Daca va intrebati care ar fi amenintarile de natura patologica ce ar putea efecta generatiile secolului XXI, ei bine, atunci ar fi cazul sa va ganditi la cu totul altceva decat clasicele boli si epidemii care au afectat de-a lungul istoriei omenirea.

Potrivit teoriilor elaborate de specialisti, cea mai ingrijoratoare tendinta in contextual socio-comportamental al generatiilor lumii moderne este puternic influentata de… dependenta de tehnologie.

Partea cea mai surprinzatoare ce tine de aceasta chestiune consta in faptul ca transformarile comportamentale si efectele lor pe termen lung sunt cu atat mai acerbe, cu cat li se da mai putin importanta, intrucat sunt dificil de indentificat intr-o perioada in care tehnologia face parte interganta din viata noastra de zi cu zi.

Atata vreme cat nu ne mai putem imagina viata fara mijloacele de comunicare instantanee si fara beneficiile tehnologice care ne inlesnesc o multime de actiuni si interactiuni, precum si accesul la servicii din cele mai variate si mai sofisticate, e greu de plasat un semn de egalitate intre acestea si patologiile viitorului.

Dar, asa dupa cum bine spune o zicatoare plina de intelepciune, “nu poti rezolva o problema pana cand nu recunosti ca te confrunti cu ea”.

Oricat de caustica ar parea aceasta afirmatie, ne vedem siliti, zi dupa zi, sa acceptam faptul ca dependenta de tehnologie reprezinta o componenta activa a existentei noastre cotiniene, cu toate avantajele si dezavantajele pe care le atrage dupa sine.

 

Fata intunecata a viitorului – de la realitatea virtuala la septicemia cibernetica

Evolutia fireasca a omenirii catre un orizont marcat de prezenta inteligentei artificiale si a realitatii virtuale, va cunoaste, fara indoiala, schimbari considerabile si in domeniul sanatatii – un ambient in care medicina va fi silita sa se confrunte cu noi tipuri de „atacuri”, atat la  nivel corporal cat si psihic.

Desi poate parea neverosimil, exista specialisti care sustin ca pacientii viitorului vor semnala adeseori dureri la nivelul implanturilor artificiale, forme mai mult sau mai putin bizare de dependenta de tehnologie, disforii de identitate sau chiar… septicemie cibernetica.

Nu putini sunt cercetatorii specializati in futurism, stiinte si bioetica proiectata in viitor, care studiaza posibile scenarii bazate pe patologii desprinse parca din romanele SF, in vederea prevenirii unor potentiale fenomene cu puternice efecte negative asupra populatiei pe termen lung.

Executand un spectaculos slalom printre ipoteze, speculatii si teorii vizionare, munca acestora este justificata de faptul ca in prezent deja ne confruntam cu o multime de categorii noi de victime ale unor „forme de rau” care, pana cu numai cateva zeci de ani in urma ar fi fost socotite fruct al fanteziei, iar azi detin capitole intregi in manualele de medicina si/sau de psihiatrie.

Pornind de la o gama extrem de variata de virusuri create in laborator si distribuite pe zone mai mici sau mai largi in cadrul unor actiuni de bioterorism, lista continua cu forme de suferinte care se plamadesc chiar inlauntrul nostru, atacandu-ne din interior – un pericol cu adevarat cutremurator, care s-ar putea demonstra devastant pentru om.

 

Fuga de cruda realitate si imersiunea in universul virtual

Cantecul de sirena al realitatii virtuale atrage pe zi ce trece tot mai multi fani, oferind oportunitatea trairii unor experiente fascinante cu o usurinta remarcabila, in conditiile in care regulile sunt cat se poate de clare si mediul este usor de controlat.

Pe de alta parte, modul de interactiune cu ceilalti se bucura de anumite privilegii, stabilindu-se distantele dorite si utilizand o bogata gama de instrumente si trucuri tehnologice pentru a depasi obstacolele de orice natura fara prea mari dificultati.

Desprinderea de aceasta matrice „feerica”, atat de atragatoare si de bine structurata, devine un supliciu pentru persoanele care dezvolta o dependenta specifica, cufundandu-se treptat in profunzimile unui univers din care nu mai doresc sa iasa si implicandu-se cu buna stiinta in actiuni virtuale care le satisfac setea de adrenalina si de divertisment deopotriva, asigurandu-le un grad elevat de implicare in ceva ce promite rezultate sigure.

Acest gen de patologie este deja prezent in societatea moderna, fiind identificat in anumite cazuri de dependenta de Internet, de videojocuri sau chiar de utilizarea abuziva a ochelarilor Google Glass si a „rudelor” sale apropiate, produse de marile case tehnologice ale lumii.

Potrivit studiilor specialistilor in materie, fenomenul va cunoaste o exacerbare pe masura trecerii timpului, astfel incat medicina viitorului se va confrunta cu o veritabila provocare in ceea ce priveste dezvoltarea unor metode eficiente pentru a „scoate la liman” persoanele afectate de anumite forme de dependenta, care-i va arunca in vartejul unei realitati virtuale cu atat mai posesive si mai inselatoare, cu cat nu poate fi asociata vreunui soi de entitate palpabila.

Fuga de cruda realitate este legata la randul sau de patologia descrisa mai sus si se asociaza modului in care persoanele reusesc sa-si gestioneze relatiile: universul virtual va deveni cu timpul atat de realistic, persuasiv si credibil, incat va fi usor sa creeze confuzie intre ceea ce tine de realitate si ceea ce tine de proiectia virtuala.

Asemenea unui vis din care omul se trezeste uneori cu greu, amestecand faptele reale cu cele construite la nivel mental in timpul somnului, semnele de intrebare vor rasari precum ciupercile dupa ploaie, derutand pana si persoanele cu multa stapanire de sine si „elasticizand” frontiera dintre lumea reala si cea impalpabila.

Aceasta forma de dezorientare poate afecta in mod considerabil legaturile interpersonale, dar si propria stare de sanatate, stimuland in mod artificial anumite functii ale organismului, in circumstante ce nu se inregistreaza cu adevarat la nivel fizic, tulburand peste masura echilibrul necesar unei vieti firesti in lumea reala.

 

Disforia de identitate – oare cine sunt eu cu adevarat?

Desi ar fi vorba despre o intrebare care tulbura de secole, ba chiar de milenii, cele mai stralucite minti ale omenirii, se pare ca viitorul ne rezerva o surpriza in acest context: disforia de identitate va imbraca forme noi in societatea futurista si se va accesoria cu tulburari psihice din cele mai sofisticate si mai iesite din comun.

Specialistii sustin ca efectul pe termen lung al fragmentarii si subdiviziunii identitatii noastre la nivel de asistenti virtuali carora le vom incredinta din ce in ce mai multe sarcini, cu un grad variat de complexitate si din diferite sfere ale existentei noastre, va marca in mod spectaculos comportamentul uman.

Individul va beneficia de mai multi „alter ego” in proxy, care vor invata sa se comporte similar subiectului de origine, sporind riscul crizelor de identitate ale acestuia prin natura elevata a dificultatilor de intelegere a aspectelor ce tin de amplasamentul personal sau, cu alte cuvinte, de ce parte a „norisorului” se afla cu adevarat subiectul real.

Multiple bucatele din noi insine vor prinde viata virtuala si vor interactiona in ambiente mai mult sau mai putin reale – aceasta este proiectia unei lumi in care nu e de mirare ca „muritorul de rand” va tinde sa scape lucrurile de sub control si sa se pricopseasca pe nebagate de seama cu o patologie bizara, ale carei manifestari il va putea afecta fizic si psihic, deopotriva.

 

Cat de robotizati vom putea fi – septicemia cibernetica

Substituirea unor organe sau integrarea la nivelul unor segmente anatomice ale corpului uman a unor dispozitive artificiale nu constituie tocmai o noutate – startul s-a dat de o buna bucata de vreme, iar cursa pare sa nu cunoasca limite.

Totusi, medicina moderna se confrunta deja cu anumite efecte daunatoare pe termen lung in acest context, fie din pricina utilizarii unor tehnologii ce ar avea nevoie de imbunatatiri, fie prin recurgerea la substante pe care corpul uman nu le tolereaza, ca sa nu mai vorbin de alte considerente pe marginea carora se construiesc nesfarsite polemici in mediile academice, pentru a explica ceea ce numim simplu „reject”.

Viitorul detine o multime de „asi ascunsi in maneca” si din acest punct de vedere, iar complicatiile ce se intrezaresc chiar si in cazurile in care noile implanturi vor fi concepute astfel incat sa corespunda perfect purtatorului, depasesc aria controlabila a personalului implicat in astfel de interventii sofisticate.

Cu cat dispozitivele implantate vor fi mai complexe si mai reduse ca dimensiuni, cu atat se va largi paleta potentialelor riscuri legate de degradarea lor si a modului in care ar putea afecta parametrii fiziologici ai individului in general.

Dar cate implanturi poate suporta o persoana? Daca de pilda un peace-maker nu exclude detinerea in acelasi timp si a unei proteze la genunchi, a unui implant dentar sai/sau a unui cip auditiv, pana unde se poate ajunge cu numarul elementelor tehnologice cu care poate fi „accesoriat” un individ?

Nu putine sunt lucrarile de specialitate care sustin ca omul ar putea acumula, pe masura trecerii timpului, un numar impresionant de implanturi si proteze de tot soiuri, care i-ar putea conferi aspectul unui personaj desprins parca din pelicolele cinematografice adorate de fanii genului SF, dar adevarul este ca fiecare individ prezinta propriul sau nivel de toleranta si din acest punct de vedere.

Chestiunea este dublata si de perspectiva inregistrarii unui fenomen denumit de specialisti „shock nanotoxicologic”, care ingrijoreaza oamenii de stiinta, prin prisma potentialelor efecte corelate utilizarii nanotehnologiilor, asupra sanatatii omului, dar si asupra poluarii mediului in care acesta traieste.

Scenariul in care nanobotii introdusi in corpul uman cu scopul de a vindeca anumite patologii s-ar putea transforma in elemente distructive nu este tocmai lipsit de suport real – noile frontiere ale medicinei lasa larg deschise portile unor terapii din cele mai complexe, dar care atrag dupa ele consecinte cu adevarat imprevizibile in acest moment…

 

 

Bibliografie:

  1. Dvorsky, George – „10 Diseases that Might Afflict Us in the Future”, 2014;
  2. Tracerso Saibante, Carola – „Le malattie del futuro, dalla dipendenza da realtà virtuale alla setticemia cibernetica”, 2015;
  3. Viozzi, Elisa – „Disforia di genere – chiariamoci le idee”, 2015.

 

 

 

 

(Visited 123 times, 1 visits today)