze care permit masurarea gradului de succes, pornind de la criza si prabusirea regimului nedemocratic si continuand cu tranzitia, instaurarea si consolidarea democratiei.

Subdiviziunea in faze permite o analiza comparata a fiecarui proces de democratizare pe baza unei grile ce ilustreaza in mod sintetic pasajele corespunzatoare intr-un anumit stat, modalitatile prin care se dezvolta si se concluzioneaza fiecare faza influentand-o pe cea succesiva in ceea ce priveste deznodamantul intregului proces.

Exista doua tipuri de tranzitii: cea continua si cea discontinua. Aceasta din urma este specifica si tarii noastre, inscriindu-se in categoria celor marcate de evenimente importante ce produc ruptura cu vechile reguli si institutii si in care protagonistii vechiului regim sunt inlocuiti de noua elita emergenta, schimbandu-se cadrul normativ si transformandu-se in mod radical institutiile.

Tranzitia de tip discontinu este mult mai dificila si mai complexa, intrucat apartine unui context in care noul regim democratic se confrunta cu particularitatile traumatice ale zestrei de reguli si institutii depasite, intr-un proces de transformari ireversibile si cu dinamici efervescente, in care parametri economico-sociali si chiar si cei politici, isi modifica valorile treptat, astfel incat deciziile se adopta intr-un ritm mult mai alert si mai pe neasteptate decat in trecut.

 

Consolidarea democratiei

O democratie consolidata ar trebui sa fie perceputa de catre majoritatea cetatenilor asemenea unei alternative politice unice practicabile, relevand faptul ca o regresie autoritara nu mai constituie pericolul principal (Linz, Stepan 1996; trad. It. p.7).

Toti actorii politici semnificativi si la orice nivel, sunt convinsi ca democratia reprezinta regimul cel mai adecvat si mai benefic, neputand fi rasturnat cu violenta si in care orice conflict va fi rezolvat utilizand normele stabilite, in timp ce orice violare a acestora este condamnabila.

In acesti termeni, consolidarea devine o veritabila rutina democratica, parte integranta a vietii sociale, institutionale si chiar si psihologica.

Numai pe masura trecerii timpului cetatenii si institutiile se obisnuiesc cu noile reguli si proceduri, invata sa le utilizeze eficient si le accepta ca elemente fundamentale ale societatii democratice.

Adevarata provocare a consolidarii democratiei consta in eliminarea completa a acelor puteri de tutela” si „domenii rezervate ereditate de la instaurare.

Puterile de tutela sunt structuri supravietuitoare din regimul precedent, care risca sa exercite un control asupra organelor politice elective, limitandu-le deciziile si subordonandu-le propriei lor vointe.

La randul lor, domeniile rezervate constituie arii decizionale sustrase autoritatilor guvernelor elective – produs al unor amenintari si impuneri din partea unor actori ce dispun de resurse coercitive (de regula de forte armate) si care incearca sa-si adjudece capacitatea decizionala in domenii strategice (bilanturi militare, cariere interne, aparare).

In aceste cazuri, consolidarea democratiei isi urmeaza cursul numai daca civilii reusesc sa recupereze controlul respectivelor puteri si arii decizionale.

 

 

 

 

Bibliografie:

  1. Talmon, Jacob Leib – „The Origins of Totalitarian Democracy”, Londra, 1952;
  2. Sartori, Giovanni – „The Theory of Democracy Revisited”, Chatham, 1987;
  3. Linz, J.J. & Stepan, A. – „Problems of Democratic Transition and Consolidation”, Baltimore and London; trad. it. „Transizione e consolidamento democratico”, Bologna, 2000;
  4. Morlino, Leonardo – „Democrazie e domocratizzazioni”, Bologna, 2003.

 

 

 

(Visited 47 times, 1 visits today)