Apostol Bologa si Padurea Spanzuratilor constituie nu numai doua elemente fascinante ale operei lui Liviu Rebreanu, ci si repere reale din viata autorului, care au avut darul de a-i rascoli creativitatea literara pana la plamadirea dramei unui roman cu adevarat coplesitor.

 

Apostol Bologa si Padurea Spanzuratilor – repere reale din opera lui Liviu Rebreanu

Ca parte din patrimoniul literar de exceptie al neamului nostru, „Padurea spanzuratilor” (1922) reprezinta o veritabila nestemata a prozei de analiza psihologica originala, romanul fiind inspirat din fapte reale, petrecute in perioada Primului Razboi Mondial, intr-un context in care nu putini au fost ostasii romani siliti sa indrepte armele impotriva propriului neam, inrolati fiind in randurile armatei austro-ungare.

Conflictul creat de acest fenomen atat de absurd incat este dificil de imaginat cum de nu a fost evaluat la justa sa valoare la vremea respectiva de catre autoritatile austro-ungare, a generat drame de o profunzime cu totul si cu totul iesita din comun, determinand evenimente ce configureaza un taram sumbru, dominat de perspectiva mortii.

O moarte in transeele habsburgilor sau una de dezertor?

Rebreanu, ca „reputat constructor de romane”, dupa cum fu definit de Ilin Stancu in volumul intitulat „Liviu Rebreanu in atelierul de creatie” (1985), se dedica pe deplin realizarii acestei lucrari menite sa ofere, ca-ntr-o oglinda cristalina, reflexia unui fapt real, concretizat in moartea fratelui sau mai mic, Emil Rebreanu, din pricina dezertarii, manat de dorinta de a ajunge in liniile romanesti.

Emil Rebreanu (1891-1917) este asadar adevaratul personaj regasit in roman sub numele de Apostol Bologa – ofiter roman al armatei austro-ungare, executat prin spanzuratoare dupa ce fu prins incercand sa treaca de partea conationalilor sai.

In viata reala, profilul psihologic al lui Emil Rebreanu era complex si profund, asa dupa cum se desprinde din corespondenta purtata cu familia si cu cei dragi, pasionat de studiu literar si scriitoricesc, asa dupa cum marturisea intr-o scrisoare adresata fratelui sau, Liviu:

„…Unica dorinta mi-a fost inca de acum trei ani de zile, sa trec in Romania, sa studiez si sa scriu…” – nazuinta care nu a apucat sa se concretizeze din pricina mortii sale premature.

Fire blanda si reflexiva, Emil nutrea o profunda aversiune pentru manifestarile belice si consecintele dezastruoase ale razboiului in general, socotind ca nu exista pedeapsa mai cumplita decat sa fie silit sa puna capat unor vieti omenesti pe campul de lupta din Galitia, pentru a apara interesele stapanirii austro-ungare:

Astazi ne-a venit porunca sa ne vopsim in negru sabiile. Va trebui sa omor oameni pe care nu-i cunosc. Niciodata nu puteam sa ma uit nici cand taiam vreo gaina… Catanie-magarie…”, scria el iubitei sale, Cornelia Danila, fiica protopopului ortodox Ieronim Danila din Catina.

Nu mult dupa aceasta marturisire, tanarul ofiter se vazu insa silit sa aleaga intre o moarte in transee sau o tentativa de a dezerta si a razbi pana in liniile frontului romanesc – alternativa din pricina careia isi pierdu viata.

Cand Liviu Rebreanu puse de-o parte condeiul, la sfarsitul romanului, adancit in orientarea expresivitatii sale ca exponent al unui nou mod de comunicare a tensiunii dramatice care i-a marcat munca de creatie, realiza ca lucrarea reausea sa surprinda nu numai framantarile fratelui sau mai mic, ci si convingerile acestuia, detaliile ce-i defineau caracterul, temerile, visele si modul in care percepea evenimentele de pe front.

De fapt, tensiunea reprezinta elementul primordial, cheia de bolta a definitiei valorice a romanului, ca vector ce invita la remarcarea trairilor primare, amalgamate in aluatul cultural-creativ, sub semnul caruia scria Liviu Rebreanu.

De ce „Padurea spanzuratilor”?

Titlul romanului constituie o a doua invitatie la reflectie, intrucat, asa dupa cum marturisea autorul, alaturi de tragedia personala, care a marcat viata fratelui sau mai mic, la temelia lucrarii s-a aflat si un element conjunctural, care a lasat o amprenta profunda in constiinta lui Rebreanu.

Este vorba despre un tablou cu adevarat cutremurator, pe care autorul il avea intiparit in memorie, dupa ce vazu o fotografie impresionanta, infatisand un colt de padure, cu arbori fantomatici, de ramurile carora atarnau cadvrele militarilor cehi spanzurati.

Aceasta perspectiva sumbra a mortii intinse ca o plaga intr-un spatiu pe care natura l-a zamislit pentru adaposti viata, e rascolitor si macabru, deopotriva, mai cu seama in conditiile in care reflecta o imagine reala din trecut.

Potrivit unor documente pastrate in cadrul Muzeului de Literatura si Arta din Bucuresti, imaginea ar fi asociata unei paduri din Valea Macesului, judetul Valcea – loc de care ar fi legata sinistra legenda a unei autentice crime istorice.

„…este foarte posibil ca si fratele lui Liviu Rebreanu, prins la Oituz, sa fi fost adus aici pentru judecata, desi oficial el este inmormantat la Bacau. (…) cu siguranta, mai multi „Apostol Bologa” au fost spanzurati in padurea din Valea Macesului (Voineasa). Legendele spun ca ar fi vorba de mii de executii, ca padurea ar fi fost plina de lesuri si corbi…”, scria jurnalistul Liviu Popescu in 2016.

Reperele istorice indica acest loc drept scena unor executii masive a prizonierilor de razboi de diferite nationalitati, dar si a numerosi romani dezertati din armata imperiala, intr-un val de diversi „Apostol Bologa” – soldati si ofiteri, deopotriva – pentru care romanul lui Rebreanu ar putea darui un minim de justitie in vederea recapatarii demnitatii, fie si macar post-mortem.

Judecati si spanzurati pentru dezertare si spionaj, romanii care au refuzat sa intoarca armele impotriva propriei natiuni si-au regasit oglindita in paginile acestui volum rascolitor, framantarea launtrica si apasarea psihologica din momentele premergatoare deznodamantului lor tragic.

Este dificil de stabilit insa in ce masura corespunde locatia de mai sus cu evenimentele evocate in roman, intrucat in toamna anului 1918, Comandamentul austro-ungar de pe Valea Lotrului distruse in intregime arhivele detinute si indeosebi documentele de la vremea respectiva, referitoare la sentintele pronuntate de catre Curtea Martiala.

Cert este insa ca din punct de vedere sugestiv, capeteniile austro-ungare doreau sa transmita un mesaj sumbru populatiei locale prin atarnarea cadavrelor de ramurile copacilor, pentru a servi ca element intimidatoriu strivitor pentru toti cei ce vietuiau in zona.

Rolul lui Apostol Bologa in cultura romaneasca post-belica

Protagonistul romanului lui Liviu Rebreanu, Apostol Bologa, a devenit peste vreme un personaj semnificativ pentru intreaga noastra cultura post-belica.

Romanul „Padurea spanzuratilor” a fost transpus intr-o cutremuratoare pelicula cinematografica, sub bagheta de aur a regizorului Liviu Ciulei, in 1964 – primul film romanesc ce a dobandit o deosebita recunoastere internationala de altfel, adjudecandu-si locul de frunte la categoria „Premiere Oeuvre” in cadrul festivalului de la Cannes.

„…Exista o aura mareata si tragica a unicitatii acestui film, pe care trecerea vremii nu reuseste sa o spulbere (…) Sa fie cvasi-interzisa tema politica a peliculei – tema identitatii nationale, pronuntata intr-un moment istoric dificil – si valurile de rezonanta starnite de aceasta in constiintele diferitelor generatii, de la lansarea filmului pana azi?”, ridica Elena Dulgheru un semn de intrebare asupra magiei filmului, in materialul sau intitulat „Profetismul „Padurii spanzuratilor” sau secretul fascinatiei filmului” (2016).

Ecranizarea a beneficiat la vremea lansarii sale de elogii multiple, fiind catalogata drept esafodaj pentru structurarea unui film de exceptie, „…fascinant si aproape fara cusur pe planul formelor, al elegantei si a rafinamentului distilat in imagini pe panza” (1968, Florian Potra).

Succesul rasunator al acestui film a fost dublat de o stabilitate impresionanta de-a lungul vremii, atat datorita percutantei sale reflexive, cat si pentru mesajul ce viza idealul nostru national si uman, deopotriva, transpus in arta cinematografica sub semnul unei gravitati discrete, care servea drept suport pentru sentimentul responsabilitatii colective.

Dar lucrurile nu s-au oprit aici: chiar si in vremurile actuale, istoria lui Apostol Bologa continua sa stimuleze creativitatea autorilor de film si teatru – in februarie 2019, pe scena Salii Mari a Teatrului National „I.L.Caragiale” din Bucuresti, a avut loc premiera piesei „Padurea spanzuratilor”, in regia lui Radu Afrim.

In cadrul acestei manifestari, portretul lui Apostol Bologa a fost prezentat intr-o maniera profund simbolistica, aducandu-se in prim-plan tensiunile unor vremuri in care asupra romanilor se abatuse valul urgiei Primului Razboi Mondial, maturand in cale a sa mii si mii de vieti.

Apostol Bologa nu mai este doar eroul romanului lui Rebreanu. El a devenit acum cu mult mai mult. El este poporul romanesc, neamul asta atat de rupt intre datorie si constiinta, intre „capul plecat sabia nu-l taie” si curajul de a-si asuma propria istorie si propriile greseli”, scria Tudor Sicomas in a sa  „Cronica de teatru”. 

Apostol Bologa este asadar perceput si in zilele noastre drept un personaj sfartecat intre constiinta datoriei fata de puterea habsburgica de odinioara – un element cu care nu se identifica nici pe departe – si sevele apartenentei romanesti, care-i dicteaza deciziile si actiunile cu o forta ce depaseste pragul instinctului de conservare.

Si dupa cum bine concluzioneaza Tudor Sicomas in finalul materialului sau dedicat acestei piese de exceptie, sa speram ca spectacolul a reusit „sa-i faca pe cei tineri sa puna din ou mana pe cartea lui Rebreanu (…), sa-i puna fata in fata cu istoria, ridicandu-le o intrebare ce rasuna si acum, dupa o suta de ani: „unde am ajuns si unde mergem?”. (…) caci la intrebarea „Cine e Apostol Bologa”, raspunsul trebuie sa fie „Apostol Bologa suntem noi”, iar Constiinta adevarata va trebui sa infranga frazele patriotarde goale si sa ne trezeasca la realitate”.

 

Bibliografie:

  1. Popescu-Sireteanu, Ion – „Amintiri despre Liviu Rebreanu”, 1985;
  2. Zaciu, Mircea – „Liviu Rebreanu, dupa un veac: evocari, comentarii critice, perspective straine, marturii ale prozatorilor de azi”, 1985;
  3. Manuca, Dan – „Liviu Rebreanu, sau, Lumea prezumtivului”, 1995;
  4. Glodeanu, Gheorghe – „Liviu Rebreanu: ipostaze ale discursului epic”, 2001;
  5. Rebreanu, Liviu – „Corespondenta de familie, 1900-1943”, 2002.
(Visited 48 times, 1 visits today)