Calaretii si nomazii: zorii civilizatiei

Unde si cand a inceput cu adevarat civilizatia? Care au fost diferentele dintre agricultori si nomazi? Fortele civilizate au actionat spre a crea si alte sisteme in jurul lor. Oamenii stepelor se bazau pe cai si au fost o contrapartida a pastorismului nomad ca o alternativa de succes. In cele din urma s-a ajuns la un conflict intre cele doua lumi.

Civilizatia si istoria agriculturii

Istoria societatilor agricole, locuitul in orase, scrisul. Numim acest complex de tehnologii si cultura “civilizatie“. Desi culturile civilizate au cucerit in cele din urma lumea, civilizatia a fost doar una dintre metodele de supravietuire si strategii care s-a bucurat de succes. Umanitatea a avut posibilitatea de a alege.

Oamenii au supravietuit in multe feluri in conditii vitrege: ca vanatori-culegatori nomazi, urmand turmele si culegand fructe si legume pe drum; ca pescari, cautandu-si hrana pe mare; ca agricultori sezonieri, asezandu-se undeva doar pentru a planta si recolta inainte de a urma turmele pentru iernat; sau ca pastori nomazi, manandu-si turmele de oi si vite de-a lungul unor foarte mari distante in cautarea pasunilor verzi.

In multe aspecte, toate aceste sisteme ar putea fi considerate la fel de bune ca civilizatia. Ele au asigurat supravietuirea. Fiecare abordare era perfect potrivita mediului ei. Desi le-au lipsit confortul si securitatea vietii civilizate, au compensat aceste neajunsuri prin sustenabilitate.

Agricultura sedentara si aparitia primelor asezari

Agricultura extensiva este o practica relativ recenta, avand in vedere istoria umana de aproximativ 2 milioane de ani.

Inaintea dezvoltarii practicilor agricole, cele mai multe comunitati erau formate din vanatori-culegatori. Acestea erau grupuri mici, in mare parte formate de nomazi ce cutreierau pamanturile in cautarea hranei: mure, fructe si nuci, si vanand orice animale puteau gasi ca sursa de proteine. In jurul anilor 8-10.000 i.Hr., oamenii au inceput sa planteze si sa creasca plante salbatice pe care le culegeau, oferindu-le posibilitatea unei surse de hrana sustenabila. Istoricii si arheologii au propus numeroase teorii despre cum, cand si de ce s-a intamplat asta prima oara. Oare nomazii si-au intrerupt stilul de viata inainte sau dupa ce au inceput agricultura?

Prima oara agricultura a aparut in Mesopotamia, intr-o arie din Orientul Mijlociu numita Semiluna Fertila. Dezvoltarea agriculturii a venit in valuri in diverse locuri ale planetei. Spre exemplu, practicile agricole avansate din Mesopotamia pentru a sustine asezari nu s-au produs in America decat in 3.000 i.Hr.

Cea mai importanta ramificatie a agriculturii este faptul ca a permis dezvoltarea civilizatiei. Agricultura permanenta este probabil cea mai importanta trasatura dezvoltata vreodata de specia umana. Dezvoltarea unui sistem ce poate procura hrana constanta si previzibila le-a permis oamenilor sa se aseze in comunitati. Ca rezultat, puteau trai in comunitati mai mari. Nu este nicio coincidenta ca cele mai timpurii ruine de sate si proto-orase au fost gasite in jurul datei de acum 8-10.000 ani i.Hr., exact aceeasi perioada cand oamenii incepeau sa practice agricultura permanenta.

Acest tip de agricultura iti permite sa alterezi mediul si sa nu mai fi constrans de el pentru hrana. Padurile au fost taiate, au fost plantate diferite recolte, iar canale de irigatii au fost sapate. O padure proaspat arsa foloseste ca sol fertil, iar indreptarea atentiei spre o singura recolta atrage la inceput avantaje evidente. Dar pe termen lung, aceste decizii se dovedesc dezastruoase. Monoculturile sunt vulnerabile la boli si schimbari climatice, iar solul se poate schimba oricand.

Insa, in unele locuri, aceste surplusuri de hrana au demarat un start pozitiv spre primii germeni ai civilizatiei. Pentru ca, in definitiv, civilizatia nu este ceva spontan, aparut din senin sau peste noapte. Surplusul creaza posibilitatea intretinerii unei populatii mai mari si permite divizarea muncii. Specializarea duce spre inventarea unor noi tehnologii ce duc la alte surplusuri. Acestea vor permite dezvoltarea unor sisteme.

Agricultura permanenta va necesita pamanturi fertile si multa apa. Acolo unde acesti factori au fost prezenti din abundenta, civilizatia s-a dezvoltat pentru a umple locul. Insa nu s-a putut dezvolta in deserturile Arabiei, in stepele din Rusia de astazi sau in climatele reci, ostile si inospitaliere de pe pamant. Si, in aceste locuri, unele culturi traiesc pana astazi dezvoltandu-si propriul mod de a trai si sisteme sociale de organizare unice.

Calaretii stepelor

Calaretii si nomazii: zorii civilizatieiExista un anumit tip de societate care nu s-a putut desprinde usor de pamanturile pe care civilizatia agriculturii le pretindea. Acestia erau “oamenii cailor”. Cum implica si numele, istoria acestora este legata de cai. Caii si carele au aparut in jurul anului 3.500 i. Hr. Pastorii nomazi ai stepelor euroasiatice si-au dat seama cum sa imblanzeasca si cum sa calareasca caii. Acest element a schimbat definitiv istoria lumii si a civilizatiei. Transportul, razboiul, viata nu a mai fost niciodata la fel.

Insa acest imbold a venit dintr-o nevoie de baza foarte simpla: aveau nevoie de un “vehicul” care sa ii ajute sa isi mana cirezile pe distante mai mari si mai rapid. Iar calul putea intrece orice animal. Puteau astfel mana cirezi mult mai mari decat ar fi putut sa o faca un om pe jos. Dupa ce au gasit cum sa foloseasca arcul scurt calare, acesti calareti ai stepelor au devenit inamici de temut.

Suprematia arcasului calare

Un arcas calare bun putea nimeri o tinta de la 150 de metri. Explicatia era foarte simpla: era necesar sa-ti aperi turmele de oameni sau animale de la distanta. Astfel, incet, ciobanul calaret s-a transformat intr-un unul dintre cele mai formidabile tipuri de razboinici. Pentru urmatorii 5.000 de ani, calaretii vor fi nenorocirea si urgia civilizatiei.

Dar cum puteau calaretii-ciobani ai stepelor sa infranga civilizatii ale bronzului cu orase, drumuri si ziduri? Pentru ca aveau strategii de lupta particulare.

Neamurile calaretilor au folosit puterea bruta si numarul populatiilor impotriva lor. Pentru un calaret, o hoarda de fermieri inspaimantati este doar o turma ce trebuie manata. Refugiatii s-au indreptat spre orase cat de repede au putut. Si, intr-adevar, calaretii aveau probleme cu zidurile de aparare. Insa n-au trebuit sa treaca de aceste ziduri. Trebuiau doar sa-i infometeze pe cei dinauntru.

Foarte diferit de restul invaziilor barbare, calaretii nu trebuiau sa-si faca griji pentru mancare. Ei isi aduceau turmele cu ei.

(Visited 43 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *