Biblioteca din Antichitate pana in Renastere

Biblioteca din Antichitate pana in Renastere

Toate civilizatiile prin care a trecut omenirea au urmat acelasi proces inexorabil: înaltare – prabusire, expansiune – contragere, înflorire – decadere. Toate au luptat pentru continuitatea împotriva declinului iremediabil care se instala la un moment dat. Multe dintre aceste civilizatii, în mod deosebit cele legate direct de mostenirea noastra culturala, au gasit în biblioteca un instrument ideal de lupta.

Sa ne îndreptam cu gandul spre Grecia si Roma antica, spre Bizant si diaspora culturala ebraica, spre civilizatia araba si lumea medievala crestina, spre Renasterea Italiana si Secolul de Aur Spaniol – în toate aceste civilizatii bibliotecile au avut un rol cultural extrem de important. Ele au îndeplinit rolul de pastratoare a cunostintelor acumulate de umanitate de-a lungul secolelor, de instrument educational al generatiilor succesive, de laborator de lucru pentru cercetare si inovatie, precum si de suport de reflectie si dezvoltare a sentimentelor estetice. Este un fapt cunoscut ca bibliotecile au înflorit cand civilizatia care le-a creat se afla la apogeul sau, cand acea civilizatie se apropia de nadir, rolul bibliotecilor s-a diminuat mult. Declinul bibliotecilor se constituie astfel într-un sensibil barometru al unei societati, al unei civilizatii.
Conservarea cunostintelor umane

Cea mai veche si mai cunoscuta functie a bibliotecilor este cea custodiala, de conservare a cunostintelor umane, indiferent de suportul pe care ele se aflau. Statele antice conservau cu grija documentele privind legislatiile, tratatele încheiate cu alte state, acordurile comerciale etc. Deoarece aceste documente sporeau numeric, a aparut necesitatea organizarii lor sistematice, pastrarii lor în siguranta si desemnarii unei persoane competente care sa le descrie, sa le indexeze si sa le faca disponibile la cerere.

Conservarea acestor colectii a devenit un element peren al mostenirii culturale a umanitatii. Grecii din epoca Secolului lui Pericle  – perioada de maxima înflorire a culturii grecesti – achizitionau, pe langa texte din domeniile stiintelor exacte, texte literare si muzicale, materiale grafice si vizuale care înnobilau sufletul. Platon, fara îndoiala, avea o bibliotec? personala apreciabila. Despre Aristotel se stie ca a avut una dintre cele mai mari biblioteci private ale Antichitatii.  Este cunoscut, de asemenea, ca elevii si prietenii sai – între care si Alexandru Macedon – îi trimiteau specimene botanice si mostre geologice din calatoriile întreprinse în afara spatiului grecesc si adesea manuscrise care îl interesau pe marele ganditor.

Pastrarea literaturii Secolului de Aur Grec, de pilda, nu ar fi fost posibila fara sprijinul Bibliotecii orasului Atena, care garanta “autenticitatea” textelor. Istoricii mentioneaza vehementa spectatorilor greci în fata abaterilor de la textul pieselor lui Eschil, Sofocle sau Euripide de catre o trupa de teatru. Se impunea obligatia reprezentarilor, în timpul serbarilor dionisiace, doar a copiilor autentice ale caror originale erau depozitate în colectia publica, de unde nu era permis a fi scoase, ci doar citite si copiate. Aceasta functie, un fel de combinatie între biblioteca si un oficiu de copyright, era mult diferita de cea privitoare la conservarea documentelor fiscale, administrative sau legale.

Dupa fondarea Muzeului din Alexandria, în care se afla Biblioteca din Alexandria, în secolul al IV-lea î.H., alte aspecte ale functiei custodiale încep sa apara. Biblioteca din a fost, în afara oricarei îndoieli, cea mai mare biblioteca din Antichitate, pastrandu-si suprematia în întreaga epoca elenistica, pana în secolul al IV-lea. În prima perioada, activitatea principala a bibliotecii consta în achizitia de manuscrise, si pentru aceasta munca functionarii ei erau trimisi în cele mai îndepartate colturi ale lumii vechi. Scopul bibliotecii nu era însa numai acela de a pastra manuscrisele, garantandu-le autenticitatea prin expertii sai, revizuindu-le si îmbogatindu-le, daca era cazul, ci si acela de a multiplica lucrarile scriitorilor valorosi începand cu Homer. Traducerea reprezenta un alt aspect important în sprijinul functiei custodiale a Bibliotecii din Alexandria. Scribii bibliotecii, dupa cum este consemnat, erau folositi sa traduca în greaca, îndeosebi scrieri ebraice referitoare la Vechiul Testament, pentru a fi depozitate în colectiile acestei mari biblioteci. Dupa achizitionare, manuscrisele erau legate, catalogate, corectate si, în anumite cazuri, autentificate. Manuscrisele erau ordonate pe limbi: greaca, egipteana, babiloniana, ebraica, indiana etc.

Dezvoltarea bibliotecilor în Roma Antica nu poate fi judecata în afara influentei deosebite a culturii elenice si elenistice exercitate asupra civilizatiei romane. Pentru conservarea literaturii grecesti si romane, Caius Iulius Caesar a planuit sa construiasca o mare biblioteca de stat la Roma, care sa egaleze sau sa depaseasca pe cea din Alexandria. Din pacate, el a fost asasinat înainte de a-si realiza acest proiect. Începand cu August, împaratii romani au construit numeroase biblioteci la Roma.

Biblioteca Ulpia a fost probabil cea mai importanta dintre acestea. Aceasta biblioteca era împartita, asemeni altor biblioteci romane, în sectii de greaca si latina. Din nefericire, informatiile despre bibliotecile romane ca si despre alte biblioteci antice sunt fragmentare.

În Evul Mediu functia custodiala a bibliotecilor a capatat o deosebita valoare. Dupa afirmatiile istoricului Ammianus Marcellinus, timp de cinci secole dupa destramarea Imperiului Roman de Apus, bibliotecile, închise în manastiri ca în niste morminte, au permis supravietuirea culturii grecoromane. În Imperiul Bizantin, care a dainuit un mileniu dupa prabusirea Romei, manuscrisele greco-romane si scrierile crestine erau privite ca adevarate comori. Existau biblioteci de mari dimensiuni cum a fost, de pilda, Biblioteca Patriarhului Fotius din secolul al IX-lea.

Din nefericire pentru istoria culturii, multe din aceste scrieri au fost distruse în timpul migratiei barbarilor. Este interesant de stiut ce s-a petrecut cu bibliotecile din fostul Imperiu Roman de Apus dupa prabusirea acestuia. Preocupati de ideea pastrarii si dezvoltarii învataturii lui Hristos, în secolul al VII-lea, de exemplu, învatatii crestini au înfiintat o mare manastire la Vivarium, în sudul Italiei. Acolo, în afara obligatiei de a cultiva traditia biblica, calugarii trebuia sa dobandeasca cunostinte de greaca si latina care sa le permita accesul la anumite documente clasice. Aceasta însa presupunea constituirea de biblioteci cu texte crestine si clasice. Asa se explica crearea asa-numitelor scriptoria, unde se realizau copii în greaca si latina ale lucrarilor importante. În urmatoarele doua secole, gratie copistilor de pe langa numeroase manastiri, au luat nastere multe biblioteci chiar si în teritoriile care nu au beneficiat de civilizatia romana, cum este cel al Irlandei.

În timpul Renasterii Carolingiene, care a avut loc în a doua jumatate a secolului al VIII-lea, învatamantul si, legat de el, bibliotecile cunosc un mare avant. Principala sursa de crestere a numarului de carti este scriptoria monastica. Dupa invazia vikingilor si maghiarilor, în secolul al IX-lea, Renasterea Carolingiana a încetat. Scriptoria monastica si bibliotecile din întreaga Europa au fost fie distruse, fie abandonate. Doar în valea Rinului si în Italia de nord, unde manastirile au reusit sa supravietuiasca vremurilor tulburi, scriptoria benedictinilor se mai îndeletnicea cu copierea
si distribuirea manuscriselor.

Pentru urmatoarele sapte secole, bibliotecile tipice din Europa erau formate din mici colectii de manuscrise, copiate laborios si pastrate cu grija în comunitatile monastice risipite între Italia si Irlanda.
Începând cu secolul al XII-lea se înfiripeaza biblioteci pe langa catedralele din Franta (Paris, Chartres). În secolele al XII-lea si al XIII-lea remarcam o rapida crestere a numarului acestora si în Italia meridionala datorita legaturilor cu centrele bizantine.
În Spania, la începutul secolului al XII-lea a luat fiinta Scoala de Traducatori de la Toledo modelata dupa Casa Întelepciunii din Bagdad. Lucrari valoroase din gandirea antica, elenistica si bizantina au fost talmacite în araba de evreii cunoscatori ai acestei limbi, fiind preluate apoi si din nou traduse, de aceasta data în latina, de marile universitati din Europa de vest.

Colectiile din bibliotecile catedralelor au format nucleul viitoarelor biblioteci universitare. Aceste biblioteci universitare au beneficiat în permanenta de sprijinul fondatorilor lor. Universitatea din Paris, de exemplu, în 1253, a fost înzestrata cu biblioteca personala a lui Robert de Sorbon  – cel care va da numele sau prestigioasei universitati franceze. Bogatele colectii de la Paris si Oxford, constituite în secolele al XIII-lea si al XIV-lea, au sprijinit formarea marilor savanti, filosofi si teologi ai Europei medievale, în fruntea carora se situeaza Toma d’Aquino, care realizeaza o admirabila sinteza a crestinismului cu cultura si învatamantul clasic, dar printr-o voita ignorare a implicatiilor umaniste ale culturii greco-romane. Desi bibliotecile monastice, episcopale si universitare si-au îndeplinit cea mai veche si elementara functie, aceea de a conserva, multe din resursele culturale ale societatilor trecute au ramas neexploatate, gresit utilizate si adesea neîntelese.

Abia începand cu secolul al XIV-lea, lucrurile încep a se schimba. Petrarca  si, mai tarziu, Pico della Mirandola aduna, din întreaga Europa, manuscrise religioase si lucrari clasice. Mari familii princiare, îmbogatite de pe urma negotului, cum a fost familia de Medici, au finantat descoperirea, copierea si traducerea în italiana a numeroaselor manuscrise vechi, marturii inestimabile ale civilizatiilor trecute.

Asa au luat fiinta importante colectii particulare, care au stat la baza constituirii primelor biblioteci publice în secolul al XVI-lea. Trebuie sa subliniem aici rolul deosebit de important al bibliotecilor italiene în pastrarea si perpetuarea numeroaselor manuscrise pana la inventia tiparului.
În secolul al XVI-lea, valoarea informationala a bibliotecilor capata o noua dimensiune prin cresterea deosebita a documentelor istorice.

Filip al II-lea al Spaniei, cel care construieste în 1565 Biblioteca Escorial si apreciaza în mod just valoarea istorica a resurselor arabe pentru Spania, a pus în aplicare un plan vast privind achizitionarea de lucrari referitoare la istoria Spaniei. În 1586, Biblioteca Escorial avea deja achizitionata o importanta colectie privind istoria bisericii spaniole. Ea detinea, la acea data, peste 60.000 de manuscrise si tiparituri. Aceasta orientare istorica va avea o puternica influenta asupra dezvoltarii colectiilor celorlalte biblioteci europene. Astfel, Bibliothèque Nationale din Paris si British Museum din Londra devin si ele centre nationale de documente istorice.

Adunarea si conservarea resurselor documentare istorice reprezentau acte extrem de importante în sprijinul memoriei si identitatii colective a umanitatii.

(Visited 220 times, 1 visits today)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *