Dragi mitologi, in aventurile noastre dedicate gasirii adevaratei mitologii romanesti, ne oprim la babele din povesti. Vom raspunde unor intrebari care ne macina de cand eram copii: de ce sunt babele urate, de ce sperie doar copii, de ce arata uneori ca niste gagici din filme porno, cel putin in jocuri. 

Babele se impart in doua tabere in folclorul popular romanesc. Ele pot fi bune sau rele. Cele bune sunt legate in special de natura, de luna martie si de legenda Babei Dochia. Acestea sunt protectoare, invatatele, zeite vechi ale diferitelor mitologii.

Babele rele sunt insa o categorie speciala. Romanii din timpurile vechi au pus in ele tot ce ii speria.  Baba Cloanta, Baba Harca, Baba-Mija, Baba Oarba sunt personaje din basmele si legendele populare, avand infatisarea unor femei batrane si fiind considerate fiinte cu puteri supranaturale.

Cu o istorie si origini care ajung pana la marea zeita Mama a Pamantului din Paleolitic, Baba Cloanta a devenit personajul negativ preferat din povesti de care toti eroii trebuie sa se fereasca.

La noi, babele trebuiau obligatoriu sa cunoasca vrajitoria. Imprumutand mai multe elemente din culturile greaca, slava, celta, germanica si traca si amestecandu-le cu alte zeitati, s-au nascut babele din basmele romanesti.

 

Baba Cloanta Cotoroanta

Baba Cloanta este o batrana monstruoasa care, in basmele culese de folcloristul Ioan Pop-Reteganul (1853 – 1905), apare drept o femeie urata, cocosata, cu dinti lungi si colti ca grebla. In variantele culese si inventariate de profesorul Petre Ispirescu (1830 – 1887), Baba Cloanta este nimeni alta decat mama zmeilor care avea atributul nemuririi ascuns intr-o cusca de suflete. Cand era lovita de moarte de eroul pozitiv, fugea si sorbea din sufletele inchise, castigand viata si putere. Lingvistul si folcloristul Lazar Saineanu (1859 -1934) prezinta postura de mare vrajitoare a babei care incheaga apele cu farmecele ei si are autoritatea de a sta la taclale cu Necuratul la orice ceas al noptii.

 

Baba Coja

Baba Coja este un demon feminin, inrudit cu Avestita, care ia sufletul copiilor nebotezati (Transilvania). Acest spirit malefic apare indeosebi in Ardeal si seamana foarte mult cu Frau Brechta din mitologia germana. Probabil sunt si inrudite. Baba Coja are unghii de arama la maini si nas de sticla, topaie cu un picior de fier prin negura noptii si fura sufletele copiilor pentru a le ascunde in tufe de soc. B. P. Hasdeu este, insa, de parere ca etimologia ei deriva din numele teribilei Babe Kuga/Kuzica sau Kuzna din folclorul sarbesc, ca o reminiscenta din epoca convietuirii in regiune a daco-romanilor si slavilor de sud.

 

Baba Harca

Baba Harca locuieste intr-o vagauna ascunsa prin coclauri neumblati. Numele sau de Harca denota legatura evidenta cu practicile magice cu cranii umane si animale, care aveau un rol important in cadrul cultelor stravechi, proto-dacice, de pe teritoriul Romaniei de azi. Unii lingvisti sunt de parere ca in cuvintele romanesti harca, harsti sau mai ales harsit gasim urmele unei divinitati varstnice, imprumutata din panteonul slav si iranian unde o gasim sub numele de Haors, Hars sau Gurs.

 

Baba Dochia

Baba Dochia, spre deosebire de celelalte babe, face parte din categoria celor bune. Insa vom vedea ca si ea are elemente negative. Reprezentare mitologica la varsta batranetii care a preluat numele si data de celebrare ale Cuvioasei Mucenite Eudochia samariteanca, identificata in Panteonul romanesc cu Gaea (mama Pamantului). Ea a fost un personaj real care s-a nascut in cetatea Iliopole din Liban in vremea imparatului Traian. Acolo si-a petrecut tineretea in desfrau si a strans o frumoasa avere. Spre batranete, se pocaieste, este botezata de episcopal Theodot, isi imparte averea la saraci si se retrage la o manastire unde ar fi facut numeroase minuni. Pentru aceste merite, Biserica o sanctifica si o suprapune in calendar peste o mare zeita agrara, celebrata in acele vremuri la inceputul lunii martie. Date despre uzurparea zeitei precrestine sunt oferite de chiar legendele Dochiei care ne introduc in lumea specifica satului vechi romanesc. Nelipsitele tensiuni dintre soacra si nora, in unele legende aceasta este sotia lui Dragobete si sora lui Lazarel, sunt valorizate ingenios pentru a reda opozitia dintre Anul Vechi care moare si  Anul Nou care se naste, dintre iarna si vara, dintre frig si caldura.

Conform legendelor, personificare a timpului imbatranit, vrea sa-si urce oile la pasunea montana in plina iarna, la sfarsitul lunii februarie si inceputul lunii martie. Ca sa se convinga ca a venit vara, isi trimite nora in padure sa-i aduca fragi copti. Aceasta, ajutata de Dumnezeu travestit in mos, gaseste fragi copti si ii duce soacrei intr-o ulcica. Convinsa ca a venit vara, Dochia incepe pregatirea turmei de oi sau de capre pentru a urca la munte. Nu ia in seama sfaturile celorlalti ciobani si nu se sperie de o posibila razbunare a zeului Marte caruia ii atribuie cuvinte jignitoare (Pe Marfisor il trec prin curisor!). Isi pune totusi noua cojoace in spate, in variantele moldovenesti si bucovinene douasprezece, si porneste urcusul insotita uneori de fiul sau, Dragobete. Dar, cum incepe urcusul muntelui, porneste o ploaie mocaneasca care nu a stat noua zile si noua nopti. Ingreunandu-i-se cojoacele in spate, le dezbraca, cate unul pe zi, pana ramane in ie sau camasa.

In alte legende, Baba Dochia isi dezbraca cojoacele din cauza unei calduri toride. Dupa unele legende, in drum spre pasune ea ar fi tors din furca tinuta in brau firul Martisorului. In ziua a noua sau a douasprezecea, reductie simbolica a lungimii anului de 12 luni, Dochia moare impreuna cu turma din cauza unui ger naprasnic. Ea si turma sunt transformate in stana de piatra, numite, local, Oameni de piatra, substanta primordiala a vietii pe Terra, sunt identificate de localnici in mai multe masive carpatice: Ceahlau, Vama Buzaului, Caraiman, Izvorul Raului Doamnei, Retezat si Semenic.

Conform unor legende, Marte, suparat ca i s-a nesocotit puterea. imprumuta cateva zile friguroase de la fratele sau mai mic,  Februarie o rapune pe Baba Dochia, si o ingheata de vie. Dar, moartea Babei Dochia la 9 martie, Macinicii, in ziua echinoctiului de primavara (stil vechi), inseamna nasterea pruncului Dochia. Peste trei luni, la solstitiul de vara, la Sanziene sau Dragaica (24 iunie) aceasta devine zeita fecioara, peste alte trei, la echinoctiul de toamna, la Santamaria Mare, Santamaria Mica sau Maica Precista zeita muma, si, in sfarsit, spre solstitiul de iarna si echinoctiul de primavara, la Baba Dochia, zeita la varsta senectutii, cand trebuie sa moara si sa renasca impreuna cu timpul.

In raport de metamorfozele calendaristice ale Marii Zeite neolitice, uzurpata de Baba Dochia, divinitatile feminine ale Panteonului romanesc se grupeaza in trei generatii:

  • Zeite Fecioare (Floriile,  Sanzienele,  Dragaicele, Lazaritele,  Ielele etc.), intre echinoctiul de primavara si solstitiul de vara;
  • Zcite Muma  (Maica Precista,  Maica Domnului,  Muma Padurii,  Muma Caloianului, Muma Dracului etc.), dupa solstitiul de vara;
  • Zeite Batrane (Sf. Vineri, Sf. Varvara, Dochia), in preajma solstitiului de iarna si a echinoctiului de primavara.

 

Baba Oarba

Baba Oarba este o reprezentare mitica feminina la varsta batranetii, reprezentanta a mosilor si stramosilor, in jocurile copiilor. Nevazatoare si, uneori, imbracata cu cojoc din piele de oaie intoarsa pe dos, Baba Oarba alearga si prinde cate un copil din lumea de aici pentru a-l lua cu ea in Lumea de dincolo, sinonima cu De-a Chimita, De-a Mija. Copilul care joaca rolul Babei Oarba, legat la ochi, cauta sa atinga sau sa retina unul din copiii care se foiesc, gesticuleaza si canta o melodie specifica folclorului copilaresc.

Baba Oarba se refera de obicei la un joc in versuri inocent al copilariei. Insa descoperim influenta batranei mitice si ambivalenta chiar si in jocurile copilarie, sub acest nume. Daca, in prezent, jocul este caracterizat de dialoguri versificate si gesturi ludice care simbolizeaza spiritul de dincolo venit in lumea celor vii, in trecut, Baba Oarba avea o menire pur rituala: identifica natura benefica sau malefica a personajului proaspat intors din morti, dupa care stabilea cu acest spirit tutelar o legatura, facilitand transmiterea mesajului stramosilor spre cei mai tineri descendenti.

 

Baba Batrana

Reprezentare mitica in  Cartea romaneasca a mortilor care vamuieste sufletul pe drumul care leaga lumea de aici de  Lumea de dincolo. Prin cantecele funerare defunctul este sfatuit cum sa depaseasca unul din momentele critice ale calatoriei: … La mana dreapta / E o lina fantana; / La lina fantana/ Este-o Baba Batrana, / Cu ciomag in mana/ Si cu brau de lana. / Gheorghe, ea mi ti-o cere / Tot picioru-al stang / Gheorghe, si mana dreapta. / Sa tii Gheorghe, sa nu-i dai, / Si tot sa mi-i dai, / Patruzeci de guletele (tip de barca), / Toate cu banut la ele; / Patruzeci de colacei / Toti cu lumina-ti ei (Iorgovanu, Lupsa de Sus, jud. Mehedinti).

 

In afara de „babele” deja pomenite, in traditia populara romaneasca, exista zeci de alte babe, printre ele remarcandu-se Joimarita si Martolea, doua entitati care patroneaza peste actul torsului si cel al tesutului, imprumuta chipul si infatisarea unor babe hidoase si rele.

 

Iar la final, ca sa nu dormiti la noapte, va las cu o poveste autentica culeasa in judetul Mehedinti.

Se spune ca pe malul unei balti, intr-o padure, traia o baba coroiata, nespus de rea si mare vrajtoare. Baba ajunsese vestita cale de trei judete, insa lumea statea departe de coliba ei din padure. Trei copii din satul apropiat au pus ramasag ca nu au curaj sa stea noaptea ascunsi si sa vada daca gura lumii adevar graieste. In fiecare noapte, baba pleca de acasa si se ducea la rau. Dar cumva, in fiecare noapte, de parca stia, o lua pe carari nevazute si baietii se rataceau mereu. Pana intr-o noapte cetoasa cand unul dintre baieti se desparti de ceilalti si reusi sa ii ia urma. Ascuns in salciile grele de pe malul baltii, baiatul speriat vazu cum baba se dezbraca. Iar corpul pe care il arata era al unei fetiscane de 18 ani. Baiatul se imbujora si vru sa-si ascunda privirea insa ce vazu in continuare il facu sa ii stea inima in loc. Se facu din ce in ce mai rece, vantul prinse a urla prin salcii, balta bolborosi, iar baba ingana ceva intr-o limba tainica, profunda, guturala. Batu apoi cu batul pe care il avea la ea de trei ori in balta. Scoase ceaunul pe care il avea la ea in traista, se puse cu genunchii pe caldare si incepu sa cheme. Balta bubui, cerul prinse a mugi si din balta o aratare scoase capul hidos.

 

 

 

(Visited 101 times, 1 visits today)