Cain si Abel

Diferitele interpretari istorice ale Bibliei (Facerea) nu depind in niciun fel de semnificatiile simbolice care decurg din ea. Cu alte cuvinte, faptul de a vedea si simboluri in drama povestita in acest capitol nu exclude, in principiu, existenta evenimentului ca atare; inseamna doar a-i conferi o dimensiune care depaseste umanul. Chiar daca evenimentul nu s-a produs asa cum este el infatisat in Biblie, simbolismul persista. Luc Estang a analizat o remarcabila putere de discernamant valorile simbolice ale povestii antice in Le jour de Cain.

Potrivit Facerii, Cain este primul om nascut din barbat si femeie; primul agricultor, primul sacrificator a carui ofranda nu este primita de Dumnezeu, primul ucigas; este cel care dezvaluie fata mortii; caci pana la savarsirea fratricidului nimeni nu stia cum arata un om mort. Cain este primul ratacitor care cutreiera lumea in cautarea unui pamant roditor si primul care construieste un oras. El este de asemenea primul om insemnat de Dumnezeu pentru ca primul venit sa nu-l loveasca. Este primul om care se indeparteaza de Iahve si calatoreste in veci spre soare-rasare.

Aventura lui Cain, de o maretie fara seaman, este cea a unui om lasat prada lui insusi, care isi asuma toate riscurile existentei si toate consecintele actelor sale. Cain este simbolul responsabilitatii umane. 

Numele lui inseamna “posesie“: lumea lui l-a numi Cain pentru ca era primul lucru dobandit de la un barbat, prima nastere a unui om. Cat despre lucrurile peste care el visa sa stapaneasca, acestea erau pamantul si, mai intai de toate, propria lui fiinta care sa-i permita sa puna stapanire peste tot restul. 

Pamantului lui Dumnezeu el vrea sa-i adauge roadele muncii omului, ca sa fie cu adevarat stapan pe ceea ce creaza. Vrea sa cladeasca un oras care va exprima mai bine decat pamantul cultivat lucrarea omului. Orasul este astfel o prolegomena a oricarui ateism viitor. 

Pe deasupra Dumnezeu nu il rasplatea pentru munca lui indarjita. Cain spune: “lui Dumnezeu nu i-a pasat de osteneala mea, a fost orb la jertfa mea si surd la tanguirea mea. Atunci s-a razvratit, nu numai pentru el, ci pentru voi toti. Pentru toti cei care nu accepta acest mister al predestinarii, aceasta imparatie a oamenilor in napastuiti si alesi, pentru toti cei care nu inteleg ca Dumnezeu dispretuieste maririle pamantesti si iubeste pe cei umili. Impotriva acestui randuieli statornicite de Dumnezeu se rascoala Cain atunci cand, cu o piatra ascutita, spinteca gatlejul lui Abel, preferatul cerului. Poate insa ca secretul acestei atitudini a lui Dumnezeu in ceea ce-l priveste era faptul ca ofranda lui Cain nu era totala. El isi insusea o parte din munca lui, fara a recunoaste ca pana si aceasta parte o datora lui Dumnezeu. Atunci, pizmuindu-si fratele, mandru de munca lui, razvratit impotriva lui Dumnezeu, a ucis, afirmand valoarea propriului sau efort si desprinzandu-se de Dumnezeu.

De aici inainte este condamnat sa rataceasca in veci, in cautarea unui viitor care ramane de faurit: “Vom merge in desertul oamenilor in care nenumarati oameni se vor statornici. Calauza ne va fi mereu reinnoitul revarsat de ziua. Numai daca nu ne oprim nicaieri vom fi mereu pretutindeni. Vom masura pamantul cu pasul si in acelasi timp il vom construi”. Cain va cauta devenirea omului dincolo de prezenta lui Iahve.

I-a fost harazit sa-si ucida fratele, o alta fata a lui insusi, si sa grabeasca clipa mortii. Nu s-a dat inapoi de la crima pentru a se descatusa. Moartea inseamna ca esti nevoit sa dormi fara sa te mai poti trezi vreodata. Aceasta moarte o infatiseaza el, neindurator, privirilor celei dintai mume: “Spaima care ne bantui de atata vreme, o! moarte! pedeapsa tainica, iata-te asadar in adevarata ta infatisare! Tu semeni cu noi toti, sub chipul lui Abel, si tu ne faci asemanatori dobitoacelor”. Pentru Adam si Eva, moartea este ultimul fruct al pomului cunoasterii. Vazandu-l pe Abel mort, Adam striga: “Aici, acum, am gustat si ultima farama din fructul cunoasterii, cea mai amara dintre toate”. Iar Eva ii va spune: “Noi am sadit samanta mortii in trupul lui Abel. Ce desertaciune e orice zamislire! Vai, e ca si cum m-ar fi spintecat pe mine insami: fiii mei se vor ucide unul pe altul in veac”. Temeh, sotia lui Cain, ii ia insa apararea: “Fie ca viata sa invinga chiar cu pretul mortii”.

E adevarat ca moartea nu putea fi in niciun fel evitata pentru ca ea era pedeapsa pacatului originar. Vina lui Cain este ca a luat-o inaintea Domnului. El a adaugat un pacat pacatului a carui pedeapsa este moartea. El a fost initiatorul mortii.

De acum inainte, pe fruntea lui Cain si pe fruntea fiecarui om, oricine va putea citi: primejdie de moarte! Dar va mai putea deslusi si semnul protector pe care il poarta creaturile lui Dumnezeu, nu un stigmat infam, ci semnul fiului lui Adam. Semnul care ma infiereaza ma si apara, spune Cain. Da, Dumnezeu mi-a aratat indurare, pacatul meu ii sperie pe razbunatori pentru ca, pus in balanta, pacatul lor ar fi de sapte ori ispasit! Milostenie pentru o vina prea mare. Acum, omul alcatuit dupa chipul si asemanarea lui Cain nu va mai avea de luptat decat cu sine insusi, ramane insa propria sa prezenta de om de infruntat, asa cum ii aduce aminte necrutatoarea Temeh: Propria ta prezenta, Cain, in toti oamenii care iti vor urma; Cain prezent in fiecare din ei. In oglinda constiintei sale, fiecare om va deslusi trasaturile unui Cain. Asa cum spune Adam: Fiul meu Cain este acea a doua parte din mine care o lua totdeauna inainte.

Daca am vrea neaparat sa gasim un corespondent in traditia greaca, ar trebui sa ne gandim la mitul lui Prometeu care a vrut sa cucereasca o putere divina pentru omenire, sa o elibereze de o dependenta totala oferindu-i focul, principiu al tututor schimbarilor viitoare, fie el flacara a spiritului sau a materiei. Ca si Prometeu, Cain simbolizeaza omul care isi revendica parte in opera sa de creatie.

(Visited 327 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *